Poems in the same category
O veche noapte
Pe tâmpla mea apune-un soare stins,
Pierdut sub vraja ochilor tăi duși,
Iar dorul, ca un cavaler învins,
Își scutură armura de cenuși.
Sub pleoape ți se mistuie un vis,
Ca fumul alb din vetrele străvechi,
Și-n carnea serii, blând și indecis,
Coboară-un înger, cu pașii în perechi.
Mi-e noaptea căpătâi de asfințit,
Mi-e gândul frânt ca apele-n izvoare,
Și-n tine, fără rost, m-am rătăcit,
Ca-ntr-un blestem de stele căzătoare.
Dar zorii vin, cu ochiul lor de jar,
Și-n tremurul luminii se destramă,
Pe limbă simt al nopții gust amar,
Și te cuprind în brațe ca pe-o mamă.
Chemările ne scutură în sân,
Fiori dintr-o mai veche noapte,
Și atuncea, ca un pom bătrân,
M-aplec să-ți dărui fructe coapte.
o intrebare
cum de nu esti un om de succes ?
m-ai intrebat
in timp ce ridicai masura
alaturi de statura mea monumentala
reflectata de asumata mea aroganta.
poate c-ar fi trebuit sa-ncerc
da m-au trudit vremurile
m-au ademenit cartile
m-au ratacit bibliotecile
m-au colorat anotimpurile
m-au invaluit uitarile
m-au zidit cuvintele
m-au tintuit recunostintele
m-au ingenunchiat inserarile
m-au diluat ploile
m-au imbatat salcimii
m-au imbiat si teii
m-au acceptat caii
m-au chemat ciini
m-au detunat pustile
m-au inhatat padurile
m-au oglindit izvoarele
m-au amagit soaptele vintului
m-au colorat prigoriile
m-au ingrijorat eclipsele
m-au incintat meteorii
m-au dumirit ecuatiile
m-au luminat fortele
m-au imbatat sunetele
m-au mingiiat rimele
da mai mult decit toate
m-a-nlantuit
ca o ancora grea
infipta-n nisipul marii
cicatricea mica,alba
de pe buza ta de sus
Trist, dar adevărat!
Stau pe prispa casei de la țară și vreau cu cineva să povestesc,
Dar n-am o vorbă cui să arunc, că toți satul pe rând îl părăsesc.
Cei tineri au plecat demult prin țări străine pentru un colț de pâine,
Iar cei ce au rămas, au îmbătrânit și se vor duce și ei, ca mâine.
Mă uit la drumul pietruit, rămas în praf așa de zeci de ani,
Dar ce e trist că nu mai vezi pe el, nici vaci dar nici țărani.
În curte sunt multe bălării și n-are cin' să le cosească,
Cândva iarba de pe aici, tata lăsa calul și vaca să o pască.
Copacii sunt plini de multe poame, dar cine să le culeagă,
Cad toate jos la adieri de vânt, iar la furtuni și câte-o creangă.
Fântâna mai are apă de băut, dar n-are cine să o bea,
Că trecătorul demult nu mai oprește, să-si potolească setea.
E atâta liniște în jurul meu, că îmi aud și gândul cum îmi spune,
Să știi c-aici cu toții ați crescut și rând pe rând ați decolat în lume.
În fața mea este o cușcă mică, de unde își arată botul un câine,
Stă liniștit în așteptarea orei, când va primi un coltuc de pâine.
Tresar când ușa se deschide și tata îmi șoptește c-a început războiul,
Și tot din gura lui aud, că la Siret în vamă, trec oamenii precum puhoiul.
Mă uit mirat la el și nu-nțeleg ce vrea să spună cu războiul,
Îmi bate umărul și cu tristețe zice, să știi că rusul pare-a fi gunoiul.
Intrăm în casă imediat, uitând de tot ce-am apucat să scriu,
Și triști privim la știri un interviu și cum o mamă plânge..la sicriu!
