Mai ține Domne clipa-n loc
Mai ține, Doamne, sfârșitul, nu-l lăsa să cadă,
Că inima-mi arde și încă n-a spus tot.
Mai dă-mi o zi, o noapte — o stradă,
S-o fac a mea, sub cerul tău rotund și socotit de foc.
Am în sânge dorință, și-n palme promisiuni,
Nu cer veșnicie, doar puțin din infinit
Să-i simt sufletul fremătând, între rugă și dorinți,
Să-i spun că o iubesc… nu-n vis, nu-n gând, la răsărit.
Mai am să-i spun că e frumoasă
Într-un fel pe care stelele l-ar invidia.
Mai am să-i dau și ultima mea dorință
Să nu mai fie lume fără ea.
Și-apoi, dacă vrei, sfârșește, sfărâmă tot pământul,
Dar nu-mi răpi secunda în care am fost al ei.
Mai lasă-mi dragostea să-i ardă începutul,
Căci mor cu ea în gând… și-n gândul ei sunt zeu.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Florin Dumitriu
Data postării: 24 aprilie
Comentarii: 1
Vizualizări: 62
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
La fiecare
La fiecare fosnet al inimii mele pure
D-zeu aseaza iubire
pe-o aripa de inger
cu zbateri marunte
angelicul sen-dreapta
spre mine
iute
si coplesit de doruri multe
divinul parca-mi sta pe tample...
Gustul mării
Frugal, fructele mării am gustat,
În timp ce ascultam cum pescăruşii
În valurile mării concertau
Și-n ochii tăi mă îmbătau aluzii.
Până-n abis, nestăvilit m-a inundat,
Cu un torent sărat și pătimaş,
Sărutul mării, de pe buza ta gustat,
Şi-n pielea ta căldura verii.
Navigatori desculți prin spuma mării,
Ne-aventurăm până târziu, în mreaja serii,
Învăluriți de lună și de stele
În coregrafic dans haotic al umbrelor rebele.
Se așterne o plajă netedă și fină
Sub trupurile noaste obosite, ancorate
Într-un sidef din mare şi din noapte,
Sub mângâierea brizei, în licăriri năstrușnice, astrale.
Am uitat adresa ei!
Cuvinte scriu pe o hârtie
Și care vreau să fie vers,
Dar ele oare au vreun rost?
Când tu adresa mea ai șters?
M-așez pe banca de sub tei
Unde cândva râdeai cu mine,
Eram studenți și nu știiam
Ce ne rezervă ziua de mâine
Și cum să-ți pui vreo întrebare
Când tânăr ești, intens trăiești,
Și simți că lumea-ți aparține
Având cu tine fata ce-o iubești
Mă uit în stânga și locu-i gol
Și nici în depărtare tu nu ești,
Acum aș vrea să-mi fii alături
Dar din păcate tu-mi lipsești
Cu grijă pielea mi-o ciupesc
Să simt că-s treaz, nu levitez,
Stiloul pe hârtie mi-l îndrept
Și sfatul muzei mele îl urmez
Încep să scriu a mea poveste
Și despre vremi de mult uitate,
De tot ce-a fost și nu mai este
Și adevăruri pe jumătate spuse
Termin ce am avut de scris
Dar n-am cui plicul să trimit,
Că am uitat în timp adresa ei
Și înțeleg târziu...că totul s-a sfârșit!
NU știu
NU știu ce mi-ai făcut,
Nu știu de ce îmi place
Nu știam că mereu va mai exista cineva,
Nu știam cum se face,
Dar știam că ești minunat,
Deși nu ne cunoșteam.
.....
Iubirea, ce e ea?
Un sentiment, nu știu?
Un loc, nu știu?
Dar tu mi-ai luat-o.
Iubirea ESTE,
Iubirea VA FI totul pentru toți.
Ea te dărâmă când e cazul,
Dar tot ea te și ridica.
