Natura

În murmur stins, sub cerul gri,

Unde nimeni nu vrea a privi,

Din strat de umbre și noroi,

O floare crește în gunoi.

Cu petale fragede, de vis,

În loc uitat, unde totu-i nins,

Ea sfidează colțuri reci, pustii,

Hrănită doar de amintiri târzii.

N-are grădini, nici soare cald,

Doar umbre grele și-un drum întortochiat,

Dar totuși luptă, fără glas,

Spre ceruri largi, un drum atras.

În gunoiul vieții, plin de durere,

Se naște viața, plină de putere,

Căci frumusețea stă-n curajul pur,

De-a înflori, chiar și-n locul cel mai dur.

Aceasta-i lecția ce ea ne dă,

Că-n orice loc, speranța va răzbate,

Și-n haos rece, în frig și noroi,

O floare va crește din gunoi.

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

Emozione d'autunno

É arrivato l’autunno, coprimi il cuore con qualcosa,

con l’ombra di un albero o meglio con l’ombra tua.

A volte ho paura che non ti vedrò mai più,

che mi crescano ali acute fino alle nuvole,

che tu ti possa nascondere in un occhio straniero

e che questo si chiuda con una foglia di assenzio.

E allora mi avvicino alle pietre e taccio,

prendo le parole e le annego nel mare.

Sibilo alla luna e la sollevo e la trasformo

in un grande amore.

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Oktober

Oktober igjen på åsene

Gule og røde tepper.

Sølvskyer passerer i bølgene

Og syng kjærlighet til hanen.

Jeg ser alltid på barometeret

Og jeg grøsser når det synker litt,

For solen blir mindre

I diameter.

Men under den varme himmelen som i mai

Hvite dager går forbi dager,

Mer ustadig og mer

Subtil…

Utidig forsinket

Høstturer gjennom hagene

Med foldene til klamydaen fulle

Av krysantemum.

Og hvordan den knapt flyter i bevegelse

Som en markis

Som hele universet

Se tilbake på dem med overraskelse, -

En forvirret flaggermus

På grunn av hennes jomfruutseende

Han ble gul, forvirret

Og følelsene blomstret

Den andre gangen…

"este vorba despre varful Titlis din Engelberg-Elvetia"

Aș opri timpul în liniștea veșnică a Alpilor, cunună,

Să ascult muntele-n glas de ciripituri de toamnă.

Parfum îndepărtat de flori de gheață din azur aduce,

Ca un convoi imperial, din vârf de stânci spre văi se duce.

Din candele de gheață și culori de curcubeu scăldate,

Coboară-n conuri de brazi ca niște lumânări cerate.

Se formează-n buchet stelar, cu gust acrișor de plante verzi,

Atingând simțurile toate, te oprești, mirat, și-ncerci să crezi.

Parfum profund ne-a învăluit sufletul de la mic la mare,

Cu ochi încântați, plini de uimire și dor, contemplăm în zare.

Acolo unde semețul vârf Titlis își poartă coroana,

Îmbibată-n briza ghețarilor, păstrează veșnică dojana.

Mintea noastră licărind de culori vibrante, ca un vis,

În parfumul florilor ne cântă dorințe ce nu s-au stins.

Azi, toamna coace farmecul muntelui în mirosuri de visare,

Și ne face să plutim, să simțim, să iubim, fiecare suflare.

Cu ochi încântați privim la peisaj, plini de uimire și dor,

Contemplând înălțimea Alpilor, ne lăsăm străbătuți de un fior.

Căci în Engelberg, îngerii ne cheamă cu aripi de lumină,

Să ne bucurăm și să visăm sub cerul ce ne alină.

Și-n prietenia veșnică a muntelui, să ne contopim,

Fiecare clipă azi de veșnicie să o simțim, să o trăim,

Împregnați de bine și frumos, noi înșine să fim,

Și în liniștea alpină, pe noi să ne regăsim.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melankoli

Sonbaharda ne kütük, ne feryat...

Ve vahşi orman uluyor -

Koklelerde bir patlama yankılanıyor,

Ve bayan daha acınası bir şekilde başlıyor.

- Dinle, tamam bebeğim.

Ağlama ve korkma -

Derinlerden ne kadar zor olduğunu duy,

Toprak bizi ona çağırıyor...

Primăvară

În glasul unui nou, tăcut amurg

De Martie întârziat

Se prevesteşte iar, acum

Un proaspăt soi de verde crud

De verde necălcat şi ud

Cu paşi grăbiți către lumină

Răsar de-odată ghiocei

Lăsând în urmă iarna cea deplină

Să-şi ducă iarăşi traiul ei,

În alte depărtări permise

Dar nu aici, nu lângă ei.

Vifornițele vechi suspină

Şi se retrag în alte zări

Căci vânturi noi si calde vor să vină

Să-mprăstie, s-aducă, să mențină

Mirosuri proaspete şi noi.

În crudul grai, armonios şi dulce 

Vioi le cântă iarăşi ciripind

Firave păsări, 

Vesele cântări, idilice fragmente, 

iubitelor lor flori.

Câmpii încep a înverzi cu sete

Şi flori şi gâze şi insecte

Se-adună ca să concerteze

Adevărate simfonii măestre. 

Copaci cu ramuri ațipite

Au început a se trezi

La glasul unic de copii

Râzând în hohote, cântând

Cu sufletele mari, deschise

De-a primăverii poezii!

Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023

Telefonu-mi sună în noapte

Și-o voce rece se aude-n șoapte.

Te-ntrebi de ce ai mai răspuns

La un gând și un cuvânt ascuns.

Apelul este un abis necunoscut

Și îți dorești să nu fi fost înăscut.

Să îl înlături aprig din agendă

Și-ncet să devină legendă.

Poate dacă apelul ar fi ziua

Și în suflet nu ar mai ploua,

Ai încerca șoapta să o înțelegi

Și cuvintele să le dezlegi.

Să pot aduce prin speranță

Un sentiment de siguranță,

O garanție în aura de adevăr

Și-n inimă să nu mai sufăr.

Romantismul încă există.

Nu-l lăsați afară s-aștepte.

Bucuria și dorul coexistă

În inimi și minți înțelepte.

Invitați-l în lumina din suflet

Și oferind sentiment cu căldură,

Așezați-l într-un frumos triolet

Amintind anii care se pierdură.

Primiți în dar ale lui învățăminte

De a crea clipe lirice de neuitat,

Rostiți iubire prin sincere jurăminte

Și ascultați poemul ce este recitat.

Să poți avea o clipă

Muiată-n stropul fericirii,

Și să răsară un fir,

O floare a simțirii.

Apleacă-ți privirea,

Dă-mi speranțe așteptate,

Sentimentul ascuns

Al unei iubiri neuitate.

Culege lumina din stele,

Laur în patina vieții,

O umbră a bucuriei

Din ramura tinereții.

Plăcutele vise, dorite,

Leagănă o melodie

Pe firul unui gând

Ce sub sentimente adie.

Destinul croiește cu stelele de pe cer, mantia strălucitoare a unei vieți și feeria pe care o aduce fiecare noapte cu lună plină.

Viața încearcă să-ți dăruiască căldura Soarelui, rezistența Pământului și veșnicia naturii.

Bătăile inimii reușesc să creeze fericirea vieții într-o deplină sănătate precum și cele mai frumoase clipe trăite.

Visele și visurile să fie așa cum firul ierbii răsare din pământ și crește  verde, așa din sfera vieții să se înmulțească bogăția sufletească și bucuria unei existențe pure și cea specifică a înfăptuirii "lucrurilor mărunte".

Lumina Soarelui aplecată peste ființele pământului, dăruiește un strop auriu din seva tinereții, parfumul purpuriu al așteptării serilor tandre și a bucuriei anilor ce îi așteptăm să înflorească, bogăția tipsiei cerești și apa din cupa de cleștar a vieții în care înmuguresc idealuri, principii, caractere.

Dacă în drumul destinat de soartă, întâlnești neșansa, suferința și amarul, le poți învinge și stinge cu setea de împlinire, fericire și bucuria vieții.

În filozofia rândurilor scrise se întâlnesc idei ce izvoresc din căldura sufletului, sinceritatea gândului și noblețea clipelor pe care le petrecem în viețile noastre și care sunt efemere momente în Univers.

Universul ne-a dăruit fiecăruia câte un buchet încununând sănătate, bucurii, realizări, liniște sufletească, înțelepciune și putere dar    ne-a pus și la încercări pe care le întâlnim permanent.

Așa cum scrisul este sursa vieții de supraviețuire în Univers, așa și gândul către nobile sentimente permite ființei să aspire la momente plăcute, clipe de neuitat și la fericire.

Pana muiată în cerneala Universului să scrie în viață despre veșnicia și strălucirea diamantului, despre parfumul florilor din prispa casei, despre gustul dulce al vinului binecuvântat în ziua Botezului, despre imaginea feerică a poveștilor spuse la gura sobei strămoșești și despre căi minunate ale destinului care să fie urmate cu încredere în sine, iar înțelepciunea să fie mantia pe care să o purtăm mereu. Să pecetluiască măreția și magia vieții iar muzica sufletească să acompanieze armonia dragostei, boboc ce înflorește pentru fiecare și pe care trebuie să o ocrotim și să o păstrăm în tezaurul sufletului.

Atunci când privești în zare,

Sufletul se-mpreună cu marea.

Și când totul este o simbolizare,

Se aprinde-n gând chemarea.

Lași să plutească visarea

Chibzuind la fapte îndelung,

Și-ți controlezi nepăsarea

Asupra clipelor care străpung.

Un zbor de pescăruș, apropiat

De valurile stării ce se-agită,

Sunetu-i calm te trezește din visat

Și inima-ți puternic palpită.

Un imbold în esență îl cauți

Să-nvigorezi întreaga simțire.

Și asemeni unor selenauți

Dorești să găsești însuflețire.

Nu trebuie să ne deranjeze performanța,

Pentru că noi nu suntem perfecți.

Nu trebuie să ne simțim mereu uimiți,

Pentru că întodeauna ne acuză rațiunea.

Nu trebuie să ne impresioneze durerea,

Pentru că nu suntem destul de puternici.

Nu trebuie să ne influențeze negativul,

Pentru că nu acționăm întodeauna pozitiv.

Nu trebuie să jucăm teatru pe scena vieții,

Pentru că nu ne-am îndeplinit rolul sortit.

Nu trebuie să ne afecteze calea destinului,

Pentru că nu-i înțelegem pe deplin menirea.

Trebuie să iubim mereu tot ce este viu,

Oricât de neajutorați suntem pe lume.

Să împărțim cu aproapele nostru binele,

Să înfruntăm cu ardoare sentimentele răului.