Mai
De–ai să mai poți să mai arunci din noi tăcerea
Cu flori de Mai am să mai vin să-ți spun povești
Când o mai fi să ne vedem adu-mi privirea
Întinde-mi mâna s-o sărut pentru că ești
Te mai întreb de-or să mai vină zile calde
Plutind în doi să scuturăm din suflet nori
Pășind desculți să mai călcăm nisip pe plaje
În luna Mai să admirăm un câmp de flori
Mai povestește-mi despre lume, despre tine
Șoptind spre suflet să aducem legământ
Zâmbind cu ochii și cu inima spre mine
Căci sunt pierdut de când te văd numai în gând
Poate nu-ți pasă, dar tu nu ști nepăsare
Doar ai fugit crezând că sufletul e strâmb
Nu are cum căci Dumnezeu i-a dat culoare
El a vibrat atunci când tu ai apărut
Mai dă-mi un semn să mai rezist o primăvară
Să-mi ierți iubirea cu un strop de suflet blând
Ascunde-mi inima să n-o ajungă iarnă
De-are să-nghețe o va săruta pământ
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Silvian Costin
Дата публикации: 3 октября 2022
Просмотры: 881
Стихи из этой категории
Visul
Era o zi cu soare-afară
Cînd prima dată te-am văzut.
Am tresărit,te privesc iară,
Dar nu mai ești,ai dispărut.
A mai trecut un timp de-atunci
Și iată că te-am regăsit,
N-oi folosi cuvinte lungi
Dar vreau să-ți zic acum ce simt.
Deja cînd ești în fața mea
Nu îți mai spun nici un cuvînt.
Te rog,de-acum nu mai pleca
Că-ți zic ce simt,în gînd.
Și-a mai trecut un timp deja,
Am devenit prieteni buni.
Cred că nu voi mai tăcea
Ce vreau să-ți spun,îți spun.
În seara asta fermecată
Cînd cerul parcă e aprins,
Și cînd îți spun totul deodată
Mă simțeam ca într-un vis.
Credeam că totul se termină
Și visul nu mai este vis.
Tu te apropii brusc de mine
M-ai sărutat și m-ai cuprins.
Era clipa așteptată
Pe care noaptea o visam.
Sunt fericit ca niciodată,
Că pe tine acum te am.
ANOTIMP 2
Luna este o pupilă în ochii noștrii
Soldații apără destinele noastre
Verile nasc păduri din cenușă
Nu se mai vede zambetul pe fereastră dimineață
Iarba moare de sete printre flori
Pe obrazul copacilor curg petale de gheață
Dragostea este o infimă pată în oceanul de suspine
Iar curg lacrimile tristeții în văzduhul de culori
Apa de la moară vanează vantul pe îinserat
Eu stau cu lucerna în seceră ca să mă doară
Mirosind iarba nearsă de soare
Beau apă din troacă,iar caii stau la coadă pe pajiști
la apus,
Iarna viscolește fire albe de zăpadă
Lacrimi tulburi în constelația stelelor
Fragmente din vise opresc coșmarul
Varul stins pe fantani vechi de piatră
numără secole,
puritatea apei prinsă în adancuri de vant
vin vești de la ploaie
că nu va cădea fărăo recompensă de la natură
stropii de ploaie parcă stau iar sprijiniți de vant
cade luna din cer și se oprește sub privirea frunzelor
strugurii cerșesc soare și vin
fantani secate de noapte
pe langă, găsesc un strop de apă și pelin
ierbi uscate de vorbe și blesteme
s-au ascuns veacuri prin poeme
balade noi de la vechi ciobani
lacrimile tale curg ca petalele de crini
raza soarelui mustește în oceanul de vise
lacrima lui Ovidiu îmbătată în mult vin și mister
macii scutură roșul pe campii
păpădia își scutură galbenul pe flori
vantul șubrezit prin codrii uitați de timp
zăpezi trecătoare trec prin glasul iernii
pașii neumblați prin naturi vitrege
luna visează întunericul nopții
pădure umblă în varfuri printre văi
Monseur lasă să beau vinul din ulcior
Să fiu frate cu sangele spaniol
Natura gustă din recolta ei
Calendarele își numără zilele
Vorbele își numără șoaptele
Frigul din frunze descompune seva ei
Pe înserat luna e ucisă de stele
Toamna manancă mușchii și licheni
Fantomele aleargă prin castelul Bran
Dracii nu mai joacă în cărți de noroc
Strugurii strigă în vie
Bob cu bob
După vinul domnesc
Beciul domnesc
Din pivnițele regilor
Cade ploaia în torenți
Natura e atat de tulbure
De parcă a fost scrisă cu apă.
