Visele amintirii
Oh bun găsit singurătate,
Bun găsit noapte...
Ce aș visa
Printre stele să ne dam întălnire
Împreună să fiim,
Alaturi să zâmbim,
Să zburăm,
Să visăm,
Să ne alintăm,
Precum niste copii mici
Și inocenți
Noi iar de am fii...
Frica și oboseala să înlocuim
Cu bucurie și armonie
În liniște să ne ragăsim
Pe malul mari să zăbovim
Și numai nisipul fin
Secretele să ni le știe
Căci precum bine vezi
Numai valurile
Gentil ating nisipul
Și în larg amintirile fug
Precum rasul gingas
Pierdut în vânt
Când ne am văzut
Și iar ne am spus
Rămas bun
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Thazoyom
Data postării: 2 octombrie 2023
Vizualizări: 612
Poezii din aceiaşi categorie
Despre tine
Frumoși sunt ochii tăi
Mai făcut să mă îndrăgostesc de ei
Voi scrie despre tine
Ca să cunoască lumea ce-i iubire
Vocea ta mă calmează
Deoarece îmi spune că-s în siguranță
Tu ești viața mea
Și-o însoțitoare stea
Chipul tău nicicând nu mă lasă
Iar ieșirile fără tine mă apasă
Și chiar dacă ești departe
Eu te voi iubi de parcă ești aproape
Sărutul e o floare
Sărutul e o floare
Aparte, fără frunze,
Nu are nici petale,
Doar cele patru buze.
Ce dis-de-dimineaţă,
Că-i soare sau că plouă,
Se ating cum faţă-n faţă
Stau două câte două.
E floarea ce-i seduce
Pe toţi cu al său nectar,
Dă mierea cea mai dulce
Iubiţilor în dar.
Tot timpul înfloreşte
Şi poate fi culeasă
De-ndrăgostiţi prin parcuri,
Grădini, pe lângă casă.
E gingaşă din fire
Şi roşie precum focul,
Miroase a iubire
Şi dor, bat-o norocul!
DOAR REGRET
N-am să plâng că m-ai rănit
După pași de-o viașă
Am să plâng că te-am iubit
Într-o dimineață.
Nici nu-ți cer ce-am pătimit
Să mi dai înapoi
Dar regret că n-am găsit
Drum pentru noi doi.
Firul iubirii
A fost odată ca niciodată,
O prea frumoasă fată.
A poposit un ceas,
Si de timp a tras.
Si o răsuflare a simțit,
Tihnit, a poposit.
Doi ochi de sticla l-au privit.
Alți doi, vii, s-au întâlnit.
S-au conectat si s-au iubit.
Totu' a fost nemărginit.
Si a fost un fir ce i-a legat,
Dar ei s-au îndepărtat.
Anii trec dar nu se uita.
Ochi căprui de sticla cruntă,
Ochii verzi au așteptat,
De iubire au suspinat.
Intr-o zi s-au întâlnit,
Iar firul s-a întărit
Când privirea lor a luat amploare,
Parca soarele răsare.
Doar ritmul inimii se aude,
Chiar daca in camera e ca la târg.
Si departe el pătrunde,
Răsfrângeri roșii de amurg.
O iubire așa de rara, ce nu poate rosti,
O iubire ca in povesti.
Ca de n-ar fi,
Nu s-ar mai povesti
A nins mult
A nins mult peste suflet cu noapte
Așternându-se iarnă pe toate
Mă ascund între litere moarte
Căutându-mi cuvintele-n fapte
Fremătând biată inimă arde
Ascultând la o poartă departe
Amintirea șoptind ne-ntrebate
A nins mult cu tăceri adresate
Gândul lung meditând se abate
Umblă strâmb printr-e vise abstracte
Mă înfrâng două stele plecate
A nins mult cu secunde-alungate
Întrebând urma tălpii nomade
Îmi răspunde clădind baricade
Înghețând drumul pasului șade
A nins mult astupând orice cale
Fuge timpul crescându-mi etate
Goale ore zburând anulate
Unde sunt nu mai știe nici poate
A nins mult așteptându-ți aproape
Astazi
Astazi o sa spun o poveste
Poveste nascuta in mine demult
Nu spun pentru tine, caci a mea este
Dar vorbind tare, din nou o ascult
Odata, candva, radeam mult mai des
Dar timpul ce sapa a sters bucuria
Vesnic revoltat de ce am ales
Ma gandesc uneori sa inchid ”pravalia”
Sa vand orice vis pe o suta de lei
Vise facute din iluzii importate
Astazi dau tot, daca vrei sa le iei
Acolo unde plec se numeste DEPARTE
Astazi, iti spun, ma simt impacat
Privirea sa o iau s-o inchid intr-o clipa
Strivesc cu un geamat un destin spulberat
Tu crezi ca e zbor daca ai o aripa ?