S-a dus un an
S-a dus un an cu rele, bune,
Am râs, am plâns și am iubit ,
Dar la sfârșitul lui pot spune
Că l-am trăit cum mi-am dorit.
Am fost corect față de mine,
Față de cei din jurul meu,
De-am făcut rău, de-am făcut bine,
Mă judecă doar Dumnezeu.
Am încercat ca-n orice faptă
Să fac un bine și s-ajut
Și-am tras din greu să nu-i las baltă
Pe cei ce-n mine au crezut.
Am strâns din dinți, am muncit bine
Și la o parte nu m-am dat
Și am fost mulțumit de mine
În tot ce am realizat.
Un strop din mine-am pus în toate,
Fără ca-n schimb s-aștept ceva
Și astăzi, când mă uit în spate,
Nu am nimic ce regreta.
Sunt mândru de-orice vorbă spusă,
Sunt mândru de-orice gest făcut,
De orice alinare-adusă
Cuiva total necunoscut,
Că am trăit cu demnitate,
Că n-am făcut vreun compromis,
Sunt mândru în totalitate
De orice vers care l-am scris.
Am făcut ce-am crezut că-i bine
Și inima-am știut s-ascult
Cu ce sunt eu nu mi-e rușine,
La anul o să fiu mai mult!
Protest
Mama ei de viață, mama ei de moarte,
Trupul la picioare zilnic le aștern,
Om cu idealuri, om cu multă carte,
Doarme și se scoală zilnic în infern.
Mama ei de moarte, mama ei de viață,
Muncă de galeră pentr-un blid de ciorbă,
Frigul din odaie inima-mi îngheață,
Și privesc spre ceruri fără nici o vorbă.
Mama ei de soartă, mama ei de toate,
Astăzi guvernanții ne-au luat drept slugă,
Scoală-te fecioare, scoală-te nepoate,
Să-i zdrobim pe aceia care ne subjugă.
Mama mea de mine că stau și suport,
Inima de câine, talpa pe grumaz,
Dau cu semnătură, că mai bine mort,
Decât viu, și zilnic, scuipat în obraz.
Mama ei de moarte, mama ei de viață !
Poezie pe mare
Miros de mare,
parfumuri desființate
aruncate toate pe o parte
cutremurate, mare.
Miros de mare,
iar cerul și pământul se-mbină.
Culorile impregnează în lumină,
pești, furtuni si neclintire în uzină.
Alinare
miros de mare
iubire și teroare.
O veche noapte
Pe tâmpla mea apune-un soare stins,
Pierdut sub vraja ochilor tăi duși,
Iar dorul, ca un cavaler învins,
Își scutură armura de cenuși.
Sub pleoape ți se mistuie un vis,
Ca fumul alb din vetrele străvechi,
Și-n carnea serii, blând și indecis,
Coboară-un înger, cu pașii în perechi.
Mi-e noaptea căpătâi de asfințit,
Mi-e gândul frânt ca apele-n izvoare,
Și-n tine, fără rost, m-am rătăcit,
Ca-ntr-un blestem de stele căzătoare.
Dar zorii vin, cu ochiul lor de jar,
Și-n tremurul luminii se destramă,
Pe limbă simt al nopții gust amar,
Și te cuprind în brațe ca pe-o mamă.
Chemările ne scutură în sân,
Fiori dintr-o mai veche noapte,
Și atuncea, ca un pom bătrân,
M-aplec să-ți dărui fructe coapte.
o intrebare
cum de nu esti un om de succes ?
m-ai intrebat
in timp ce ridicai masura
alaturi de statura mea monumentala
reflectata de asumata mea aroganta.
