Am vrut...

Vai câte forme-și poate lua,

Frumoasa mea iubită, 

Același "te iubesc" rostogolit,

În dragostea ce-i infinită...

Iar dacă ieri avea culoarea mării-nvolburate,

Vai ce albastru-ntunecat,

Cu alb sidef ,vernil de basm

Și bleu marin nemaivăzut,

Sclipiri venite ca din vis..

Iubito azi am să-ți declar

Un altfel "te iubesc",

Venit din gândul ce ți-l port,

Tu fiind întregul Univers,

Iubirea prinsă-n infinit,

O să mă-ntrebi ce vreau să-ți spun,

Iar eu îți dau răspuns

Cu-același "te iubesc" dar altfel decât ieri ți-am spus,

Și diferit de cel ce mâine o să-ți zic!

(10 februarie 2024 Vasilica dragostea mea) 

Iubește-mă dragul meu,

Asta îmi doresc, la asta râvnesc…

Simt cum îmi pătrunde in oase, caldura privirii tale,

Gândurile mele nu sunt clare,

Văd totul ca-n ceață.

Inima îmi bate tare,

Vrea sa îmi iasă din piept,

Sa strige cât poate de tare,

Ca o doare si caută alinare. 

Vreau sa simt sufletul tău lângă al meu,

Dar știu ca asta nu se poate,

Vreau sa fiu egoista,

Și sa te țin în brațe o eternitate. 

Iubește-mă dragul meu,

Asta îmi doresc, la asta râvnesc…

În ochii mei se zbate-o umbră rece,

Un vânt amar prin suflet mi-a trecut,

Iar timpul, ca un dor necunoscut,

Din rană mi se scurge și petrece.

Mi-e trupul rug al gândurilor stinse,

Un vis uitat sub cerul de pământ,

Iar dragostea cu glasul ei plăpând,

Îmi cântă-n taină amoruri neatinse.

Mi-e sufletul o rană de parcă-i carne vie,

Pe care timpul nu poate s-o mai coase,

Căci lacrimi grele mi s-au lăsat în oase,

Iar pasul sprinten să meargă nu mai știe.

Sub cerul mut, albastrul meu se pierde,

Iar zborul spre-nălțimi e numai amăgire,

Înnebunit îmi caut pârdalnica iubire,

Iar talpa, de-atâta iarbă, îmi este acuma verde.

Și chiar de bezna mă va prinde-n gheare,

Eu port în piept un strop de infinit,

Și amorul meu ce încă plânge risipit,

Va fi sclipind pe cer, o stea nemuritoare.

Poezia, drog curat

N-ai tu drog ca versul scris,

Ce te prinde-n paradis.

Rime-alene, fum de gând,

Te ridică-n vânt plăpând.

Nu se vinde, nu se ia,

Curge lin din mâna mea.

Doar citești și e de-ajuns,

Să te pierzi, să uiți de-uns.

Ești și sus, și pe pământ,

Fără lanț, dar fără vânt.

N-ai tu drog ca poezie,

Căci ea-i suflet, nu hârtia

Se întâmpla de dimineață, eu beam cafeaua la fereastră

Când a sunat telefonul.

Vocea ta îmi părea o soaptă ce mă învăluie și mă tăvălește

Prin undele nevăzute ale imaginației 5G…

Problema era spinoasă, dar  tot insistam, mai alert, mai monoton

când îți păream Superman

când îmi păreai Pamela Anderson.

N-am mai stat la taclale,

mi-am luat halatul  din dotare și am început să scotocesc printre apartamentele din bloc

apartamentul tau rece de tot.

Când mi-ai deschis, erai într-un halat de casă,

erai frumoasă, frumoasă și grasă,

cu părul vâlvoi, cum e dragostea dintre noi

eu eram cu halatul cel bun

voiam să te impresionez…

Mi-ai arătat caloriferul, am scos patentul și cheia franceză

și parcă simțeam cum se declanșează

căldura în casă.

O iubire mecanică, o iubire de gheață era relația noastră.

Ti-ai aprins suav o țigară,

caloriferul șuiera ca la gară

și, rând pe rând, element cu element, am redeschis fluxul de căldură,

iar tot universul meu devenea acum al tău.

Ți-ai lăsat lângă pat halatul, la fel și eu, am lasat și ochelarii

Deja te vedeam mai bine, frumoasă, înaltă,

Precum fecioara, curată.

