-VIS FĂRĂ REALITATE-

Iubitul meu cu chip de înger,

Pari din exterior un fulger.

Dorul care mă cuprinde,

Nu accepți că e pentru tine..

În urma unei concluzii, 

Nu înțeleg sensul furtunii.

Așteptarea și dorul meu, 

Chemarea la îngerul meu..

Ceasul bate miezul nopții, în zadar eu stau ș-aștept

Pasul să-l înterpți spre mine, să te strâng iarăși la piept!

Ploaia bate lin fereastra și floarea parc-a ofilit,

Nu mai știu ce e cu mine căci fără tine sunt nimic!

Mâna mi-o îndrept spre poza ce-mi veghează al meu somn,

În această noapte tristă n-am putut nici cum s-adorm!

Doar ea încă-mi mai zâmbește și mă-ndeamnă să te sun,

Dar în suflet e durerea ce mă face să amân!

Orele trec în neștire, gânduri multe mă încearcă,

Clipa grea a despărțirii nu o pot lăsa să treacă!

De atunci multe zile parcă au trecut pe lângă mine,

Iar în inimă și-n suflet eu te am numai pe tine!

Soarele bate-n fereastră, floarea pare că-și revine,

Iar eu tot ce simt acuma e legat de-o amintire...

Mi-am luat bilet spre trecut,

Într-un tren ce gonește înapoi,

În prezent nu-i nimic de făcut,

În prezent, viețuiesc în nevoi.

Am bilet clasa întâi, loc la geam,

Şi aștept pe peron c-o valiză,

Unde-n ea mai nimica nu am,

Decât dor și din inimă-o schijă.

Am plecat spre trecut, spre acasă,

Peste valea cu pomi și grădini,

Amintiri peste suflet mă-apasă,

Şi zăresc peste tot doar străini.

O neliniște îmi bântuite-n trup,

Căci la poartă ruginită-i lăcata,

Temător bat în geam și ascult,

Dar nici urmă de mama și tata.

Mă așez lăcrimând lângă ușă,

Şi gonesc peste ani gânditor,

Lângă copilul cu chip de păpușă,

Ce cânta zi de zi în pridvor.

Mă vedeam cățărat în copaci,

Jucând mingea cu ceilalți copii,

Cu mama, când făcea cozonaci,

Cu tata alergând pe câmpii.

Parcă ieri am fost și la școală,

Prins în horă apoi ca fecior,

Stând la mama cu capul în poală,

Ori cu tata cosind pe răzor.

Dă-mi valiza să plec, nu mai stau,

Mai așteaptă, m-am răzgândit...

Moarte, drept poruncă îți dau,

Să fiu în peretele casei zidit!

In mina singuratatii
Din fire razboinic rece
E raza din departare
sau strigatul libertatii

Dispret in vocile voastre
Aplauzile tacerii
In linistea noptii curge
O viata spalata a vremii.

 

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Unohda nostalgia!

Kyynel lumikellojen joukossa

Sillä on aina tarkoitus,

Se on menneen talven kaiku,

Mikä ei enää herätä kadonnutta unta.

Unohda nostalgia,

Ei enää kyyneleitä!

Aina laulaa

Sinun kevät!

Unohda nostalgia

imperfekti,

Laula iloa

Että tapasimme.

Vanha rakkaus jättää muistoja,

Mutta myös avaa polkuja uusiin rakkauteen.

Aurinko näyttää välillä hymyilevän.

Unohda nostalgia,

Älä puhu hänestä

Ja sinisistä silmistä

Pyyhi kyyneleesi!

Unohda nostalgia,

Se on mennyt aihe,

Laula iloa

Että tapasimme.

Unohda nostalgia,

Ei enää kyyneleitä!

Aina laulaa

Sinun kevät!

Unohda nostalgia,

Älä puhu hänestä

Ja sinisistä silmistä

Pyyhi kyyneleesi!

Ja sinisistä silmistä

Pyyhi kyyneleesi!

Unohda nostalgia,

Ei enää kyyneleitä!

Sinun kevät!

Unohda nostalgia

imperfekti,

Laula iloa

Että tapasimme.

Unohda nostalgia!

Înaintam – așa credeam – spre tine bucuros, emoționat

Cu o soartă moartă jumătate…

Te-am visat simplu și cu grijă te-am purtat

Cu brațele mele de triste șoapte.

Eram bucuros – așa mă credeam – în nebunia mea

Să te revăd eram tare speriat,

Să te cuprind din nou – tu trup în șoapta mea…

Așa te-am visat, așa te-am purtat!

Așteptam să piară lumea, de egoism orbit și din iubire

Cu rădăcinile-mi crescute până la cer…

Țînând un chip în astre de o eternă amintire

Sculptând un ecou perpetuum în sunete de fier.

Dar tu ai aruncat culori purtate într-o țesătorie

Într-un fum de alb și negru m-ai aruncat

În trecutul tău, prezentul meu rămâne o memorie,

Cum eu nicicând… n-am existat.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Într-o noapte,mergând pe drum,

Sa apropiat de mine un înger bun

Și, simțind prezența forței dragi,

Știam că vii cu pace să mă atragi.

