LASĂ-ŢI GÂNDURILE
Lasă-ţi gândurile greieri,
să-ţi colinde-n voie lanul,
şoapta norilor să-nchine
într-un psalm întreg Coranul,
marea să-şi întindă ţărmul
de oglinzi, sclipind mărgeanul...
muntele să-şi doarmă-n tihna
somnului cel veşnic,vina,
stepa-n orizont mocnindu-şi
coamele de cai hinduşi...
Lasă-ţi draga mea iubită,
râurile să-mă-nece,
hăurile să-mă-nghită,
sâmbure de soare stins,
sub sărutul tău promis...
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Shadow Man
Data postării: 1 iunie
Vizualizări: 51
Poezii din aceiaşi categorie
The cut that always bleeds
There lies a scar that cannot mend,
etched deep where yearning finds no end—
like salt upon a tender seam,
a silent scream, an endless dream.
It’s love—a blade both fierce and kind,
that strikes the heart, yet leaves it bind;
a place where rapture, sorrow blend,
where beauty cuts, but wounds transcend.
She slipped away like fading light,
her laughter gone before the night,
and in her wake, a hollowed ache,
a gash left raw, too real to shake.
How quick she turned, how swift she fled,
while I was bound by words unsaid;
she found new arms to pull her near—
I’m left with ghosts that linger here.
Her smile now beams for someone new,
a truth I face, yet can’t see through;
it’s not her absence but her ease—
that’s the cut that always bleeds.
I watch her laugh, I hear her name,
and still the hurt remains the same;
for love can end, and love can wane,
but not the mark her phantom made.
Labirint Ceresc
Țucă,
Ai tăi ochi gri ca ceața de dimineață,
mă fac să mă pierd în adâncuri eteree
ochii tăi tandrețe de platină, labirint ceresc
oferă taină și blândețe nopții adânci
O hartă mi-ar trebui, ai tăi ochi să îndrăznesc ai descoperi
Dar pierdut in vise sunt, lângă copacii negri, in labirintul ceresc, prins ca de sirene.
Și ochii tăi gri de paladiu, un cer de toamnă noros, îmi aduce mulțumire, și un vis frumos, odios.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Visele amintirii
Oh bun găsit singurătate,
Bun găsit noapte...
Ce aș visa
Printre stele să ne dam întălnire
Împreună să fiim,
Alaturi să zâmbim,
Să zburăm,
Să visăm,
Să ne alintăm,
Precum niste copii mici
Și inocenți
Noi iar de am fii...
Frica și oboseala să înlocuim
Cu bucurie și armonie
În liniște să ne ragăsim
Pe malul mari să zăbovim
Și numai nisipul fin
Secretele să ni le știe
Căci precum bine vezi
Numai valurile
Gentil ating nisipul
Și în larg amintirile fug
Precum rasul gingas
Pierdut în vânt
Când ne am văzut
Și iar ne am spus
Rămas bun
"Unforgettable" în suedeză
Unforgettable, that's what you are
Unforgettable though near or far
Like a song of love that clings to me
How the thought of you does things to me
Never before has someone been more
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too.
Oförglömlig
Oförglömlig, det är vad du är
Oförglömligt även om det är nära eller långt borta
Som en kärlekssång som klänger sig fast vid mig
Hur tanken på dig gör saker med mig
Aldrig tidigare har någon varit mer
Oförglömlig på alla sätt
Och för alltid, det är så du kommer att stanna
Det är därför, älskling, det är otroligt
Att någon så oförglömlig
Tycker att jag är oförglömlig också
Oförglömlig på alla sätt
Och för alltid, det är så du kommer att stanna
Det är därför, älskling, det är otroligt
Att någon så oförglömlig
Tycker att jag är oförglömlig också.
iubire fostă
cand am vazut ca nu mai deschidea ochii
si ca nu raspunde la numele său
am simțit cum respirația mea dispare
cum picioarele îmi tremurau
nu sunt pregătită pentru o pierdere
își revine
și se uita in gol
de abia articuleaza da si nu
in privirea lui vad suferinta si dor
dor de a sa fostă iubire…
Am iubit doar o dată
Am iubit doar o dată
Și am urât de mii de ori,
Într-o noapte înverșunată
Ți-am dăruit aceste flori.
Atingerea ta cea lină
Mi-a făcut mintea să zboare
Și cu tot cu ea,
Inima parcă a prins picioare.
