Natura

Încerci să porți șiragul de safire,

Dar gândul îți zboară la mătănii.

Și sufletu-i pe altarul de jertfire

De a uita c-au fost năzdrăvănii.

În iarba deasă, verde și în cețuri,

Oare se ascunde un spiriduș poznaș,

Ce se tot joacă cu ale tale simțuri

Și te include ca fiind părtaș?

Doar este timpul ce trece ca vântul

Peste iarba verde și ființe, grăbit.

El cârmuiește de veacuri Pământul

Și te-nconjoară în zboru-i robit.

Ți-amintește că viața-i frumoasă

Și să trăiești fără regret în prezent.

Iar timpul în zona-i vagă și faimoasă

Din nou va fi calm, înțelegător și fluent.

Se așterne în poala toamnei

A naturii frunză galben-ruginie.

Miresmele strugurilor și a prunei

Se pregătesc pentru domnie.

În grădina de legume de la curte

Se etalează gogonelele și gogoșarii.

Castravetele și varza dau concerte

Iar morcovii și țelina sunt toboșarii.

Mustul dulce care inspiră simfonia,

Pastrama mânuind arcușul pe grătar,

Compun arii animând monotonia

Și ardeiul acompaniază exemplar.

Mărul, nuca și cu para

Se împreună într-un dans

În livadă auzind fanfara

Iar gutuia joacă preferans.

Așa cum firul ierbii răsare verde crud

Și crește mândru și înmulțit din pământ,

Liniștea, sănătatea și bucuria-n simțământ,

Așa și anii mulți în sfera vieții se includ.

Pe frunte petale de trandafir îmbobocit

Să îți aducă mireasma dimineților de mai,

Plăcerea nopților de care te entuziasmai

Și suflul arzător al vieții pururi prorocit.

Sunetele unui cântec ca romanță,

Cuvintele dulci și ademenitoare,

Să fie toate laolaltă puse în balanță,

Și să creeze momentele strălucitoare.

Unii nu înțeleg sensul negativ al cuvântului abuz.

Alții au transformat în sinonime, îndrăzneala cu tupeul.

Sunt persoane care nu au limite la felul în care percep modul de a-și trăi viața.

Se fac confuzii între a respecta un ideal, a pune în practică niște principii, cu înțelegerea eronată a conceptului de libertate.

Nu s-a înțeles că tradițiile unui neam și valorile istorice, spirituale, culturale ale unei nații trebuie păstrate, reevaluate și etalate permanent, pentru a sădi veșnic o sămânță roditoare.

Sunt prea mulți adepți ai moralei, în detrimentul acțiunii de a face un lucru să funcționeze sub apanajul performanței, eficienței și progresului.

Sunt prea puțini cei care simpt că rădăcinile native au o origine ce nu poate fi ignorată.

Nu știm dacă suntem cei mai mari sau poate prea mici în acest Univers.

Sunetele calme ale timpului ce în spațiu se transformă, dau rezonanțe ample fondului ce ia forme distincte și uneori confuze.

Se poate oare să descoperi în noapte ce-i ascuns luminii, și în zorii zilei ce nu se vede în noapte?

Cei ce nu înțeleg sensibilitatea, nu își acceptă duritatea, mimând cu multă aroganță superioritatea lor față de viață.

Nu tot ce simpte omul este util, și a fi tăcut nu înseamnă a fi umil.

Dacă unii râd mereu de cei din jur,

De ei înșiși și-au bătut joc destul.

Și-n modul de a se exprima fudul,

Generații întregi îi vor condamna dur.

Un caracter prin educație și cultură se obține.

Un gând întrebător se înfiripă

Și-mi însoțește această clipă.

Privesc în sus, îndelung în zare

La norii plumburii în forme bizare.

Prin picăturile de rouă în zori

Intuiesc regia unor regizori,

Ce împletesc efectele naturii

Cu sentimentele încărcăturii.

Pe scena plumburie a cerului

Norii sunt personajele teatrului,

Unde se joacă o piesă cunoscută

Dintr-o furtună aprig născută.

Dintr-o aglomerație de fulgere

Și tunete intense-n străfulgere,

Bat la cauzele unor interacțiuni

Dar sunt oare binedicțiuni?

Privește către un cer senin,

Ascultă-ți sunetele inimii,

Rezemându-ți sufletul leonin

Pe fapte dăruite înălțimii.

Acceptă tot ce natura poate da

Mereu în viața petrecută în real,

Iertarea și iubirea a o acorda

Sentimentelor cu căldura-n floreal.

Miresmele pădurii înverzite

Să-ți parfumeze drumurile-n viață,

De stele și de aștrii să fie păzite

Iar soarta semeață ca o dimineață.