Mi-aș dori să vii să stăm pe veci

Nu doar în anotimpuri ușor reci.

Învățătura ta inima mea o vrea

Și, dorind, curând ne vom revedea

Știu că lupta mea nu s-a încheiat

Căci nu am necesarul întemeiat,

Dar simt că ziua măreață va sosi

Și în război sufletul îl voi folosi!

Și întâlnirea în taină se va încheia

Căci în casa ta mare tu mă vei lua

Și acolo sincer eu mă voi bucura,

Știind că timpul nu va mai zbura!

Of, vibrația rea mă copleșea,

Și o mare stea mă urmărea.

Și venind cu puterea unui leu

Ma lovit căzând că un zmeu.

Oh, în timp ce cădeam în întuneric,

Mi-am văzut viața salvată în istoric.

Și mi sa deschis o carte a vieții mele

Și era plină numai cu probleme.

Și uite, că steaua îmi citea din carte,

Amenințându-ma numai cu nedreptate

Mi-a citit că am dus o viață grea,

Pentru că nu aveam alaturi pe cineva!

Și tot căzând mi-am dat seama unde sunt,

Aterizând, văzusem o poartă mare cu foc pe ea,

Și în dată iar vocea malefică îmi vorbea

Și îmi zicea că pe tron voi fi al patrulea.

Auzindu-l vocea malefică sa schimbat

Și râzând, el pe mine ma întrebat

Oare nu vrei sa fii unul dintre noi?

Și îți garantez că vei scăpa de orice nevoi!

Amăgindu-mă, și reclamandu-mi

Mi-a întins niște misterioase cărți,

Și mi-a zis să trag o carte din ele

Și trăgând, am văzut forțele rele.

Începeam a mă plimba prin întuneric,

Căutând măcar ieșire de subt pământ.

Și simțeam o căldură de mi se topea pielea,

Și o mare mâhnire împărțită în bucățele.

Numai o singură forță bună ne ajută,

Iubindu-ne în credința ce este născută.

El ne-a creat să-l slujim nu, să-l mâhnim

Și prin puterea sa ne vom odihni, nu chinui.

-Învinge frica, şi n-o lăsa să te doboare..
-Ura poate fi învinsă numai cu iubire..
-Întodeauna există şi o parte bună, printre cele rele..
-Nu exista nici-o forță mai mare în univers, decât dragostea!
-Omul care te trădează o singură data, te va trăda si a doua oară!

-"Suferința este un labirint plin de capcane".

-"Viața este un dar, și moartea e un câștig".

Îmi amintesc și-acum,
Era o zi de vară.
Mergea pe lângă mine..
O ființă ca o floare.

      Timid, înfiorat, încep..
      Să o privesc
      Și în mintea mea trec,
      Două mii de gânduri vechi.

Doar tu fetița mea,
Inima-mi poți vedea.
Îmi amintesc și-acum, nikyliin
Cum dintre noi, scânteia ardea.

     Ziua, noaptea pe rând trecea,
     Și dorul groaznic mă lovea!
     Gândindu-mă la tine
     Imediat, am realizat ceva..

Că ești frumoasă ca o floare,
Și mai mereu strălucitoare.
Și privirea aia, frumoasă a ta,
Ma făcut să scriu creația!

Ești o floare atât de drăguță,

Încât nici petalele nu-ți cad

Ai o inimă ce cântă muzicuță,

Înveselind suflete, plantând răsad.

Atât de măreață și puternică,

Treci cu ușurință orice obstacol.

Fruntea îți e udă fiindcă ești harnică

Și viața ta pentru noi e un miracol.

Tu faci din furtună sa fie soare

Și chiar și vremea ți se supune,

Eu sunt slab, dar tu ești tare

Învingând răul ce ție se opune.

Ești o floare atât de drăguță

Încât miroși a trandafir,

Strălucești ca o mica steluță

Lumindu-mi mintea să mă inspir.

Într-o noapte de iarna grea, si foarte rece,
Mă gândeam că viața încet, incet, îmi trece.
Și știind că de curand n-aveam ce face,
Sentimentul sigurătății, nu mă lăsa în pace.

Descurăjat, lovit amar, si plin de durere.
Simțeam sentimentul urii, de-a nu mai trăi
Iarna a fost grea si rece, ca și trupul meu,
Și tu tremurând dragă, mi-ai dat fularul tău.

Într-o noapte de iarnă grea, și foarte rece,
Am cunoscut o fata, ce avea un nume dulce!
Și privindu-mă, mam pierdut în lumea ei,
Precum și ea, sa pierdut in lumea mea de obicei!

N-am știut ca lumea unei fete e atât de mare,
O lume, în care eu aveam, senzații de calmare.
Și am înțeles, că nu mai vreau să plec dea-colo,
Pentru că, eram salvat în lumea ei de dincolo.

Și-mi pare bine, că sentimentele mi sau întors,
Că prin puterea ta draga, nu le-am lăsat pe dos...
Și-mi pare minunat, pentru ca stiu de ce trăiesc,
Și acum pe zi ce trece, eu nu încetez sa înfloresc!