Antiteza
Oamenii,
stiu ei totul
Si totusi stiind nimic
Intr-o mare de "info"
Intr-o mare de nimic.
Parand ca niste zei
Lucrand ca niste lei
Dar tremurand in ei
De frica, de teama de ei
Insisi.
Cautand raspunsuri
In nesfarsite incercari
Cautand comori
Dar rareori cautand,
nestimate valori.
De-a dreptul patetici*
Oamenii,
fie atletici,
domni directori
mari actori,
si alti temerari,
In slujbe decente,
care par marete
Dar mici, putini iubitori
De sens, de valori.
Suntem toti intr-un tot
Plin cu de toate
Dar gol
Dar goi
de vise, idei, valori,
Adevarate comori!
Suntem nimic
Si de-a dreptul,
mici iubitori.
05.02.2023, 20 ¹², Elblag, Poland
Category: Philosophical poem
All author's poems: Marius Ene
Date of posting: 5 февраля 2023
Views: 941
Poems in the same category
Oglinda care s-a crăpat!
Caut și răscolesc,
În fața ta mă dezgolesc.
Iar tu îmi arăți fiecare defect.
Ar fi ceva care să fie perfect?
Deodată m-am speriat
Căci oglinda s-a crăpat.
Mizerie peste tot.
Să adun nu mai pot.
Mai ușor ar fi cuvintele să le arunc în coș
Pentru că ciobul taie mai puțin decât al tău reproș.
Și deși am emancipat
Oglinda tot s-a crăpat.
Nu-ți plăcea imaginea
Și ai vrut să dispară.
Dar oare dacă ordinea o menținea
Firea ta cea amară
De durere am fi scăpat?
Dar oglinda s-a crăpat
Acum regreți și îți ceri iertare,
Te uiți în bucata spartă și ceri îndurare.
Dar o dată stricată ne-am stricat pe veci...
Singură m-ai lăsat și acuma pleci!
Trecutul nostru l-ai îngropat
După ce oglinda s-a crăpat.
Esența
Ce codru albastru!Ce lume de foc!
Ce zile grabite cand nu stai pe loc!
Dar unde fugim?In stanga?in dreapta?
Spre ce ratacim cand ne trece viata?
De ce tii tristețea in sticla de vin?
Și lacrimile plânse în cea de venin?
Cu ce tratezi rana,cand vine din interior?
Cum iti iei adio cand deja ti e dor?
Ce lume abstracta,ce viață de pion!
Ce zile pierdute,cand nu stai pe tron.
Cine s oamenii care ti erau dragi odata?
Ai scris pe morminte iubirea si ai abandonat o?
Ai pus amintirile intr o coroana care se vestejește?
Sau ai astupat tu cu pamant privirea care te n calzea odata?
Pentru cine te ai trudit atația ani?
Pentru o falsa speranță?
Alergand zi de zi dupa bani,
Iți pierzi a ta importanță...
Casa sufletului tău
Să nu te temi când treci prin astă viață
Fără să înțelegi de ce te-ai fi născut,
Căci ți-ai pierdut carnetul tău de sarcini
În era când erai un simplu lut.
Când toți îți țipă „nu mai ești al nostru”
Pe drumul care duce nicăieri
Să nu te pierzi nicicând în necredință,
Căci libertatea ți-o trăiești în cer.
Acolo lângă stelele surate
Unde te-așteaptă vechii tăi strămoși
Când treci prin ceea ce îi spunem moarte
În Univers e casa sufletului tău.
Sensul
N-aș vrea să spun ce, sau cum sunt.
Despre astea, niciun cuvânt
Este suficient să știu
Că pot să fiu
Exact ce sunt.
...
Căci în zadar
Încerc să par
Ce n-aș putea să fiu!
...
A da un sens vieții mele
Aici pe pământ
Nu-nseamnă-a aspira la stele,
Ci a putea atât să spun:
Că eu, pur și simplu, sunt!
...
Și dacă nu-s, că nu pot fi
Ce-aș vrea să fiu fără să par
Mi-e căutarea în zadar
Și cazna-mi fără de hotar
M-aruncă printre erezii?
...
