Natura

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Nervi autunnali

È autunno, è fruscio, è sonno...

Gli alberi, sulla strada, sospirano;

Tossisce, piange, è vuoto...

E fa freddo e c'è nebbia.

Amanti, più malati, più tristi,

Per le strade fanno strani gesti -

E se ne va, dal sonno eterno,

Cadono pesanti, bagnati.

Resto, e vado, e torno,

E gli amanti mi rattristano profondamente -

Mi viene da ridere senza senso

E fa freddo e c'è nebbia.

De ce melcu-n casa sa,

Se ascunde ce o vrea?

De ce casa in spinare,

O poartă în ziua mare !?

Mă întreb și mi-ar plăcea,

De mîsterul l-am afla.

Poate a se apăra...

Blestemat de cineva ?

Careva din voi de știți,

Pe noî să ne lămuriți.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melankoli

Vilken stubbe, vilket gråt på hösten...

Och den vilda skogen ylar -

I snäckorna låter en bom,

Och damen börjar mer ynkligt.

- Lyssna, du, väl, älskling,

Gråt inte och var inte rädd -

Hör hur hårt, från djupet,

Jorden för honom kallar oss...

Sub clar de lună munții glas îmi au,

Cu naiuri din vechime ș-adiere

De aburi printre care păstoreau

Ciobani cu vârstă lungă ce nu piere,

Iar ramul, parcă preschimbat în za,

Ia-n cercuri o-ncropire cu statură

De văz de Argus car’ pe el s-ar da

Pădurii glob vigil ca armătură.

La începutul verii mă pomenesc plimbându-mă prin foioasele păduri,

Puteam vedea frumusețea naturii ce mă scăpa de așa numite gânduri,

Cutreieram câmpiile pe la apus de soare prin iarba verde, pe răcoare,

Priveam fiecare detaliu, întregul pastel încărcat de a soarelui culoare. 

În miezul verii mă pomenesc pășind prin apa dimineții din lacul adormit,

Eram una cu lacul, în fiecare dimineață de iulie prin apele lui am plutit,

Puteam simți cum mă trezesc mai tare cu fiecare pas pe care-l făceam,

Cu apa lui atât de rece, de el eu depindeam. 

La sfârșitul verii mă pomenesc stând sub copacul cel pustiu ce mai scotea câte un murmur,

Lipit de el, de parca îi citeam povestea, înțelegând că era bătrân și atât de singur...

Singurătatea pe care o împărțeam, prin scoarța lui o puteam captura

Și nu eram atât de singură, eram una de-a lui, una cu natura.

Privesc toamna despletită cum pleacă printre nori
Eșarfa ei se-ndepărtează de mine și de flori.

În jur i-un stol de fulgi, ștrengarii deja dansează
Sunt paji veniți din iarna ce-ncet, încet se-așează.

Am  s-o aștept cu vechiul șal de gânduri încălzit
Ca pe un oaspete din depărtări bine venit.

La ceas târziu, noaptea îmbracă recele mantou
Iar un poet așează, pe albă foaie, un stilou…

Minunate momente de a trece o punte,

Semnele emoției inundă pe frunte.

Sentimentele adunate-n buchet

Dau mireazma anilor uni băiet.

Adolescența-i o haină frumoasă;

O porți, că de soartă-i aleasă,

Și-n brațe, pe umeri și-n creștet

Respiră căldura vieții din suflet.

Cu dragoste-n gânduri și gesturi

O mamă și-un frate sunt alături,

Pe drumul presărat cu speranțe,

Dorindu-i roade, bucurii și creanțe.

Unii nu înțeleg sensul negativ al cuvântului abuz.

Alții au transformat în sinonime, îndrăzneala cu tupeul.

Sunt persoane care nu au limite la felul în care percep modul de a-și trăi viața.

Se fac confuzii între a respecta un ideal, a pune în practică niște principii, cu înțelegerea eronată a conceptului de libertate.

Nu s-a înțeles că tradițiile unui neam și valorile istorice, spirituale, culturale ale unei nații trebuie păstrate, reevaluate și etalate permanent, pentru a sădi veșnic o sămânță roditoare.

Sunt prea mulți adepți ai moralei, în detrimentul acțiunii de a face un lucru să funcționeze sub apanajul performanței, eficienței și progresului.

Sunt prea puțini cei care simpt că rădăcinile native au o origine ce nu poate fi ignorată.

Nu știm dacă suntem cei mai mari sau poate prea mici în acest Univers.

Sunetele calme ale timpului ce în spațiu se transformă, dau rezonanțe ample fondului ce ia forme distincte și uneori confuze.

Se poate oare să descoperi în noapte ce-i ascuns luminii, și în zorii zilei ce nu se vede în noapte?

Cei ce nu înțeleg sensibilitatea, nu își acceptă duritatea, mimând cu multă aroganță superioritatea lor față de viață.

Nu tot ce simpte omul este util, și a fi tăcut nu înseamnă a fi umil.

Dacă unii râd mereu de cei din jur,

De ei înșiși și-au bătut joc destul.

Și-n modul de a se exprima fudul,

Generații întregi îi vor condamna dur.

Un caracter prin educație și cultură se obține.

Nu mai doresc privirea,

Nici gândul să mi-l porți.

Imagini ireale

Ce le aștept ca sorți.

Pătrund ca într-o sferă

Pe care n-o cunosc,

Și sentimente surde

Dintr-o durere nasc.

Ardoarea vieții, falsă,

Creată prin minciună,

Nu va putea aduce

Speranței o lumină.

Ființa plăsmuită din noroaie,

Fără de inimă și fără de creier,

Crescută din apa de șuvoaie,

Gândirea-i mai mică de-un greier.

O nebuloasă enormă are-n minte,

Urzeală, intrigă și răutate,

Folosind amalgam de cuvinte

Cu care duce viața pe mai departe.

False păreri față de spirite.

Culege fără limite, minciuna,

Pe care-o îmbracă în haine poleite

Unde are culcuș cald, ura.

Ura față de cei cu credință,

Pizma pe cei cu idei,

Frica de cei cu voință,

Îndoiala de cei cu un temei.

Să îndepărtăm creatura aceasta!

Pătrundă lumina-ntre flori.

Să nu ne mai aducă năpasta

Rămășițe care dau fiori.

Vântul puternic bate în geam.

Soarele mai puțin arzător alină.

Din întreaga natură mă amăgeam,

Că Primăvara în curând va să vină.

Aștept ca blând Zefirul s-adie,

Și raza de soare intensă în Florar.

Iar foșnetul frunzelor, o melodie

Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.

Să văd cireșii-n livadă înfloriți,

Din pământ să răsară albii bujori,

Nalbe purpurii ca niște meteoriți,

Lalele, iasomie și petunii în culori.

Pârâul croindu-și cărare-n pădure,

În susur calm și clipocitul mierlei,

Acompaniază un fâlfâit de fluture

Și mersul săltăreț al șopârlei.

În gând, mireasma plăcută a naturii

De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,

Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii

Și reușesc ca toate să mă încânte.

Sunt ca și o floare

Ce apă nu are

Și-adoarme, pălită

De vremea însorită.

Sunt ca și-o pasăre

Ce zboru-i zadarnic,

Căutându-și un loc

Unde-o fi cu noroc.

O firavă și dulce ființă

Ce-n suflet are credință,

Iar dragostea-i jură

Din inimă sincer și pură.