Astept un imbold ce ma face sa strig
Povestea ce spun iti pare usor trista ?
Pamantul din suflet cu lacrimi irig
Ieri, dar si ASTAZI, dar maine, exista...?
Despre tine
Frumoși sunt ochii tăi
Mai făcut să mă îndrăgostesc de ei
Voi scrie despre tine
Ca să cunoască lumea ce-i iubire
Vocea ta mă calmează
Deoarece îmi spune că-s în siguranță
Tu ești viața mea
Și-o însoțitoare stea
Chipul tău nicicând nu mă lasă
Iar ieșirile fără tine mă apasă
Și chiar dacă ești departe
Eu te voi iubi de parcă ești aproape
Sărutul e o floare
Sărutul e o floare
Aparte, fără frunze,
Nu are nici petale,
Doar cele patru buze.
Ce dis-de-dimineaţă,
Că-i soare sau că plouă,
Se ating cum faţă-n faţă
Stau două câte două.
E floarea ce-i seduce
Pe toţi cu al său nectar,
Dă mierea cea mai dulce
Iubiţilor în dar.
Tot timpul înfloreşte
Şi poate fi culeasă
De-ndrăgostiţi prin parcuri,
Grădini, pe lângă casă.
E gingaşă din fire
Şi roşie precum focul,
Miroase a iubire
Şi dor, bat-o norocul!
DOAR REGRET
N-am să plâng că m-ai rănit
După pași de-o viașă
Am să plâng că te-am iubit
Într-o dimineață.
Nici nu-ți cer ce-am pătimit
Să mi dai înapoi
Dar regret că n-am găsit
Drum pentru noi doi.
Firul iubirii
A fost odată ca niciodată,
O prea frumoasă fată.
A poposit un ceas,
Si de timp a tras.
Si o răsuflare a simțit,
Tihnit, a poposit.
Doi ochi de sticla l-au privit.
Alți doi, vii, s-au întâlnit.
S-au conectat si s-au iubit.
Totu' a fost nemărginit.
Si a fost un fir ce i-a legat,
Dar ei s-au îndepărtat.
Anii trec dar nu se uita.
Ochi căprui de sticla cruntă,
Ochii verzi au așteptat,
De iubire au suspinat.
Intr-o zi s-au întâlnit,
Iar firul s-a întărit
Când privirea lor a luat amploare,
Parca soarele răsare.
Doar ritmul inimii se aude,
Chiar daca in camera e ca la târg.
Si departe el pătrunde,
Răsfrângeri roșii de amurg.
O iubire așa de rara, ce nu poate rosti,
O iubire ca in povesti.
Ca de n-ar fi,
Nu s-ar mai povesti
A nins mult
A nins mult peste suflet cu noapte
Așternându-se iarnă pe toate
Mă ascund între litere moarte
Căutându-mi cuvintele-n fapte
Fremătând biată inimă arde
Ascultând la o poartă departe
Amintirea șoptind ne-ntrebate
A nins mult cu tăceri adresate
Gândul lung meditând se abate
Umblă strâmb printr-e vise abstracte
Mă înfrâng două stele plecate
A nins mult cu secunde-alungate
Întrebând urma tălpii nomade
Îmi răspunde clădind baricade
Înghețând drumul pasului șade
A nins mult astupând orice cale
Fuge timpul crescându-mi etate
Goale ore zburând anulate
Unde sunt nu mai știe nici poate
A nins mult așteptându-ți aproape
Astazi
Astazi o sa spun o poveste
Poveste nascuta in mine demult
Nu spun pentru tine, caci a mea este
Dar vorbind tare, din nou o ascult
Odata, candva, radeam mult mai des
Dar timpul ce sapa a sters bucuria
Vesnic revoltat de ce am ales
Ma gandesc uneori sa inchid ”pravalia”
Sa vand orice vis pe o suta de lei
Vise facute din iluzii importate
Astazi dau tot, daca vrei sa le iei
Acolo unde plec se numeste DEPARTE
Astazi, iti spun, ma simt impacat
Privirea sa o iau s-o inchid intr-o clipa
Strivesc cu un geamat un destin spulberat
Tu crezi ca e zbor daca ai o aripa ?
Astept un imbold ce ma face sa strig
Povestea ce spun iti pare usor trista ?
Pamantul din suflet cu lacrimi irig
Ieri, dar si ASTAZI, dar maine, exista...?
Alte poezii ale autorului
Alt străin
Iar trecător, uneori, mă gândesc
La tine, la noi, dar care noi? – nefiresc.
Eu și acel străin, atât de tăcut,
Cu suflet rece, pe chip abătut.