Și-atunci mă-ntreb, de unde vine,
Acest îndemn ce nu-mi dă pace,
Să rup din lumile divine,
O scânteie care-mi place
Și care vrea doar să se joace
Cu scânteile din mine
Scriind versuri în ciorchine,
...
Strofe zeci cuminți și calde
Pentru oameni cumsecade?
Dar când oamenii s-or duce,
Printre stele, să se culce
Cine după ei să urce,
Să le facă sonmnul dulce,
Au nu scâteia jucăușă,
Când în pat, când după ușă,
Când la mine-ntr-o mănușă,
Încercând a se ascunde
Să n-o pun în versuri blânde?
Dar eu o las, căci de oriunde
Prinsă-n păpădii plăpânde,
Puf ușor purtat de vânt,
Pune viață în cuvânt,
Temelie din demersul
De a-mi naște-n taină versul
Versul meu plin de mister.
Mai mult, ce-aș putea să cer?
Deși aș cere doar să știu,
De nu-s ce par, cum pot să fiu?
...
Are poezia rost?
Dar dacă mi-aduce-aminte,
Printre cuvinte,
Cine am fost?
Și doar astfel voi ști
Cine voi fi?
...
Totuși, care cuvânt
Printr-o minune,
Îmi poate spune
Din cine par, eu cine sunt?
Durerea
Ce e durerea?
O fi oare recunoștința,
Sau faptul că oamenii sunt muritori?
Sau că pământul ne rabdă proastia
Când suntem prea cugetători?
O fi oare durerea pastila
Ce ne ia tot răul în dinți?
Sau oare să fie ea nostalgia
Când cei dragi n-or mai fi pe pământ?
Oare să fie pârul de lacrimi
Ce le-am vărsat pentru un oarecare?
Sau pârâul de lacrimi ce le-am pierdut
Printre dinții strânși de frustrări și păcate?
Oare să fie durerea alinarea,
Ce ne dă puterea a face tot?
Sau gândul de a nu fi prea răniți de cuvinte deșarte
Scăpate de oamenii fără noroc?
De-ar fi să mă doară,
Eu vreau un răspuns,
Eu vreau să aflu ce e durerea,
Chiar dacă ar trebui să escaladez munți,
În ecouri de lacrimi și răsărituri de gânduri fierbinți.
Oglinda care s-a crăpat!
Caut și răscolesc,
În fața ta mă dezgolesc.
Iar tu îmi arăți fiecare defect.
Ar fi ceva care să fie perfect?
Deodată m-am speriat
Căci oglinda s-a crăpat.
Mizerie peste tot.
Să adun nu mai pot.
Mai ușor ar fi cuvintele să le arunc în coș
Pentru că ciobul taie mai puțin decât al tău reproș.
Și deși am emancipat
Oglinda tot s-a crăpat.
Nu-ți plăcea imaginea
Și ai vrut să dispară.
Dar oare dacă ordinea o menținea
Firea ta cea amară
De durere am fi scăpat?
Dar oglinda s-a crăpat
Acum regreți și îți ceri iertare,
Te uiți în bucata spartă și ceri îndurare.
Dar o dată stricată ne-am stricat pe veci...
Singură m-ai lăsat și acuma pleci!
Trecutul nostru l-ai îngropat
După ce oglinda s-a crăpat.
Esența
Ce codru albastru!Ce lume de foc!
Ce zile grabite cand nu stai pe loc!
Dar unde fugim?In stanga?in dreapta?
Spre ce ratacim cand ne trece viata?
De ce tii tristețea in sticla de vin?
Și lacrimile plânse în cea de venin?
Cu ce tratezi rana,cand vine din interior?
Cum iti iei adio cand deja ti e dor?
Ce lume abstracta,ce viață de pion!
Ce zile pierdute,cand nu stai pe tron.
Cine s oamenii care ti erau dragi odata?
Ai scris pe morminte iubirea si ai abandonat o?
Ai pus amintirile intr o coroana care se vestejește?
Sau ai astupat tu cu pamant privirea care te n calzea odata?
Pentru cine te ai trudit atația ani?
Pentru o falsa speranță?
Alergand zi de zi dupa bani,
Iți pierzi a ta importanță...
Casa sufletului tău
Să nu te temi când treci prin astă viață
Fără să înțelegi de ce te-ai fi născut,
Căci ți-ai pierdut carnetul tău de sarcini
În era când erai un simplu lut.
