ȘI MĂ ÎNTREB

Lungă-i  calea ,drumu-i greu,

Nu-l abandona de ai un țel .

De undeva ,se va vedea ,

Luminița din tunel !

Teiule cu frunza deasă

În coroana ta făloasă

Cântăreții își fac casă

Și în cuiburi ouă mici

Ca într-o lume de pitici.

În parcuri și pe alei

Stau băncuțele cuminți

Cu părinții,bunici,bunici.

Sub  cupola-ți primitoare,

Au o undă de răcoare

Și un aer parfumat

Poate și un sărutat ,furat!...

E ziua mamei, e sărbătoare,

Ziua tuturor femeiloor,niște răbdătoare,

Ziua prietenilor și iubitelor noastre,

Așa cred eu, dar care-s părările voastre?

Urarea, doresc s-o fac în numele 

Tuturor copiilor, tuturor bărbaților,

Dragile noastre, nu ne trebuie o anume zi

Sunteți vrednice, a vă înțelege și a vă iubi.

Cel mai bine, vă înțelegem noi partenerii

Câtă toleranță, câtă răbdare are o mămică,

De muncă, de griji, de sacrificii nu are frică,

Și de atâtea nopți albe, până în zori.

Mama , soția, ne sunt mereu aproape,

La bine și la rău ca întru-un legământ,

Ne conducem unul pe altul, până-n mormânt, 

Când toată durerea, se scurge în lacrimi pe pleoape.

Ne bucurăm când vă avem lângă noi

Atât de fericit sunt uneori, cred că e vis,

Ne faceți viața frumoasă cu un surâs

Numai, că viața se scurge, ca un șuvoi.

Mamă a copiilor mei, nevastă, iubită, orice ai fi tu

Sunt norocosul,ce te-am întânlit, când a trebuit,

Ești frumoasă, blajină și mă iubești mult,

Și toate sfaturile tale, eu cu drag le ascult.

Vă doresc dragelor, 8 martie să vă aducă iubire,

Atenția unui bărbat aduce în căsnicie atâta fericire,

Tu ești prima și ultima lui iubire ar fi bine să știi

Dar invidioși se vor găsi, să-ți spună prostii....

Nici nu știu ce-ași fi în stare

Provocat de nedreptate

A-și ajunge să fiu sadic

Să-i ucid sau să-i  prefac

Pe ce-i răi și mafioți,

Pe dușmani ca și pe hoți

În lăcuste sau în lupi

Să-i  trimit în iad

Unde  flăcările ard 

Să purificăm pământul 

Relele să le ia vântul.

Iubesc poezia

O citesc odată și încă odată ,

Sensul ei e ascuns ;

Până prind ideia ...

O citesc pentru frumusețea ei

Pentru ce vrea să spună

Bijuteriile ei sunt :

Comparațiile ,figurile de stil,

Epitetele și rima e ținuta festivă ;

Nu ajung la așa o  performanță

Deși îmi doresc și mă străduiesc ,

Dar  îmi pun tot sufletul ...

În creațiile mele !...

Acum cănd sănătatea și viața își dau mâna,

Fă abstracție, de cele rele, ce te înconjoară,

Trăiește, iubește, culege din stele putere,

Adună-ți pe cei dragi lângă tine;

Fă sărbătoare când se poate,

Spunele că-i iubești, cât trăiești

Nu te mai speti să aduni avere,

Comoara ce-o lași la plecare, 

E dragostea din inima lor,

Și amintirile care îi dor!

De ce atâta tăcere

S-a așternut peste noi

Când era doar o plăcere

Să ne vorbim amândoi..

De ce azi mă privești cu ură

Când viața nu-i decât o picatură

De ce noi ne-am pierdut în timp

De ce din nou.. ne trece-un anotimp?

De ce-mi rămâi chemare tăcută

Dor sfânt...ce arde necontenit

De ce-mi rămâi cale necunoscută

De ce simt sufletul atât de ostenit.

De ce încâ imi fuge gândul la tine

Spune-mi de ce ?. Dacă nu te intorci

Spune-mi de ce simt cum totul in mine

Uneori, mai vibrează-n armonici.

De ce îmi amintesc a ta privire

Și nu găsesc împotrivire

De ce îmi amintesc al tău zâmbet

Și cât însemna pentru al meu suflet.

De ce nu mi-ai lăsat

Amintirea unei îmbrățişări

De ce mi-ai furat

Plăcerea unei degustări..

De ce, ce-am avut noi

Ai lăsat prematur să moară

De ce timpul l-ai blocat,

L-ai oprit la ul|tima seară..

De ce nu-mi nchid bine ochii

Și parcă imi adie gustul

Vinului de 5 stele

Ce îmi fericea apusul.

Offf....de ce căruta cu "de ce?"

La mine ai răsturnat-o?

Eu, doar voiam să te îmbrățişez,

C-un vin să îmi umpli paharul..

De ce mai esti in visul meu

Când mi-ai rămas atât de rău

De ce în tot din jurul meu

De ce îti caut stralucirea...

De ce un amalgam de sentimente

De dor, încă, mă fac să tresar

De ce-mi revin în gând momente

De ce atâta poezie?.. în zadar.

De ce? De ce? De ce???

Pentru că-i tot ce mi-a rămas

Să scriu ce simt la orice pas

Și scriu în ton cu anotimpul

Ścriu uneori să-mi treacă timpul..

Si scriu că îmi cad frunze si e frig

Că-i timpul toamnei inimilor frânte

Şi-n căderea lor simt cum mă sting

Pierdută in amintirile reci și mute.

