ȘI MĂ ÎNTREB

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

Og hvis du ikke eksisterte

Og hvis du ikke eksisterte,

fortell meg hvorfor jeg ville eksistere.

Å henge rundt i en verden uten deg,

uten håp og uten anger.

Og hvis du ikke eksisterte,

Jeg ville prøve å finne opp kjærligheten

som en maler som ser under fingrene

Født dagens farger,

Og hvem tror ikke.

Og hvis du ikke eksisterte,

fortell meg for hvem jeg ville eksistere.

Båndbredder sover i armene mine

som jeg aldri ville elske.

Og hvis du ikke eksisterte,

Jeg ville bare vært ett poeng til

i denne verden som kommer og går,

Jeg ville føle meg fortapt.

Jeg ville trenge deg.

Og hvis du ikke eksisterte,

fortell meg hvordan jeg ville eksistere.

Jeg kunne late som om jeg var meg,

men jeg ville ikke være sant.

Og hvis du ikke eksisterte,

Jeg tror jeg ville ha funnet det,

livets hemmelighet, hvorfor

bare for å skape deg,

og å se på deg.

Og hvis du ikke eksisterte

fortell meg hvorfor jeg ville eksistere

Å henge rundt i en verden uten deg

uten håp og uten anger

Og hvis du ikke eksisterte,

Jeg ville prøve å finne opp kjærligheten

som en maler som ser under fingrene

Født dagens farger,

Og hvem tror ikke.

Eu am secretul

Tu ai magia

Nu lăsa trecutul

Să ne strice armonia

Secretul e privirea ta

Pentru tine încerc să fiu mai bună 

Tu ai scos poeta

Care se ascundea sub brumă 

Tu emani lumină 

Eu doar mister

Ești ca o vitamină,

Un adevărat cavaler

Iubito am să-ți vorbesc de spațiul dintre noi..

Sau despre distanța care doare

Dintre iubire sau nepăsare..

Sau poate de-o poveste de amor

Ce-i cocoțată pe un nor,

Departe fiind de noi doi

Chiar dacă astazi doare....

Iubito tu esti acolo,eu aici

Dar îți trimit iubirea mea ce știe să vorbească infinit

Engleza,Chineza și toate limbile de pe pământ,

Să-ti spună ea ce eu nu pot

Că te voi sechestra curând

Iubindu-te cu vorbe curse doar din gând,

Să-ți pot șopti un foșnet de amor,

Uitând răscolitorul dor..

Să te sărut aș vrea

Să-ți simt aroma trupului plăpând,

Și ochii tăi frumoși vorbind ceva și ei

Clipind voi ști că dragostea nu știe vreodată a muri,

Nici noi nu vom sfârși,

Ne vom topi în brațe amândoi

Dar totuși vom trăi în infinit

Vom viețui!

(3 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...

Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.

Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul, 
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.

E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....

Am un vis lucid .

Care l-aș numi stupid .

Totuș mai de mult .

Mil doream atăt de mult .

Eu pe tine te așteptam.

Căci atăt de mult mi te doream .

Că ai plecat de la mine .

Nu acceptam .

Că mai lăsat , și ai plecat .

Cănd împrejur totul era secat .

Un vis lucid a rămas .

Iar eu de la el m-am retras .

Cu ochii tăi senini,albaștri 

Sub clar de lună mă privești 

Și când te văd, te rătăcești, 

Cu ochii tăi senini,albaștri. 

Vine noaptea ,pregătită de culcare

Susură în deal izvorul ,către o apă mare.

Doar tăcerea o mai rupe ,un lătrat de câine

Și câte un dor se furișează ,tiptil lângă mine.

Câte  o boare mai adie ca o mângiere

Luna leneșa se ascunde, după un nor și piere....

Încurând e sus pe creastă strălucind în lumea ei vastă,

Și cu raza-i de lumină bate în fereastră.

Câte-un geam cu ochii în vale,parcă stă de ștrajă,

Și-în puzderia de stele,Ursa Mare-i trează.

