Efemer
Aleagă omul în timp ca într-un oboi,
Aleargă ghioceii pe câmp vioi,
Aleargă seva copacilor în ei,
Aleargă bobocii ca niște miei.
Aleargă omul în timp greoi ,
Aleargă pe câmp niște oi,
Aleargă iarba șuierând pe câmp,
Aleargă copiii în codrul blând.
Aleargă omul în timp ca-ntr-un oboi ,
Aleargă frunzele pe cer în grabă,
Aleargă ploaia pe umeri, pe noi,
Aleargă păsări călătoare înspre-o altă viață globală.
Aleargă omul în timp greoi ,
Aleargă fulgii pe copacii goi,
Aleargă vântul printre crengi,
Aleargă fumul de la case printre nori.
Aleargă sufletul într-o buclă de timp,
Trece omul, și nu ghioceii pe câmp,
Trece omul, și nu frunzele în grabă,
Trece omul prin sezoane
cu vremea - n ritmuri bătătoare.
Category: Philosophical poem
All author's poems: Myself and I
Date of posting: 19 мая 2024
Views: 472
Poems in the same category
Nonsens
Și oare viața are sens
Când peste timp,când n-o sa fii,
Nu își va aminti nici vântul
De pașii tăi,de-a ta privire?
Și totuși, e sublim să știi
Că simți, iubești,
Că lacrima ce cade-ncet
Și zâmbetul ce îți straluce,
Fac clipa sa încremenească,
Că ochii tai s-atat de vii
Încât și stelele fac sa pălească...
Picatura de ploaie
Oh suflet drag,
Oare ... când plouă
Te ai gândit
La acea picătură de apă ?
În cădere bruscă,
Într-un vânt tăios
Care o izbește
Poate prea puternic de pământ ...
Cum se dezintegrează,
Se distruge pe sine
Doar pentru a fi de folos
Unui pământ ?
Când unicul ei scop
Este să-și ofere orice molecula
Pentru a ne ajuta .
Și totuși,
Prin ploaie mă plimb .
Fară umbrelă
Sau pălărie
Lacrimile-mi curg
Lin pe obraji
Sufletul mă doare
Iar zâmbetul îmi piere
Sub picături de apă
Care poate se izbesc de mine
Asemenea lacrimilor mele
De pământul ud
Intrebandu-mă
Oare cine suferă mai tare ?
Și dacă oare,
Am ajutat și yo pamantul ,
Cu a mea lacrimă ?
Pasiunea absurdului
M-am căţărat pe culmea disperării,
Privesc jos la viaţa aflată în banal,
Prin prisma neagră a trădării,
Unei fiinţe cu un trist final.
Mai trăiesc pentru că munţii nu râd,
Şi că viermii din mine nu cântă,
Mai trăiesc pentru un singur gând,
Ce-n suflet aprinde o lumină nesfântă.
Din mine totul am lichidat,
Lăsând să se nască absurdul grotesc,
Căci viaţa parşivă m-a trădat,
Jignindu-mă într-un stil pur omenesc.
Nu am avut nici o valoare în existenţă,
Pentru că nu am fost un om nebun,
Numai spre bine am mers cu pertinenţă,
Ocolind a imprevizibilului drum.
Am greşit şi acum sufăr cumplit,
Fiindcă am trăit şi n-am gustat tortura,
M-am otrăvit fiind bun şi cinstit,
Şi cu poveţe mi-am acrit gura.
Am fost bolnav de mi-am lăudat viaţa,
Am făcut-o pentru a nu mă prăbuşi.
De ce să mai aştept dimineaţa,
Când şi-n noapte se poate muri?
Plăcerea adierii vântului
Stagnez într-o baltă fără nume și pătată de trecut.
Datorită secetei din inimă.
Conștiința nu se împacă cu gândul ce greșește,
Iar lucrurile ce par simple, sunt eterne.
Lângă zidul din fața realității.