În recele nopții
Noaptea cu al ei aspu si rece oftat
Îmi aduce in gând bărbatul de altă dat'
Raza ce îmi încălzește sufletul trist
Deși și azi, vei rămâne o iluzie la răsărit..
Luna mi-e plină...stelele sclipesc a rece
Simt cum dorul ar vrea să mă înece
Dar vântul în taină îmi șoptește
C-ai fost doar un vis, ce-n suflet mai trăiește.
Privesc spre cer, e tot ce pot să fac
E locul unde dorul te poartă solitar
Departe de gândul fără leac
Ce caută dulceața-ți roșie în pahar...
Și-l umplu cu versuri scrise profund
În tăcerea de ceară ce arde mocnit
Cuvintele se aprind mai mult ca oricând
Intr-un alt poem al nopților fără sfârșit.
Te scriu și azi când mai aprig când mai domol
Din amintiri... dintr-o poveste
Te-aș fi strigat dar glasul îmi e gol
Ca un foșnet de toamnă... ce nu mai este.
Te am printre rânduri fără cusur
Deși mi-ești visul zdrențuit de stele,
Din dor...speranța dă să prindă mugur
Că-ntr-o zi la un vin vom mai sta, cu plăcere.
Iubirea este El Isus
Iubirea este El. Isus.
Pot fi un înger în vorbire,
Inteligent , bun orator;
Nu am a lui Isus iubire,
Sunt un chimval zăngănitor.
Pot ști tot despre mântuire,
Gata să dau oricui un sfat.
Sunt corigent, doar la iubire
Nu sunt creștin adevărat.
Pot afișa credință mare
Și nu am teamă nici un pic.
Doar de iubire nu-s în stare.
Nu doar sunt mic; un sunt nimic.
Pot face multe fapte bune,
Toți să mă vadă generos.
Motivul? Să se știe-n lume
Că sunt urmașul lui Hristos.
Pot arăta compătimire,
Să fiu zelos, să fac lucrare;
Degeaba, dacă n-am iubire
Sunt doar aramă sunătoare.
Pot fi prezent la închinare
Întotdeauna credincios.
În vorbe, fapte și purtare,
Pot să apar evlavios.
Mă bucur chiar de prețuire
Și toți mă văd cu suflet bun ,
Dar n-am a cerului iubire
Evlavia este ca un fum.
Când rabd oricând fără măsură
Slujesc cu drag fără cârtire
Și nu mă las cuprins de ură,
Atunci în suflet e iubire.
Când sincer și în umilință
Fac treaba mea cu dăruire,
Și nu îmi calc pe conștiință,
Poți ști atunci că am iubire.
Mai mult decât o calitate
Sau standard de credință pus.
Și chiar gesturi de caritate
Iubirea este El. Isus.
Atâta doar, o răstignire
Nu un efort de-a face bine
Mori cu Isus și ești iubire
Când e pe cruce vechea fire
Atunci Hristos trăiește-n mine.
Daniel Dincă 11 02 2021
Dragoste de munte
Iubite , nu ştiu ce mi se-ntâmplă ....
Ceva nedesluşit îmi bate-n tâmplă ,
Uneori se aşterne o linişte deplină ,
Să fie muntele de vină ?
Dinspre el o voce caldă şi duioasă
Îmi spune că sunt frumoasă
Şi cumva o mână simt pe frunte
Ce îmi alungă grijile mărunte .