Altă viață
Poate nu știu să iubesc sau să ofer
Iubirea ca o molimă, de care m-am lipsit
Cum să ofer o întreagă iubire , când eu
Nu sunt decât pe jumate
Ce caut aici ? când toți sunt în același timp
Dar eu nu simt că aparțin lumii
Diferit de creațiile naturii
Care știu să iubească și sunt iubiți
Iubirea ce-o simt e rece ca un foc stins
Căldura de care vorbesc ei, ca un val ce te îmbată
Dar pe mine nu, doar mă sufocă
Vreau liniștea ce-mi răsună în extremitate
Să-mi înec toate aspirațiile, ceva ce n-ar fi trebuit
Să-ndrăznec să visez, e greșit să îți dorești
Mai mult decât ai, e prea târziu să mă mai trezesc
Somnul din care nu mă voi mai trezii
Sunt salvat de ce numesc viețile iubire….
Pentru mâine
Iubito mâine pleci in locurile care-mi plac și mie,
Salută batrânii munți din partea mea
Și nu lipsi prea mult de lângă mine
Mă voi topi fără iubirea ta!
Aștept și ziua când ușa vei închide
Balaurii să fugă toți,
Și frica de iubire să dispară,
Să-nveți iar să iubești,
Ca-ntinerețea ta!
Îti trebuie puțin curaj,
Ți-l voi trimite..
E timpul tău acum să strălucesti,
Începe chiar cu mine
Și tot cu mine te rog sfârșește,
Începe chiar să mă iubești!
Nu ne ajung doar vorbele frumoase
Ne trebuiesc și fapte îmbrățișări,săruturi
Întreabă munții și ascultă bine
Ce-ti vor șopti despre iubire despre mine,
Și fă așa cum crezi că este bine!
(8 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
La fiecare
La fiecare fosnet al inimii mele pure
D-zeu aseaza iubire
pe-o aripa de inger
cu zbateri marunte
angelicul sen-dreapta
spre mine
iute
si coplesit de doruri multe
divinul parca-mi sta pe tample...
Gustul mării
Frugal, fructele mării am gustat,
În timp ce ascultam cum pescăruşii
În valurile mării concertau
Și-n ochii tăi mă îmbătau aluzii.
Până-n abis, nestăvilit m-a inundat,
Cu un torent sărat și pătimaş,
Sărutul mării, de pe buza ta gustat,
Şi-n pielea ta căldura verii.
Navigatori desculți prin spuma mării,
Ne-aventurăm până târziu, în mreaja serii,
Învăluriți de lună și de stele
În coregrafic dans haotic al umbrelor rebele.
Se așterne o plajă netedă și fină
Sub trupurile noaste obosite, ancorate
Într-un sidef din mare şi din noapte,
Sub mângâierea brizei, în licăriri năstrușnice, astrale.
Am uitat adresa ei!
Cuvinte scriu pe o hârtie
Și care vreau să fie vers,
Dar ele oare au vreun rost?
Când tu adresa mea ai șters?
M-așez pe banca de sub tei
Unde cândva râdeai cu mine,
Eram studenți și nu știiam
Ce ne rezervă ziua de mâine
Și cum să-ți pui vreo întrebare
Când tânăr ești, intens trăiești,
Și simți că lumea-ți aparține
Având cu tine fata ce-o iubești
Mă uit în stânga și locu-i gol
Și nici în depărtare tu nu ești,
Acum aș vrea să-mi fii alături
Dar din păcate tu-mi lipsești
Cu grijă pielea mi-o ciupesc
Să simt că-s treaz, nu levitez,
Stiloul pe hârtie mi-l îndrept
Și sfatul muzei mele îl urmez
Încep să scriu a mea poveste
Și despre vremi de mult uitate,
De tot ce-a fost și nu mai este
Și adevăruri pe jumătate spuse
Termin ce am avut de scris
Dar n-am cui plicul să trimit,
Că am uitat în timp adresa ei
Și înțeleg târziu...că totul s-a sfârșit!
NU știu
NU știu ce mi-ai făcut,
Nu știu de ce îmi place
Nu știam că mereu va mai exista cineva,
Nu știam cum se face,
Dar știam că ești minunat,
Deși nu ne cunoșteam.