Plăcerea adierii vântului,
Ce vrei cu adevărat?
Nu crede ce se risipește.
Păstrează ce prinde rădăcini în leș.
În suflet rămân sechele adânci.
Umbresc sufletul, nu găsesc să aprind lumina, căci mi s-a ofilit gândul.
Lași bucăți risipite, pe marginea amintirilor neplătite.
Imaginile îmi înspăimântă originile și tresar în fața ecoului,
Ce aduce ceața incandescentă.
Emigrezi către trepte ruinate, ce nu duc nicăieri,
Decât provizoriu, analgezia stagna ca o nălucă.
https://letras.ro/product/ebook-ritm-surd-florentina-magdalena-editura-letras/
Nonsens
Și oare viața are sens
Când peste timp,când n-o sa fii,
Nu își va aminti nici vântul
De pașii tăi,de-a ta privire?
Și totuși, e sublim să știi
Că simți, iubești,
Că lacrima ce cade-ncet
Și zâmbetul ce îți straluce,
Fac clipa sa încremenească,
Că ochii tai s-atat de vii
Încât și stelele fac sa pălească...
Picatura de ploaie
Oh suflet drag,
Oare ... când plouă
Te ai gândit
La acea picătură de apă ?
În cădere bruscă,
Într-un vânt tăios
Care o izbește
Poate prea puternic de pământ ...
Cum se dezintegrează,
Se distruge pe sine
Doar pentru a fi de folos
Unui pământ ?
Când unicul ei scop
Este să-și ofere orice molecula
Pentru a ne ajuta .
Și totuși,
Prin ploaie mă plimb .
Fară umbrelă
Sau pălărie
Lacrimile-mi curg
Lin pe obraji
Sufletul mă doare
Iar zâmbetul îmi piere
Sub picături de apă
Care poate se izbesc de mine
Asemenea lacrimilor mele
De pământul ud
Intrebandu-mă
Oare cine suferă mai tare ?
Și dacă oare,
Am ajutat și yo pamantul ,
Cu a mea lacrimă ?
Pasiunea absurdului
M-am căţărat pe culmea disperării,
Privesc jos la viaţa aflată în banal,
Prin prisma neagră a trădării,
Unei fiinţe cu un trist final.
Mai trăiesc pentru că munţii nu râd,
Şi că viermii din mine nu cântă,
Mai trăiesc pentru un singur gând,
Ce-n suflet aprinde o lumină nesfântă.
Din mine totul am lichidat,
Lăsând să se nască absurdul grotesc,
Căci viaţa parşivă m-a trădat,
Jignindu-mă într-un stil pur omenesc.
Nu am avut nici o valoare în existenţă,
Pentru că nu am fost un om nebun,
Numai spre bine am mers cu pertinenţă,
Ocolind a imprevizibilului drum.
Am greşit şi acum sufăr cumplit,
Fiindcă am trăit şi n-am gustat tortura,
M-am otrăvit fiind bun şi cinstit,
Şi cu poveţe mi-am acrit gura.
Am fost bolnav de mi-am lăudat viaţa,
Am făcut-o pentru a nu mă prăbuşi.
De ce să mai aştept dimineaţa,
Când şi-n noapte se poate muri?
Plăcerea adierii vântului
Stagnez într-o baltă fără nume și pătată de trecut.
Datorită secetei din inimă.
Conștiința nu se împacă cu gândul ce greșește,
Iar lucrurile ce par simple, sunt eterne.
Lângă zidul din fața realității.
Plăcerea adierii vântului,
Ce vrei cu adevărat?
Nu crede ce se risipește.
Păstrează ce prinde rădăcini în leș.
În suflet rămân sechele adânci.
Umbresc sufletul, nu găsesc să aprind lumina, căci mi s-a ofilit gândul.
Lași bucăți risipite, pe marginea amintirilor neplătite.
Imaginile îmi înspăimântă originile și tresar în fața ecoului,
Ce aduce ceața incandescentă.