Eu îl privesc cu dragoste-n tăcere ,
El mă îndeamnă să las a lumii plăcere
Să-i urc vârful înalt fără frică
Şi-mi va oferi căzduire în stâncă .
,,Hai vino la mine , departe de lume ,
Departe de tot , eu îţi voi purta noroc ,
Lasă totul în urmă , rău să nu-ţi pară ,
Îţi voi dărui izvoare , râuri , păduri
Şi te voi iubi în anotimpuri
Şi-n plus încă o vară'' .
Intrebare
De ce privești în alta parte?
Acoperit de nori,eu nu te văd.
Vântul nu bate,poate e departe,
Jucându-se în zbor în alte zări.
Din inima ies fluturi, ce poartă curcubee,
Umbrite doar de soarele ce nu a apărut.
Mă inspaimant de o umbră de femeie,
Ascunsă de un zid ce încă n-a cazut.
Și printre stele,păsări călătoare,
De care te izbești din când în când,
Îți fierbe strălucirea ce nu moare,
Mai cade un gând, rând,pe rând.
Frumusețea diabolică a macilor ce nu țin mult
Și praful de stele au dansat cu un cult,
În ritmuri netraduse de nici un dicționar,
Te-ai prefăcut, avar,amar,hoinar.
Drumurile ți-s deschise, să privesti nu e păcat,
Doar cuvântul își poartă vina de a fi neâmpăcat.
Ziua vine,noaptea trece,cântă vara pe la colțuri,
Ploaia curăță ce limba nu a construit în sensuri.
Vino iarași în vară,
Lângă o cireașa amară,
Să privim o stea căzătoare,
Când apusul moare.
Visul
Era o zi cu soare-afară
Cînd prima dată te-am văzut.
Am tresărit,te privesc iară,
Dar nu mai ești,ai dispărut.
A mai trecut un timp de-atunci
Și iată că te-am regăsit,
N-oi folosi cuvinte lungi
Dar vreau să-ți zic acum ce simt.
Deja cînd ești în fața mea
Nu îți mai spun nici un cuvînt.
Te rog,de-acum nu mai pleca
Că-ți zic ce simt,în gînd.
Și-a mai trecut un timp deja,
Am devenit prieteni buni.
Cred că nu voi mai tăcea
Ce vreau să-ți spun,îți spun.
În seara asta fermecată
Cînd cerul parcă e aprins,
Și cînd îți spun totul deodată
Mă simțeam ca într-un vis.
Credeam că totul se termină
Și visul nu mai este vis.
Tu te apropii brusc de mine
M-ai sărutat și m-ai cuprins.
Era clipa așteptată
Pe care noaptea o visam.
Sunt fericit ca niciodată,
Că pe tine acum te am.
ANOTIMP 2
Luna este o pupilă în ochii noștrii
Soldații apără destinele noastre
Verile nasc păduri din cenușă
Nu se mai vede zambetul pe fereastră dimineață
Iarba moare de sete printre flori
Pe obrazul copacilor curg petale de gheață
Dragostea este o infimă pată în oceanul de suspine
Iar curg lacrimile tristeții în văzduhul de culori
Apa de la moară vanează vantul pe îinserat
Eu stau cu lucerna în seceră ca să mă doară
Mirosind iarba nearsă de soare
Beau apă din troacă,iar caii stau la coadă pe pajiști
la apus,
Iarna viscolește fire albe de zăpadă
Lacrimi tulburi în constelația stelelor
Fragmente din vise opresc coșmarul
Varul stins pe fantani vechi de piatră
numără secole,
puritatea apei prinsă în adancuri de vant
vin vești de la ploaie
că nu va cădea fărăo recompensă de la natură
stropii de ploaie parcă stau iar sprijiniți de vant
cade luna din cer și se oprește sub privirea frunzelor
strugurii cerșesc soare și vin
fantani secate de noapte
pe langă, găsesc un strop de apă și pelin
ierbi uscate de vorbe și blesteme
s-au ascuns veacuri prin poeme
balade noi de la vechi ciobani
lacrimile tale curg ca petalele de crini
raza soarelui mustește în oceanul de vise
lacrima lui Ovidiu îmbătată în mult vin și mister
macii scutură roșul pe campii
păpădia își scutură galbenul pe flori
vantul șubrezit prin codrii uitați de timp
zăpezi trecătoare trec prin glasul iernii
pașii neumblați prin naturi vitrege
luna visează întunericul nopții
pădure umblă în varfuri printre văi
Monseur lasă să beau vinul din ulcior
Să fiu frate cu sangele spaniol
Natura gustă din recolta ei
Calendarele își numără zilele
Vorbele își numără șoaptele
Frigul din frunze descompune seva ei
Pe înserat luna e ucisă de stele
Toamna manancă mușchii și licheni
Fantomele aleargă prin castelul Bran
Dracii nu mai joacă în cărți de noroc
Strugurii strigă în vie
Bob cu bob
După vinul domnesc
Beciul domnesc
Din pivnițele regilor
Cade ploaia în torenți
Natura e atat de tulbure
De parcă a fost scrisă cu apă.