Ți-aș dărui luna de pe cer
La ce mult te iubes,
Și cu tot cu ea,
Raiul cel ceresc.
The cut that always bleeds
There lies a scar that cannot mend,
etched deep where yearning finds no end—
like salt upon a tender seam,
a silent scream, an endless dream.
It’s love—a blade both fierce and kind,
that strikes the heart, yet leaves it bind;
a place where rapture, sorrow blend,
where beauty cuts, but wounds transcend.
She slipped away like fading light,
her laughter gone before the night,
and in her wake, a hollowed ache,
a gash left raw, too real to shake.
How quick she turned, how swift she fled,
while I was bound by words unsaid;
she found new arms to pull her near—
I’m left with ghosts that linger here.
Her smile now beams for someone new,
a truth I face, yet can’t see through;
it’s not her absence but her ease—
that’s the cut that always bleeds.
I watch her laugh, I hear her name,
and still the hurt remains the same;
for love can end, and love can wane,
but not the mark her phantom made.
Labirint Ceresc
Țucă,
Ai tăi ochi gri ca ceața de dimineață,
mă fac să mă pierd în adâncuri eteree
ochii tăi tandrețe de platină, labirint ceresc
oferă taină și blândețe nopții adânci
O hartă mi-ar trebui, ai tăi ochi să îndrăznesc ai descoperi
Dar pierdut in vise sunt, lângă copacii negri, in labirintul ceresc, prins ca de sirene.
Și ochii tăi gri de paladiu, un cer de toamnă noros, îmi aduce mulțumire, și un vis frumos, odios.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Visele amintirii
Oh bun găsit singurătate,
Bun găsit noapte...
Ce aș visa
Printre stele să ne dam întălnire
Împreună să fiim,
Alaturi să zâmbim,
Să zburăm,
Să visăm,
Să ne alintăm,
Precum niste copii mici
Și inocenți
Noi iar de am fii...
Frica și oboseala să înlocuim
Cu bucurie și armonie
În liniște să ne ragăsim
Pe malul mari să zăbovim
Și numai nisipul fin
Secretele să ni le știe
Căci precum bine vezi
Numai valurile
Gentil ating nisipul
Și în larg amintirile fug
Precum rasul gingas
Pierdut în vânt
Când ne am văzut
Și iar ne am spus
Rămas bun
"Unforgettable" în suedeză
Unforgettable, that's what you are
Unforgettable though near or far
Like a song of love that clings to me
How the thought of you does things to me
Never before has someone been more
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too.
Oförglömlig
Oförglömlig, det är vad du är
Oförglömligt även om det är nära eller långt borta
Som en kärlekssång som klänger sig fast vid mig
Hur tanken på dig gör saker med mig
Aldrig tidigare har någon varit mer
Oförglömlig på alla sätt
Och för alltid, det är så du kommer att stanna
Det är därför, älskling, det är otroligt
Att någon så oförglömlig
Tycker att jag är oförglömlig också
Oförglömlig på alla sätt
Och för alltid, det är så du kommer att stanna
Det är därför, älskling, det är otroligt
Att någon så oförglömlig
Tycker att jag är oförglömlig också.
iubire fostă
cand am vazut ca nu mai deschidea ochii
si ca nu raspunde la numele său
am simțit cum respirația mea dispare
cum picioarele îmi tremurau
nu sunt pregătită pentru o pierdere
își revine
și se uita in gol
de abia articuleaza da si nu
in privirea lui vad suferinta si dor
dor de a sa fostă iubire…
Am iubit doar o dată
Am iubit doar o dată
Și am urât de mii de ori,
Într-o noapte înverșunată
Ți-am dăruit aceste flori.
Atingerea ta cea lină
Mi-a făcut mintea să zboare
Și cu tot cu ea,
Inima parcă a prins picioare.
Ți-aș dărui luna de pe cer
La ce mult te iubes,
Și cu tot cu ea,
Raiul cel ceresc.
Alte poezii ale autorului
Mirosul ploii
Îmi place mirosul de pământ reavăn, de după ploaie. Ieri, bine conturat pe un cer plumburiu, am văzut pentru prima dată anul acesta, curcubeul. Nu-l mai văzusem de mult.
Abia acum îmi dau seama că a trecut ceva vreme de când n-am mai privit albastrul cerului, stelele...
