Muză

De-aș avea o floare

Pentru fiecare

Gând de-al meu în care

Tu, fermecătoare,

Îmi apari în cale,

Ne-am putea plimba

În grădina mea

De flori colorate,

De lume uitate,

La infinitate...

De-aș avea un strop

Pentru fiecare

Gând de-al meu în care

Tu, fermecătoare

Îmi apari în cale,

S-ar ivi potop

Cu care să-ngrop

A ta supărare,

S-aduc alinare

Inimii de foc...

De-aș avea o clipă

În brațe să te strâng,

Pe-al tău piept să plâng

Și-adormind s-ascult

Glasu-ți alinând

Și ultimu-mi gând

De neîmplinire

N-ar mai trebui

Să trăiesc o zi

Pe acest pământ...

De-aș avea orice,

Te-aș avea pe tine...

O moarte nu-i de-ajuns 

Să mă țină departe

De cea care mi-a pus 

A inimii jumătate...

Un sicriu nu-i de-ajuns

Să mă țină în frâu

De-a face drum întors

'Napoi la al ei brâu...

Țărâna nu-i de-ajuns

De ea să mă alunge;

Vorbește-mi de-al ei plâns

Și-atunci te vei convinge

Că nimeni și nimic 

Nu ne va separa

Și purerea, eternă,

Mi se va-ntoarce ea...

Și dacă prin neșansă,

Într-o zi oarecare,

Viața ne vine-n cale,

Noi rămânând străini,

Atunci măcar am știi,

Și nu din întâmplare,

Că noaptea, fiecare,

Privim același cer

Și-același clar de lună

Care ne încunună,

Ne leagă în albastrul

Zenitului etern.

Și-aici am să petrecem

Nunta cea mult vestită,

Noi, cu viața finită,

Și muritori de fel,

De totuși pe pământ

N-am găsi leac de gând,

De gândul celuilalt,

De dorul prea înalt,

Iar cerul ne-ar rămâne

Singura călăuză

Care-n final s-auză

Dorința mult apusă...

În ochi ascunși, hipnotizanți

Stă farmecul tău minunat;

Tu cu iubire mă încalți,

De gura ta mă las furat.

Mai ieri mi-ai dat o sărutare,

Pe piept și gât s-a scufundat,

Urmat suav de-un zâmbet mare,

De-atunci eu tot ți l-am purtat.

sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții

și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului

degeaba îmi mai aud inima în piept

bătând ca un fluture

sub mine este o baltă de sânge

Eli, eli, lama sabactani
strig

și simt cum mi se prelinge sufletul din carne

dar nu mă aude nimeni

Doamne

n-am fost niciodată atât de singur

ca acum

pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor

cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale

altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă

poate chiar Diavolul

împotrivitorul

îngerul răzvrătit

cel care îmi deschide insidios porțile întunericului

și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine

nu știu cum voi mai privi mâine dimineață

prin ferestrele zilei

Maria doarme cu pruncul în brațe

și zâmbește tainic

ca toate femeile:

„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”

Aprinde flacăra sufletului meu pustiu,

Să vezi cum arde tot împrejurimi,

Cum ard eu tot de viu,

Să vezi cum tot mă mai deprimi.

Să vezi cum ard eu,

Cum ard mâinile cu care scriu,

Să vezi cum focul e aprins mereu,

Cum tot se adeverește ce prescriu.

Aprinde o flacără la mine în ochi,

Căci nici inima nu-mi stă în loc,

Aprinde chibritul să nu mă deochi,

Căci nici nu am fost în foc.

Iubita mea din crăngul verde
Cu ochi ca mura când e coaptă,
Mult aș dori să- mi fii aproape
Și-n brațe să te iau, ca altădată.

Copacul, unde un sărut furam
Ne-așteaptă și-i simt tristețea,
Când ramul mă întreabă apăsat
Unde e fata, ce îmi era feblețea.

Nu-mi dă răgaz, ca să-i explic
Să afle, de ce ne-am despărțit,
Că imediat, răstit la mine...zice
Că știe, că-n dragoste-am mințit.

