În vis, natura

Imbata-te toamna cu roua căzută pe boabele de struguri din șirul de vie și apoi odihneste-te pe galbejitele frunze căzute din teiul din curte. Diminețile răcoroase de octombrie te vor scoate din amorțeală si cu un pic de soare ve-i sclipi ca o zi faină de vara.

Afară-i frig şi ninge,

Vânturile vuiesc;

Un fior-rece mă-mpinge

Să vreau să te rănesc;

Afară-i frig si ninge…

Afară-i frig şi plouă,

Cerul e-ntunecat.

E trecut de ora două:

Deja lumina a plecat;

Afară-i frig si ploua...

Astăzi, ca niciodată,

Priveam îngândurată

La stropii grei de ploaie

Ce se scurgeau șiroaie.

Vedeam cum trecătorii

Doreau s-alunge norii.

Dar ropotul de ploaie

Curgea mereu șuvoaie.

Treceau femei grăbite,

Cu rochile boțite

De-a ploii ape reci

Ce acopereau poteci.

Bărbați cu ochii triști,

Aidoma măștilor de artiști,

Cu pași umili și repezi

Se adăposteau sub lespezi.

Dar totul prinde viață

Când norii ca o ceață,

Lăsându-i loc să treacă

Pe soare îl dezbracă.

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Nervi autunnali

È autunno, è fruscio, è sonno...

Gli alberi, sulla strada, sospirano;

Tossisce, piange, è vuoto...

E fa freddo e c'è nebbia.

Amanti, più malati, più tristi,

Per le strade fanno strani gesti -

E se ne va, dal sonno eterno,

Cadono pesanti, bagnati.

Resto, e vado, e torno,

E gli amanti mi rattristano profondamente -

Mi viene da ridere senza senso

E fa freddo e c'è nebbia.

scântei- dintr-o păpădie-nspicată,

duc

spre sălașurile îngerilor

mirezme-mbătătoare de pini.

marea întinde pe

rogojini de nisipuri

solzi aurii.

refăcut puzzle-ul:

 luna din nou printre pini-

dispărând ușor

dincolo de poartă

Filozofia zilei ne cuprinde

Și gândirea ne surprinde.

Analizăm fapte și expresii

Și ne întrebăm dacă-s impresii.

Totul se afundă în nevoit

Și ce oare drum este croit?

O cale ușor de hoinărit

Dar apoi greu de cântărit.

Atenți la multe evenimente

Ce trezesc tot felul de sentimente,

Abandonăm din start tabloul

Fiindcă ne influențează fiasco-ul.

Dorim ca alții să ne ajute,

Puterea lor să ne-mprumute.

Dar oare noi nu putem

Să arătăm cine suntem?

Abili în gânduri și creații,

Răzbind prin grele situații,

Ne ocrotim tradițiile-n viitor

Ce îl sperăm strălucitor.

Cum poți să ai privirea clară,

Când mintea-i răvășită toată?

Cum poți să umbli fără reazăm,

Când trupu-i în dezechilibru?

Cum poți să-nvălui cu iubire,

Când sufletul îți este distrus?

Cum poți să pipăi firul vieții,

Cu simțuri electrocutate?

Un șir de CE-uri depănăm

Sub jugul simțămintelor,

Și-n lacrimile mii scăldăm

Efectul apăsător al clipelor.

Un fulger de-amintire,

Fugar, ivit ca un intrus,

Crează stări de pătimire

Ce adânc în suflet au sedus.

În liniștea ce a-mbrăcat

Pelerina înstelată a nopții,

Se aud bătăi ce sacadat

Forțează poarta vieții.

Din zbucium naște-o plăsmuire

A cărei formă ne-mplinită,

Va deveni doar ca o asemuire

Scânteii vieții mult dorită.

If Shakespeare were alive today

He would create another Ironic Play.

He would no longer target castles

But morals, bad events and vices.

The drama of Romeo and Juliet would be

A childish game but by no means free.

About the bitter of thousands of children

He would write an agony for the grandchildren.

Old language in modern slang

It would be like a chain gang.

The lack of good manners, no education

It would create an entirely different nation.

If we read another book today

And we still want to watch a play,

There are still people who love

And they follow the dawn of a white dove.

Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,

Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,

Când alb omătul iernii natura încunună

Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.

La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,

Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.

Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit

Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.

Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită

Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.

Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,

A simțului responsabilității și a experienței.

Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,

Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte

Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,

Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.

Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,

Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.

Croșetând din fire de aur și argint speranța,

Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.

Mi-e dor de freamătul mării,

Și-mi este dor de primii zori

Ce-nobilează tonusul chemării

De a alerga în câmpul cu flori.

Mi-e dor de mângâierea caldă

A ta, ca și a razelor de soare.

Iubirea-mi să fie ca o scaldă

În susur încântător ca de izvoare.

Sunt multe, vechile-mi dorințe,

Ce tot se-așează între noi,

Și ne îndreaptă spre suferințe

Ce le-ntâlnim numai noi doi.

Ce mi-aș dori să vii la mine

Suferințele să mi le alungi,

Iar eu cu pas grăbit spre tine

Să vin cu sărutări îndelungi.

Așa cum sub un clar de lună

Pescarul și-a găsit al său zăvod,

Așa și dragostea cea stăvilită

Să își deschidă drumul slobod.

Telefonu-mi sună în noapte

Și-o voce rece se aude-n șoapte.

Te-ntrebi de ce ai mai răspuns

La un gând și un cuvânt ascuns.

Apelul este un abis necunoscut

Și îți dorești să nu fi fost înăscut.

Să îl înlături aprig din agendă

Și-ncet să devină legendă.

Poate dacă apelul ar fi ziua

Și în suflet nu ar mai ploua,

Ai încerca șoapta să o înțelegi

Și cuvintele să le dezlegi.

Să pot aduce prin speranță

Un sentiment de siguranță,

O garanție în aura de adevăr

Și-n inimă să nu mai sufăr.