.....
Iubirea, ce e ea?
Un sentiment, nu știu?
Un loc, nu știu?
Dar tu mi-ai luat-o.
Iubirea ESTE,
Iubirea VA FI totul pentru toți.
Ea te dărâmă când e cazul,
Dar tot ea te și ridica.
Altă viață
Poate nu știu să iubesc sau să ofer
Iubirea ca o molimă, de care m-am lipsit
Cum să ofer o întreagă iubire , când eu
Nu sunt decât pe jumate
Ce caut aici ? când toți sunt în același timp
Dar eu nu simt că aparțin lumii
Diferit de creațiile naturii
Care știu să iubească și sunt iubiți
Iubirea ce-o simt e rece ca un foc stins
Căldura de care vorbesc ei, ca un val ce te îmbată
Dar pe mine nu, doar mă sufocă
Vreau liniștea ce-mi răsună în extremitate
Să-mi înec toate aspirațiile, ceva ce n-ar fi trebuit
Să-ndrăznec să visez, e greșit să îți dorești
Mai mult decât ai, e prea târziu să mă mai trezesc
Somnul din care nu mă voi mai trezii
Sunt salvat de ce numesc viețile iubire….
Pentru mâine
Iubito mâine pleci in locurile care-mi plac și mie,
Salută batrânii munți din partea mea
Și nu lipsi prea mult de lângă mine
Mă voi topi fără iubirea ta!
Aștept și ziua când ușa vei închide
Balaurii să fugă toți,
Și frica de iubire să dispară,
Să-nveți iar să iubești,
Ca-ntinerețea ta!
Îti trebuie puțin curaj,
Ți-l voi trimite..
E timpul tău acum să strălucesti,
Începe chiar cu mine
Și tot cu mine te rog sfârșește,
Începe chiar să mă iubești!
Nu ne ajung doar vorbele frumoase
Ne trebuiesc și fapte îmbrățișări,săruturi
Întreabă munții și ascultă bine
Ce-ti vor șopti despre iubire despre mine,
Și fă așa cum crezi că este bine!
(8 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Alte poezii ale autorului
Fără conexiune
Am rescris destine, refăcut genomul,
Dar nu putem să înțelegem omul.
Comunic cu oameni oriunde pe glob,
Dar nu mă salut cu vecinii de bloc.
Știm algoritmi, știm rețete de succes,
Știm cum să părem buni în zece pași, simpli,
Citim cărți despre iubire, „termeni și condiții”,
Dar căutăm slăbiciuni, nu conexiuni, nu definiții.
Știm adevărul, dar mințim frumos,
Învățăm iubirea, dar o dăm pe dos.
Citim despre sensuri, despre Dumnezeu,
Dar judecăm omul doar pentru ce e al său.
Spunem „te iubesc” ca pe un status temporar,
Și plecăm când vedem un defect elementar.
Nu mai știm să stăm. Nu mai știm să iertăm.
Ne sperie sinceritatea — prea greu de controlat.
Putem clona voci, chipuri, zâmbete.
Dar nu mai știm cum e să simți unul real.
Și iar mă strânge o întrebare veche:
Când am uitat să fim oameni?
Epilog
Dorința de zbor mă ține prizonier,
Visul de libertate mi-e legat de pământ.
Războiul dintre ceea ce vreau și ce sunt,
E o luptă tăcută, în care mă pierd.
Adevărul în spini
Caut între spini, cuvinte înțelepte,
Ca să mă pot lega spiritual de pământ,
Dar am găsit doar vorbe învrăjbite,
Reușind totodată, să mă dezleg de jurământ.
E târziu… trebuie să-mi iau rămas bun,
Pleacă pașii mei spre alte lumini,
Trebuie să înțelegi un lucru, fiindcă….
Din locul unde plec nu mă mai întorc, oricât suspini.
Tăcerea noastră
Tăcerea noastră răsună tare,
În fiecare pas făcut pe drum,
Cuvintele au murit de mult,
Iar timpul doar ne poartă prin fum.
