Capriciile vremii!

Te voi iubi și azi și mâine și-n viitor

Și trandafiri îți voi aduce în buchet,

Voi scrie rânduri și voi cânta iubirea

Cât muză-mi ești...rămân al tău poet. 

Tu, inima îmi faci să bată sacadat

Când dulce-mi spui că mă iubești,

Dorința-mi este, să fim..perechea

Să ne iubim, frumos, ca în povești. 

Promit să-ți fiu bărbatul credincios

Iar tu să-mi fii frumoasa cea aleasă,

Prin sfântul jurământ să fim legați

Ca binecuvântări...să curgă-n casă. 

Și, mi-aș dori copii în jurul nostru

Ca viața să ne fie plină.. împlinită,

Iubirea să ne cuprindă-n mreaja ei

Iar dragostea, adevărată și infinită.

...............................

Așa cum am promis și mi-am dorit

S-a întâmplat și azi trăiesc povestea,

Sunt împlinit și fericit...mărturisesc

Soția, copilul, nora...îmi sunt averea!

Eu te-am iubit și n-ai știut

Cât pot să sufăr pentru tine,

Aș fi vrut să nu mă fi mințit

Când îmi spuneai că ții la mine

Veneam la întâlniri cu tine

Cu inima pulsând nebună,

Chiar dacă-n jur era senin

În trupul meu era furtună

Buchetul îl alegeam cu grijă

Să-ți placă florile aduse,

Poate de mine ți-or aminti

Când în vază vor fi puse

Iar săptămâna părea o lună

Și greu se scurgea timpul,

Până să mă-ntâlnesc cu tine

Să te ating și să-ți văd chipul

Credeam că și tu simți la fel

Și ești nerăbdătoare să mă vezi,

Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel

Iar tu zâmbind iubirea o mimezi

Mult timp a trebuit să treacă,

Să înțeleg că inima ți-e dată,

Către colegul meu din liceu

Cu care te vedeai și măritată

Acum este târziu pentru regrete

Și poate nici n-a fost multă iubire,

Astăzi lângă soție sunt omul fericit

Și viața-mi este o mare împlinire!

Bună dimineața îți spun iubito

Și mâna ți-o întind să te ridici,

Să savurăm și azi în doi cafeaua

Și să primesc la schimb...pupici.

Vreau să simți aroma fermecată

În care-am pus dragostea mea,

Iubirea să ne cuprindă pe amândoi

Și să uităm că uneori viața e grea.

Privește cum raza soarelui așteaptă

S-ajungă și la noi de după munte,

Să-ți mângâie ușor chipul frumos

Iar mie ridul, să-mi fure de pe frunte.

Să știi că am ales cana ce-ți place

Și-n care-ai pus frumoase amintiri,

Iar pentru mine am căutat ceșcuța

Din care am băut cândva la întâlniri.

În colțul mesei am pus trandafiri

Cu care în tinerețe te-am cucerit,

Sunt soțul fericit că-mi ești aleasa

Pe care am visat-o și visul împlinit

Te rog nu zăbovi, cafeaua e ferbinte

Și-am îndulcit-o cu miere de albine,

Să ne-așezăm și să-ți recit o poezie

Mărturisind că inima-mi îți aparține!

Încerc acum, să-mi amintesc,

De cum a fost, în alte timpuri,

Și cât de mult, mă regăsesc,

În aste timpuri, tare tulburi

Mai ieri, eram copil, desculț acasă,

Și ziua toată, alergam pe drum,

N-aveam timp, să stau la masă,

Iar colbul ridicat, părea un fum

Țin minte, cum cozi noi ne legam,

Făcute din cânepă, sau din haldani,

Și cum pe ulițe, în sat, fugeam,

Iar lumea ne spunea...nu fiți golani

Dimineața, fără pachet la școală,

Cu un ghiozdan, cam rupt, uzat,

Și foarte des, eram cu burta goală,

Dar cui să-i spui...sunt nemâncat

Acasă ajungând, luam ceva merindă,

Să-mi treacă foamea, și-apoi cu vaca,

Care mă astepta, în grajd, flămândă,

Pe vale să o duc și iarba, să o pască

 Seara, program de învățat aveam,

Fără curent electric și, doar la lampă,

Iar mama insista, chiar de plângeam,

Spunând, învața de nu vrei să ramâi, la sapă

Și clasă, după clasă, deloc ușoare,

A-ntâia, pân' a opta, urmând liceul,

Și-apoi și studii multe, superioare,

Și culmea vieții, apoi a început greul

Cànd studiile toate, s-au terminat,

Eu în producție, m-am angajat,

Ca tânăr stagiar și, de belea am dat,

Că nu puteam transpune, ce-am învățat

Dar greu zilei, n-a fost dezamăgire,

Din contra, mai tare m-a ambiționat,

Și-am profesat, mulți ani cu dăruire,

Punând în practică, tot, ce-am acumulat

Nimic nu este greu, în viață,

Când pasiune pui, în tot ce faci,

Și când tu, nu îți pierzi, speranța,

Și cu dușmanul, știi cănd și cum,

să te..împaci!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Aseară pe frunze am călcat

Simțind adânc tristețea lor,

Că nu mai sunt de vreun folos

Și toate pe pământ uscate mor.

Din primăvară până-n toamnă

Pe crengi au fluturat în vânt,

Și adăpost le-a oferit la păsări

Primind răsplată frumosul cânt.

La umbra lor au odihnit țăranii

Când soarele le ardea fruntea,

Și deseori l-a protejat pe câlător

De ploaie, tunet și vreme rea.