Emigrezi către trepte ruinate, ce nu duc nicăieri,
Decât provizoriu, analgezia stagna ca o nălucă.
https://letras.ro/product/ebook-ritm-surd-florentina-magdalena-editura-letras/
Other poems by the author
Mereu ieri
Totu-i monoton și totul se repetă!
Mă învârt zilnic în cerc după propria mea coadă.
Mă întorc de parcă-aș vrea
să-mi găsesc o amintire
în loc să îmi doresc să ardă.
Totu-i monoton și totul e stagnare!
Nimic nu este nou și totu-i repetare...,
Căci toți am aflat că :,, nu-i nimic nou sub soare!"
Dar, nici că mai putem să ne schimbăm programul
Că tot ce noi vedem este,, eu și orarul!"
Ne trezim în zori cu o noua chemare,
O umbră eternă, o infinită plimbare
Către blocul încercuit din calendar,
Care ne promite o rutină cu gust amar.
Viața
Când femeia-n chinuri grele
Dă naștere printre urlete unui bebe...
Ea se gândește - apoi la ce e viața
Și de ce Dumnezeu își împovărează creația?
Mama trece prin depresie...
Nu știe care-i calea spre conversie...
Nu știe de ce această luptă cu sine
Trebuie s-o ducă ,, mult și bine "?
Nu înțelege care-i sensul vieții...,
De ce totul este - atât de monoton,
De ce oamenii aleargă-n viață precum călăreții...
Și de ce tot cursul vieții curge ca un casetofon?!
Atunci..., în toiul nopții,
Îngrijorată, indecisă și stresată
Se gândește la copilul a cărui viață atârnă de un fir de ață,
Și la povața-ntruchipată-n ceață dintr-o veche dimineață...?
Se gândește la inșii ce se nasc zilnic în spitale,
Ce pe pământ au venit să-și paveze un viitor, o cale
pe un magnetofon...,
La bătrânii ce mor cu zile pe coridoare
Și cum sufletele lor sunt chemate parcă la interfon ,
la sfârșit de cale.
Zombie's gambit
am I looking with death eyes?
'cause I feel like having miles
until I reach the final end
and can forever go to bed...
am I looking with death eyes...?
'cause my pupiles are black grains of rice
who have been fighting for many years
to achieve something, often with tears.
am I looking with death eyes...?
'cause I feel like a zombie playing chess...!
trying to achieve a goal, find the key to succes...
And in the end we all find :
It was all about our brain' s death process.
Alături
O lebădă planează pe un lac,
Lasă-n urmă săgeți învolburate țesute cu ac,
Iar, ea caută, dar nu găsește
Pe cineva ce dragostea sa-i împărtășeze...
Ea caută disperată pe ape
Pe cineva ce-o va ține - n brațe...
Căci o lebădă nu poate supraviețui
Dacă n-are o pereche cu care sa poată viețui...
O lebădă caută in tinerețe
Pe cineva să o poata susține in bătrânețe...
Să își etaleze dragostea unul pentru altul
Ea pentru el si el pentru ea.
Căci lebăda nu poate trăi singură
Într-o viață scurtă si amară...
Ea vrea cu-o singură lebădă...
să viețuiască o întreagă serenadă.
Îngerul meu
Mi-era aproape îngerul meu,
Îmi stătea deasupra ca un curcubeu,
Ma veghea mereu - mereu
Și la el eu cugetam ca la un zeu
Mi-e dor nespus de îngerul meu,
Mi-e dor să-mi vorbească ca un prieten,
Să mă -ncurajeze când dau peste - un clișeu
Și să mă scoată din pivnița creierului meu.
Mi-e dor de îngerul meu,
Mi-e dor de blânda lui îmbrățișare,
Mi-e dor de umbra călduroasă a ocrotitorul meu,
Mi-e dor, așa de dor de el!
Îngeru-mi era alături,
El era mereu cu mine...
