Străbunii – întoarcere la rădăcini

Pe prispă șade umbra

La ușă bate vântul hoinar

Ostenit se-așează șubred pe prag în așteptare

Mărul cărunt aruncă petale-n fereastră

 

Deschid încet pășind smerit

 ușa strigă trosnind răgușit

lemnul suspină ,bun venit’

arcuindu-se în reverență

 

Privirea umblă căutând în tăcere

Din colțul odăii fuiorul toarce depănând amintiri

vopsit strălucitor de truda măinilor dibace

Patul ascultă reflectând lipsit de somn

 

Pe plită ceaunul mestecă aerul veșted

În vatră a-nghețat cenușa timpului

Rușinată masa servește goală

ascuzându-se în hora scaunelor plictisite

 

Ies în grădină tremurând însingurat

Florile-mi cer înghesuit să mătur iarba

Și-atunci pierdut mă duc să-i strig unde-au plecat

Cu lacrimi calde fremătând s-aprind lumina


Категория: Родительский дом

Все стихи автора: Silvian Costin poezii.online Străbunii – întoarcere la rădăcini

Дата публикации: 10 апреля

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 717

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Și totuși

Aproape și totuși departe

În suflet și totuși e noapte

Nu-i cale și totuși se zbate

Grea inima totuși mai bate

 

Speranțe și totuși deșarte

Curg lacrimi și totuși uscate

În brațe și totuși visate

Și totuși te simt zi și noapte

 

Perfectă și totuși povară

Iubire și totuși otravă

În flăcări și totuși zăpadă

Și totusi mă arde degrabă

 

Vorbește și totuși nu spune

Ascultă și totuși n-aude

Prezenta și totuși nici-unde

Și totuși o simt chiar de nu e

 

Deschisă și totuși nu-i poartă

Nu-s aripi și totuși te-nalță

Iubire și totuși mă-ngheață

Și totuși aștept fără șansă

Еще ...

Citești, deci exiști

Uscată curge liniștea-n vene

Secunda bate lipsită de timp

Ochii fixează nesfârșit cerul

Drumul e lung fără stele

 

Poarta răsare orbitor în beznă

Deschide tăcută hotarul etern

Ascultător sufletul pășește vrăjit

Numără mut treptele infinite

 

Un muget sparge liniștea

Mâini ascuțite apucă  și trag

Zgârie fierbinte urlând infernal

Căderea aprinde-ntuneric

 

Pământul înghite lăsând oase goale

Ascunde rânjetul înghețat

Ceasul tremură inutil

Întors la etern timpul dispare

 

Trezește-te....trezește-te.... e doar un coșmar

Ochii tremură privind în gol

Ce e?... Cine?....Ce?

Va fi mai încolo......va fi...

A fi nu va mai fi

Deocamdată e bine

Еще ...

Ce mai fac zilele?

Mă caută zilele

Dimineață bat în geam zâmbind 

Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii

Degeaba, înăuntru plutesc umbre

Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă

Zboară în gânduri electrocutând neuronii firavi

Tună și fulgeră cauterizând realitate

 

Zilele vin și pleacă

Timpul mulge  turmele orelor rătăcite

Înghițind lacom  secundele scurse

Nemulțumit vânează sălbatic speranțe

Le prinde în capcană amăgite

Pregătindu-și festin dramatic

Se-nfruptă meschin cu tristețe

 

Uscate zilele curg

Se-adună-n clepsidră dune cărunte

Albul crește impertinent

Norii umblă despletiți sur

Plouă cu sete cernind absență

Curcubeul spălăcește voalat uni

Privirea tace strălucind udă

 

Umblă zilele-n șoaptă

Pășesc timptil către amurg

Le urmăresc lipsind clandestin

Șterg urmele să nu mă vadă

Adun despărțit victorii mărunte

Alergând spre întuneric  impar

Mă ascund în noapte să ard

 

Zilele-ntreabă unde sunt

Dacă exist, dacă am fost

Poate rezist găsindu-mi rost

Răspunsul tremură anost

Poate lumina cade prost

Zilele nu mă recunosc

Еще ...

Acel ceva

O scânteie, un fior, o adiere parfumată

Floare de colț răsărind chipeș dintr-o stâncă

Topește piatra sculptând alb imaculat

 

Cresc aripi hoinare tremurând despletit

Lumea se-nchide afară înghesuindu-se mut

Privirea nudă șoptește alunecând strălucitor

Timpul sintetic dispare curgând imprecis

 

E primăvară-n tot înflorind expansiv

Albastrul îmbată frenetic colorând sufletul

Buze flămânde freamătă-n roșu aprins

Lipindu-se dulce-amestecat frământă cu sete

Pătrunde gustul torid aleargănd năpustit

 

Mâinile caută mâini înfrigurat

Strâng trupuri fuzionând unic

Focul se-aprinde clocotind vulcanic

Lumina crește infinit orbind cerul

Împăcat, soarele fuge reflectând selenar

 

E-acel ceva, imprecisă chimie

Fluture curcubeu zburând intempestiv

Anotimpul fraged-obsesiv împăcat cu viitorul

Pășește fără ezitare

E timpul să cobori din nicăieri

Еще ...

