Fabula croitorului cenușiu

Ce straniu să mişc propria-mi umbră în soare,

Să observ cum o replică se disipă-n mişcare...

Şi mă pierd câte-un pic din făptură,

Contopit şugubăț în natură,

Întru totul acolo menit.

Cat, din poezia mea, traiește viu in calea ta?

Cât mers din pasul meu e și umblarea ta?

Cât Dumnezeu din tine mai poartă duh din mine?

Cât fiu din mamă și din natură frunză pe apă...

Te-ntreabă de știi măsura a ce nu se cuvine,

Ce nu e în cuvinte, dar curge în simțire.

De câte ori închisei ochii să nu îți slobozi gura

In schimbul liniștii, doar să nu înfrunți furtuna.

Nu pumnul ridicat, ci pieptul dârz în cuget scos în față...

Nu gloata după faimă, ci mersul dus în tihnă și în pace.

E o grabă nebună, o grabă de-a dreptul bolnavă

Iar buzunarele...pline de inimi golite de vlagă.

O minte părtașă în frică e tovarăș în degringoladă.

E atâta iubire în lume câtă cauți să dai fără plată...

E atâta magie în lume, dar mulți beau doar apă chioară!

Bunicului i-a plăcut țuica, dar eu chiar l-am iubit

Şi taică-meu a stins pahare, dar el m-a căpăcit.

Bunic'a fost dintr-o bucată, harnică dar arțăgoasă,

Iar mama m-a-nvățat de mic c-o casă nu-i acasă.

Ce simplu pare-n trei cuvinte ceva ce-i complicat...

O lume atât de evazivă, expusă la păcat,

Oricine poate să te agațe în ştreangul social.

Şi chiar de ai ceva aplomb, în umbră, eşti damnat.

Am petrecut vreo câțiva ani în cvasianonimat,

Cu mulți prieteni vechi şi noi.

Cu toți, pe rând, ne-am transformat,

În tipi de treabă sau smardoi.

Ne-am împărțit de la nevoi,

Ne-am îndoit prin alte zări,

Şi-am căutat perseverent

Un scop mai nobil, mai select.

Dar la origini când te-ntorci,

Eşti consultat de acei proroci,

Care ți-au zis c-aşa va fi,

Degeaba-ncerci altundeva mai bine-a năzui.

E viața un dar sau un calvar,

Ori labirint profesional?

E moartea-un prag sau un popas

Sau e credința în impas?

Când spuma cerului se înnâdește in crengile pământului,

Când spuza gerului cuprinde firul câmpului,

Când pârâitu-amurgului trezește trilul florintelui,

E vremea, mamă, sa dibăcești firul de lână,

Sa-mi țină căciula amintire de blândețea naturii,

Prin frigul de lume.

LOVE EARTHIANS

There never was, never will be

A better time for sweeter dreams.

Stop wasting precious energy

On running from this joyful realm of IN possibility

I fear myself as any other man,

Of what I can there is no end...

For Love or hate is not the same

To honor Earth and Life here spent.

Wrapped up in plastics,

Markets thrive with one use objects

That deny the beauty of a rising shine

While pockets fill and hearts die young.

We tell ourselves apart with lies

Of differences and petty crimes,

But then we go to full blown wars

And wipe us stupid to no goal.

I sometimes catch myself enact

A tragedy of what's to come

Those moments hurt as if they ARE

And twist like daggers in my heart.

The pain so real, that it cuts...

It cuts all strings of willingness from life,

It darkens everything inside,

And shatters hope from help outside.

A battle started in the mind

Will poison all beings alike,

And drop in darkness just to fight

The nothingness without the light.

But bear in mind, it's worth the climb

Back to the light of joy and love and kind.

And with this light you come alive

In ways that cherish every life.

I am a part of something more

You know it: deep down we're a soul

That links us all to one big° whole

Only through Love and kind resolve.

De tânără fată, cu privirea fâşneață,

Păşeşte desculț în bătrâna livadă

Și nucul vibrează în vântul târziu de-amiază,

Aşezându-i sub talpă corola-i de apus pastelată.

Un jurnal cu desene, versuri şi cântece,

Strânse în mâinile-i trudite la prașilă,

Mai așteaptă o crâmpeie cu viață, pe-o pagină,

Din inima-i frântă din vise și petice.

Blând, nucul o reazemă-n strajă

Pe trunchiul scorțos, sub coroana-i stufoasă;

Îi mângâie gândul, i-ascultă făptura duioasă

Și-i şuieră lin: Odihnește-te aici şi visează!

Un petic, palpită mai tare...