În recele nopții
Noaptea cu al ei aspu si rece oftat
Îmi aduce in gând bărbatul de altă dat'
Raza ce îmi încălzește sufletul trist
Deși și azi, vei rămâne o iluzie la răsărit..
Luna mi-e plină...stelele sclipesc a rece
Simt cum dorul ar vrea să mă înece
Dar vântul în taină îmi șoptește
C-ai fost doar un vis, ce-n suflet mai trăiește.
Privesc spre cer, e tot ce pot să fac
E locul unde dorul te poartă solitar
Departe de gândul fără leac
Ce caută dulceața-ți roșie în pahar...
Și-l umplu cu versuri scrise profund
În tăcerea de ceară ce arde mocnit
Cuvintele se aprind mai mult ca oricând
Intr-un alt poem al nopților fără sfârșit.
Te scriu și azi când mai aprig când mai domol
Din amintiri... dintr-o poveste
Te-aș fi strigat dar glasul îmi e gol
Ca un foșnet de toamnă... ce nu mai este.
Te am printre rânduri fără cusur
Deși mi-ești visul zdrențuit de stele,
Din dor...speranța dă să prindă mugur
Că-ntr-o zi la un vin vom mai sta, cu plăcere.
Iubirea este El Isus
Iubirea este El. Isus.
Pot fi un înger în vorbire,
Inteligent , bun orator;
Nu am a lui Isus iubire,
Sunt un chimval zăngănitor.
Pot ști tot despre mântuire,
Gata să dau oricui un sfat.
Sunt corigent, doar la iubire
Nu sunt creștin adevărat.
Pot afișa credință mare
Și nu am teamă nici un pic.
Doar de iubire nu-s în stare.
Nu doar sunt mic; un sunt nimic.
Pot face multe fapte bune,
Toți să mă vadă generos.
Motivul? Să se știe-n lume
Că sunt urmașul lui Hristos.
Pot arăta compătimire,
Să fiu zelos, să fac lucrare;
Degeaba, dacă n-am iubire
Sunt doar aramă sunătoare.
Pot fi prezent la închinare
Întotdeauna credincios.
În vorbe, fapte și purtare,
Pot să apar evlavios.
Mă bucur chiar de prețuire
Și toți mă văd cu suflet bun ,
Dar n-am a cerului iubire
Evlavia este ca un fum.
Când rabd oricând fără măsură
Slujesc cu drag fără cârtire
Și nu mă las cuprins de ură,
Atunci în suflet e iubire.
Când sincer și în umilință
Fac treaba mea cu dăruire,
Și nu îmi calc pe conștiință,
Poți ști atunci că am iubire.
Mai mult decât o calitate
Sau standard de credință pus.
Și chiar gesturi de caritate
Iubirea este El. Isus.
Atâta doar, o răstignire
Nu un efort de-a face bine
Mori cu Isus și ești iubire
Când e pe cruce vechea fire
Atunci Hristos trăiește-n mine.