Zâmbetul îi pare de piatră, pustiu,
În asfințit mohorât, târziu.
Dar ochii-i sclipesc, ascund o poveste,
Un țipăt de dor în agonie-l veste.
Durerea apasă în lumină fierbinte,
Speranța îl poartă spre visuri cuminți.
Tânjește-o îmbrățișare caldă, mereu,
Un cămin să-l primească, să-i fie al său.
Și poate, cândva, pe străinul acesta,
Ai să-l saluți, întinzându-i povestea.
De mână l-ai trage, când umbră devine,
Privindu-l în ochi, să-i vezi rădăcine.
Și poate-ți va plăcea ce-ai aflat,
Două inimi ce ard în același oftat.
V-ați înțelege, dincolo de fel,
Fără teamă să-l vezi pe străinul din tine.
Ultima bătaie
Printre bătăile grăbite ale inimii mele obosite,
Încă mai caut un rost în clipele tăcerii nesfârșite,
Un sens profund în gânduri ce se nasc din fum și dor,
Și care ard încet, dar nu se sting, ci cer mereu mai mult, ușor.
În fiecare vis mă-mbat cu o iubire ce nu a venit,
Dar care, nevăzută, parcă toarce din sufletul meu rănit.
Aș da o viață întreagă pentru o clipă de lumină,
Să simt cum arde dragostea în piept, fără să mă mai înclină.
Doar o dată să-mi dai privirea ce pătrunde în ființa mea,
Să mă dezlegi de ghețuri vechi și să mă-mbraci cu altceva:
Cu foc, cu viață, cu încrederea că nu-i zadarnic ce trăiesc,
Că dincolo de haos și durere, și eu pot fi iubit firesc.
Un rost să simt când mă trezesc în zori, cu inima pustie,
Și să respir aerul rece al tăcerii, nu cu frică, ci cu bucurie.
Să pot ierta trecutul meu, și umbrele ce m-au legat,
Să dau curaj unei bătăi de inimă ce n-a uitat.
Să-nvăț din nou să merg spre oameni, fără teamă, fără mască,
Să cred că dragostea nu doare mereu, ci poate să renască.
Că-n haosul ce pare tot, există-un sens ce s-a ascuns,
Și că în fiecare inimă frântă, încă arde-un cer de sus.
Zbor infinit
În scăldat de apus,
Alene, în iarbă m-am pus.
Spre un vis m-am transpus,
Spre soare m-am înălțat.
La lumină mă uit,
De mine iar să uit.
O rază să dezghețe
Brumă sufletească,
Gânduri să se risipească,
Căldură să-și amintească
În vântul ce adie
O nouă melodie
Cu surâs de comedie,
Dar o altă energie.
Căci o clipă am zâmbit,
O secundă am orbit,
Un alt gând gândit,
Iar aripi am întins
Pentru un zbor infinit.
Un vis
Suflet drag,
Am sa trimit un vis
Spre inaltul ceresc
Pe aripi line purtat
Peste vazduhuri nesfarsite
Peste mari infinite
O secunda infima o sa dureze
Dar pentru mine o viata de om
O sa o cred ...
Acel vis , acea speranta ...
Rasarit sa mi fie
Puterea cordului sa i dea
Spre a ma purta inca o zi
Mai aproape de al meu ideal
De al meu rost ...
Iar toate acestea... o viata sa dureze
Cand defapt abia am clipit
Abia am trait
Asteptand ceva
Ce demult aveam ...
Osandit unei lacrimi
Mă tot abțin
Spre cugetare mă îndrept
Un gând să nu-l gândesc
Să reprim în colțuri
Frânturi de ființă.
De al meu trup grijă să ai
Cât timp sufletul
Osândit unei lacrimi rămâne
Unei grele amintiri.
Mă abțin...
O zi să nu sufăr
După alt parfum
De lan de grâu
După adiere liberă
De vânt lin.
Mă tot abțin și încerc
Un răsărit să văd
Să mă bucur de culori vii
Dar în încercări mă priponesc
Și clipa am pierdut-o
Gândind și răzgândind
Când tot ce aveam de făcut
Era calm să respir și să trăiesc.
Amarul incandescent
M-am tot gândit:
Ochii sunt ferestrele bunătății,
Dar și ale melancoliei,
Ale unui suflet blând,
De emoție chinuit în somn.
Dar vă jur solemn
Că încep să îndemn:
Uitați un alchimist
Care tristețea și jalea
În bucurie le transpune,
Zâmbet lin înflorind
Pe un chip ridat de timp,
Amarul incandescent,
Care a durat numai un moment.
Alt străin
Iar trecător, uneori, mă gândesc
La tine, la noi, dar care noi? – nefiresc.