Și poate cad că e momentul lor

Să aducă un strop de supărare

Și foșnesc în mine frunze de dor

Mi-e o altă toamna gri si apăsätoare 

Dar poate cad nu pentru că vor

Cad pentru lacrimile mele amaref

în dansul lor m-as prinde ușor

Să cad la final in bratele tale..

Cerul afară deja s-a întunecat

E toamnă peste oraş şi-n suflet

Mi-e inima sloi de când ai plecat

Scriu..Și-mi pun singură căldură în suflet

#unpahardepoezie

Iubitule, vreau să îți aud inima cum bate.

Vreau să privesc ploaia pe geam cu tine lângă mine

și să-mi pierd mințile în parfumul florilor de mai

pe care mi le-ai dăruit.

Vreau ca ploaia să ne fie martoră,

martoră a unui dans copilăresc printre picăturile ei.

I. Un drum scurt am avut 

Dar frumos 

Un trecut iubitor am avut 

Și foarte luminos 

II. Nu mă așteptam

Ca aici sa se termine

Eu tot speram

Că relația o să mai ție

III. Eu acum nu te acuz

Nu e vina ta

Dar după cum sa spus 

Aici sa terminat

IV. Eu încă sper in viitor 

Să reluăm ce am făcut

Și cu un mic noroc 

Să îndeplinim ceea ce am spus 

V. Eu nu o sa te uit 

Și o să te iubesc mereu 

Așa cum ne-am târguit

Că viitorul va fi greu 

VI. Nu am putut face mai mult 

Să fie lung și minunat 

Timpul care am spus 

Că o să fie de durat

VII. Cu un viitor înainte

Ne-am gândit

Să-l înființăm nu doar din cuvinte 

Fapta cea de dobândit

VIII. Locul unde ne-am propus

Să ne fim alături mereu 

El o sa fie compus 

In inima mea mereu 

IX. O sa te țin minte toată viața

Tu ai avut și ai aceea iubire 

Care mi-a arătat calea 

De amintiri servite 

X. Știu că ești convins  

Că nu vei fi schimbat 

Știu că va fi greu de învins

Timpul împreună format 

XI. Amintiri oricum o să rămână

Într-un colț de inimă fărmat

Deja nu se mai fărâmă

Inima pentru un alt stricat 

XII. Tu îmi ai încrederea

Până la sfârșit de viață

Eu promit să te iubesc

Până nu o sa mai fac față

XIII. Când o să cedez 

Nu o sa mai știi de mine 

Eu o sa acordez

Locul altei fete înafara de mine 

XIV. Când nu o să-mi mai auzi numele 

Să știi că am dispărut

Când o să vrei să-mi cauți sufletele

Deja o sa mă știi ca un sărut 

XV. Un sărut dulce dar rece 

Va fi în gândul tău

Atunci când îți voi trece 

Prin sufletul tau

XVI. Nopți întregi o să plâng cu îngerii

Pentru a-mi alina durerea

Din cauza alegerii

In care nu îmi stă la îndemână puterea

XVII. Mult timp o să-mi fie gândul la asta

Dar nu am ce sa fac 

Oricum nu pot sa las 

Iubirea care ma apăsat

XVIII. Simt un gol acum 

Căci nu te am aproape

Mereu când ne întâlnim pe drum 

O sa te simt departe 

XIX. O să știu că nu îmi mai aparții

Că nu mai am grijă de tine

Să nu mai faci prostii

Care o să rămână în ruine 

XX. Poezia asta poate duce la nesfârșit

Dar nu mai pot continua plângând

Eu știu că te iubesc încins

Sau bine zis.. terminând 

XXI. Terminând un mic capitol

Dar poate va continua 

Clipele formate în pericol 

Pentru a ne putea vedea...

Autor: Anonima S..

Parfum de mare ochii lăcrimau, 

Şi degete’mpletite în amor,

Pe nisip doar urme rămîneau,

Doar urme de speranţă şi de dor. 

Pierdut, pierdut eram in scări de lut,

Ce tot mai jos mă depărtau,

De faţa ta şi de acel smerit sărut,

De ochi, ce dragoste ameninţau.

    De-ar fi să fie un final, 
    aş prefera unul banal, 
    o moarte lentă şi uşoară
    ca un scâncet de vioară...
    
    Iubita mea cu ochi ca jarul, 
    fremătând precum stejarul, 
    lasă noaptea grea să cadă, 
    spumegând, ca o cascadă 
    de petale şi de flori, 
    peste zboruri de cocori...

am promis ca nu am sa mai vin..

am mintit.

venin cu gust de vin,

buze rosii de la vin ,

suflet negru de la prea mult venin,

de la atata dor amar..

dar mai toarna inca puti  in pahar.

poate asa nu o sa mi mai aduc aminte iar..

de datile in care calcai pe mine fara habar,

cand ma puneai intr un tablou rece si sumar...

atat de vulgar

erai…murdar.

murdar, singur, si ranit,

eu, te puneam pe piedestal, pe un altar

dar in zadar.

caci erai clipa intre vis si cosmar...

cand simti ca te ai nascut doar ca sa dispari.

dar tu, paradoxal apari.

desi cioburile mele erau tăioase

ai venit cu maine goale sa ma repari

nu mai simt moarte in parfum de crin

iar ma dezbin, de aceasta data, sublim

in fata mea, alb deplin

ai vazut haosul din mine si n ai fugit

per-asamblu, un dezastru, am orbit

un cer fara stele, dezgolit

am avut oare ceva de oferit?

ceva diferit?

te ai intâmplat sa pot mă întâmplu

afara era un aer asa sumbru

dar ai fost ca un anotimp

o noapte de martie

tu, eu

sorbim din acelasi pahar de vin

si iar ma dezbin

de aceasta data, sublim.