Când toți îți țipă „nu mai ești al nostru”
Pe drumul care duce nicăieri
Să nu te pierzi nicicând în necredință,
Căci libertatea ți-o trăiești în cer.
Acolo lângă stelele surate
Unde te-așteaptă vechii tăi strămoși
Când treci prin ceea ce îi spunem moarte
În Univers e casa sufletului tău.
Sensul
N-aș vrea să spun ce, sau cum sunt.
Despre astea, niciun cuvânt
Este suficient să știu
Că pot să fiu
Exact ce sunt.
...
Căci în zadar
Încerc să par
Ce n-aș putea să fiu!
...
A da un sens vieții mele
Aici pe pământ
Nu-nseamnă-a aspira la stele,
Ci a putea atât să spun:
Că eu, pur și simplu, sunt!
...
Și dacă nu-s, că nu pot fi
Ce-aș vrea să fiu fără să par
Mi-e căutarea în zadar
Și cazna-mi fără de hotar
M-aruncă printre erezii?
...
Și-atunci mă-ntreb, de unde vine,
Acest îndemn ce nu-mi dă pace,
Să rup din lumile divine,
O scânteie care-mi place
Și care vrea doar să se joace
Cu scânteile din mine
Scriind versuri în ciorchine,
...
Strofe zeci cuminți și calde
Pentru oameni cumsecade?
Dar când oamenii s-or duce,
Printre stele, să se culce
Cine după ei să urce,
Să le facă sonmnul dulce,
Au nu scâteia jucăușă,
Când în pat, când după ușă,
Când la mine-ntr-o mănușă,
Încercând a se ascunde
Să n-o pun în versuri blânde?
Dar eu o las, căci de oriunde
Prinsă-n păpădii plăpânde,
Puf ușor purtat de vânt,
Pune viață în cuvânt,
Temelie din demersul
De a-mi naște-n taină versul
Versul meu plin de mister.
Mai mult, ce-aș putea să cer?
Deși aș cere doar să știu,
De nu-s ce par, cum pot să fiu?
...
Are poezia rost?
Dar dacă mi-aduce-aminte,
Printre cuvinte,
Cine am fost?
Și doar astfel voi ști
Cine voi fi?
...
Totuși, care cuvânt
Printr-o minune,
Îmi poate spune
Din cine par, eu cine sunt?
Durerea
Ce e durerea?
O fi oare recunoștința,
Sau faptul că oamenii sunt muritori?
Sau că pământul ne rabdă proastia
Când suntem prea cugetători?
O fi oare durerea pastila
Ce ne ia tot răul în dinți?
Sau oare să fie ea nostalgia
Când cei dragi n-or mai fi pe pământ?
Oare să fie pârul de lacrimi
Ce le-am vărsat pentru un oarecare?
Sau pârâul de lacrimi ce le-am pierdut
Printre dinții strânși de frustrări și păcate?
Oare să fie durerea alinarea,
Ce ne dă puterea a face tot?
Sau gândul de a nu fi prea răniți de cuvinte deșarte
Scăpate de oamenii fără noroc?
De-ar fi să mă doară,
Eu vreau un răspuns,
Eu vreau să aflu ce e durerea,
Chiar dacă ar trebui să escaladez munți,
În ecouri de lacrimi și răsărituri de gânduri fierbinți.
Other poems by the author
Exiguu
Pe aparente drepte cărărui
Am început a socoti
Că este bine să nu mergi
Pe urma vechiului a fi
De poți opri procesul Lunii
Şi al Pământului aievea,
Înalță-mi către Soare denii
Exiguu genic fiind, redă-mi mărinimia
În sensul acelor de ceas apar
Diluvii nemiloase ce ies la suprafață
și cad nemiluit într-un adânc hotar
Pe care nu-l mai regăsesc în astă viață
Acum poți reporni din nou
Întregul Univers minuscul înțeles
Cu fiecare pas ce poartă un ecou
Revin la tine iarăși, revin din vechi în nou
Marius Ene, Polonia, 25.03.2025
Mărțiguș
Mărțișoare pe câmpii
Cresc vioaie, râd sub Soare
În palete de culori
Vii și proaspete, curate flori
Viorele, toporaşi
Ghiocei și brebenei
Râd, înalță către cer
Noi speranțe, fel de fel
A trecut bătrâna iarnă
Lăsând loc unui ghioc
E plăpând, dar nu-i e teamă
Să răsară peste tot
Boarzele încep s-apară
Din neant, acum afară
Și în case, flămânzite
Ciurde noi, neobosite
Alb și roșu sunt la modă
Împletite, înrudite
Își fac loc în piepți de fete
Mândre-acum că sunt cochete
Plânge Dochia și tună
Îi miroase-a mărțisoare
Caută să se răzbune
Că afară-i Primăvară!