Cum este viața omului, câteodată așa de grea, că împovărat de greutăți, uiți să mai ridici privirea... Și apăsat de grijile, câteodată mult prea multe, uiți că nu ești singur și că povara pe care o duci în spate, devine mai ușoară când este cărată în doi...
Dar îți vor rămâne întotdeauna lucrurile simple, așa cum este mirosul ploii, a pământului reavăn, curcubeul care ți-a înseninat pentru o clipă ziua...
Departe de forfota marilor orașe, am să te las pe tine mai întâi, să privești cerul. Și stelele. Va fi ca și când ai respira aer curat, umplând-ți plămânii până peste poate și în amețeala asta dulce, poate că vei zăbovi preț de o clipă și ai să te-ntrebi: la ce bun tot acest zbucium? toată această goană după nimic?
Dar nu-i nimic: este în regulă să te simți pierdut câteodată... Tocmai atunci ești cel mai aproape de a te regăsi.
OAMENI
În mine, stau singur, cu sufletul frânt...
În şoapte zidite din ciob de cuvânt,
Oamenii-păsări zburat-au spre cer,
Şi-n soarele roşu, aripile-şi pier...
Şi preţ de o clipă, mă uit cum afară,
La geam ploaia-îmi cade a mia oară,
Cum oamenii-arbori, mâinile-şi frâng -
Spre zei îndurare - către cerul păgân...
Sunt singur, ascuns de sufletul meu.
Un fluviu de gânduri se trece cu greu
De oamenii-stânci ce în cale-i răsar
Zăgaz peste vorbe şi al minţii hotar...
Căci nu pot să zbor, alături de cei
Care trăiesc în umbră de zei.
În ochii mei, miraţi şi senini,
Înoată spre stele oameni-delfini…
DRUMUL MEU
Nu știu drumul acesta unde va duce,
Către care țărm, către care răscruce,
Mult urcă și mai apoi drept coboară,
Drumul meu n-a fost lin, dar nici povară...
Drumul meu sinuos ca un râu de munte,
În calea mea ai așezat obstacolele multe,
Ce mi-au părut câteodată de neînvins,
Drumul meu, tu ești aievea, nu un vis...
Eu știu că drumul meu este continuu,
De soare luminat și nu promiscuu,
Dar uneori chiar este mult prea greu,
Să nu cedez ispitei și să rămân Orfeu...
Drumul meu s-a împletit cu alte drumuri,
Cărări, alei, poteci, din alte vremuri,
Prea multe drumuri, prea multe piedici,
Și-am obosit de mult prea multe predici...
Am spus mereu că sunt ce am ales să fiu,
Mai bine-o stâncă ce umbrește în pustiu,
Ocrotitoare-a pelerinului ce bea stingher,
Sub soare plin, un bob de rouă efemer...
CÂNTEC DE LEAGĂN
Cântec de leagăn în şoapte cântat
Lângă fruntea înaltă a celui bogat
Alungă tristeţe, alungă durere
Unde visul ajunge reală avere;
Deşartă-i e ziua în cantecu-i mut
Idilică noapte în somn aşternut
Afară-i e clipă din zbor absolut...
Adună cununa-n lumină şi gând
Lângă soarele-apus de zi tremurând
Eşti zână ce-adastă din culorile vii
Ce răul zideşte-n petalele mii
Şi-aruncă-n spre cer înruditele flori
Ascultă liedul celor şapte culori
Nevrând să închine cupele pline
De cuvintele grave-nţelepte, divine
Răpită de somnul cel dulce din zori
Asemenea stelei spre lună cobori...
Şi pasului tău de-şi pierde ecou
Îi toarnă-ntr-o formă de vechi şi de nou
Sprinţara dorinţă de zbor spre înalt
Închisă în stâncă, durată-n bazalt
Laică vorbă ţesută în fir
Veşnic-aproape de sacru şi mir
Îngână în suflet rugă fierbinte
Unică-n viaţă spre-aduceri-aminte…
Bogate-s câmpiile, verzi îmi sunt codrii
Armură-i luceafăr ce se-ngână cu norii
Lanul în aur topit, copt, rodeşte
Aşteaptă lumina şi-n belşug încolţeşte
Nevolnică umbră în soare şopteşte.
DIN VREME-N VREME
Din vreme-n vreme bate vântul
Peste negura din noapte
În pustiu se vaită lupul
Prevestind cumplita moarte...
După nor şi-ascunde luna
Trupul firav fără viaţă
Peste tot sclipeşte bruma
Diamantelor de gheaţă...