poate c-ar fi trebuit sa-ncerc
da m-au trudit vremurile
m-au ademenit cartile
m-au ratacit bibliotecile
m-au colorat anotimpurile
m-au invaluit uitarile
m-au zidit cuvintele
m-au tintuit recunostintele
m-au ingenunchiat inserarile
m-au diluat ploile
m-au imbatat salcimii
m-au imbiat si teii
m-au acceptat caii
m-au chemat ciini
m-au detunat pustile
m-au inhatat padurile
m-au oglindit izvoarele
m-au amagit soaptele vintului
m-au colorat prigoriile
m-au ingrijorat eclipsele
m-au incintat meteorii
m-au dumirit ecuatiile
m-au luminat fortele
m-au imbatat sunetele
m-au mingiiat rimele
da mai mult decit toate
m-a-nlantuit
ca o ancora grea
infipta-n nisipul marii
cicatricea mica,alba
de pe buza ta de sus
Trist, dar adevărat!
Stau pe prispa casei de la țară și vreau cu cineva să povestesc,
Dar n-am o vorbă cui să arunc, că toți satul pe rând îl părăsesc.
Cei tineri au plecat demult prin țări străine pentru un colț de pâine,
Iar cei ce au rămas, au îmbătrânit și se vor duce și ei, ca mâine.
Mă uit la drumul pietruit, rămas în praf așa de zeci de ani,
Dar ce e trist că nu mai vezi pe el, nici vaci dar nici țărani.
În curte sunt multe bălării și n-are cin' să le cosească,
Cândva iarba de pe aici, tata lăsa calul și vaca să o pască.
Copacii sunt plini de multe poame, dar cine să le culeagă,
Cad toate jos la adieri de vânt, iar la furtuni și câte-o creangă.
Fântâna mai are apă de băut, dar n-are cine să o bea,
Că trecătorul demult nu mai oprește, să-si potolească setea.
E atâta liniște în jurul meu, că îmi aud și gândul cum îmi spune,
Să știi c-aici cu toții ați crescut și rând pe rând ați decolat în lume.
În fața mea este o cușcă mică, de unde își arată botul un câine,
Stă liniștit în așteptarea orei, când va primi un coltuc de pâine.
Tresar când ușa se deschide și tata îmi șoptește c-a început războiul,
Și tot din gura lui aud, că la Siret în vamă, trec oamenii precum puhoiul.
Mă uit mirat la el și nu-nțeleg ce vrea să spună cu războiul,
Îmi bate umărul și cu tristețe zice, să știi că rusul pare-a fi gunoiul.
Intrăm în casă imediat, uitând de tot ce-am apucat să scriu,
Și triști privim la știri un interviu și cum o mamă plânge..la sicriu!
S-a dus un an
S-a dus un an cu rele, bune,
Am râs, am plâns și am iubit ,
Dar la sfârșitul lui pot spune
Că l-am trăit cum mi-am dorit.
Am fost corect față de mine,
Față de cei din jurul meu,
De-am făcut rău, de-am făcut bine,
Mă judecă doar Dumnezeu.
Am încercat ca-n orice faptă
Să fac un bine și s-ajut
Și-am tras din greu să nu-i las baltă
Pe cei ce-n mine au crezut.
Am strâns din dinți, am muncit bine
Și la o parte nu m-am dat
Și am fost mulțumit de mine
În tot ce am realizat.
Un strop din mine-am pus în toate,
Fără ca-n schimb s-aștept ceva
Și astăzi, când mă uit în spate,
Nu am nimic ce regreta.
Sunt mândru de-orice vorbă spusă,
Sunt mândru de-orice gest făcut,
De orice alinare-adusă
Cuiva total necunoscut,
Că am trăit cu demnitate,
Că n-am făcut vreun compromis,
Sunt mândru în totalitate
De orice vers care l-am scris.
Am făcut ce-am crezut că-i bine
Și inima-am știut s-ascult
Cu ce sunt eu nu mi-e rușine,
La anul o să fiu mai mult!
Protest
Mama ei de viață, mama ei de moarte,
Trupul la picioare zilnic le aștern,
Om cu idealuri, om cu multă carte,
Doarme și se scoală zilnic în infern.