Îmi spuneam că,, Vine! Uite cum îl simt curgând prin vine !! "
Dar, de ieri, în amurg, nu i-am mai simțit prezența vie.
Mi-a fost alături, cândva, îngerul meu,
M-a protejat adesea de demoni ca un văl, amicul meu,
Dar, acum mă simt gol, epuizat
Că monstrul m-a lăsat singur și neprotejat.
Noaptea
Ce este moartea, s-o definești?
O drama, separare, chin,
ce durează la nesfârșit,
O camera închisă, sumbra, goală
Un copil, ce cu ochii bulbucați
Si cu pielea cenușie
St'-așternut in sarcofag,
Intr-o pânză amărie.
Si dincolo de vesnicie,
Despărțit si separat
Ii zărește pe ai săi
Si dorește sa ii vad',
Sa le spună cat de bine-i si
Cat de multa pace ai
Cand in Rai tu vei ajunge si la Domnu-n in poală stai.
Dar, in mica cămăruță,
Un grup de oameni uitați
Ce il plâng pe răposat
Isi au chipuri vestejite,
Purpurii și ponosite...
Numai ei știu suferința,
Si durerea ce ii curmă,
Numai ei știu-'năbușirea
Si dorința de exhumă...
Ce produs-o al lor copil
Pe Pământul ignobil.
Viața nu e o placere,
E o luptă, nu-o adiere
Nu am fost puși sa alegem
Daca vrem s-o viețuim.
Moartea nu-i decât o poartă
Spre viața cea dintâi
Caci aceasta, iti spun eu, dragă,
Numai caracter ea îi.
Lupte multe noi-n ea ducem
Cu oameni de pe Pământ
Si de noi le biruim,
Ori le pierdem zi de zi,
Caracter noi vom zidi.
De te-ndrebi : ce este Raiul?,
Si într-una,, unde-i Iadul? "
Eu îți spun ca este-o lume,
E o continuare, chiar,
Dup'-efortul cel depus
De personalitatea ta,
După ce tu ai creat,
După rezultate,
După cum ai ascultat-o... pe Divinitate!
Mereu ieri
Totu-i monoton și totul se repetă!
Mă învârt zilnic în cerc după propria mea coadă.
Mă întorc de parcă-aș vrea
să-mi găsesc o amintire
în loc să îmi doresc să ardă.
Totu-i monoton și totul e stagnare!
Nimic nu este nou și totu-i repetare...,
Căci toți am aflat că :,, nu-i nimic nou sub soare!"
Dar, nici că mai putem să ne schimbăm programul
Că tot ce noi vedem este,, eu și orarul!"
Ne trezim în zori cu o noua chemare,
O umbră eternă, o infinită plimbare
Către blocul încercuit din calendar,
Care ne promite o rutină cu gust amar.
Viața
Când femeia-n chinuri grele
Dă naștere printre urlete unui bebe...
Ea se gândește - apoi la ce e viața
Și de ce Dumnezeu își împovărează creația?
Mama trece prin depresie...
Nu știe care-i calea spre conversie...
Nu știe de ce această luptă cu sine
Trebuie s-o ducă ,, mult și bine "?
Nu înțelege care-i sensul vieții...,
De ce totul este - atât de monoton,
De ce oamenii aleargă-n viață precum călăreții...
Și de ce tot cursul vieții curge ca un casetofon?!
Atunci..., în toiul nopții,
Îngrijorată, indecisă și stresată
Se gândește la copilul a cărui viață atârnă de un fir de ață,
Și la povața-ntruchipată-n ceață dintr-o veche dimineață...?
Se gândește la inșii ce se nasc zilnic în spitale,
Ce pe pământ au venit să-și paveze un viitor, o cale
pe un magnetofon...,
La bătrânii ce mor cu zile pe coridoare
Și cum sufletele lor sunt chemate parcă la interfon ,
la sfârșit de cale.