Daniel Dincă 11 02 2021
Dragoste de munte
Iubite , nu ştiu ce mi se-ntâmplă ....
Ceva nedesluşit îmi bate-n tâmplă ,
Uneori se aşterne o linişte deplină ,
Să fie muntele de vină ?
Dinspre el o voce caldă şi duioasă
Îmi spune că sunt frumoasă
Şi cumva o mână simt pe frunte
Ce îmi alungă grijile mărunte .
Eu îl privesc cu dragoste-n tăcere ,
El mă îndeamnă să las a lumii plăcere
Să-i urc vârful înalt fără frică
Şi-mi va oferi căzduire în stâncă .
,,Hai vino la mine , departe de lume ,
Departe de tot , eu îţi voi purta noroc ,
Lasă totul în urmă , rău să nu-ţi pară ,
Îţi voi dărui izvoare , râuri , păduri
Şi te voi iubi în anotimpuri
Şi-n plus încă o vară'' .
Intrebare
De ce privești în alta parte?
Acoperit de nori,eu nu te văd.
Vântul nu bate,poate e departe,
Jucându-se în zbor în alte zări.
Din inima ies fluturi, ce poartă curcubee,
Umbrite doar de soarele ce nu a apărut.
Mă inspaimant de o umbră de femeie,
Ascunsă de un zid ce încă n-a cazut.
Și printre stele,păsări călătoare,
De care te izbești din când în când,
Îți fierbe strălucirea ce nu moare,
Mai cade un gând, rând,pe rând.
Frumusețea diabolică a macilor ce nu țin mult
Și praful de stele au dansat cu un cult,
În ritmuri netraduse de nici un dicționar,
Te-ai prefăcut, avar,amar,hoinar.
Drumurile ți-s deschise, să privesti nu e păcat,
Doar cuvântul își poartă vina de a fi neâmpăcat.
Ziua vine,noaptea trece,cântă vara pe la colțuri,
Ploaia curăță ce limba nu a construit în sensuri.
Vino iarași în vară,
Lângă o cireașa amară,
Să privim o stea căzătoare,
Când apusul moare.
Другие стихотворения автора
O dimineață
Am întâlnit o dimineață
Pășea strălucitor acoperind stele
Privindu-mă cu raze m-a luminat
Floarea albastră și-a deschis petale
Însetată căutând strop de soare
Dimineață ploua roșu tăcut
Curgeau norii pictând curcubeu
Se arcuia poarta culorilor departe
Alergând să deschid am căzut
Doar umbra s-a mai ridicat
Dimineață a fost demult
Ziua pleacă fugind înserată
Luna plutește zâmbind palid
Noaptea întunecă tot mai aprins
Vopsește orb aruncând beznă
Dimineața luminează departe
Oprit în visare doarme timpul
Speranțele șoptesc amăgitor
Povestesc răsărit efemer
Cufundat înăutru aștept
Dimineața mă stinge-n uitare
Rugăminte
De-au să pornească ploi
Oprește-le să curgă
Cu soare să le stingi
Un curcubeu s-ajungă
Și de-au s-apară nori
Împraștiei, să fugă
S-aduci lumină-n zori
Turnând-o peste umbră
Iar de-ai s-auzi viori
E sufletul ce cântă
Cu zâmbet în culori
Tristețile alungă
De-au să se-ntindă mâini
Lasă-le să te-ajungă
Primește-mbrățișări
Inimi s-auzi cum zburdă
Poate-ai să simți fiori
Amețitor cum urcă
Adună-i că-s comori
Armurile aruncă
Pornit-au rugăminți
Spre cerul ce ascultă
Cu rugă către sfinți
Iubirea să te-ajungă
Timpul