Din fila caietului, în care pare

Că lumea e-o dragoste mare

Pătată de lacrimi amare.

O țarcă planează spre nuc, curioasă,

Se pitulează din vârf pe o cracă mai joasă,

Să fure-o privire-n fereastra lăuntrică,

Deschisă spre zarea iubirii din luncă.

Răvășită de-o sclipire vioaie,

De-o șuviță rebelă pe-o tâmplă bălaie,

Ea răsfoiește amintirea peniţei tocite,

Înfăţişându-i un tânăr pe-o punte.

Cândva o curta pe la școală,

Mai apoi era Pintea haiducul.

Odată schimbau petice-n taină

Acum îi unește doar nucul...

S-a rupt din cer o dâră de lumină

Să spele gerul vechi de pe ferestre,

Și-n pieptul ce părea o rană plină,

Începe-un cânt de păsări măiestre.

Nu-s ghiocei pe câmpul de sub soare,

Ci gânduri albe, ieșite din zăpadă,

E o trezire mută, uimitoare,

Pe care ochii n-au cum să o vadă.

S-au dezghețat și râuri de cuvinte,

Ce-au stat prea mult sub chiciură tăcute,

Și curg acum, spre mâine, înainte,

Pe căile de dor necunoscute.

E primăvara ta, un dar subțire,

O mugurire-n fiece bătaie,

Un suflet ce învață din privire

Să schimbe-n soare norii de ploaie.

Iar dacă iarna va mai vrea să vină,

Rămâi tu însuți floare și răsad,

Căci sufletul ce poartă-n el grădină,

Nu lasă frunza verde să-i cadă in neant.

Se lasă pe frunze un murmur tăcut,

Ca un suspin din amintiri pierdute,

Și vântul aduce un cântec căzut,

Din ramuri ce-și lasă aripele mute.

Culorile ard în apusuri târzii,

Înroșind orizontul de doruri uitate,

Și pașii se pierd pe alei cenușii,

În umbre de zile demult adunate.

E toamna ce poartă parfumul ușor,

Al clipelor stinse, al vremii trecute,

Lacrimi de ploaie se-aprind pe pridvor,

Ca stele căzute din nopți neștiute.

Dar din melancolie răsare încet,

Un gând de lumină, timid, dar curat,

Că tot ce apune renaște-n secret,

Iar toamna e veșnic un vis reiterat.

timpu-mi ticăie vecin singurătatea
în lumea după sticlă
vânt se înăspri
toamna-şi lasă zdrenţe
în călimar cu frunze
ceru-şi pune mască
de nuanţă gri

apa-şi strânge pieptul
să-ntâmpine durerea
clipe putrezite
îmbătrânesc culori
pete stau de veghe
în veşminte negre
le aud cum strigă
uneori

urma mea sleită
împiedică o umbră
iarba zace verde
sub gloanţe moi celești
simt miros de moarte
frigul muşcă buze
frunzele-mpietrite
dorm scrisori cu vești

Luna se-nalță, blândă, pe cer,

Lumina-i dansează-ntr-un vis efemer.

Șoapte de raze alunecă-n vânt,

Mângâie noaptea cu farmec și cânt.

Pe luciul apei se oglindește,

Tainic, în taină, tot strălucește.

Stelele-i șoptesc povești neștiute,

Doruri uitate, iubiri netrăite.

Străjeră veșnică-n nopți de mister,

Mângâie vise, privește spre cer.

Și când se ascunde sub norii de fum,

Inima lumii tresare oricum.

Luna cea albă, mereu călătoare,

Sufletu-și lasă în nopți visătoare.

Și chiar de se stinge-n zori undeva,

Noaptea ce vine o va readuce-n ea.

Luna recoltei

Bogată în dăruire

Toamna,culori pastelate pe frunze căzute

călcate de oameni grăbiți

cu timpul ce fuge

din calendar.

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Octobre

Octobre est parti sur les collines

Tapis jaunes et rouges.

Des nuages argentés passent dans les vagues

Et chante l'amour au coq.

Je regarde toujours le baromètre

Et je frémis quand ça baisse un peu,

Parce que le soleil devient plus petit

en diamètre.

Mais sous le ciel chaud comme en mai

Les jours blancs passent après les jours,

Plus inconstant et plus

Subtile…

Retard intempestif

Promenades d'automne dans les jardins

Avec les plis de la chlamyda pleins

Des chrysanthèmes.

Et comme il flotte à peine en mouvement

Comme une marquise

Comme l'univers entier

Regardez-les avec surprise, -

Une chauve-souris confuse

En raison de sa première apparition

Il est devenu jaune, confus

Et l'émotion s'est épanouie

La deuxième fois…