Străbunii – întoarcere la rădăcini

În  suflet plouă, curge rece  fără milă

Ude sunt scările din cer și nu-i lumină

Alunecând n-ajunge soarele spre ziuă

Norul plimbând umbrește-o inimă senină

Ploaie se cațără-n văzduh căzând pe lună

Să ude-n nopte cu tristețe și furtună

Vântul nebun aleargă  suflet  să răpună

Doi ochi văd ochi ce-aruncă lacrimi în fântână

Se șterg culorile din flori curgând plouate

Petale albe cad în gol pierind secate

Încet și  frunzele-au plecat căzând uscate

De dor rămân doar paie ude scuturate

Ne-apasă timpul fără timp să ne ajute

Ploaia secundelor pierdute ard tăcute

Se-așează greu smulgând din aripile ude

Zborul rămâne-o amintire printr-e sute

Plouă degeaba, fără rost, fără dreptate

Plouă din ochi, plouă din suflete-ntristate

Plouă cu dor, plouă cu inimi sfârtecate

Plouă în lung, plouă în lat, plouă în toate

Sămânța oarbă-i încolțită la fereastră

Iubirea crește împletită răsucit

Așteaptă sufletul stropit să înflorească

Răsare dorul chinuindu-mă cumplit

Mi-e dor și doare de când inima-i albastră

Furioasă bate ca un taur răzvrătit

Accelerând se zvârcolește dând să iasă

Împinge-n vene focul dorului smintit

Mi-e dorul ars de nu mai știu unde-i acasă

Pașii mă poartă fără urmă rătăcit

Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă

Ca un blestem dorul m-acuză osândit

Mi-e dor de zâmbetul și replica haioasă

Buzele roșului aprins ce m-au vrăjit

Privirea sinceră cea dulce și curioasă

Lumina ochilor adânci de infinit

Zilele curg spre toamna stărilor ploioase

Speranța șubredă târându-se-amăgit

Mi-e dor de clipele tăcerilor albastre

Mi-e dor și-i sufletul cu vise peticit

Acasă, de ar fi aceeași casă

La drum, dacă ar fi același drum

Deși petrecem timpul scurt pe-aceeași lume

Nu împărțim aceleași pagini pe-un album

Cu-aceeași cană de-am sorbi de sete apă

Nisipul fin de-am măsura cu-același pas

Deși  pe cer se-arată-n noapte-aceeași lună

Numai în vise noi dansăm același vals

Șezând la masă,  de ar fi aceeași masă

Neagră sau alb-aceeași pâine să-mpărțim

Deși pământul ne rodește-aceeași hrană

Gustul amar îmi lasă trist al meu destin

Zâmbete calde-ar lumina aceleași zile

Lacrimi ar curge împărțind același loc

Din nori căzând udă pământu-aceeași ploaie

Tristă  la mine pe obraz o simt curgând

Trăind în doi ne-am bucura-n aceleași clipe

Tot noi oftând ne-am întrista-n același timp

Deși prin noi aceleași ceasuri bat secunde

Zilele nu ne-aduc același anotimp

În două suflete-ar vibra aceeași taină

Inimi ar bate-același cântec fremătând

Deși vorbim  de când ne știm aceeași limbă

Fără de sens a devenit acel cuvânt

Un soare ne aduce-n zori lumina

Un zâmbet ne sădește-n inimi flori

Iubirea ne aprinde-n ochi scânteia

Căldura șade-n sufletul din noi

Pământul ar fi mort fără lumină

Uscat ar fi, lipsit de nori și ploi

Un vals între-ntuneric și lumină

Balans ce îl dansăm la fel și noi

Iubirea când răsare e lumină

Se-aprinde dar nu-ntotdeauna-n doi

Și-atunci cade-ntuneric pe lumină

Pornind furtuna-n sufletul din noi

Subiectu-au studiat chiar peste poate

Minți luminate de poeți și prozatori

Mulți trubaduri cântând iubirea-n tot și-n toate

Fără concluzii ne-au lăsat luptând cu noi

Lumina textelor din cărți e o magie

Dar nu e cald între coperți cănd vrei s-adormi

Lumina sufletului trist e tragedie

Jucată des în viața noastră de actori

Spectacol orb ne poartă fără de lumină

Când o iubire strălucește doar în vis

Tot alergăm sperând norocul să ne-atingă

Să înserăm lumina-n doi spre paradis

Când e să fie o lumină-i peste toate

Când nu răsare-i întuneric, și-asta-i tot

Să te arunci peste hotare nu se poate

Prin întuneric și lumină trecem toți

Alungă-mi setea să n-o pot imagina