Mi-ai zis satisfăcută:„ Vai, domnule!”,

ți-am răspuns: „Măi, doamnă!”…

N-a fost nevoie de mai mult, te-ai aplecat să-mi ridici patentul ud

și mi-am amintit de Marcu, amicul meu care e arcaș de fel

și care ți-a strecurat în sân câteva săgețele

cu numele meu scris pe ele,

dar pentru că n-aveai banii la tine, mi-ai zis să mai vin și mâine,

fără să-mi dai vreun indiciu, un număr, un viciu,

măcar o țigară fumată de gura-ți suavă…

De-atunci tot umblu besmetic

prin blocul nostru excentric

să te caut, să te găsesc

așa cum te-am văzut prima dată

înaltă, frumoasă, întoarsă…

Pictor trist în visul meu

Mă pictez ca un erou

Salvându-te pe tine

Pentru mine.

Amândoi într-un tablou

Tu ești sunet, eu ecou

Extensia sufletului meu,

Mă pictez al tău erou.

Și prin negura uitării

Tu ești numele iubirii

În visul meu… eu visul tău,

Mă visezi al tău erou.

Și-n albastrul mării

În căderea serii
Gânduri zboară-ntr-un ecou
Mă visez al tău erou.

Te salvez de la uitare

Și te mângâi cu o floare

Eternitatea ne așteaptă

Într-o lume dreaptă. 

Tu ești pată de culoare

Eu sunt singur și mă doare

Te pictez cum te-am iubit…

Povestea mea fără sfârșit. 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Mi-am lasat copilul baltă,

Ca sa fiu eu importantă.

Chiar nu vreau să recunosc,

Că mă simt ca un escroc.

El tace si se răzbună,

Abandonul nu-i a bună.

La școală nu prea se duce,

Note bune nu aduce.

Mi-am sacrificat copilul,

Ca să enervez vecinul.

Cât ioi da bine no fi,

Distanța so tot mări.

Chipul să nu mi-l mai vadă,

Vocea surdului so ceară.

Si regret si ma căiesc,

Far de cale mă găsesc.

Cum să dau timpu-napoi

Să fiu iar plin de nevoi?

Cu nevoi dar cu iubire,

Copilul meu făr de știre. 

Of,Elif Elif

Toti tânjesc dupa tine

Dar niciunul nu iti stie de bine

Asa cum altii știu de tine

Toti te vor,dar putini te au

Dar ei nu stiu

Ca tu esti cea care a dat naștere clasei

Și-n versul meu ce va trăi

Sigur ma voi iubi

Pentru ca stiu

Ce va fi

(Viata adevărată, de însuși Pavel Eminescu)

nu mai stii de "somn usor"

sau sa imi spui ca iti este dor

de noi, esti confuz sa spui

imi arati ca te tot opui

si inca astept si astept

sa vrei sa ma tii la piept

probabil ai fugi si ai pleca

cu totul din viata mea

si inca astept sa te implici

dar tie usor sa te complici

si te as vrea langa mine

si mereu numai pe tine

am luat pastile stiai?

probabil de astea uitai

dar păsare imi arătai?

terminai de facut ce aveai

si dupa te culcai

ti am vrut mereu caldură

dar o considerai ură

am dat oricâta siguranță

n ai dat mare importanță

mai bine nu eram in a ta lume

oricum iti sunt doar un simplu nume..

Te-am privit cu sufletul,

Si m-ai urat. 

Mi-am deschis ochii, 

Si m-ai învinețit.

Sunt femeie, vreau o cheie,

În schimb primesc doar curele.

Sunt femeie, vreau scăpare,

În schimb e moarte fără îngropare.

Privesc moartea cu alți ochi

Moartea ce mi-a devenit deochi,

Este noua mea îndreptare

Spre o noua așteptare.

Riga Riga unde ești tu?
Sunt un conte fără Riga și Soare
Venit am într-un secol greșit
Riga Riga de ce nu te arăți ?
Rămân un cireș nobil între spinii plebei

Sunt un puzzle și nicio combinație nu îmi iese

Mă grăbesc și cu timpul se mai adună piese

Acum, astept a mă cunoaște, desface și reface,

Dar sufletul ce-mi zace și tace-mi stă ca pe ace

Mă pierd prin gânduri și mă simt ca-ntr-o ceață

Mă simt legat de-amintiri, dar mă-ntreb: "cu ce ață?"

Când totul se împrăștie și uiți ce ai fost sau ce esti

Ce iubești? Ce dorești? N-ai răspuns și nici nu poți să zâmbești

Este greu pentru tine, pentru mine... pentru oricine

Când ceva îți lipsește, îl aștepți, dar nu mai vine.