De ar fi timpul construit dintr-un elastic
Să-ntindem clipa cât o viaț-ar fi fantastic
Da-i trecător, necruțător, arde năpraznic
Ne-aruncă-n gol nepăsător zâmbind obraznic
Ne stoarce clipa fie ea oricât de mică
Chiar de e inima săraca-ndrăgostită
Doar amintirea poate-ți lasă fericită
De-ar fi posibil să-l oprim pentru-acea clipă
Nu are timpul timp de suflete s-aline
E ocupat să șteargă tot, chiar și pe tine
Nu-l întreba, nu va mai știi nimic de nimeni
E un nebun, nu-i va păsa de-i rău sau bine
Ar fi o cale foarte-ngustă de-al răpune
Să fii un înger pentru cei ce-ți spun pe nume
Când vom pleca, zburând doar sufletul rămâne
Iubirea-i singura ce timpul va supune
A fi
A fi pare să fie doar o stare
Cum ești sau ce după cortină stă ascuns
Nu reprezintă existență-n atestare
Cu adjectiv în completare ai răspuns
Poți fii lumină strălucind în admirare
Prin viață drumul deslușind pân’ la apus
Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare
Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus
A fi o stea pare să-nsemne o valoare
Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus
Lăsând privirile greșind în așteptare
Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns
A fi iubit poate aduce încântare
Ești un perfect inegalabil juxtapus
Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare
Jucându-ți inima gonind bătăi în plus
Oare mai ești sau ce anume în uitare
Trăiești incert când amintirea te-a supus
Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare
Cărând absența un ‚a fi’ e presupus
Ascultă
Oprește lumea dimprejur, suflet ascultă
Închide-afară orice gând, frică alungă
Sub un cireș închide ochii și ascultă
S-auzi sămânța din pământ rodind cum urcă
Ascultă frunzele crescând, timpul cum umblă
Ascultă valu-mpins de vânt, greieri-n luncă
Ascultă ploile curgând, râul din umbră
Gândul chemându-te plângând, omul ascultă
Planeta-i ruptă-n bun și rău, urlând se-ncruntă
Lumea-ntre zei se-mparte-n tabere, se-nfruntă
Lasă-i pe toți și-ascultă-mi dragostea cum cântă
Numai iubirea va putea să șteargă umbră
Ascultă-mi inima și zi-mi de vrei să tacă
Te-ascunzi fugind crezând că timpul o să șteargă
Dragostea nu se va opri nicicând să bată
Te va-nsoți până ce timpul o să ardă
Ce-ar fi
De ar cădea o frunză vie-n palma ta
Ai ține-o-n apă s-o sădești la primăvară?
De ar cădea un fulg pribeag în urma ta
Ai stârni vântul să îl plimbe după toamnă?
De-ai prinde-o inimă albastră-n mâna ta
Ai strânge-o-n brațe să îi simți caldă bătaia?
De-ai prinde-un suflet rătăcit sub talpa ta
Ai ridica picioru-ncet să nu-i faci rană?
De-ar fi durere nesfârșită-n calea ta
Ai să-i alini cu-n strop de suflet suferința?
De-ar fi lumină strălucind în urma ta
Cale întoarsă ai să faci să-i simți prezența?