Lăsând să cadă-n palma mea lacrima-ți udă

Deschide-mi calea să pășesc cu urma ta

Primindu-mi inima ce bate-n ușa surdă

Închide-mi umbra aruncând-o-n umbra ta

Ferindu-mi zilele de-o arșiță tăcută

Aprinde-mi noaptea luminând privirea ta

Chemându-mi visele-n prezența ta plăcută

Urechea-mi cere să asculte gura ta

Fructele buzelor în roșu să m-ascundă

Vopsindu-mi dulce-nfiorată mierea ta

Acoperindu-mi toată patima flămândă

Tristețea fuge auzindu-ți vocea ta

Soarele zâmbetului tău suflet inundă

Șoptindu-mi brizele adu-mă-n vara ta

Topindu-mi iernile în raze să mă strângă

În mâna mea adăpostindu-ți mâna ta

Din palme venele în palma ta se-afundă

Aș îneca privirea mea-n privirea ta

Minuni să știu că-n viața asta se întâmplă

Privind în urmă, mi-amintesc când am căzut

Cum s-a topit noaptea în vis și ziua-n gând

Ce-am devenit, ce s-a-ntâmplat, ce mi-ai făcut

Nu mai sunt eu, m-ai transformat în om pierdut

Privește-acum în ochii mei și dă-mi un sfat

Cum să te uit, cum să mă-ntorc, cum să mai scap

M-ai ridicat și-apoi fugind m-ai aruncat

Nu te-ai gândit că lași în urmă dor uitat

Nu-i vina ta, nu-i vina mea, doar s-a-ntâmplat

Ce va urma știam cumva și m-a-ntristat

Gândul pribeag la tine stă și-acum plecat

Nu înțeleg cum te iubesc, sunt blestemat

Am vrut să fug sperând greșit că voi uita

N-am reușit, ascunsă-n nopți mă arde stea

Inima mea s-o ștergi cumva de urma ta

Ridică-mi sufletul de jos eu te-aș ruga

De m-ai uitat sper să mă nasc cu-o altă stea

Cea de acum s-a stins încet în marea ta

Doar tu mai poți s-aduci lumină-n viața mea

Suflet căzut din întuneric ai salva

Poate părinții mei n au plecat în străinătate 

Dar nici nu i am avut aproape.

Mereu era ceva 

Ce ii preocupa

Și de mică eu voiam să mă joc cu ei orice

Să mă învelească la culcare și să mi spună povești cu prinți si prințese si împărați veșnic bogați

Mi am dorit un tată care să mă ia in brațe de dragul meu, ci nu doar când mă loveam

Mi am dorit o mamă cu care timpul mi l petreceam

Mi am dorit o casă veșnic luminată

Nu una dezbinată in bucăți de piatră

Mi ai dorit un tată care mă observa, ci nu unul care doar mă privea

Mi am dorit o mamă ce ma umplea de fericire, ci nu una blocată in bucătărie

Mi am dorit o viața cu mai puține probleme, cu mai puține datorii si mai multe bucurii

Mi am dorit părinți care să mă ajute să cresc, ci nu părinți blocați in afaceri de succes

Mi am dorit si mi am dorit si doresc degeaba intr una, mi as dorii la nesfârșit dacă se întâmpla pana acuma

Mi am dorit o familie ca in poveștile regale, un bărbat și o femeie și fără daune morale, fără certuri și necazuri intre rude si neveste, intre tați și frați și mame ce se ascund dupa ferestre

Părinții mei n au fost plecați, intr o tară mai bogată, au stat și au indurat problemele ce au venit cu ei deodată

Mi am dorit, o viața ca in povești, fără grija banilor sau grijile sufletești, mi am dorit un tată care să vadă cu inima mai mult decât au văzut ochii lui prima știre de la tv.

Mi am dorit o viață buna, fără scandal sau drame amestecate cu traume, mi am dorit o mamă care să schimbe ce i greșit in bine pentru ea, pentru mine pentru sora si pentru mamaia, pentru neamul ei urât de cei din jur, pentru familia ei bună ce și au pus la gât un șnur când au acceptat poverile pe care tata le a format, când au acceptat regulile de a sta la ei in sat, de a sta departe de tot ce înseamnă iubire fată de mine sau Miruna sau orice nepot de-o fire…

Mi am dorit, cam pre multe… dar nu mă opresc aici caci multe dintre ele sunt doar niște frici, de care voi scăpa ușor in lumea mea, lumea in care… mama si cu tata imi aduc doar alinare

Poate părinții mei n au plecat în străinătate 

Dar nici nu i am avut aproape.