Mama ei de moarte, mama ei de viață,
Muncă de galeră pentr-un blid de ciorbă,
Frigul din odaie inima-mi îngheață,
Și privesc spre ceruri fără nici o vorbă.
Mama ei de soartă, mama ei de toate,
Astăzi guvernanții ne-au luat drept slugă,
Scoală-te fecioare, scoală-te nepoate,
Să-i zdrobim pe aceia care ne subjugă.
Mama mea de mine că stau și suport,
Inima de câine, talpa pe grumaz,
Dau cu semnătură, că mai bine mort,
Decât viu, și zilnic, scuipat în obraz.
Mama ei de moarte, mama ei de viață !
Poezie pe mare
Miros de mare,
parfumuri desființate
aruncate toate pe o parte
cutremurate, mare.
Miros de mare,
iar cerul și pământul se-mbină.
Culorile impregnează în lumină,
pești, furtuni si neclintire în uzină.
Alinare
miros de mare
iubire și teroare.
Other poems by the author
Zombie's gambit
am I looking with death eyes?
'cause I feel like having miles
until I reach the final end
and can forever go to bed...
am I looking with death eyes...?
'cause my pupiles are black grains of rice
who have been fighting for many years
to achieve something, often with tears.
am I looking with death eyes...?
'cause I feel like a zombie playing chess...!
trying to achieve a goal, find the key to succes...
And in the end we all find :
It was all about our brain' s death process.
Alături
O lebădă planează pe un lac,
Lasă-n urmă săgeți învolburate țesute cu ac,
Iar, ea caută, dar nu găsește
Pe cineva ce dragostea sa-i împărtășeze...
Ea caută disperată pe ape
Pe cineva ce-o va ține - n brațe...
Căci o lebădă nu poate supraviețui
Dacă n-are o pereche cu care sa poată viețui...
O lebădă caută in tinerețe
Pe cineva să o poata susține in bătrânețe...
Să își etaleze dragostea unul pentru altul
Ea pentru el si el pentru ea.
Căci lebăda nu poate trăi singură
Într-o viață scurtă si amară...
Ea vrea cu-o singură lebădă...
să viețuiască o întreagă serenadă.
Viața
Când femeia-n chinuri grele
Dă naștere printre urlete unui bebe...
Ea se gândește - apoi la ce e viața
Și de ce Dumnezeu își împovărează creația?
Mama trece prin depresie...
Nu știe care-i calea spre conversie...
Nu știe de ce această luptă cu sine
Trebuie s-o ducă ,, mult și bine "?
Nu înțelege care-i sensul vieții...,
De ce totul este - atât de monoton,
De ce oamenii aleargă-n viață precum călăreții...
Și de ce tot cursul vieții curge ca un casetofon?!
Atunci..., în toiul nopții,
Îngrijorată, indecisă și stresată
Se gândește la copilul a cărui viață atârnă de un fir de ață,
Și la povața-ntruchipată-n ceață dintr-o veche dimineață...?
Se gândește la inșii ce se nasc zilnic în spitale,
Ce pe pământ au venit să-și paveze un viitor, o cale
pe un magnetofon...,
La bătrânii ce mor cu zile pe coridoare
Și cum sufletele lor sunt chemate parcă la interfon ,
la sfârșit de cale.
Genocid
Copii scrâșnind din dinți,
de durere....
Ciuruiți de gloanțe inamice...!
Pe front tați morți
si-ologi cu mâini rupte...
copii psihotici lăsând zbierând!
Creștini biciuiti
si dați la fiare...,
Cu carnea curgandu-le roșie ca rugina veche pe metal!
Evrei exterminați
in lagăre...,
Cu trupul înflăcărat si pielea, prelingându-se ca plumbul,
libertatea găsindu-si pe hornul înfumurat
al lagărelor teroare,
Devenind prieteni cu norul in a sa splendoare!