Fără de noi lipsește doi

Suntem aici însă distanța ne desparte

Suntem acum dar ne rulează un alt timp

Suntem cărări însă pășim în altă parte

Suntem lumini prin alte locuri strălucind

 

Lipsește noi trăind prezențe separate

Există doi însă prin vise clocotind

Vorbesc în șoaptă amintirile blazate

Nu mai întreabă de absențe tânguind

 

Caută ochii doua stele nestemate

Privirea curge în albastru șiroind

Găsește urmele uscate pe sub pleoape

Scânteia umedă se stinge adormind

 

Strivită inima abia dacă mai bate

Arzând în vene roșu-aleargă dogorind

Fără de noi am căpătat infirmitate

Sufletul fuge jumătate bântuind

 

Refuză doi și-atunci la sine se împarte

Restul se-adună cu negare chinuind

Tu ai rămas în ecuațiile de poate

Eu am picat într-o eroare stăruind

 

Prezentu-mi umblă separat de realitate

Îmi caut singur vindecare hoinărind

Nu vom fi noi urmat de doi ca entitate

Un dor mă doare în tăcere mistuind

Еще ...

Teatru selenar

Ciudat pietroi

Noroc cu soarele că altfel…..

Ocupație de planton, schimbul 2 și 3,

lămpaș de noapte

Se mai plimbă și ziua zâmbind anost

 

Zeul Ra o mângâie milostiv șoptindu-i:

Tu ești când eu nu sunt.

Cerul aprobă sarcastic

Da, tu ești când am eu pleapele închise

O chestie de pământeni

 

Plutind în drumul ei aruncă vorbe:

Mai bine piatră decât vid mare și prost

La mine se mai uită cineva

Pe tine te caută de pureci,

Ăia de-ți strălucesc ici colo

 

De unde știi tu soro cine sunt?

Vă car pe toți în infinitul meu albastru

Fără de margini sunt s-aveți cu toții loc

Unde ați sta dacă n-aș fi etern sihastru?

 

Îl auziră toți pietroii comentând

Toate cometele și toți fierbinții aștri

Soarele Ra deschise gura fremătând

Deja sătul de zeflemiste dizertații

 

Ești plictisit și ai cuvântul ascuțit

Un fanfaron ce-și dă prea multă importanță

De vorbă-ți place să mai stai din când în când

Fără de noi ai fi doar tu ca o paiață

 

Ești important, nu zic că nu, dar te-ai smintit

Găndește-ntâi și pune totul în balanță

Mai bine taci de n-ai nimic de povestit

Să fi mai  bun are mai multă importanță

Еще ...

Стихи из этой категории

Suferința tarălui meu!

         Ce greu a fost pentru tatăl meu, că nu mai putea să ne 

hrănească.Era anul foametei, în urma căruia oamenii mureau 

căzând din copaci unde se încumetau să urce să culeagă fructele încă 

necoapte din acea primăvară. Noi, copii nu prea înțelegeam ce se petrece, 

dar dragi noștri părinți au trăit zile de groază.S au sfătuit ce să mai vândă

pentru un ciur de mălai, pentru câțiva pumni de grâu.Mai rămăsese zestra 

mamei, toată făcută de mâna ei și o păstra pentru fete. Cele mai frumoase 

prosoape cu cusături naționale, fețe de masă cu dantelă, cuverturi, covoare 

de perete.Primăvara le scotea la aerisit și le strângea cu grijă pentru ...fete

       În primăvara lui 1946, de sf Paște , mama nu a mai avt ce vinde, să ne 

facă rochițe noi, așa cum era obiceiul, a deschis lada și a ales cele mai frumoase 

prosoape, și cum era foarte pricepută, noi fetele am avut cele mai frumoase 

rochițele.Sfârșitul toamnei și începutul lui 1947, a fost cumplit pentru părinți,

dar noi copii nu prea am simțit. Mama nu s-a văitat, nu am văzut-o plângând.

      Ea căuta să pună ceva pe masă, era inventivă. Ne făcea terci din mălai,

tata se scula dimineață, făcea focul și pe plită ne prăjea felioare de mămăligă,

le freca cu usturoi să aivă gust. Mama, torcea și împletea numai pe alimente 

mâncare.Dacă câștiga un castron de grâu, se ducea la nenea Necula că avea 

râșniță făcea bulgur, din pod lua foi de viță la uscat,le opărea și făcea sarmale 

ce bune erau. Cu puțin mălai fermentat făcea o fertură numită -covașă-și seara 

nu ne culcam flămânzi. Într-o zi venind de la școală, mama zâmbind ne spune

        Azi avem ceva nou la masă, am auzit-o la vecini un fel de saramură, dar 

fără pește că-i înghețată balta:se fierbe apă cu sare ,cu un ardei uscat,sau mai 

puțin să nu fie ptea iute, se pune o crenguță de cimbru un pic de ulei și seamănă 

cu o saramură adevărată.

