colaj//7

ascultând

  bătăile fierbinți

ale timpului de așteptare,

ornat cu ofrandele veacurilor,

ating

respiratia cititorului, ce cotrobăie

prin odăile cărților.

oglinda-nfiripă

o stranie simetrie,

față de un  invizibil reper.

dacă-n oglindă

se reflectă o altă oglindă: 

 adevărul din spatele faptelor e 

dezvelit;

sau rădăcinile tainei

străpung

alte dimensiuni ale existenței.

singurătăți

oglindite-n

taine de muguri.

deodată

o tangara albastră

țâșnește

din al zorilor suspin.

Moku

ating ferestre

în răsuflări

de stele.

deodată

o chemare blândă

animă zarea;

se-aprind zori…

2

 în inima frunzei

se leagănă vântul;

șoapte mărunte.

deodată

un fluture alb

deschide aripile

spre liniștea cerului.

( Moku este un nume  ales de chatgpt)

netulburat de sunetul sirenei

vânzătorul de înghețată

proptit în piciorul de lemn

privește

îndepărtatul zbor al pescărușilor

aripile se ating

nelăsând loc

întristărilor

orășel înfoiat

printre câmpii de ape;

strada principală-i inghițită de

ciocul mirosurilor înțepătoare

de vinuri.

casele, pitite după garduri,

tulburate-s numai

de șuieratul trenurilor rapide.

gara-i pustie,

ecoul unor pași grăbiți

punctează bătăile timpului.

în urmă,

geamantane deschise, saci de dormit,

cărucioare goale....

bare peste tot,

fiara și-a instalat puii la intrări;

omu-i din start bandit.

tiparele-s rupte.

în funcție de scor, poți să-ți cumperi

un codru de pâine.

în vreamea minciunii de sine-stătătoare,

câinele-i pisică;

pisica, șoarece;

șoarecele, libelulă.

bărbatul poate fi orice,

numai bărbat n-are voie 

să fie.

Pe-un vânt de toamnă, ’n anul ’59,
Două jumătăți de pâine tăiate de moarte,
Țara de jos și țara de sus așteptau să răsară
Din același pântece de pământ și soarte.
La Iași și la București, aceleași flăcări,
În palat, în cârciumă, în ogradă,
Un singur cuvânt, o taină pe buze:
„Să ne-ndreptăm cu fruntea către ziadă.”

Ion-Al. Cuza – un nume ca o sabie,
Înfruntând potopul străinului grai,
Și cu el, Golescu, Kogălniceanu – isteați,
Țesând cu fir de dreptate un viitor mai grei.
Făcură lege dintr-o dorință veche,
Dintr-un bocet veșnic de pe malul Prutului,
Dintr-o horă întreruptă ’n vremuri de bejenie
Și-un strigăt de “Unire!” trezit din piatra scaunului.

Fu ziua de 24, când soarele, mai gata,
Făcu din două steaguri o singură pânză vânătă.
Clopote spărseră liniștea ca gheața,
Și-un nor de flori căzu peste oastea-ntăiată.
N-a fost lovitură de spadă, nici semn pe cer,
Ci înțelepciune-adunată ca un grâu sfânt,
O mână întinsă peste Milcov și peste Olt,
Și-un semn de condei, aprobat de sânge și de cuvânt.

Atunci se înfiripă un trup cu două inimi,
Cu doi munți în spate și un fluviu ’n cale.
Țăranul își ridică ochii de la brazde,
Văzând cum se-ncheagă o nouă poveste.
Și deși multe bătălii mai avea să vină,
Și coroana de oțel era-ncă ’ntemnițată,
Această zi rămase ca o piatră de hotar,
Când România – ca un pom – din două ramuri fu ’ntreagă, ’ncrengată.

Azi, când trecem pe lângă Coloana Unirii,
Să auzim în vânt vuietul acelor vremi:
E glasul lui Cuza, e raspa plugarului,
E zumzetul a milioane de nădejdi adunate.
Căci unirea n-a fost un capăt, ci o ușă,
Prin care-am intrat cu toții în istorie –
O patrie cusută cu ață de mărire,
Țesută în 1859 din dor și dintr-o bucurie.