Privesc pe jos patul de frunze

Și mă întind puțin să odihnesc,

Profit că soarele încă-ncălzește

Deschid o carte și-un rând citesc.

Prea mult nu pot să zăbovesc

Că noaptea vine cu răceala ei,

Culeg o frunză și trist îi spun

Cu toți murim...ne facem hlei!

Te-aștept de-o viață...fericire

Să vii, dar încă nu s-a întâmplat,

Ba te-am cătat  în lumea-ntreagă

Degeaba, nicăieri nu te-am aflat. 

Simțindu-mă puțin cam abătut

Un chibzuit bătrân m-a întrebat?

La ce gândesc că tare-s supărat

Poate m-ajută din ce a adunat. 

Pentru moment l-am refuzat

Și l-am rugat frumos să plece,

Spunându-i că nu la el găsesc

1Vreun leac, rana să-mi vindece. 

Totuși, de mine nu s-a depărtat

Și insistent a vrut s-avem o vorbă,

La care eu cu greu am acceptat

Vociferând ..că am o mare grabă. 

M-a invitat să stăm pe-o bancă

Și cu respect mie s-a prezentat,

Surprins fiind când mi-a șoptit

Sunt fericirea...și m-ai chemat. 

Păi, te credeam s-arați altfel

Și nu bătrân cu tolbă-n spate,

Eu te vedeam o cosânzeană

De care-n viață să am parte. 

Copile vreau ca tu să știi

Că nu-ți lipsește mai nimic,

Și nu mai zi, că ești nefericit

Când eu ți-am dat..totul..de mic.

Rapid, am sărit de pe bancă

Și rușinat un pic, am mulțumit,

Că ochii minții mi i-a deschis

Să înțeleg că sunt..un fericit!

         Îmi place de norul

Când plânge când plouă ,

Șuvoaie de apă ,se revarsă în vale

Salută orașe și sate ,ce le ies în cale.

Îmi place de grădina mea ,când râde sub soare

De vântul ce suflă ușurel ,cu plăcere

De aerul ce se așterne ca o mângâere ,

Peste munți ,peste păduri și ogoare .

Îmi place când în luncă se cântă ,

Îmi place bolta cu stele ,

Toate acestea pot fi ale mele ,

Doar să le observ ,să le văd ...

Că trăiesc printre ele!

Cuvinte în care te scalzi,

în lacrima ploilor reci de toamnă.

Cuvintele tale sunt de aur, 

cand aurul devine fără preț.

Prețul scump al toamnei,

l-ai pus pe coroana de fier.

Coroana de aur ai îngropat-o,

într-un loc ascuns,

să nu fie furată de toamnă.

Cuvintele toamnei,

lovite de euforia,

de a, asculta cu urechea lipită,

sunetul naturiii în transformarea morții iernii,

Cand va cădea ultima frunză palidă,

de pe copacul blajin și intact,

nu  vei mai vedea nici-un semn de viață,

totul moare împrejur, deodată cu toamna,

ce își scrie ultimele cuvinte,

pe un bilet de adio,

gata de plecare,

va lăsa în urmă numai suferință

și iarna își va ancora venirea,

pe malul dureros al naturii.

Natura care aș vrea să rămana veșnică vie

Port în mine ziua  cand mă plimbam

Cu tine natură,

Cu  vorbe dulci ne răsfățam

Ne intersectam des sub bătranul castan 

Soarele ne privea și ne zambea

Iar luna își varsă privirea spre noi

Soarele și luna se îmbrățișau amandoi

Formă de salut ca doi prieteni astrali

Ca niște aștri care des ne vizitau 

Și ne vegheau nopțile întunecate

Cu un cer pustiu acoperit cu lacrimi.

Lacrima vieții se topea ca un nor fără pereche

Lumina vie ne încălzea ca o scanteie de fericire

din inima ta.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Mélancolie

Quel cri, quel pleur d'automne...

Viennent du bois sauvage en gémissant —

Un cor retentit dans le vide

Et la plus triste des lamentations commence.

— Ne pleure pas, mon cœur, ne pleure pas,

Écoute sans peur et sans drame :

Plus loin en ses entrailles la terre

Nous appelle...

Din cuvinte ciugulite,
Și clinchete de clopoței
Zilele clevetitoare
Numărate vrei, nu vrei
Se ating  pe minutare
Șoșotind pe la urechi
Cum, că timpul solitarul
Iar își schimbă anul vechi
Cu alt  an, zis, mult mai bun.

Temporară sau flotantă
Într-un an tot trecător
În bagaj îmi iau  speranță
Doar un pic de nostalgie,
Un regret și un oftat
Ce-a rămas dintr-o iubire.
Fericirea, frumusețea
De mulți  ani s-au terminat…
Deci  ,multe nu am  de luat.

Îmi așez pe umeri vălul
Dintr-o noapte violetă,
Ascund ciobul de oglindă
Într-o scrisoare secretă
Să am unde a mă privi.
Două lacrimi, un oftat
Ating timpul cu-o steluță
Anul vechi,  grăbit a plecat .
Eu, mai rămân în gând cu el
Dar mă mut în celălalt.

Rubine agățate pe case și pe garduri,

Sub nesfârșitul cer pastelat cu farduri,

Renasc din cufărul de prisosință,

În care cuprul redevine metal de referință.

Din iarbă sângele s -a scurs de-o vreme

Și aerul învinețit pare să-l cheme,

Dar viața s-a mutat în proaspetele-i nări,

Ecoul verii răsună tot mai vag în zări.

Irina Anghel 

Octombrie 2023