Vremea pare că o minte
Și cu Soarele-n spinare
Lepădându-și flendurite, vechi cojoace
Piere zgâbă, amortiță de frisoane
Marius Ene, Polonia, 10.03.2024
Fanta
Fanta, Fanta, dulce Fanta
Esti ca o zeita acra
Si de-or pune mai mult zahar
Tot asa ii fi, tot acra
Nu esti acra ca de bors
Ci esti ca o zama chioara
Care face numa' rana
La stomace
Ca pe-acolo sta si face, zaharul
Tot ce ii place.
Poezie dedicata unui bun coleg caruia i-am reprosat mereu ca bea prea mult suc :)
Brânza și prietenia
Brânza și prietenia
Stăteau odată doi ciobani
Și se gândeau și socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Căci brânza bună mai era
Însă.. pe nimeni nu interesa
Trecu' o luna, trecu' o toamnă
Trecură chiar și câțiva ani
Ciobanii tot mai socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?
-Dar stai!, grăiră unul dintre ei
-Cunosc mai mari ciobani ca noi
-Ce știu să facă brânza-n bani,
dar nu au oi!
-Le-om dară așadar pe toate,
Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase
-Așa vom fi o echipă măreață
Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă
Demni de oameni, mândri ciobani,
Dintre cei mai cei, aleși păcurari
Câmpean, Antonescu și Butum
Sunt trei dintre ei, veterani de război
Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu
Carismă, energie, și multă gândire
Se alăturară lor și altor doi
Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi
Antohe, Chingaru
Toți sunt triumfători în feluri distincte
Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi
Așa se-nhămară la drumul cel nou
Ales împreună, gândind să adune
Pe lângă banii de pe brânză
Faimă, măreție, reușite, prețuire
Fără să știe că după o vreme
Prieteni vor fi, legați, într-o mare
De oi rătăcite, de oi nechibzuite
Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare
Ciobanul..aprig, de la munte,
Cu demnitate, sânge românesc,
Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc
În toată-i firea, ființa și puterea
Decis-a să-i adune, pe toți ai lui
Cei mai de preț, ciobani,
Auriferi prieteni, falnici, neclintiți
Statornici în prietenie, valori și modestie
Să se retragă-n munte,
De unde toți plecară-n lume
Crezând că trainică va fi a lor călătorie
În înegurată, falsă promisiune
Ce se numea cândva Q***
Sărată și totuși dulce amintire.
Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe
Mai târziu
Mă gândeam așa, în timpul unui vis
Cum simple complicații urcau dintr-un abis
Nu-i de mirare c-atât de mult gândesc
Să-mi vie iar trecutul, un altul mai firesc
Deși n-aș putea spune de ce mai zăbovesc
În tot trecutul, taină a firii ce privesc
E năzuință slabă? Aș vrea să cercetez de ce
De firea-mi veche eu nu mă depărtez
Ce bine-ar fi, măcar o noapte, să privesc
Cum toată taina veche ce nu o deslușesc
Să se reverse minții, în har dumnezeiesc
Acum, aievea, eu, să pot s-o lămuresc
Un mâine nou, curat de gânduri, e tot ce îmi doresc
Marius Ene, Polonia, 25.05.2025
Exiguu
Pe aparente drepte cărărui
Am început a socoti
Că este bine să nu mergi
Pe urma vechiului a fi
De poți opri procesul Lunii
Şi al Pământului aievea,
Înalță-mi către Soare denii
Exiguu genic fiind, redă-mi mărinimia
În sensul acelor de ceas apar
Diluvii nemiloase ce ies la suprafață
și cad nemiluit într-un adânc hotar
Pe care nu-l mai regăsesc în astă viață
Acum poți reporni din nou
Întregul Univers minuscul înțeles
Cu fiecare pas ce poartă un ecou
Revin la tine iarăși, revin din vechi în nou
Marius Ene, Polonia, 25.03.2025
Mărțiguș
Mărțișoare pe câmpii
Cresc vioaie, râd sub Soare
În palete de culori
Vii și proaspete, curate flori
Viorele, toporaşi
Ghiocei și brebenei
Râd, înalță către cer
Noi speranțe, fel de fel
A trecut bătrâna iarnă
Lăsând loc unui ghioc
E plăpând, dar nu-i e teamă
Să răsară peste tot
Boarzele încep s-apară
Din neant, acum afară
Și în case, flămânzite
Ciurde noi, neobosite
Alb și roșu sunt la modă
Împletite, înrudite
Își fac loc în piepți de fete
Mândre-acum că sunt cochete
Plânge Dochia și tună
Îi miroase-a mărțisoare
Caută să se răzbune
Că afară-i Primăvară!
