A fost odată ca în basme
A fost cum nu s-a mai văzut
O țesătură de fantasme
Ce-acoperea sufletu-mi mut
Și tot stătând eu și gândind
Privind pe cer la stele
Mă scufundam în al meu jind
Și-n gândurile mele
Din bezna ce domnea în casă
Venind,dorința mi-e doar una
Fereastra s-o deschid ,retrasă
Undeva-n colț așteaptă luna
Privind în zare o lăsam
În zilele ce au urmat
Să sosească noaptea la geam
Și să vegheze ne-ncetat
Păzi o zi, păzi chiar nouă
Astfel dorința i se-mplini
În noapte pe la ceasul două
Deschid și-ncep a-i vorbi:
,,O dulce a nopții mele doamnă
Deschide-ți inima și spune
Ce cauți de vii când e toamnă
În suflet și scrum, putrejune?
De mă iubești ascultă bine
Tu lasă-mă-n durerea mea
Prefer să hrănesc cu suspine
Inima mea decât o stea
Să-mi prindă sufletu-n iluzii
Mai multe decât deja sunt
Demonii mei, din nou cruzii
Îmi vor simțirea în mormânt"
,,Care simțire?" zise luna
,,Umple-l de ai un gol
Că mai dulce e minciuna
Nici nu vei mai simți că-i rol
Că-i totul efemer pe lume
Vreme vine vreme trece
Timpul totul o să fărâme
Inima toată o să-ți sece
De nu vei pricepe vreodată
Că trebuie să te pleci curentului
Să lași în urmă acea fată
Ce a dat viață sentimentului"
Ascultând eu acea povață
Cuvintele frumos curgeau
Plăcut surprins de-acea dulceață
Ca mierea vorbele-i păreau
,,Cobori în jos lună acum
Și umple golul care-l simt
Deschide-i inimii un drum
Nu aș vrea însă să mă mint"
Ea asculta și deodată
Se pogorî din cer
În marea cea învolburată
Trecând prin nemilosul ger
Se aruncă în mare
Și pe loc se transformă
Într-o fată ca oricare
Uimirea îmi era enormă
Când vedeam ce se întâmplase
Priveam la frumusețea ei
Ce parcă ochii mi-i legase
Cu lacăte fără de chei
Părea crăiasa din povești
Ce cu ai săi ochi mă vrăjea
O-ntreb ,,De ce mă amăgești?
Sufletul meu nu va putea
Pe altcineva să iubească
Și cred că tu o știi prea bine
Doar ea poate să reclădească
Mari sentimente din ruine"
Iar la refuzul meu ținea
Pironiți ochii către mine
Nici o lacrimă nu curgea
Se-asemăna oare cu cine?
Și eu mai simțeam că aveam
Inima rece ca de gheață
Cu ea mereu eu mă trezeam
În fiecare dimineață
Parcă mă priveam în oglindă
Recunoșteam în mine fiara
Ce sufletul vrea să mi-l prindă
Tot mai grea îmi pare povara
Fata spuse atunci ,,Te chem
Cu mine sus să devii stea"
Părea fermecător îndemn
Însă nu și asupra mea
,,Rămân aici în lumea mea
Cu bune și cu rele
Ai căzut ca un fulg de nea
Întoarce-te pe cer la stele"
***
Trecu o zi trecură două
Tot cu gândul departe
Admiram a zorilor rouă
Ce mă inspirau foarte
Să scriu versuri pentru aceea
Ce de-atâția ani îmi fusese
Precum soare pentru mareea
Pe care el o atrăsese
Mergând agale eu pe drum
Chiar pe Maria întâlnesc
,,Ce-i oare de făcut acum?"
Îmi spun și-ncep să îi vorbesc:
,,Știi tu cum este trandafirul?
Frumos dar are spin
Așa a prins viață delirul
Din multă durere și chin
Război în mine se-ntețește
Mai mult în fiecare zi
Sufletul meu se veștejește
Dar n-o să te uit orice-ar fi
Nu-mi pasă de ce-o să urmeze
Nici de vântul ce nu mă lasă
Simțitea el vrea s-o reteze
Eu vreau să-i fii inimii casă"
Atunci ea ascultând spusese
,,De ce toate aceste lupte?
Văzând timpul ce se scursese
Tu crezi că vrea să se înfrupte
Însă te poți gândi că toate
Așa au trebuit să fie
Lasă-ți deci sufletul să-noate
Nu să plutească-n agonie
Că Cel de sus știe ce face
Ne dă ce ne este mai bine
Deci când în tine totul tace
Așteaptă! ascultă tu de mine"
***
Noaptea își făcu apariția
Cerul îmbracă haina doliului
Luna își reluă iar poziția
Apoi se alătura stolului
De păsări care coborau
La fel și ea venea spre mine
Cu viteza luminii, stau
Privind în sus la înălțime
Semăna cu-n meteorit
Care cădea în apa mării
Iar atunci când ea a ieșit
În suflet parcă aduse zorii
Mai frumoasă ca odinioară
Îmi părea acum femeia
Însă voința n-o să-mi piară
N-o să apună-n veci scânteia
,,Iar ai venit? Ce vrei să spui?
Oare nu ți-am vorbit frumos?
Nu poți și nu vreau să răpui
Simțirea dar tu crezi pe dos"
,,Nu vrei să capeți veșnicia
Acolo devenind luceafăr?