Cu paşi repezi se scoboară
Spre izvorul cristalin
Şi în susur de vioară
Îşi îmbie părul lin...
Zăbovind o clipă-două
Pe-o tipsie de argint
Îşi încheie haina nouă
Pe trup alb de mărgărint…
Feciorelnic îşi mlădie
Umbra printre flori de spini
În puf cald de păpădie
Şi-n parfum uşor de crini...
Freamătă-n cuvânt pădurea
Sub privirea ei de vis
Tremurând în aşteptarea
Primului sărut promis...
Ceasul somnului s-arată
Spre întâii zori de zi
Către cer luna se-ndreaptă
Înspre stele ivorii...
Precum pasărea măiastră
Ce se-nalţă prin foc sfânt
Luna se destramă-albastră
Fără lacrimi sau cuvânt...
Vremelnică-i cumplita moarte
Rânduind vecinic cerul
Din cenuşă-i va renaşte
Trupul nou, senin ca lerul...
Din vreme-n vreme-n şoapta nopţii
Sloboadă colind târziu
Zodie veche-n balanţa morţii
Risipind ecou pustiu…
EU
Eu nu mai respir, nu mai pot plânge.
Lacrimile mi-au secat în ploile multe,
Inima nu îmi mai bate doar firav se strânge,
De mult prea amar sufocat în strigăte mute...
Prin mine curg zile, transparente și seci.
Umbrele mele au ieșit la iveală țipând,
În nopțile mele umede, grele și reci,
Amorțit, din visare, am rămas fără cuvânt...
Mă târăsc, sinuos, de la o zi către alta.
Durerile mele nenumărate au fost,
Sculptate adânc, ridate cu dalta,
Împovărat fără vină și fără de rost...
Cumplitele-mi răni supurează-n lumină.
Eu nu m-am plâns, strivit de țărână,
Sângele meu izvorăște-n surdină,
Deranjând, în tăceri, moartea stăpână...
Mirosul ploii
Îmi place mirosul de pământ reavăn, de după ploaie. Ieri, bine conturat pe un cer plumburiu, am văzut pentru prima dată anul acesta, curcubeul. Nu-l mai văzusem de mult.
Abia acum îmi dau seama că a trecut ceva vreme de când n-am mai privit albastrul cerului, stelele...
Cum este viața omului, câteodată așa de grea, că împovărat de greutăți, uiți să mai ridici privirea... Și apăsat de grijile, câteodată mult prea multe, uiți că nu ești singur și că povara pe care o duci în spate, devine mai ușoară când este cărată în doi...
Dar îți vor rămâne întotdeauna lucrurile simple, așa cum este mirosul ploii, a pământului reavăn, curcubeul care ți-a înseninat pentru o clipă ziua...
Departe de forfota marilor orașe, am să te las pe tine mai întâi, să privești cerul. Și stelele. Va fi ca și când ai respira aer curat, umplând-ți plămânii până peste poate și în amețeala asta dulce, poate că vei zăbovi preț de o clipă și ai să te-ntrebi: la ce bun tot acest zbucium? toată această goană după nimic?
Dar nu-i nimic: este în regulă să te simți pierdut câteodată... Tocmai atunci ești cel mai aproape de a te regăsi.
OAMENI
În mine, stau singur, cu sufletul frânt...
În şoapte zidite din ciob de cuvânt,
Oamenii-păsări zburat-au spre cer,
Şi-n soarele roşu, aripile-şi pier...
Şi preţ de o clipă, mă uit cum afară,
La geam ploaia-îmi cade a mia oară,
Cum oamenii-arbori, mâinile-şi frâng -
Spre zei îndurare - către cerul păgân...
Sunt singur, ascuns de sufletul meu.
Un fluviu de gânduri se trece cu greu
De oamenii-stânci ce în cale-i răsar
Zăgaz peste vorbe şi al minţii hotar...
Căci nu pot să zbor, alături de cei
Care trăiesc în umbră de zei.
În ochii mei, miraţi şi senini,
Înoată spre stele oameni-delfini…
DRUMUL MEU
Nu știu drumul acesta unde va duce,
Către care țărm, către care răscruce,
Mult urcă și mai apoi drept coboară,
Drumul meu n-a fost lin, dar nici povară...