Surprins, încerc să aflu adevărul
Și ce cunoaște, de a mea poveste,
Când îmi șoptește că fata a vorbit
C-am înșelat și, nu mă mai iubește.

Mă-ntreb și n-am răspuns să-mi dau
Cănd știu, că sunt de ea

...îndrăgostit,
Copacului și ramului... le mulțumesc
Și îi asigur că răutăți...s-au răspândit.

Pădurea părăsesc și vreau s-o caut
Să-i spun, să uite... a lumii minciuni,
Să ne-mpăcăm să fim, pe veci iubiți
Să ne iubim, frumos... ca doi nebuni.
...................................
Luni au trecut, până am întâlnit-o
Și greu a fost să mi-o aduc aproape,
Noroc că Cineva... a coborât... 

binecuvantare
Ca fericiți să fim și, mai atenți la șarpe!

Ți-o jur, că nu mă superi cu vorbe de ocară
Si nici când palme grele eu pot să îți ofer,
Nu am în suflet stropul din vița cea amară,
Căci am uitat demult la tine cum să sper.

Avusei câte vise și cât erai de viu,
Acum ți-e glasul simplu și nici nu prea vorbești
Si miezul bun din tine l-ai pus într -un sicriu
Si-i țintuit, prea bine, de legile- omenești.

Te uiți la știri și filme cu monștri, sau război,
Si toate faci la oră, ca-ntrun jurnal rescris,
Din care ruptă -i fila cu orele în doi,
Dar nu uita, amorul că nu se vrea ucis!

Amanți să-mi fac o mie, că nici n-ai observa -
Atât îți sunt de dragă, atât mă cercetezi.
Ca coaja de lămâie e astăzi gura ta,
Pe care ca ștampila pe buze mi-o așezi.

Am obosit de tine și ani am parca-o mie
Si-i port ca o povară și grea mi-i existența.
Decât să am în casă bolnavă armonie,
Mai bine m-ai scuti să îți admir – prezența !

Te văd ca pe o umbră pășind prin fața mea
Si nu mai ai lucire și nu mai ai mister;
Atâta sărăcie eu văd pe fața ta
Si am uitat, demult, la tine cum să sper.

A visat în ceasul morții

Cum s-au scuturat copacii.

Ea se-ndreaptă spre fereastră

Și fața i se face albă.

Cassian vrea să intre, dar sufletul ei nu-l lasă,

El cu strigăt furios deschide ușa, încă îi pasă.

Alături de plânsetele lui și fața ei cu zâmbet indiferent,

S-aud ultimele sunete ale ceasului persistent.

Ea îi cade deja moartă, bietul trandafir uscat,

Un cadavru lipsit de viață; a plecat, lăsând în urmă al său păcat.

Totuși, e plină lumea de suflete pustii.

Autor Zamurca Alina 

Compusă pe 18.02.2025

Mă gândeam la neoplatonism,

știi,

cum a influențat ceea ce iubim noi atât de tare?

Și am ajuns cumva la tine

și-mi dau seama că n-ai fost

niciodată

prea departe de mine.

Fotografiile de pe pereți

taie ca o sârmă ghimpată;

îmi dau seama,

dacă aș elabora...

La operă,

Sonata da chiesa,

iarăși ajung cumva la tine

și-mi dau seama că ești

și-n spatele cortinei,

așteptând să mă ridic.

Într-un western

făcusem popcorn în unt

și l-am văzut la televizor,

mereu înfruntând lumea

sau alergând după o fată;

și-mi dau seama

cât de mult te complici.

Eram într-un anticariat.

Ce ți-ai fi luat?

Și-mi dau seama că Wilde n-ar fi fost la fel

fără tine.

Ascultam Zeppelin

și mă gândeam cum am fi fredonat

sau ceva din Sting

am fi dansat...

și-mi dau seama că, fără tine,

„nici eu în toate mințile nu sunt”.

Aș fi vrut să alerg către tine

în clar de lună,

căzând să te cuprind,

și-mi dau seama că, fără tine,

cu siguranță

mi-ar fi fost mai bine.