Bebeluși asfinxiați
in gaze-otrăvitoare...,
In ținta bombelor atomice,
Mor prematur in spitale
In coroziunea de metale!
Si decedați,
Zdrobiți de clădiri,
de terorile musulmane,
Sufletele oamenilor pleaca
Si nu se mai întorc niciodată.
Când va înceta genocidul
Si lupta împotriva dreptului de-a trăi?
Când vor înceta războaiele
Si uciderile in masa
Pornite de omenirea politică , stufoasă?
Îngerul meu
Mi-era aproape îngerul meu,
Îmi stătea deasupra ca un curcubeu,
Ma veghea mereu - mereu
Și la el eu cugetam ca la un zeu
Mi-e dor nespus de îngerul meu,
Mi-e dor să-mi vorbească ca un prieten,
Să mă -ncurajeze când dau peste - un clișeu
Și să mă scoată din pivnița creierului meu.
Mi-e dor de îngerul meu,
Mi-e dor de blânda lui îmbrățișare,
Mi-e dor de umbra călduroasă a ocrotitorul meu,
Mi-e dor, așa de dor de el!
Îngeru-mi era alături,
El era mereu cu mine...
Îmi spuneam că,, Vine! Uite cum îl simt curgând prin vine !! "
Dar, de ieri, în amurg, nu i-am mai simțit prezența vie.
Mi-a fost alături, cândva, îngerul meu,
M-a protejat adesea de demoni ca un văl, amicul meu,
Dar, acum mă simt gol, epuizat
Că monstrul m-a lăsat singur și neprotejat.
Ploaie
Oh, ce frumoasă e natura...
Ce splendoare chiar si cand plouă,
Chiar și când norii de culoarea jăratecului leviteaza deasupra codrului...
Când crângul tânăr se-ngălbenește,
Devine o culoare arămie
De o toamnă târzie.
O rafală se prelinge pe cerul cețos,
Și un tunet de culoarea lămâii își face loc printre norii pufoși,
Iar
Pe frunze cafenii se aștern lacrimi reci,
O urmă de oglindă,
Ce ușor se scurge,
pe solul fin, catifelat,
umed si umflat.
Tot codrul plânge verde si cenușiu,
Iar
Pe scoarța copacilor crăpate si adânci,
Se preling fire de in
transparente si senine
Ce reflectă peisajul :
lichidat si înmuiat.
Și frunzele ce-acoperă pământul ud si fad,
Sunt scrutate, biciciuite de ploaia de gloanțe ce cad.
Zombie's gambit
am I looking with death eyes?
'cause I feel like having miles
until I reach the final end
and can forever go to bed...
am I looking with death eyes...?
'cause my pupiles are black grains of rice
who have been fighting for many years
to achieve something, often with tears.
am I looking with death eyes...?
'cause I feel like a zombie playing chess...!
trying to achieve a goal, find the key to succes...
And in the end we all find :
It was all about our brain' s death process.
Alături
O lebădă planează pe un lac,
Lasă-n urmă săgeți învolburate țesute cu ac,
Iar, ea caută, dar nu găsește
Pe cineva ce dragostea sa-i împărtășeze...
Ea caută disperată pe ape
Pe cineva ce-o va ține - n brațe...
Căci o lebădă nu poate supraviețui
Dacă n-are o pereche cu care sa poată viețui...
O lebădă caută in tinerețe
Pe cineva să o poata susține in bătrânețe...
Să își etaleze dragostea unul pentru altul
Ea pentru el si el pentru ea.
Căci lebăda nu poate trăi singură
Într-o viață scurtă si amară...
Ea vrea cu-o singură lebădă...
să viețuiască o întreagă serenadă.
Viața
Când femeia-n chinuri grele
Dă naștere printre urlete unui bebe...
Ea se gândește - apoi la ce e viața
Și de ce Dumnezeu își împovărează creația?
Mama trece prin depresie...
Nu știe care-i calea spre conversie...