Drumul meu sinuos ca un râu de munte,
În calea mea ai așezat obstacolele multe,
Ce mi-au părut câteodată de neînvins,
Drumul meu, tu ești aievea, nu un vis...
Eu știu că drumul meu este continuu,
De soare luminat și nu promiscuu,
Dar uneori chiar este mult prea greu,
Să nu cedez ispitei și să rămân Orfeu...
Drumul meu s-a împletit cu alte drumuri,
Cărări, alei, poteci, din alte vremuri,
Prea multe drumuri, prea multe piedici,
Și-am obosit de mult prea multe predici...
Am spus mereu că sunt ce am ales să fiu,
Mai bine-o stâncă ce umbrește în pustiu,
Ocrotitoare-a pelerinului ce bea stingher,
Sub soare plin, un bob de rouă efemer...
CÂNTEC DE LEAGĂN
Cântec de leagăn în şoapte cântat
Lângă fruntea înaltă a celui bogat
Alungă tristeţe, alungă durere
Unde visul ajunge reală avere;
Deşartă-i e ziua în cantecu-i mut
Idilică noapte în somn aşternut
Afară-i e clipă din zbor absolut...
Adună cununa-n lumină şi gând
Lângă soarele-apus de zi tremurând
Eşti zână ce-adastă din culorile vii
Ce răul zideşte-n petalele mii
Şi-aruncă-n spre cer înruditele flori
Ascultă liedul celor şapte culori
Nevrând să închine cupele pline
De cuvintele grave-nţelepte, divine
Răpită de somnul cel dulce din zori
Asemenea stelei spre lună cobori...
Şi pasului tău de-şi pierde ecou
Îi toarnă-ntr-o formă de vechi şi de nou
Sprinţara dorinţă de zbor spre înalt
Închisă în stâncă, durată-n bazalt
Laică vorbă ţesută în fir
Veşnic-aproape de sacru şi mir
Îngână în suflet rugă fierbinte
Unică-n viaţă spre-aduceri-aminte…
Bogate-s câmpiile, verzi îmi sunt codrii
Armură-i luceafăr ce se-ngână cu norii
Lanul în aur topit, copt, rodeşte
Aşteaptă lumina şi-n belşug încolţeşte
Nevolnică umbră în soare şopteşte.
DIN VREME-N VREME
Din vreme-n vreme bate vântul
Peste negura din noapte
În pustiu se vaită lupul
Prevestind cumplita moarte...
După nor şi-ascunde luna
Trupul firav fără viaţă
Peste tot sclipeşte bruma
Diamantelor de gheaţă...
Cu paşi repezi se scoboară
Spre izvorul cristalin
Şi în susur de vioară
Îşi îmbie părul lin...
Zăbovind o clipă-două
Pe-o tipsie de argint
Îşi încheie haina nouă
Pe trup alb de mărgărint…
Feciorelnic îşi mlădie
Umbra printre flori de spini
În puf cald de păpădie
Şi-n parfum uşor de crini...
Freamătă-n cuvânt pădurea
Sub privirea ei de vis
Tremurând în aşteptarea
Primului sărut promis...
Ceasul somnului s-arată
Spre întâii zori de zi
Către cer luna se-ndreaptă
Înspre stele ivorii...
Precum pasărea măiastră
Ce se-nalţă prin foc sfânt
Luna se destramă-albastră
Fără lacrimi sau cuvânt...
Vremelnică-i cumplita moarte
Rânduind vecinic cerul
Din cenuşă-i va renaşte
Trupul nou, senin ca lerul...
Din vreme-n vreme-n şoapta nopţii
Sloboadă colind târziu
Zodie veche-n balanţa morţii
Risipind ecou pustiu…
EU
Eu nu mai respir, nu mai pot plânge.
Lacrimile mi-au secat în ploile multe,
Inima nu îmi mai bate doar firav se strânge,
De mult prea amar sufocat în strigăte mute...
Prin mine curg zile, transparente și seci.
Umbrele mele au ieșit la iveală țipând,
În nopțile mele umede, grele și reci,
Amorțit, din visare, am rămas fără cuvânt...
Mă târăsc, sinuos, de la o zi către alta.
Durerile mele nenumărate au fost,
Sculptate adânc, ridate cu dalta,
Împovărat fără vină și fără de rost...
Cumplitele-mi răni supurează-n lumină.
Eu nu m-am plâns, strivit de țărână,
Sângele meu izvorăște-n surdină,
Deranjând, în tăceri, moartea stăpână...