Mereu era ceva 

Ce ii preocupa

Și de mică eu voiam să mă joc cu ei orice

Să mă învelească la culcare și să mi spună povești cu prinți si prințese si împărați veșnic bogați

Mi am dorit un tată care să mă ia in brațe de dragul meu, ci nu doar când mă loveam

Mi am dorit o mamă cu care timpul mi l petreceam

Mi am dorit o casă veșnic luminată

Nu una dezbinată in bucăți de piatră

Mi ai dorit un tată care mă observa, ci nu unul care doar mă privea

Mi am dorit o mamă ce ma umplea de fericire, ci nu una blocată in bucătărie

Mi am dorit o viața cu mai puține probleme, cu mai puține datorii si mai multe bucurii

Mi am dorit părinți care să mă ajute să cresc, ci nu părinți blocați in afaceri de succes

Mi am dorit si mi am dorit si doresc degeaba intr una, mi as dorii la nesfârșit dacă se întâmpla pana acuma

Mi am dorit o familie ca in poveștile regale, un bărbat și o femeie și fără daune morale, fără certuri și necazuri intre rude si neveste, intre tați și frați și mame ce se ascund dupa ferestre

Părinții mei n au fost plecați, intr o tară mai bogată, au stat și au indurat problemele ce au venit cu ei deodată

Mi am dorit, o viața ca in povești, fără grija banilor sau grijile sufletești, mi am dorit un tată care să vadă cu inima mai mult decât au văzut ochii lui prima știre de la tv.

Mi am dorit o viață buna, fără scandal sau drame amestecate cu traume, mi am dorit o mamă care să schimbe ce i greșit in bine pentru ea, pentru mine pentru sora si pentru mamaia, pentru neamul ei urât de cei din jur, pentru familia ei bună ce și au pus la gât un șnur când au acceptat poverile pe care tata le a format, când au acceptat regulile de a sta la ei in sat, de a sta departe de tot ce înseamnă iubire fată de mine sau Miruna sau orice nepot de-o fire…

Mi am dorit, cam pre multe… dar nu mă opresc aici caci multe dintre ele sunt doar niște frici, de care voi scăpa ușor in lumea mea, lumea in care… mama si cu tata imi aduc doar alinare

Mi-e dor de casa părintească
și de părinții care nu încetau să mă iubească,
Mi-e dor de pâinea caldă dincuptor
Mi-e dor, mi-e dor și iar îmi este dor.

Casa părintească e ca o mamă
Mereu ne iubește și la ea ne cheamă,
Nu am să uit casa cea
În care am petrecut toată copilăria mea.

Casa părintească o iubesc
și în ea am de când viața întreagă să trăiesc.

Autor Luciana Botezatu

Ușa pusă cu lăcată

Și pereții reci de lut.

Cine știe când vreo dată

Dacă a fi ca în trecut?

Bătrânul nuc stă înclinat,

Ce ne apăra de soare.

Jumătate îi uscat,

Cred că și pe el îl doare.

Bate vântul prin ogradă,

Întristată de pustiu.

Nu mai este cum odată,

Tot vioi și totul viu.

La fântâna de la poartă

Vorbe nu se mai aud,

Și găleata e uscată

De la timpul cel zălud.

Au lăsat și au plecat

Printre spinii de străini,

Dar de cuib nu au uitat

Și de-a mamei calde mâni.

Veniți, copii, la tată,

Sprijiniți-vă în toiag!

Cu privirea ține poarta

Și vă așteaptă întregul an.

N-ai mai trecut demult pe-acasă,tată!

Nici pe la crucea ta,din lemn cioplit!

Ori nu mai simți iubirea de-altadată,

Ori nu-ntelegi ,deloc,cât ne-ai lipsit!

Nici chiar cu mama nu-ți faci timp prea des

S-o binecuvântezi cu un sărut,

Deși,doar vânt si ploaie a cules 

De când te-ai dus și grijă n-ai avut!

Te-am asteptat să vii si pe la mine,

Să bem vin fiert,când lemnele troznesc,

Să-ți povestesc ce greu e fără tine

Și să mă-nveți tu,tată,să răzbesc!

Acasă nu e un loc,

e o senzație care mă prinde de piept

de fiecare dată când ajung

și nu știu dacă să plâng sau să zâmbesc.

E liniștea aia

care nu mă apasă,

ci mă ține

ca și cum, în sfârșit, nu mai trebuie să fiu puternică.

Printre vii,

nu mai sunt fata care trebuie să înțeleagă tot.

Sunt doar eu.

Doar eu, fără explicații.

Acolo, dorul nu doare la fel.

Se așează lângă mine,

ca un prieten vechi

care nu mai cere nimic.

Și parcă aerul știe

cât am dus în mine,

câte lucruri n-am spus

și câte am pierdut fără să vreau.

Acasă…

e locul unde nu mă simt înlocuită.

Unde nu trebuie să lupt

pentru un loc în inima nimănui.

Doar exist.

Și, pentru prima dată,

e suficient.

În orașul dintre vii,

nu fug de mine.

Mă regăsesc.