Zombie's gambit
am I looking with death eyes?
'cause I feel like having miles
until I reach the final end
and can forever go to bed...
am I looking with death eyes...?
'cause my pupiles are black grains of rice
who have been fighting for many years
to achieve something, often with tears.
am I looking with death eyes...?
'cause I feel like a zombie playing chess...!
trying to achieve a goal, find the key to succes...
And in the end we all find :
It was all about our brain' s death process.
Alături
O lebădă planează pe un lac,
Lasă-n urmă săgeți învolburate țesute cu ac,
Iar, ea caută, dar nu găsește
Pe cineva ce dragostea sa-i împărtășeze...
Ea caută disperată pe ape
Pe cineva ce-o va ține - n brațe...
Căci o lebădă nu poate supraviețui
Dacă n-are o pereche cu care sa poată viețui...
O lebădă caută in tinerețe
Pe cineva să o poata susține in bătrânețe...
Să își etaleze dragostea unul pentru altul
Ea pentru el si el pentru ea.
Căci lebăda nu poate trăi singură
Într-o viață scurtă si amară...
Ea vrea cu-o singură lebădă...
să viețuiască o întreagă serenadă.
Îngerul meu
Mi-era aproape îngerul meu,
Îmi stătea deasupra ca un curcubeu,
Ma veghea mereu - mereu
Și la el eu cugetam ca la un zeu
Mi-e dor nespus de îngerul meu,
Mi-e dor să-mi vorbească ca un prieten,
Să mă -ncurajeze când dau peste - un clișeu
Și să mă scoată din pivnița creierului meu.
Mi-e dor de îngerul meu,
Mi-e dor de blânda lui îmbrățișare,
Mi-e dor de umbra călduroasă a ocrotitorul meu,
Mi-e dor, așa de dor de el!
Îngeru-mi era alături,
El era mereu cu mine...
Îmi spuneam că,, Vine! Uite cum îl simt curgând prin vine !! "
Dar, de ieri, în amurg, nu i-am mai simțit prezența vie.
Mi-a fost alături, cândva, îngerul meu,
M-a protejat adesea de demoni ca un văl, amicul meu,
Dar, acum mă simt gol, epuizat
Că monstrul m-a lăsat singur și neprotejat.
Noaptea
Ce este moartea, s-o definești?
O drama, separare, chin,
ce durează la nesfârșit,
O camera închisă, sumbra, goală
Un copil, ce cu ochii bulbucați
Si cu pielea cenușie
St'-așternut in sarcofag,
Intr-o pânză amărie.
Si dincolo de vesnicie,
Despărțit si separat
Ii zărește pe ai săi
Si dorește sa ii vad',
Sa le spună cat de bine-i si
Cat de multa pace ai
Cand in Rai tu vei ajunge si la Domnu-n in poală stai.
Dar, in mica cămăruță,
Un grup de oameni uitați
Ce il plâng pe răposat
Isi au chipuri vestejite,
Purpurii și ponosite...
Numai ei știu suferința,
Si durerea ce ii curmă,
Numai ei știu-'năbușirea
Si dorința de exhumă...
Ce produs-o al lor copil
Pe Pământul ignobil.
Viața nu e o placere,
E o luptă, nu-o adiere
Nu am fost puși sa alegem
Daca vrem s-o viețuim.
Moartea nu-i decât o poartă
Spre viața cea dintâi
Caci aceasta, iti spun eu, dragă,
Numai caracter ea îi.
Lupte multe noi-n ea ducem
Cu oameni de pe Pământ
Si de noi le biruim,
Ori le pierdem zi de zi,
Caracter noi vom zidi.
De te-ndrebi : ce este Raiul?,
Si într-una,, unde-i Iadul? "
Eu îți spun ca este-o lume,
E o continuare, chiar,
Dup'-efortul cel depus
De personalitatea ta,
După ce tu ai creat,
După rezultate,
După cum ai ascultat-o... pe Divinitate!