Tratament

Atâta durere simt

Și mă întreb oare cât mă mai mint

Că o sa fie bine

Și că o să mă gândesc la mine

Nu înțeleg unde am greșit

Când eram bine însfârșit

Parcă simt că am obosit

Simt că timpul mi-a sosit

Stau pe geam și mă uit in gol

Și îmi dau seama cât aș vrea sa mor

Din cauza unor cuvinte care dor

Nici planeta nu o mai văd color

Nu înteleg de ce mă simt așa

Când lumea era in favoarea mea

Parcă viața devine tot mai grea

Doamne,măcar de nu m-ar mai durea...

Clopotele bat în disperare,

cerul sângeriu se scurge-n

pământul crăpat; a Iadului-liberare...

Demonii se-nalță și aleargă,

oamenii cerșesc o clipă viața:

În noroi-și topesc speranța...

Adulți a căror viață-i muncă,

Copiii ce vor să crească și

Bătrâni plictisiți de viață...

Moartea se-nalță pe munți;

ei imploră-o amânare:

n-au știut trăi atare...

Dar Moartea-o lege are

și-o limbă înțeleasă de viață,

netrăită de oameni...

La umbra pomului arzând privesc

cum totu-n jur se-ncheie

și-un nou drum se-ivește...

Surprinsă, Moartea-ntreabă:

”Viață de la mine nu ceri?

Muritor ingrat ce ești!”

„Nu, răspunsei aumuzat;

Te-aștept de mult să vii,

Căci mi-am consumat viața trăind!”

Sabia-i se-nalță și totul sfârșește;

iar eu mor râzând

c-am știut ce-i viața!

Vad o scena ireala 

Vad corp fragil arzând  

Vad un suflet alergând 

Vad un întuneric aspru 

Nu mi mai simt picioarele 

Nu mi mai simt durerea n piele

Inima n o simt bătând

N o mai vad bătăliile mi purtând 

Daca am sa mor, sa nu plangeti dupa mine

Ci sa va bucurati ca a fost un inger in aceasta lume. 

Sa nu imi aduceti flori pe mormânt

Ci sa imi asezati fiecare cate-un bun gând 

Să nu mă acoperiți cu țărână

Ci cu zambete sa ma îngropați. 

Atunci cand capacul peste mine se asează, 

 Iar eu am sa dispar din a voastra privire, sa nu aud nicio gură, doar aplaudați 

De pomană pentru mine, numai ganduri bune sa dați 

Căci după beneficii, toți suntem ahtiați 

Sa nu tânguiți dupa mine ca am murit

Ce sa va bucurati ca aceasta viața eu am invins

Pe crucea mea sa nu scrie ca nu mă veți uita niciodată, 

Ci povestea lupți mele in aceasta lume sa o sculptați

Sa scrie frumos povestea mea amăruie pe o lespede frumoasă, 

Iar de v-am gresit, greseala mea sa mi-o iertați 

Asa am sa am parte de o odihna plăcută 

Iar viermele neadormit, var fi impacat

Caci n-am trait degeaba, m-am sacrificat

Pentru fiecare dintre voi am luat parte la luptă

O atingere rece
Pe inima mea inerta.
Un cosciug scufundat in flori
In buruieni si crini manjiti de sange,
In haine distruse de trecerea timpului.
In timpul pe care l-am risipit
Blocata in reverie, sufocata cu nepasare.
Un ultim rastimp,
Cu chip celest si naiv
O fantasma care iti inghite gandurile insolente,
Si care se ineaca cu indoieli neincetate.
Un ultim ticait de ceas
O ultima lacrima in van,
Un ultim ranjet sters
Menit sa trezeasca ceva in tine.
Dar ochii sticlosi iti raman fixati,
In trecutul care iti roade incet
Trupul deja sfasiat de realitate.

Am altoit un gand cu-o ruga,

N-am dormit de-o vreme buna,

Plumbu-n aripi am purtat,

Pan' la cer e cale lunga,

Cand ai fost un veac uitat.

Visele pe-asfalt in creta,

Aspiratii in amorf, sceneta,

Acida ploaie a scaldat,

Inima-mi analfabeta

Imi arde creierul inflacarat.

Am gustat din orizont,

In chin am devenit cu simțul bont,

Gustul bunului de mult uitat,

Numai Lui voi fa' decont,

Dezamagire, habitat.

De-o ramura de dragoste m-anin,

Sarutul tau, prea pur venin,

Imi face iar ochii lumină,

Privirea readusa la senin,

In vizoarele mele, stea divina.

Vorbe, stări neascultate,

Cord împrejurat, cetate,

Nu mai vreau, nu mai suport,

Dureri in coaste, imperecheate,

Vis, al supravietuirii port.

Vorba, ascuțit pumnal,

Lama lunga, tăiș bilateral,

Ego, apa larga a frustrarii,

Condamnat dar fara fapt penal,

Vasal idiot, dat iar uitării.