Ce-ar fi dacă eu frunză aș cădea
Ce-ar fi de-aș fi topit în palma ta
Ce-ar fi dacă un suflet ai salva
Ce-ar fi de-aș fi lumină-n viața ta
O dimineață
Am întâlnit o dimineață
Pășea strălucitor acoperind stele
Privindu-mă cu raze m-a luminat
Floarea albastră și-a deschis petale
Însetată căutând strop de soare
Dimineață ploua roșu tăcut
Curgeau norii pictând curcubeu
Se arcuia poarta culorilor departe
Alergând să deschid am căzut
Doar umbra s-a mai ridicat
Dimineață a fost demult
Ziua pleacă fugind înserată
Luna plutește zâmbind palid
Noaptea întunecă tot mai aprins
Vopsește orb aruncând beznă
Dimineața luminează departe
Oprit în visare doarme timpul
Speranțele șoptesc amăgitor
Povestesc răsărit efemer
Cufundat înăutru aștept
Dimineața mă stinge-n uitare
Rugăminte
De-au să pornească ploi
Oprește-le să curgă
Cu soare să le stingi
Un curcubeu s-ajungă
Și de-au s-apară nori
Împraștiei, să fugă
S-aduci lumină-n zori
Turnând-o peste umbră
Iar de-ai s-auzi viori
E sufletul ce cântă
Cu zâmbet în culori
Tristețile alungă
De-au să se-ntindă mâini
Lasă-le să te-ajungă
Primește-mbrățișări
Inimi s-auzi cum zburdă
Poate-ai să simți fiori
Amețitor cum urcă
Adună-i că-s comori
Armurile aruncă
Pornit-au rugăminți
Spre cerul ce ascultă
Cu rugă către sfinți
Iubirea să te-ajungă
Timpul
De ar fi timpul construit dintr-un elastic
Să-ntindem clipa cât o viaț-ar fi fantastic
Da-i trecător, necruțător, arde năpraznic
Ne-aruncă-n gol nepăsător zâmbind obraznic
Ne stoarce clipa fie ea oricât de mică
Chiar de e inima săraca-ndrăgostită
Doar amintirea poate-ți lasă fericită
De-ar fi posibil să-l oprim pentru-acea clipă
Nu are timpul timp de suflete s-aline
E ocupat să șteargă tot, chiar și pe tine
Nu-l întreba, nu va mai știi nimic de nimeni
E un nebun, nu-i va păsa de-i rău sau bine
Ar fi o cale foarte-ngustă de-al răpune
Să fii un înger pentru cei ce-ți spun pe nume
Când vom pleca, zburând doar sufletul rămâne
Iubirea-i singura ce timpul va supune
A fi
A fi pare să fie doar o stare
Cum ești sau ce după cortină stă ascuns
Nu reprezintă existență-n atestare
Cu adjectiv în completare ai răspuns
Poți fii lumină strălucind în admirare
Prin viață drumul deslușind pân’ la apus
Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare
Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus
A fi o stea pare să-nsemne o valoare
Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus
Lăsând privirile greșind în așteptare
Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns
A fi iubit poate aduce încântare
Ești un perfect inegalabil juxtapus
Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare
Jucându-ți inima gonind bătăi în plus
Oare mai ești sau ce anume în uitare
Trăiești incert când amintirea te-a supus
Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare
Cărând absența un ‚a fi’ e presupus
Ascultă
Oprește lumea dimprejur, suflet ascultă
Închide-afară orice gând, frică alungă
Sub un cireș închide ochii și ascultă
S-auzi sămânța din pământ rodind cum urcă
Ascultă frunzele crescând, timpul cum umblă
Ascultă valu-mpins de vânt, greieri-n luncă
Ascultă ploile curgând, râul din umbră
Gândul chemându-te plângând, omul ascultă
Planeta-i ruptă-n bun și rău, urlând se-ncruntă
Lumea-ntre zei se-mparte-n tabere, se-nfruntă
Lasă-i pe toți și-ascultă-mi dragostea cum cântă
Numai iubirea va putea să șteargă umbră
Ascultă-mi inima și zi-mi de vrei să tacă
Te-ascunzi fugind crezând că timpul o să șteargă
Dragostea nu se va opri nicicând să bată
Te va-nsoți până ce timpul o să ardă
Ce-ar fi
De ar cădea o frunză vie-n palma ta
Ai ține-o-n apă s-o sădești la primăvară?
De ar cădea un fulg pribeag în urma ta
Ai stârni vântul să îl plimbe după toamnă?
De-ai prinde-o inimă albastră-n mâna ta
Ai strânge-o-n brațe să îi simți caldă bătaia?
De-ai prinde-un suflet rătăcit sub talpa ta
Ai ridica picioru-ncet să nu-i faci rană?
De-ar fi durere nesfârșită-n calea ta
Ai să-i alini cu-n strop de suflet suferința?
De-ar fi lumină strălucind în urma ta
Cale întoarsă ai să faci să-i simți prezența?
Ce-ar fi dacă eu frunză aș cădea
Ce-ar fi de-aș fi topit în palma ta
Ce-ar fi dacă un suflet ai salva
Ce-ar fi de-aș fi lumină-n viața ta