Eu și acel străin, atât de tăcut,
Cu suflet rece, pe chip abătut.
Zâmbetul îi pare de piatră, pustiu,
În asfințit mohorât, târziu.
Dar ochii-i sclipesc, ascund o poveste,
Un țipăt de dor în agonie-l veste.
Durerea apasă în lumină fierbinte,
Speranța îl poartă spre visuri cuminți.
Tânjește-o îmbrățișare caldă, mereu,
Un cămin să-l primească, să-i fie al său.
Și poate, cândva, pe străinul acesta,
Ai să-l saluți, întinzându-i povestea.
De mână l-ai trage, când umbră devine,
Privindu-l în ochi, să-i vezi rădăcine.
Și poate-ți va plăcea ce-ai aflat,
Două inimi ce ard în același oftat.
V-ați înțelege, dincolo de fel,
Fără teamă să-l vezi pe străinul din tine.
Ultima bătaie
Printre bătăile grăbite ale inimii mele obosite,
Încă mai caut un rost în clipele tăcerii nesfârșite,
Un sens profund în gânduri ce se nasc din fum și dor,
Și care ard încet, dar nu se sting, ci cer mereu mai mult, ușor.
În fiecare vis mă-mbat cu o iubire ce nu a venit,
Dar care, nevăzută, parcă toarce din sufletul meu rănit.
Aș da o viață întreagă pentru o clipă de lumină,
Să simt cum arde dragostea în piept, fără să mă mai înclină.
Doar o dată să-mi dai privirea ce pătrunde în ființa mea,
Să mă dezlegi de ghețuri vechi și să mă-mbraci cu altceva:
Cu foc, cu viață, cu încrederea că nu-i zadarnic ce trăiesc,
Că dincolo de haos și durere, și eu pot fi iubit firesc.
Un rost să simt când mă trezesc în zori, cu inima pustie,
Și să respir aerul rece al tăcerii, nu cu frică, ci cu bucurie.
Să pot ierta trecutul meu, și umbrele ce m-au legat,
Să dau curaj unei bătăi de inimă ce n-a uitat.
Să-nvăț din nou să merg spre oameni, fără teamă, fără mască,
Să cred că dragostea nu doare mereu, ci poate să renască.
Că-n haosul ce pare tot, există-un sens ce s-a ascuns,
Și că în fiecare inimă frântă, încă arde-un cer de sus.
Zbor infinit
În scăldat de apus,
Alene, în iarbă m-am pus.
Spre un vis m-am transpus,
Spre soare m-am înălțat.
La lumină mă uit,
De mine iar să uit.
O rază să dezghețe
Brumă sufletească,
Gânduri să se risipească,
Căldură să-și amintească
În vântul ce adie
O nouă melodie
Cu surâs de comedie,
Dar o altă energie.
Căci o clipă am zâmbit,
O secundă am orbit,
Un alt gând gândit,
Iar aripi am întins
Pentru un zbor infinit.
Un vis
Suflet drag,
Am sa trimit un vis
Spre inaltul ceresc
Pe aripi line purtat
Peste vazduhuri nesfarsite
Peste mari infinite
O secunda infima o sa dureze
Dar pentru mine o viata de om
O sa o cred ...
Acel vis , acea speranta ...
Rasarit sa mi fie
Puterea cordului sa i dea
Spre a ma purta inca o zi
Mai aproape de al meu ideal
De al meu rost ...
Iar toate acestea... o viata sa dureze
Cand defapt abia am clipit
Abia am trait
Asteptand ceva
Ce demult aveam ...
Osandit unei lacrimi
Mă tot abțin
Spre cugetare mă îndrept
Un gând să nu-l gândesc
Să reprim în colțuri
Frânturi de ființă.
De al meu trup grijă să ai
Cât timp sufletul
Osândit unei lacrimi rămâne
Unei grele amintiri.
Mă abțin...
O zi să nu sufăr
După alt parfum
De lan de grâu
După adiere liberă
De vânt lin.
Mă tot abțin și încerc
Un răsărit să văd
Să mă bucur de culori vii
Dar în încercări mă priponesc
Și clipa am pierdut-o
Gândind și răzgândind
Când tot ce aveam de făcut
Era calm să respir și să trăiesc.
Amarul incandescent
M-am tot gândit:
Ochii sunt ferestrele bunătății,
Dar și ale melancoliei,
Ale unui suflet blând,
De emoție chinuit în somn.
Dar vă jur solemn
Că încep să îndemn:
Uitați un alchimist
Care tristețea și jalea
În bucurie le transpune,
Zâmbet lin înflorind
Pe un chip ridat de timp,
Amarul incandescent,
Care a durat numai un moment.