Asa cum stelele sclipesc, sa sti ca te iubesc.
Asa cum luna sta ascunsa, și spera ca si soarele
Sa fie a ei muza, și sa cânte vioarele.
Muzica sufletului gol, se da dea dura rostogol
Și în inima vibrează, sperând ca nu visează.
Când a ei speranța moare, frumusețea și răsare.
Când dispari încetișor, sa sti ca mi este dor.
Fără tine nu exist, nimeni nu ma mai observa.
În eternitate eu sunt trist, sunt doar o simpla rezerva.
O reflexie a ta, sunt si voi fi mereu.
Nu voi sta în calea ta, când ajungi la apogeu.
Asa cum stelele sclipesc, sa ști ca te iubesc.
Asa cum soarele lucește, sa sti ca te iubește

(mărturii ale evoluției geologice)

La Vama Veche putem vedea o frumoasă colecție de scoici chiar pe nisip,

Sună telefonul, dar eu nu particip,

Revin așadar la scoici,

Fiecare unică în felul ei,

Cu povestea ei,

Cochilii din alte epoci

Și chiar și roci,

Din cine știe ce perioade, cuaternar, cretacic,

Unele chiar au un aspect aparte, parcă au fost aduse din Pacific, 

Dar cele mai multe sunt cele simple, clasice, albe cu striații,

Telefonul este pus pe vibrații,

Oricum, nici nu mă interesează,

În apa mării picioarele-mi avansează

Să mai caut și alte scoici,

Îmi fac loc printre mai mulți copii cu căței și doici,

Găsesc chiar și melci mezozoici,

Cochilie în nuanțe de portocaliu, asemeni celor de apus de soare,

Care la licitație ar fi de mare valoare,

Dar nu licitez nimic, o țin pentru mine,

Vom călători împreună oriunde, prin hoteluri, cămine,

Altele sunt în nuanțe de violet, mov, lila,

Nu putem opri acea idilă, 

Să venin să mai căutăm și alte scoici, melci pleistocenici,

Când arămii, când maronii, gălbui, verde smarald, când mai rotunzi, când mai tronconici,

Marea ascunde frumuseți de neînchipuit,

Idee cu care încă nu m-am obișnuit.

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

Jeg elsker regn

Jeg elsker det vanvittige regnet det vil ha

Å falle, å skade, å være bare henne

Ved bordet i den samme rustne hallen,

Når ingen ber om svaret mottatt,

Jeg vil at hun skal bli!

Det er en besettende oppfordring til å dele behov

La det først og fremst regne over oss,

Når det tunge drysset kommer på avveie

De svever på himmelen og faller stive

Gal og naken!

Det er regnet på vinduene som faller skingrende,

Jeg sitter alene ved vinduet og likevel fraværende

Når ingen ber blikket om en referanse,

Jeg sier ikke til noen, ikke engang meg selv, at jeg håper

En nåværende sol!

Store bryllupsdråper drysser hardt

Brudgommens skjorte, Earth-king

Sitt alene ved bordet, gift deg og dra,

Tomnatisk og tung, tatt av vind,

Kyss smi!

Selv om det regner, er det jevnt

Med de kalde dråpene kaller det meg til å komme,

Fremfor alt, for å fortelle meg hva han vil,

Jeg elsker det vanvittige regnet akkurat slik det er

Å tro på skjebnen!

Hai, ploaie,nu mai zăbovi,

Suntem sleiți de la căldură,

De secetă ne -ai izbăvi,

De -ai picura pe ramură..

Mocnești de ceva vreme 

Pitulată printre nori,

Chiar de bolta geme,

Tu ții morțiș să ne ignori..

Te mai simțim în treacăt,

La voia întâmplării 

Și pui dorinței lacăt  

Suflată pe șira spinării..

Arși de toridul soare,

Ce ne scoate din minți,

Privim cu -nfrigurare 

Spre zările fierbinți.

Ne rugăm de a ta furtună,

Să ne spele de păcate;

De-ar fi să fulgere, să tună,

Udă-ne frunzele uscate...

Ne sufocăm de nădușeală,

Dă-ti năframa la o parte,

Potolește -n zăpușeală,

Să putem dormi la noapte..

ecouri

dintr-o altă viață

se aud în cochilii.

muntele,

trena de umbre revarsă-n

mare.//

primăveri săltărețe,

Primăveri capricioase,

primăveri neprevăzătoare

împrăștie pe câmpii

parfumul  iubirilor trecătoare.

 vântul bâjbâie din pom în pom,

jelind

sufletele rătăcite.

Aduce-ncântare a soarelui pleoapă
croită pe dealul cuprins de rugină,
din roşul sălbatic, cărări de lumină
alungă din noapte simţirea mioapă.

Vin zorii grăbiţi peste frunzele moarte,
curg picuri de rouă din crengi betejite,
mai gâdilă vântul în somn alungite
o mână de flori cu speranţe deşarte.

Pe geamul rămas cu privirea de gheaţă
curg râuri de vise dospite în zare,
sunt doinele toamnei lăsate cântare
de doruri în suflet, cuprinse de ceaţă.

Chezaşă mi-e ziua născută din noapte
şi martor mi-e vântul cu aspra-i cântare
că toamna cu toane ce astăzi apare
e zâna iubită-n iubirile-mi coapte.

Tu, toamnă târzie prin toamnele mele,
alături de-un fulger ascuns în privire,
revino şi mâine să-mi laşi în simţire
un drum de trăire cu bune şi rele.