Câte-un gând își ia avânt,nefiresc îmi  pare

Sus spre necuprins,până la Carul Mare.

Parcă mai ușor îmi este ,să vorbesc cu stele

Când tăcerea mă rănește în clipele grele.

Trag  perdeaua  din fereastră și le chem  în casă,

Le prind pe toate și le pun în glastră.

Mă Inchin ție greu pământ

Purtător de oase .

Mă închin ție-mare adâncă

Cu izvor în stâcă .

Mă închin ție cer sihastru ,

Pentru nemurire ,

Omenirea-i judecată

Pentru jaf și crime .

Și mă rog la Dumnezeu 

Să clădescă un Om nou .

Draga mea fiică și dragul meu fiu

Scumpă nepoată cu dragul tău

Și celor ce de mai știu,

Că a vieții văpaie se stinge

Lumea  întreagă cu voi împreună

La ultimul ceas rămâne în urmă

Dar plecarea mea e împăcată

Poteca ce-o las de voi e umblată,

Și fața-mi cu lacrima voastră spălată.

Un semn tot voi trimite din alba cetate

Din cerul înalt când vântul va bate.

Și rugămintea  mea de pe urmă:

Nu mă jeliți la ultimul ceas;

Eu  doar vă spun: BUN RĂMAS     

Fost-am ce-am voit să fiu

Toc și foie ca să scriu 

Bocetele tuturora,

Lacrima ce joacă-în gene 

Care plânge pe înfundat

Pentru traiul blestenat.

Pentru ziua care doare

Fără glorie și bani

Lângă semeni lași ,nesimțitori

Lângă ei trăiești și mori

--Uite Cacul Mare,Steaua,Polară,Luceafărul de zi, toate își au locul precis, unde le vei găsi

când sufletul îți va cere,îmi zice Robert,întorcând-și  privirea spre mine. O privire ce îmi 

 îmi străbate toată ființa.

--Tu de ce fugi de dragoste Ana

--Nu fug,doar aștept s-o întâlnesc,până atunci mă opresc la prietenie.Și mai este ceva:

Orice dragoște începpe frumos cu vorbe calde gesturi pline de tandrețe,atingeri de mână, flori.

Dar dragostea are și partea ei vulgară.Dacă partea frumoasă  se consumă ,cu ce rămâi?

Îndiferența celui care pleacă ,care părăsește corabia,cum se zice.Cel trădat rămâne cu suferința,

el știe ce înseamnă dragostea și trădarea.Atunci ,mai puterea să-ți cauți altă dragoste?

--Îmi place cum gândești deși ești foarte tânără.De-unde știi toate astea,de unde ai învățat?

--Din lumea în care trăiesc. Sunt atâtea drame și atâta durere.Tu ai mai multă experiență de viață.

Care este părereata?

--Dragostea este de mai multe feluri și nu tote au un sfârșit dureros Atunci când dragostea e împărtășită

și gășești la persoana pe care o iubești și înțelegere,comunicare dragostea e dulce e o binecuvântare.

S-a scurs de atunci ,o veșnicie ,

De când curtea ,casa e pustie

La ferești perdelele-s lăsate 

În poartă nimeni nu mai bate.

Pe cărări ,cu flori odată 

Crește iarbă înaltă și uscată

Cântă un cuc cu jale-n glas

Casă dragă ce  singură ai rămas.

Plouă-n creștet,într-un fir subțitr

Lacătul la ușă abia se mai ține.

Geamu-i spart și fără de mușcată

Floarea de cireș e scururată.

Cât de triste îmi par azi toate

Gardurile-s știrbe aproape jumătate,

Un umbrar e alunecat pe-o partw

Fructe neculese deși-s coapte,

Mă opresc în prag întrebătoare,

Priveliștea ce-0 văd mă doare...

S-au dus acele vremuri în risipă

Deși mai cred că le am găsit o clipă.