Stau... Ascult Alternosfera

Mă gândesc la Marinela.

Și vreau să scriu o poezie

Despre a noastră drumeție.

A început tot c-o minciună 

Cum că iubirea este chioară.

Dar eu ne vedeam împreună,

Liniștind aceeași vioară.

I-am furat din ochi frumusețea

Și ea să fure ceva și-ar fi dorit

Căutând dezgolită tristețea 

Doar titre necitite a gasit.

Am învățat ca iubirea moare

Și recunosc, e vina mea.

Numărând in petale fără culoare

Eu n-o mai vreau deja.

Nu există sfârșit perfect

O să verific cand-oi fi bătrân.

Poate, când ceva începe 

Doar sfârșituri mai rămân.

În noapte, în visul meu ai apărut
Și m-ai lăsat să te iubesc cu foc,
Dar la final zâmbind mi-ai spus
Nu te-amăgi, că este doar un joc.

Surprins, m-am întrebat în gând
Ce-a vrut, prin vorba ei să spună,
Când eu speram ca într-o bună zi
Să-mi fie-aleasa și-a  mea

...stăpână.

Te-am întâlnit și fulgerat am fost
De-a ta privire, caldă, îndrăzneață,
Însă, eu rușinat, nimic nu am rostit
Simțind cum glasul... îmi îngheață.

Ne-am despărțit, ca buni prieteni
Făr' a rosti, că îmi doresc mai mult,
Nu știu, dacă s-o uit sau să mi-o caut
Dar simt că inima îmi zice...s-o ascult.

........................................
Visul s-a dus, dar mi-a lăsat speranța
Ca într-o zi pe fata visului să o găsesc,
Să pot rosti cuvintele... ce mi-au lipsit
Și ce-am iubit în vis, cu ea să-mbătrânesc!

Cred că mă înțelegi,fiindcă văd acea sclipire

Din ochii mei, rânjetul ăla lung ca de copil cu-n surâs ideal.

Mă văd fericită alături de al tău braț

M-ai scos din râpa nesfârșită și m-ai adus pe câmpie

Mi se pare ireal.

Îmi alungi până și amarul fierii mele

Cu acei ochi, cu acel stil de a vorbi

Mă faci să nu mai știu ce e real

Mă pierd în jurul a mii de stele

Dar tu când mă găsești în final începi a-mi șopti:

“Nu-ți observ defectele. Nu mai vărsa lacrimi ca n-ai de ce.

Am să găsesc mereu o cale să nu te mai simți ca și cum ai sta pe ace.”

N-am mai simțit de mult acest sentiment de acceptare de sine

Ma faci să mă pot descărca în ale tale brațe

Să mă spun , să-ți spun suspinele

Și să nu mă simt ciudat după ce am terminat

De spus cuvintele de nespus…

Aș vrea să m-afund în uitare,
Să uit, ce e bine, ce-i rău,
Dar unde-aș privi azi în zare,
Tot văd surâzând chipul tău.

Și iar pozei tale mă-nchin.
Să beau să te uit azi îmi vine,
Dar orișice picur de vin
Mi-aprinde iar setea de tine.

M-așez și-mi aprind o țigare,
Să-nnec amintirea-ți în fum.
Dar tu te întorci din uitare,
Te-ntorci ca un dulce parfum.

Mă arde ca focu-amintirea,
De uit, am în suflet pustiu.
Prin gând îți trimit azi iubirea
Și-n gând lângă tine-am să fiu.

află-mă, să nu trebuiască să te caut

în joaca de-a mingea cu luna copilul

naște-mă, să pot avea moarte,

să-mi fie trebuincios sângele în viață,

vinul acela ce-l bem pârguitori de Măr

când mă vei găsi inima mi se va înjumătăți

va sta ca proasta ca un semn de întrebare

în fața semnului întrebării tale,

două semne-ale mirării față în față