Prin mine …

Tu ești aici, te simt departe
Între timp, fulgeră și tună,
Mă trezesc speriat în noapte
Te mai aud decât în șoapte
Afară... e furtună.
    
Pari pierdută, dispari prin vise
Unde îți cauți cavalerul,
Tu cu florile-n câmpii întinse
Îți zâmbește cerul, te vezi deja regina.
La mine... fulgeră și tună.
    
Chipul ți-e senin, soarele te-alintă
Și te-nvelesc când noaptea-i rece,
Pierdut suspin la geam
Timpul... parcă nu mai trece.
Încă fulgeră și tună.
    
Afară... e furtună.

    
Mă trezesc speriat în noapte
Tu ești aici și îmi zâmbești,
Dar printre ale tale șoapte
În depărtare parcă tună...
      Va fi furtună!

 (autor: Aurel Alexandru Donciu /  volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Toate drepturile rezervate )

La podul crucilor se vinde

Un amor de semi-zei,

Iar mâna-mi tremurată prinde

Praf de stele-n locul ei!

Pe un arc de poleială verde

Privește jos tu ochi al ei,

Căci prin stele te tot vinde

Un amor de semi-zei!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Am pus șoapte într-un cub de gheață,

Iar noaptea mi-a pus gheață,

într-un pahar de șoapte,

Pastile de durere,

ale muribundului de mine.

Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață

Să le trec prin timp un infinit

Să redenumesc viața printr-un fir de ață

Cu un titlu “ne-am iubit”.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Dă-mi la o parte versurile …

și șoaptele

Dă-mi la o parte visele

și gândul cum că … noi doi!

Dă-mi trupul la o parte iar palmele ...

de pe umeri-ți goi …

Dă-mi la o parte razele de soare

Și o să vezi cum stelele apar pe cer,

Și cum lumea se răcește într-un aprig ger.

Dă-mi la o parte frunzele …

de pe al meu pământ

să vezi cum toate se sfârșesc …

în măcinatul morilor de vânt.

Dă-mi totul uitării,

ia-mi totul si lasă-mi nimic!

Dă-le pe toate la o parte

și ai să mă găsești așa cum sunt eu,

un fel de … al tău întuneric.

(Autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - Editura Etnous - 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7)

Pământule oprește-te, 

să privesc la steaua ei pe cer

o eternitate …

sau măcar o viață.

Și când o da înghețul,

ea să-și trimită lumina să se oglindească

într-un cub de gheață …

în mine!

Să vadă și ea cât de frumoasă este!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață - 2020 / Editura Etnous, Brasov / ISBN: 978-606-712-760-7 )

fragment

....

"cu fiecare pas pe care îl facem prin iubire,

sădim flori pentru eternitate

în grădina lui Dumnezeu."

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

O piatră de mormânt îmi este gândul,

Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,

Din sute de idei mi-am construit giulgiul,

Iar din tristeți mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare

Când nimeni nu era pe afară,

Doar eu, o mică și neînsemnată vietate,

Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,

Am poposit apoi la fiecare stea

Și aș fi vrut să vă opresc pământul,

Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrățit în absolut cu Universul

Să născocim în doi o nouă stea,

În care să nu punem gânduri,

Iar eu să zac pe veci în ea.

*

Mi-am amintit fără să vreau trecutul,

Când ți-am văzut în praf de stele chipul,

Și-n ziua când lucram un colț de stea

Am hotărât să-ți vizitez ținutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore

Și zilele se preschimbaseră-n ani,

Iar eu călătorisem mii de ani

Când am ajuns să văd din nou pământul.

De sus, din cerul plin de stele,

Am căutat să-ți văd iar chipul,

Dar fiindcă nu te-am mai găsit,

De întristare, m-am aruncat în mare.

Un  gând  sau un înger îmi spune:

Nu pune la suflet , o vorbă ce doare,

Ei nu au nici un motiv de supărare...

Dar lor ce le pasă?

Că ești mai deșteaptă ? și chiar mai frumoasă?

Că ți se deschid uși ?

Lasă-i șă-și rumege ura...

Tu deschide-ți inima 

Și ai să vezi , câți sunt dornici

Să între în ea !...

    Să nu-mi ucizi amintirile...
    Căci întunericul meu a curs în lac albastru,
    undele, mi-au devenit înduplecate, 
    şi sufletul meu cav, s-a sfărâmat, 
    în catedrale negre şi înalte...
    
    Călătoria mea, ca o lumină,
    mi-a frânt în razele sfioase,
    aripi de fluturi luminând cotloane-ntunecate,
    ce-au stins, vibrând cu mii de rezonanţe,
    un menuet, un dans, cu sunet violin...
    
    Acesta-i visul meu şi epitaful, 
    ce l-am cioplit în scoarţă de stejar,
    destinul meu schimbat pe viaţă, 
    de ochii tăi străluminaţi de jar...

Eu ziua aș iubi-o în neștire

De-aș ști când te trezești departe

Să te privesc cu zorii lângă mine

Cum diminețile te dezvelești de noapte.

Și poate ne inviți la o cafea sau un ceai

Eu cu zorii, tu lângă mine să fii

Să soarbă zorii din cafea

Iar noi să ne sorbim din priviri.

Să ne prindă cerul cu stele

Și zorii să piară la asfințit

Să-adormi în brațele mele

Și noaptea să țină la infinit.

Ți-am zărit din nou ochii

Și văpaia ce ardea,

Sufletul s-a luminat ca cerul

Când a simțit din nou iubirea.

Lumina ce strălucea în ei 

Aprindea încet o flacără, 

Flacăra sufletelor noastre 

S-a reaprins din nou cumva.

Fiecare părticică a ochilor 

Aprindea constelații noi,

Iar sufletul ce mă ardea 

S-a reaprins iar de dorul lor.

Deschideți inima din nou

Odată cu mine și vei vedea

Cum strălucesc ai mei ochii 

De dorul ce-i înlăcrima.

Mi-am dat inima de tot!
Să ai grijă, e fragilă.
Eu rezist și fac ce pot,
Să n-ajungă o ruină.

Timp din viața mea micuță,
În etern, doar din priviri...
De-ai să pleci ca o străină,
Aș muri printre amintiri.

Gând, din haosul mental,
Îl fac ghem și scriu „iubire”.
N-aș uita cum m-ai iubit
Și cât ai ținut la mine!

Din durerea mea aș face
Să se-nalțe o floare gri,
Să o țin la pieptul meu,
Ca pe tine-n acea zi...

Tălpile ar călca pe jar,
Dacă știu că-s alungate,
Și-ar sta la ușă iar,
Până pleci complet din toate.

Și, înainte de-a-i pleca,
Îți ofer inima mea...
Și-aș rămâne-n urma ta,
Să păstrez „mizeria”...

Te-aș vedea când aș fi orb,
Șoptindu-ți fără cuvinte,
Că la tine vin și șchiop,
Cu o rană încă-n minte.

Monoton să cânt tăcerea
În suflet greu,ca pe-o armă
Ce distruge și hrănește
Dragostea pentru o rană.

Buzele-mi vor pasiune
Și cu tine se-nțeleg.
Ochii-mi văd perfecțiune,
Și pe tine te aleg.

Nu degeaba-ar plânge cerul,
Doar el vede ce trăiesc.
Darul meu cel mai de preț
A fost doar... că te iubesc.