QUO VADIS MELANCOLIE, QUO VADIS

Fii speranța din ochii mei
Şi liniştea din suflet.
Fii soluția problemei
Când nu mai am cuget.

Fii căldura din inima mea
Și nu permite tristeții să mă doboare,
Căci ea e rece ca o ploaie de cristale,
Pe care să o simt nu aş mai vrea.

Și când totul pare a fi un pustiu
Fii lumina din gândul meu...
Fericită doar cu tine mă știu
A ta iubire e-un permanent imprimeu...

Am scris despre furtuni și porumbei.

Am scris despre cei buni și despre răi.

Am scris despre copacii dați în floare.

N-am scris nimic de dragostea ce doare.💔

Am scris despre noroc și soartă crudă.

Am scris să bucur și să fac în ciudă.

Am scris despre dorințe și visare.

N-am scris nimic de dragostea ce doare.💔

Am scris în rânduri lungi și repetate

Despre oricine și am scris de toate.

Între memorii și între uitare

N-am scris nimic de dragostea ce doare.💔

Te iubesc în ritm de respirație,

Inspir iubindu-te,

Expir iubindu-te!

Dragostea mea este respirându-te pe tine,

Tu inspirându-mă pe mine,

Noi respirând împreună iubindu-ne!

Respirația iubirii noastre nu încetează vreodată,

Moartea nu știe și nici nu poate să ne oprească,

Hristos ne ține de mână,

Noi respirăm veșnicia prinsă-n cunună!

Dragostea mea este respirându-te pe tine,

Tu inspirându-mă pe mine,

Noi respirând împreună iubindu-ne!

(7 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Scurte sunt clipele bucuriilor

Și lungi zilele amintirilor.

Triste momentele de răvășire,

Liniștitoare cele de regăsire.

Neliniște-n nopțile de singurătate,

Abis gândurilor îndepărtate.

Speranțe-n zorii dimineții

Simbolul uman dat vieții.

Aleea ce se pierde-n infinit,

Atrage sufletu-mi umbrit,

Cuplând cu orizontul o lumină

Soarta-i oblăduire divină.

Curaju-i boboc neînflorit

Subjugat unui gând neîmplinit.

Nesiguranța-i bolta dorinței,

Împlinirea-i apanajul credinței.

Visul este curcubeul ivit,

Spectru străluce pe cer însorit,

Floare deschisă-n albastru

La licărirea unui astru.

Si l-am vazut pe strada ,

Trecand cu acte-n mana,

Ne-am salutat in graba,

El n-a vrut sa ramana.

Cu griji preocupat,

Nici trist,nici fericit,

Oare mi-o fi iertat

Ca l-am dezamagit?

Este la casa lui,

Dar fara nici o fata,

Pentru baiatul nostru,

Mereu prezent ca tata.

De ce l-am inselat?

Acum nici nu mai stiu,

Traiesc cu alt barbat,

Insa si lui ii scriu.

L-am evitat mereu,

De cand ne-am despartit,

Acum il caut eu,

Si nu e de gasit.

Pretind c-as fericita,

Insa am esuat,

Si nu ma simt iubita,

Nu stiu ce-am realizat.

El umbla si tot face,

Eu bat pasul pe loc,

E clar ca nu ma place,

Parca at fi un joc.

Se-ascunde cand ma vede,

O ia pe alta parte,

I-as scrie,dar m-ar crede?

Mi-ar trebuie o carte...

I-as spune ca regret,

Ca dupa 10 ani,

Am ajuns amandoi

De dragoste orfani.

Actualul îmi intoarce

Cu varf si indeasat,

Greseala vietii mele,

Si el m-a inselat.

Dormim doar separati,

Nici nu mai stiu cum e,

El vrea doar aventura,

Eu caut dragoste.

De dor sunt insetata,

De dragoste si cald,

Stiu ce-am avut odata,

Si -n lacrimi ochii scald .

Am inteles ca inca 

Nu vrea o alta fata, 

Ca e preocupat 

De rolul sau de tata.

Copilul nostru vrea 

Sa-l puna pe picioare,

Eu n-am ce sa-i offer

Si asta chiar ma doare.

Îmi amintesc si-acum 

Ce mult m-a cautat,

Si n-as sti sa va spun

De ce l-am inselat.

Mereu cu planuri mari ,

Eu n-am stiut sa vad,

Si cu aceste ganduri,

In suflet fac prapad.

Am socotit ca e 

Mereu preocupat,

Era din dragoste,

Eu nu am observat.

Ma-nchid iar in balcon,

Aprind iar o tigara,

Nu-mi place sa fumez,

Dar poate-l vad afara .