Ți-oi citi și eu poezia
Și te-oi știi lângă mine teafăr"
Iar eu răspunsei ,,Vom fi vii
Noi oamenii și după moarte
Sus îngeri cântă simfonii
Drepților care or să poarte
În suflet veșnica Lumină
Când Raiul îl vor câștiga
Restul vor zace în surdină
Pe lavă ei vor naviga
Că-n viață le-au fost călăuze
Dracii ce acum își bat joc
Trăgând în ei cu obuze
Ei cad și tot revin la loc
Chinul lor veșnic se repetă
Ca și istoria pe pământ
O-ncoronare și-o trompetă
Porunci, lupte apoi mormânt
Ca stea voi sta veșnic pe cer
Văzând omul cum vine, pleacă
Eu unul să știi că prefer
Să-mi scot sabia din teacă
Să lupt cu draci ce mă-mpresoară
Și să dobândesc nemurirea
Păstorul oaia Sa-și separă
De capre și-i dă mântuirea"
***
Își dădu atunci seama ea
Că nu e nimic de făcut
Decât să nu mai fie stea
Și să aibă chipul de lut
Tăie cerul cu-a sa viteză
Hoinări bolta-n miez de noapte
Să lupte cu soarta cuteză
N-asculta de-a stelelor șoapte
Ce îi spuneau să se oprească
Să lase tot așa cum este
Ea continua iar să tânjească
La o iubire de poveste
Și tot ignorându-le glasul
Croindu-și drum prin ele
Mai mult ea-și iuți pasul
Auzind un cântec de iele
Ce o ispiteau să revină
Să-și ocupe locul pe tron
Ea le orbi cu-a sa lumină
Spunând ,, Nu sunt un pion
Voi duhuri albe necurate
Dispăreți în neant
În jos pe pământuri umblate
Găsiti-vă amant
Lăsați-mă acum pe mine
Să îmi îndeplinesc dorința
Sau spuneți-mi acuma cine
Poate să-mi curme suferința"
Și ele atunci îi arătară
Sălașul unui vrăjitor
El ziua licori prepară
Noaptea adoarme pe un nor
Și venind luna la el
Îi spuse ,, Seară bună
Am de îndeplinit un țel
Să nu mai fiu aici stăpână
Vreau să cobor în jos la cel
De care sunt îndrăgostită
Să devin soare pentru el
Să-i luminez fața mâhnită"
Și vrăjitorul atunci spuse
,,Vrei să trăiești nefericită?
Prin timpul aspru care curse
O viață pare o clipită
Acolo omul mereu caută
Mereu să își facă dreptate
Nu se satură nici de laudă
Și crede că e libertate
Ceea ce de fapt rob îl face
Supus tentațiilor, plăcerii
El uită atunci că se-ntoarce
La Tatăl spune nu te sperii?
De ceea ce îți povestesc
Tu vrei să dai socoteală
Pentru păcatul omenesc
Pentru orice mică greșală?"
,,Da vreau să fiu cu cel pe care
De multe nopți eu îl iubesc
Nu-mi pasă cât de mult doare
Eu ca un om vreau să trăiesc"
Atunci vrăjitorul scosese
Un glob și spuse două vorbe
Păreau vrăji, acum întinsese
O masă cu plante și ciorbe
,,Zi vrei să vezi acum ce face?
Sau ți-e frică de suferință?
Te văd parcă stătând pe ace"
,,Da vreau să știu a sa dorință"
Atunci se arătară-n glob
Doi tineri pe o bancă stând
Sub umbra unui falnic plop
Ea îi surprinde discutând
***
Îi spun Mariei ,,Te iubesc
Și nimeni n-o să poată
Să-mi ia cât o să viețuiesc
Și nici pe lumea aialaltă
Ceea ce simt eu pentru tine
Ești unicul meu colț de Rai
Vrei să trăiești de-acum cu mine?
Visez din acea zi de Mai
La clipa când vei spune ,,Da"
La întrebarea care-o pun
De n-o să vrei, voi aștepta
Că te iubesc ca un nebun"
Ea măgulită de ce-i spusei
Zâmbi și îmi spuse roșind
,,Parcă mai ieri ziceai c-apusei
Suflete te văd răsărind"
,, Da, și eu simt că renaște
Iubirea cea de altădată
Sufletul meu din nou cunoaște
Fericirea adevărată
Și luna de sus mi-a cerut
Iubirea dar n-am acceptat
Pentru că eu nu am putut
Să te uit și te-am căutat
Să-ți spun a nu știu câta oară
Că nu pot trăi fără tine
Nu-mi lăsa inima să piară
Și să mă cert din nou cu mine"
Ea îmi spusese: ,,A fost drum lung
Dar cel puțin a meritat
De fericire acum plâng
Că mă iubești cu-adevărat
Nimic nu o să ne despartă
De-acum îți promit niciodată
Inima ta de acum poartă
Fericirea, sufletu-ți saltă"
Vorbind noi la lăsarea serii
Luna se-ntoarse, ne-a văzut
Cum ne plimbam pe lângă merii
De prin livezi, pe lângă Prut
Văzând-o eu strigam la ea
,,Coboară tu ca altă dată
Fă-te văpaie că aș vrea
Priveliștea mai luminată"
Luna-și spusese ,,Am cerut
Mult prea târziu om să devin
Dacă acționam la-nceput
Nu-i vedeam acum că se țin
De mână și-și jură iubirea
Și el îmi cere să cobor
Mai bine rămâne amintirea
În zile ce vor fi de dor
Decât dorința să i-o fac
Și mai mult să mă înjosesc
În cel de-odinioară iatac
Urcând eu vreau să locuiesc
Apoi spuse cu glasul tare:
,, Rămâneți voi în lumea voastră
Leac este doar dulcea uitare
Gonind în zarea cea albastră
M-oi duce și m-oi aduna
Cu gândurile mele
Îmi voi pune pe cap cununa
Dând ordine la stele"
Craciunas Silviu