Nu știi

ABSTRACT (18. 07. 2018)

Tu eşti doar calea, nu iubirea,

iubirea'mi, tu, nu eşti,

ci eşti pedeapsa'mi, izbăvirea,

povestea unei poveşti!...

Tu ai fost o stea

Una speciala

Ai apărut în viata mea

Și ai plecat ca o steaua cazatoare 

Sub lumina luni

Tu straluceai ca o stea de foc

Și ți-ai lăsat ispita 

Peste viata mea ușor 

Fără gânduri,fără lacrimi 

Tu ai plecat încet ușor

Lăsându-mă în lacrimi

Fără pic de simt nasol

Încă astăzi te visez

Trecând prin fata luni

Uitându-te în gol

Și strălucind ca și speranța lumii

Aseară, mă plimbam pe vale,

Și-a mea privire, a căzut,

Pe o statuie plimbătoare 

Și am văzut, că nu era de lut

Când mai atent, eu am privit,

Cu ochelarii, puși pe nas,

Degrabă, eu m-am dumirit,

Că ea spre el, a făcut pas

Pe lângă ei, eu repede-am trecut,

Cu coada ochiului, trăgând,

Să văd de va fi, vreun sărut,

Și gândul meu, pe loc să-l uit

Fac doi pași repezi, către dreapta,

Ca să aud, să văd, mai bine fata,

Privind spre ei, eu am văzut,

Ceva destul de trist și, neplăcut

El în etate, cu tâmplele cărunte,

S-a aplecat, mâna să i-o sărute,

Pe chipul fetei, era multă tristețe,

Și mâna și-a retras-o, cu politețe

Fac un pas, sau doi, spre stânga,

S-aud ce-și spun, la a lor întâlnire,

Și de ce n-a fost, sărut de mâna,

Și doar, clipe grele, de despărțire

Am văzut cum, fata-ncepe-a plânge,

Și cum inima-i pe loc, se frànge,

În mână, ținea strâns, o scrisoare,

Pe care lui i-a dat-o, simțind frustrare

Când el s-antors, pe mine m-a văzut,

Și s-adresat politicos, cu un salut,

Iar ea surprinsă, jenată, furioasă,

Mi-a spus, de vreau, s-o duc, acasă

Atunci pe loc, am înțeles mesajul,

Și imediat, mi-a dispărut, curajul,

Iar când s-a plâns, că-i înșelată,

Dorința mea a fost, s-o văd, plecată

Văzând ce-a fost, la întâlnire,

Iute spre casă, am pornit,

Simțind în mine, dezamăgire,

Și din visare, m-am trezit

Buimac și amețit, de somn,

Ochii într-una, mii frecam,

Să simt, sunt treaz sau dorm,

Când am zărit, lumini în geam,

Mă-ntorc, o văd pe-a mea soție,

Cum doarme, liniștită-n pat,

Mă-ntreb, o fi fost vreo stafie,

Și îmi răspund, a fost, un vis ciudat

Dezmeticit, vrăjit și treaz deplin,

Mă uit la orologiul, din perete,

E dimineață, smerit, mă-nchin,

Și-mi spun..revino-ți, fata din vis..

s-a dus băiete

Am oferit și n-am primit,

Am dat și refuzat am fost,

Oferta mea nu te-a clintit,

Să mai încerc, nu are rost

În mintea mea erai o stea,

Să vin spre tine, frică-mi era,

Să nu pătrundă-n umbra mea,

Lumina ta și să-mi fure liniștea

Seară de seară te priveam,

Și strălucirea ta o admiram,

Stăteam pitit după un geam,

Și fericit deplin, eu tremuram

Era un tremur, puțin necontrolat,

Și nu știam de ce sunt emoționat,

Chiar daca chipul tău era plecat,

Din geamul meu un pic crăpat

Pe timpul zilei mereu eu te vedeam,

Cum dis de dimineața tu plecai,

La geam eram prezent și așteptam,,

Pe tine  să te văd din nou, cum reveneai

Și zilnic mă bucura a ta sosire,

Fără ca cineva să poată ști,

Să mă arăt nu îmi era în fire,

Curaj n-aveam să dau de știre

Într-un târziu, fiind lucid am realizat,

Că-n viața minuni s-au întâmplat,

Și voua acum vă spun la ce priveam,

Da..a-ti ghicit, era naluca mea din geam!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Poate ai simțit cândva acea ardere a ființei,

Atunci când iubirea și-a găsit casa

În adâncul ființei tale,

Ea ți-a întins mâna,

Iar tu ai strâns-o cu putere,

Ai lăsat puntea de aur să curgă,

De la bordeiul tău

Până la palatul unde-și are cuibul

Pasărea Iubirii

Și-atunci au venit

Păsările fermecate

De la Mănăstirea de Tămâie

Și-ai început să-ți cânți imnul tău,

Să te transformi,

Să luminezi, să emani fericire,

Să fii mai bun ca întotdeauna,

Da, iubirea te face mai bun

Și ai dărui tuturor celor din jur strălucire,

Îți dorești o lume cu zâmbetul pe buze,

Așa cum ți-e sufletul

Ce încălzește în jur

În timp ce focul dragostei

Și-a făcut în el casă.

Chiar și atunci când

Vântul cel năpraznic

Îți răpește Pasărea Iubirii

Ducând-o pe alte tărâmuri,

La Mănăstirea de Tămâie,

Că din nepricepere

Și slăbiciune lumească

A luat foc pielea cea de porc,

Dragostea nu piere,

Rămâne acolo în suflet,

Mereu înfloritoare

Și așteaptă până ce-o trece și ea

Munții cei fermecați

Până la capătul pămânului și-al cerului

Unde-și află locul

Mănăstirea de Tămâie,

Căci adevărata iubire se naște în inimă

Și dăinuiește și dincolo de mormânt.

(Până dincolo de mormânt, autor Ana-Cristina Popescu, IN MEMORIAM, Adrian Popescu)

Sena nu va sti niciodata, 

Cine a trait cu adevarat, 

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Care a iubit cu adevarat,

Martha? Sau Raymond Radiguet?

Sena nu va sti niciodata, 

Daca noi am fost cu adevarat, 

Ceea ce am fost, 

Sau ceea ce am visat ca suntem. 

Martha? Sau Raymond Radiguet?