Vremea pare că o minte
Și cu Soarele-n spinare
Lepădându-și flendurite, vechi cojoace
Piere zgâbă, amortiță de frisoane
Marius Ene, Polonia, 10.03.2024
Fanta
Fanta, Fanta, dulce Fanta
Esti ca o zeita acra
Si de-or pune mai mult zahar
Tot asa ii fi, tot acra
Nu esti acra ca de bors
Ci esti ca o zama chioara
Care face numa' rana
La stomace
Ca pe-acolo sta si face, zaharul
Tot ce ii place.
Poezie dedicata unui bun coleg caruia i-am reprosat mereu ca bea prea mult suc :)
Brânza și prietenia
Brânza și prietenia
Stăteau odată doi ciobani
Și se gândeau și socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Căci brânza bună mai era
Însă.. pe nimeni nu interesa
Trecu' o luna, trecu' o toamnă
Trecură chiar și câțiva ani
Ciobanii tot mai socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?
-Dar stai!, grăiră unul dintre ei
-Cunosc mai mari ciobani ca noi
-Ce știu să facă brânza-n bani,
dar nu au oi!
-Le-om dară așadar pe toate,
Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase
-Așa vom fi o echipă măreață
Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă
Demni de oameni, mândri ciobani,
Dintre cei mai cei, aleși păcurari
Câmpean, Antonescu și Butum
Sunt trei dintre ei, veterani de război
Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu
Carismă, energie, și multă gândire
Se alăturară lor și altor doi
Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi
Antohe, Chingaru
Toți sunt triumfători în feluri distincte
Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi
Așa se-nhămară la drumul cel nou
Ales împreună, gândind să adune
Pe lângă banii de pe brânză
Faimă, măreție, reușite, prețuire
Fără să știe că după o vreme
Prieteni vor fi, legați, într-o mare
De oi rătăcite, de oi nechibzuite
Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare
Ciobanul..aprig, de la munte,
Cu demnitate, sânge românesc,
Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc
În toată-i firea, ființa și puterea
Decis-a să-i adune, pe toți ai lui
Cei mai de preț, ciobani,
Auriferi prieteni, falnici, neclintiți
Statornici în prietenie, valori și modestie
Să se retragă-n munte,
De unde toți plecară-n lume
Crezând că trainică va fi a lor călătorie
În înegurată, falsă promisiune
Ce se numea cândva Q***
Sărată și totuși dulce amintire.
Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe
Mai târziu
Mă gândeam așa, în timpul unui vis
Cum simple complicații urcau dintr-un abis
Nu-i de mirare c-atât de mult gândesc
Să-mi vie iar trecutul, un altul mai firesc
Deși n-aș putea spune de ce mai zăbovesc
În tot trecutul, taină a firii ce privesc
E năzuință slabă? Aș vrea să cercetez de ce
De firea-mi veche eu nu mă depărtez
Ce bine-ar fi, măcar o noapte, să privesc
Cum toată taina veche ce nu o deslușesc
Să se reverse minții, în har dumnezeiesc
Acum, aievea, eu, să pot s-o lămuresc
Un mâine nou, curat de gânduri, e tot ce îmi doresc
Marius Ene, Polonia, 25.05.2025