0.1

Dragoste, gust de nectar

Vreau cu brațele tale sa înconjor lumea.
Vreau ca privirea ta sa fie leacul fericirii.
Vreau ca prezenta ta sa alunge moartea.
Si jur pe nimicul ce-l am,c-am sa te fac a mea

 

Si mereu când am sa spun:”te iubesc”!
Nu va fi vorba despre tine,
Va fi vorba, cum nu as putea sa trăiesc,
Fără prezenta ta lângă mine.

 

Dar pe când o sa îmi apari in cale pe altar
Sa nu-mi spui nici-o vorbă
Dragoste sa-mi dai, gust de nectar,
Iar la ureche iubiri in șoaptă…

 

Dar pana atunci, nu simt dragostea
Iar eu simt ca ma ofilesc si ma usuc
Până am sa te fac femeia mea,
Ard tot ce aveam eu mai scump, nimic…..


Category: Love poems

All author's poems: Florin Dumitriu poezii.online Dragoste, gust de nectar

Date of posting: 11 апреля

Views: 96

Log in and comment!

Comments

o adevărată operă literară, metafore foarte frumoase îmi place cum dezbracă omul în fața iubirii și-l face să aibe un gol un nimica, reprezinți corect dragostea ca fiind mai valoroasă decât banii si alte lucruri materiale.
Commented on 29 апреля

Poems in the same category

De dor

Trecu o vreme oarbă de când nu văd privire

De-atunci e timpul rece, să-l încălzesc cu vin

Rămase două palme și-o inimă pe ele

Ținute de un suflet întemnițat în chin

 

Ascunde cu blândețe durerile amare

Prin zilele-norate aprinde soare viu

Îmbracă o tristețe cu straele-nflorate

Atinge-mă cu mâna de dor să nu mai știu

 

Caietul sângerează din rănile-nsemnate

Stiloul mă refuză să zgârie anonim

Pe paginile vieții iertându-le cu șoapte

Să desenezi destinul, în doi să-mbătrânim

 

Deschide o scrioare lipsită de cerneală

Pictează două inimi și-un zâmbet de senin

Deasupra scrie gânduri, cu buzele semnează

Va ști să mă găsească, trimite-o și-am să vin

More ...

Erou

Pictor trist în visul meu

Mă pictez ca un erou

Salvându-te pe tine

Pentru mine.

 

Amândoi într-un tablou

Tu ești sunet, eu ecou

Extensia sufletului meu,

Mă pictez al tău erou.

 

Și prin negura uitării

Tu ești numele iubirii

În visul meu… eu visul tău,

Mă visezi al tău erou.

 

Și-n albastrul mării

În căderea serii
Gânduri zboară-ntr-un ecou
Mă visez al tău erou.

 

Te salvez de la uitare

Și te mângâi cu o floare

Eternitatea ne așteaptă

Într-o lume dreaptă. 

 

Tu ești pată de culoare

Eu sunt singur și mă doare

Te pictez cum te-am iubit…

Povestea mea fără sfârșit. 

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

More ...

Luna

Luna mă hipnotizează

Cea plină mă ține trează 

Și-mi dă energie

Totul pare o nebunie

 

De ce Luna mă afectează?

Povestea ei mă fascinează 

Când e pe cer am vise ciudate

Care rămân în noapte

 

Uneori vreau să fiu Luna

Care-și așteaptă Soarele

În compania frumoaselor stele

Iubindu-se prin eclipse

 

Când o să-mi întâlnesc 

Sufletul meu pereche nebunesc

Vreau să mă sărute 

La lumina lunii curate

More ...

Presar câte-un picur de obscur

Ca o ultima rasuflare
A unei morti tarzii
Destăinui Iubiri vulgare
Stiind ca n-ai sa mai vii

 

Am pierdut amandoi…
Tu timp, eu pe tine
Si daca te mai intorci
Chiar crezi ca mai ai la cine?

 

Tu Te ai nascut din praf de stele
Doar ca sa zbori la infinit
Tu esti si lună, esti si soare
Precum o rară artă de nedefinit

 

Iar eu…un simplu cantec de șagă…
Voi ramane o simpla vaza spartă
Care-si chinuie florile sa si le tină
Nestiind nimeni dupa ce rabdă

More ...

Stupoare

pesemne că anestezistul acela bărbos

(duhnind a Rasputin Vodka 1 Liter 70% volume!)
nu-i administrase doza ideală
de anestezic
se mai întâmplă
(arătaţi-mi omul perfect şi-mi scot pălăria!)
dar puteau să existe şi alte cauze
independente de alcoolemia anestezistului
căci omul urla ca din gură de şarpe
încă nu ţi-am scos nimic, îl dojeneşte chirurgul
chestia asta mişcătoare te doare
- mă doare
dar asta
- şi asta
Eli, Eli, lama sabahtani -
O.K
deschidem Cutia Pandorii
numai încetează pentru Dumnezeu
cu ţipătele astea
iar voi ce vă uitaţi ca proastele
adrenalină!!!
asistentele levitează
perfuziile clocotesc în flacoane
pulsul atinge cote inimaginabile
cad monitoarele
dispare durerea
doctorul îşi şterge transpiraţia de pe frunte
„să fiu al dracului, murmură sufletul
de pe margine geamului,
am rămas singur”

More ...

Cât de cât!

Omul, un bărbat trecut de cincizeci de ani, cu o fizionomie comună, îmbrăcat modest, suferind, probabil, de Parkinson, după tremurul membrelor şi al capului, se opri lângă maşina mea cu mâna întinsă în timp ce coboram.

     - Bunule domn, îmi zise piţigăiat, fie-vă milă de un suflet amărât şi daţi-mi şi mie ceva!

     Mă uit în ochii lui cu o strângere de inimă.

     -  Ce să-ţi dau, omule?

     -  Ce vă lasă inima, bunule domn!

     -  Dacă vrei bani, îi răspund, n-am. Eu plătesc cu cardul!

     -  Poate aveţi ceva mărunţiş, domnule ! Cât de cât !

     Mă caut prin buzunare disperat, dar nu găsesc niciun şfanţ.

     -  Poate vrei altceva?

     -  Orice, domnule! Cât de cât!

     - Uite, îi zic, ia pâinea asta şi du-te cu Dumnezeu!

     - Dumnezeu să-ţi dea sănătate, bunule domn, dar dă-mi şi ceva cu care s-o mănânc! Cât de cât!

     Deschid prortbagajul unde am pus cumpărăturile de la supermarket şi extrag un baton de salam.

     - Sper că nu-l vrei tot?

     - Nu, domnule, se bucură el, daţi-mi şi mie cât de cât!

     Îi tai un sfert de baton şi încerc să închid portbagajul, dar ochii omului mă opresc.

     - Vrei şi câteva mere?

     -  Da, domnule! Cât de cât!

     - Mai am nişte pastramă, nişte ouă, lapte, cafea, zahăr, roşii, banane, dacă pofteşti!

     Omul îşi lasă privirea în jos.

     - Aş pofti, domnule! Cât de cât!

     Îi dau toate sacoşele, urc în maşină şi mă întorc acasă vorbind singur. Soţia îmi deschide uşa zâmbind.

     - Nu credeam să te văd vreodată făcînd cumpărăturile în locul meu! Te-ai descurcat?

     Ridic din umeri destul de încurcat.

     - Ştiu şi eu, iubito! Cât de cât!

More ...