                                     -Va continua-                                         

Еще ...

VOI...

Cum aș putea să uit de serile pline,
De mierea ce-a curs în cuvinte divine,
De lumina din tindă, fără trecut,
De liniștea casei în care-am crescut...

Căci stelele toate - din cer, în pridvor -
S-au stins pe rând în cuvinte ce dor:
Mi-e teamă c-o să uit verile-n care,
Îmi povesteați de-ale lumii voastre hotare...

Când vântul își urlă neputința-n pustiu,
De voi, aminte mi-aduc așa cum vă știu:
Cu răbdare-n priviri și blândețe în glas,
Pe perete și-n mine doar umbre ați rămas...

Еще ...

Dor de satul meu

Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.

 

Mi-e dor de lanul meu de grâu,

Mi-e dor de fânul moale,

Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,

Când el o ia la vale!...

 

Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou

Rãsadul meu şi ceapa

Şi sã aud acel ecou,

Când Bunu' bate sapa!

 

Mi-e dor nespus sã mã mai duc

La pândã, în Fundata,

Şi sã mã urc în vârf de nuc,

Ca sã mã vadã tata.

 

Mi-e dor de Cornu rãcoros,

Mi-e dor de Câmpu-Babii,

Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,

Cu Cipri şi cu Gabi!

 

Mi-e dor sã stau şi sã mã mir

Cum trec pe drum, flãcãii,

Ca sã se uite ore-n şir,

La peşti, la Gura-Vãii.

 

                   ☆

 

Cumplite doruri te cuprind,

De mamã şi de tatã,

De dulcea linişte din Grind,

De satul de-altãdatã!

 

Te vezi aievea, peste vremi,

Plimbându-te-n grãdinã

Şi-n tine însuţi tu te temi

Cã nu au sã mai vinã...

Еще ...

Casa mea

La aceeași masă ne întoarcem

Pășind mereu același prag,

Ce duce-n casa părintească

Unde, așteptându-ne cu drag,

Când revenim din lumea mare

În casa-n care am crescut,

Ne-așteaptă mama zâmbitoare,

Cu dor de anii ce-au trecut.

 

Viața, ne desparte într-o clipă,

Cu voința de-a pleca,

Dar casa părintească nu se vinde,

Și nici nu o mai poți uita.

Nu poți uita al mamei zâmbet dulce

Și pâinea caldă a bunicii…

Mi-e dor, mi-e dor de casa mea.

 

Acasă totul pare altfel,

Aici, cu-adevărat simt că exist,

Mă simt iubită și aleasă,

Și ei sunt bucuroși c-am revenit.

Eu pot pleca în depărtare,

Și pot călători mereu,

Dar inima și sufletul mă doare,

Când mă-așteaptă acasă neamul meu.

 

Mă bucur c-am ajuns aici,

Aici e viața mai frumoasă,

Alături de ai mei părinți,

Așa e, când mă-ntorc acasă.

Еще ...

Sa tí iubesti parintii

Sa ti iubesti parintii 

Sa i mangai pe fata 

Sa le multumesti 

Fiindca ti au dat viata 

 

Sa tí iubesti parintii 

Asa simplii cum sant 

Primi pasi in viata 

Cu iei  i ai facut

 

Sa tí iubesti parintii 

Bolnavi sau batrani 

Sant  parintii nostrii

Ne au crescut la san

 

Sa tí iubesti parintii 

Chiar de tí au gresit 

Ei sant temelia 

Care ne au cladit

 

Sa tí iubesti parintii 

Sa nu i lasi la greu 

Este o porunca 

De la Dumnezeu 

 

Sa tí iubesti parintii 

Chiar de nu mai sant 

Ei sant existenta 

Noastra pe pamant

 

Еще ...

ÎN UMBRA NOPȚII

S-a scurs de atunci ,o veșnicie ,

De când curtea ,casa e pustie

La ferești perdelele-s lăsate 

În poartă nimeni nu mai bate.

 

Pe cărări ,cu flori odată 

Crește iarbă înaltă și uscată

Cântă un cuc cu jale-n glas

Casă dragă ce  singură ai rămas.

 

Plouă-n creștet,într-un fir subțitr

Lacătul la ușă abia se mai ține.

Geamu-i spart și fără de mușcată

Floarea de cireș e scururată.

 

Cât de triste îmi par azi toate

Gardurile-s știrbe aproape jumătate,

Un umbrar e alunecat pe-o partw

Fructe neculese deși-s coapte,

 

Mă opresc în prag întrebătoare,

Priveliștea ce-0 văd mă doare...

S-au dus acele vremuri în risipă

Deși mai cred că le am găsit o clipă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