Iubito, să ne rostim cuvinte de iubire,

Amorul să ne fie dialog,

Iar noi îmbrățișați să stăm pe-un nor în formă de săgeată,

Ce-i tras de zeul Cupidon...

Iar marea care-ți place ție

Să ne privească cu ochi din valuri liniștite,

Iar tu să mă săruți fără oprire,

Cum ne-am promis la început de drum!

Iubito, eu am secretul cuvintelor vrăjite,

Ți le trimit mereu să le săruți și tu,

E vorba despre a noastră poveste de iubire,

Cu mine și noi doi și-o melodie,

Ce spune magic taina ei...

Să fie însăși fericirea cea promisă,

De undeva Din Cer chiar de la Zei?!

Iubito, să ne rostim cuvinte de iubire,

Amorul să ne fie dialog,

Iar noi îmbrățișați să stăm pe-un nor în formă de săgeată,

Ce-i tras de zeul Cupidon...

(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Să cânți de bucurie,
Să cânți într-un amar…
Să cânți precum în colivie
Solitar, cântă un canar
Nemângâiatul aripat
De mult ,el zborul l-a uitat.

S- aduni într-un  pocal
Lacrimi drept simbrie
Un oftat prelung, vocal
Privind la ușa cu zăvoare
Dorința - i avântul spre neant
Când viața-i într-o colivie
Cântul tău, un  vis volant...

Același stilou poate să scrie și adevăr dar și cuvinte plăsmuite. Doar faptele pot să decidă ce-i adevăr sau ce-i minciună. Stiloul scrie…:

Hățișurile, drumul vieții mi l-ascund

Ascuns îmi este și reperul

Închid una câte una uși

Să nu văd păinjenișul și minciuna

Cum mereu își întind țesătura,

Dreptatea și-adevărul ștrangulând.

Pașii, cu urmele tot mai murdare

Tiptil , tiptil vin din jilțul trădării

Oprindu-se în obscurul laborator

În care, adevărul se topește

Ca-ntr-un mojar devorator

Unde puterea minciunii îl strivește.

…………………………………………………….

O singură ușă, cu drag m-a primit

În a sufletului liniștitor iatac,

Rivala adevărului, minciuna

Aici, pentru ea nu-i loc de cuibărit

Stiloul scrie și încă nu a obosit…

Scrie oare adevăr, scrie ,oare, minciună ?…Scrie ce-i dictăm…

Mă aflam la poalele tale munte
Privirea îmi era o căutare
Trecând hăul  tremurând pe punte
Mușcam stânca la prima încercare.

Covor de pietre alunecătoare ,
Jar fierbinte sub picioare de călcat,
Trăind crezul că îmi fac  cărare
Un munte, eu,aveam de escaladat.

Deasupra ploi și vânturile sunt reci,
Uneori un strop sângeriu de soare,
Îmi este frică de hăul ce pe veci
Muntele mi-a săpat la picioare .

Tu plin de bogății mi te-ai arătat
Nu aveam voie să mă  înfrupt din ele
Cu fiare sălbatice m-am luptat
Copacii m-au zgâriat cu alor nuiele.
Colosul la apus  era escaladat……

La  steaua,de pe cer, cea mai luminoasă
An de an, în ianuarie, ne uităm
Sărutul razei pe Ipotești se lasă
Tremurătoarea sclipire o contemplăm.
EL, doar EL  printr-o  elegie, vers duios
Apleacă crengile  plopilor desfrunziți…
Uluitor! Luceafărul, un  Făt Frumos
Ajunge la voi, când versurile-i citiți.

În fiecare zi speranțe îmi cioplesc
Apoi privesc, cum singure se șlefuiesc
Așteptând să vină dorita zi de MĂINE,
Ireversibil vine chiar și ne chemată
E doar o zi și-i metamorfozată
S-aducă repetat, aceleași cuvinte
Monotone….A rare ori și elocvente

Iau ziua de AZI și-o pun într-un rucsac
Un alt MĂINE va fi tot neschimbat
Adus printr-un gest, mereu repetat
Și haina veche a speranței iar o îmbrac
Că-i timpul mut și-alergă nepăsător
Strivind frumoasele flori de liliac ,
Cioburi face din ziua mea de visător
Și eu...Eu cioplesc zi de zi speranțe…

Tăcerea - mi vorbește
Și eu o înțeleg,
Am fost amândouă
La același concert
Auzind vioara plângând
Pe clapele negre
A unui pian ce cântă
Ascuns de cortina vremii.
Tăcerea mă-nsoțește
Si eu o însoțesc
Spre simfonia altei  viori
Ce-și poartă arcușul
Pe zilele noastre pierdute
Printre cortine ce cad
Pe-a căror brocart
Clapele tac, pianul tace,
Tăcerea lui îmi vorbește…