Nu știe de ce această luptă cu sine
Trebuie s-o ducă ,, mult și bine "?
Nu înțelege care-i sensul vieții...,
De ce totul este - atât de monoton,
De ce oamenii aleargă-n viață precum călăreții...
Și de ce tot cursul vieții curge ca un casetofon?!
Atunci..., în toiul nopții,
Îngrijorată, indecisă și stresată
Se gândește la copilul a cărui viață atârnă de un fir de ață,
Și la povața-ntruchipată-n ceață dintr-o veche dimineață...?
Se gândește la inșii ce se nasc zilnic în spitale,
Ce pe pământ au venit să-și paveze un viitor, o cale
pe un magnetofon...,
La bătrânii ce mor cu zile pe coridoare
Și cum sufletele lor sunt chemate parcă la interfon ,
la sfârșit de cale.
Genocid
Copii scrâșnind din dinți,
de durere....
Ciuruiți de gloanțe inamice...!
Pe front tați morți
si-ologi cu mâini rupte...
copii psihotici lăsând zbierând!
Creștini biciuiti
si dați la fiare...,
Cu carnea curgandu-le roșie ca rugina veche pe metal!
Evrei exterminați
in lagăre...,
Cu trupul înflăcărat si pielea, prelingându-se ca plumbul,
libertatea găsindu-si pe hornul înfumurat
al lagărelor teroare,
Devenind prieteni cu norul in a sa splendoare!
Bebeluși asfinxiați
in gaze-otrăvitoare...,
In ținta bombelor atomice,
Mor prematur in spitale
In coroziunea de metale!
Si decedați,
Zdrobiți de clădiri,
de terorile musulmane,
Sufletele oamenilor pleaca
Si nu se mai întorc niciodată.
Când va înceta genocidul
Si lupta împotriva dreptului de-a trăi?
Când vor înceta războaiele
Si uciderile in masa
Pornite de omenirea politică , stufoasă?
Îngerul meu
Mi-era aproape îngerul meu,
Îmi stătea deasupra ca un curcubeu,
Ma veghea mereu - mereu
Și la el eu cugetam ca la un zeu
Mi-e dor nespus de îngerul meu,
Mi-e dor să-mi vorbească ca un prieten,
Să mă -ncurajeze când dau peste - un clișeu
Și să mă scoată din pivnița creierului meu.
Mi-e dor de îngerul meu,
Mi-e dor de blânda lui îmbrățișare,
Mi-e dor de umbra călduroasă a ocrotitorul meu,
Mi-e dor, așa de dor de el!
Îngeru-mi era alături,
El era mereu cu mine...
Îmi spuneam că,, Vine! Uite cum îl simt curgând prin vine !! "
Dar, de ieri, în amurg, nu i-am mai simțit prezența vie.
Mi-a fost alături, cândva, îngerul meu,
M-a protejat adesea de demoni ca un văl, amicul meu,
Dar, acum mă simt gol, epuizat
Că monstrul m-a lăsat singur și neprotejat.
Ploaie
Oh, ce frumoasă e natura...
Ce splendoare chiar si cand plouă,
Chiar și când norii de culoarea jăratecului leviteaza deasupra codrului...
Când crângul tânăr se-ngălbenește,
Devine o culoare arămie
De o toamnă târzie.
O rafală se prelinge pe cerul cețos,
Și un tunet de culoarea lămâii își face loc printre norii pufoși,
Iar
Pe frunze cafenii se aștern lacrimi reci,
O urmă de oglindă,
Ce ușor se scurge,
pe solul fin, catifelat,
umed si umflat.
Tot codrul plânge verde si cenușiu,
Iar
Pe scoarța copacilor crăpate si adânci,
Se preling fire de in
transparente si senine
Ce reflectă peisajul :
lichidat si înmuiat.
Și frunzele ce-acoperă pământul ud si fad,
Sunt scrutate, biciciuite de ploaia de gloanțe ce cad.