Epilog
Timpul ticăie, cu fiecare bătaie,
Nu se oprește, nu se răzgândește.
În fiecare secundă, o nouă schimbare,
Și, când se va opri, vom fi doar amintire.
Dragoste, gust de nectar
Vreau cu brațele tale să înconjor lumea,
Vreau ca privirea ta să fie leacul fericirii,
Vreau ca prezența ta să alunge moartea
Și jur pe nimicul ce-l am, c-am să te fac a mea.
Și mereu când am să spun: ”te iubesc”!
Nu va fi vorba despre tine,
Va fi vorba despre cum nu aș putea să trăiesc,
Fără prezența ta lângă mine.
Dar când o să îmi apari în cale pe altar,
Să nu-mi spui nicio vorbă,
Dragoste să-mi dai, gust de nectar,
Iar la ureche iubiri în șoaptă…
Dar până atunci, nu simt dragostea,
Iar eu simt cum mă ofilesc câte puțin,
Dar până am să te fac femeia mea,
Ard tot ce aveam eu mai scump, nimic…
Fără conexiune
Am rescris destine, refăcut genomul,
Dar nu putem să înțelegem omul.
Comunic cu oameni oriunde pe glob,
Dar nu mă salut cu vecinii de bloc.
Știm algoritmi, știm rețete de succes,
Știm cum să părem buni în zece pași, simpli,
Citim cărți despre iubire, „termeni și condiții”,
Dar căutăm slăbiciuni, nu conexiuni, nu definiții.
Știm adevărul, dar mințim frumos,
Învățăm iubirea, dar o dăm pe dos.
Citim despre sensuri, despre Dumnezeu,
Dar judecăm omul doar pentru ce e al său.
Spunem „te iubesc” ca pe un status temporar,
Și plecăm când vedem un defect elementar.
Nu mai știm să stăm. Nu mai știm să iertăm.
Ne sperie sinceritatea — prea greu de controlat.
Putem clona voci, chipuri, zâmbete.
Dar nu mai știm cum e să simți unul real.
Și iar mă strânge o întrebare veche:
Când am uitat să fim oameni?
Epilog
Dorința de zbor mă ține prizonier,
Visul de libertate mi-e legat de pământ.
Războiul dintre ceea ce vreau și ce sunt,
E o luptă tăcută, în care mă pierd.
Adevărul în spini
Caut între spini, cuvinte înțelepte,
Ca să mă pot lega spiritual de pământ,
Dar am găsit doar vorbe învrăjbite,
Reușind totodată, să mă dezleg de jurământ.
E târziu… trebuie să-mi iau rămas bun,
Pleacă pașii mei spre alte lumini,
Trebuie să înțelegi un lucru, fiindcă….
Din locul unde plec nu mă mai întorc, oricât suspini.
Tăcerea noastră
Tăcerea noastră răsună tare,
În fiecare pas făcut pe drum,
Cuvintele au murit de mult,
Iar timpul doar ne poartă prin fum.
Epilog
Timpul ticăie, cu fiecare bătaie,
Nu se oprește, nu se răzgândește.
În fiecare secundă, o nouă schimbare,
Și, când se va opri, vom fi doar amintire.
Dragoste, gust de nectar
Vreau cu brațele tale să înconjor lumea,
Vreau ca privirea ta să fie leacul fericirii,
Vreau ca prezența ta să alunge moartea
Și jur pe nimicul ce-l am, c-am să te fac a mea.
Și mereu când am să spun: ”te iubesc”!
Nu va fi vorba despre tine,
Va fi vorba despre cum nu aș putea să trăiesc,
Fără prezența ta lângă mine.
Dar când o să îmi apari în cale pe altar,
Să nu-mi spui nicio vorbă,
Dragoste să-mi dai, gust de nectar,
Iar la ureche iubiri în șoaptă…
Dar până atunci, nu simt dragostea,
Iar eu simt cum mă ofilesc câte puțin,
Dar până am să te fac femeia mea,
Ard tot ce aveam eu mai scump, nimic…
OneWineWoman