O ştire…
Mi-e seacă inima de bine,
Mi-e sec şi sufletul de dor,
S-a estompat iubirea-n mine,
Şi măruntaiele mă dor.
Simt răutate în locuri luminate,
Şi val de bunătate-n întuneric,
Trăiri haotic adunate,
Mă sfâşie himeric.
Mă doare gândul către frate,
Mi-s faptele mai neumane,
Mereu mă paşte-un dor de moarte,
Iar carnea-mi putrezeşte pe ciolane.
Ascult armatele de îngeri,
Cum cântă într-un cer îndepărtat,
Mi-e judecata numai plângeri,
Iar lacrima din ochi a îngheţat.
Mă doare a mamei amintire,
Mă poartă-n braţe ai mei copii,
Sfârşitul meu e doar o ştire,
Rostită într-o adunare de stihii.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 24 сентября 2023
Просмотры: 604
Стихи из этой категории
Коррозия
Ты хочешь чтоб я подошёл,
И медленно тебя спросил,
Глядишь на синее небо ты,
Или в душе туман сошёл,
Мельком, упала вся листва
И в голове самкнулась тьма
И тихо на балкон сидя,
Я жду, когда прийдёт весна
Весна прийдёт, и всё возьмёт
Грусть, тоску и даже боль
Но не хочу я всё терпеть
Пойду бухать, и всё пройдёт,
Бухаю, будто я свинья
Застрял на мыслях о тебе
И блик в глазах всё не пропал
И заново у нас ничья.
Octombrie roșu
Mi-ai rămas poveste de toamnă
in nuante de roșu intens
De-ai vrea încă o toamnă
Sfârșitului să ii dam sens..
Sa bem un roșu vin diseară
O-mbratişare caldă să îmi dai
Să nu simțim cum timpul zboară
O clipă să mai fim cum eram...
Să simți un colt de dor
într-un pahar stingher,
Să te învăluie ușor
Să nu-mi mai fii doar efemer.
Să-ţi pui halatul alb pe tine
Să te prefaci că nu contează,
Să te apropii atent de mine
Să nu vărs vinu| roșu ce pătează.
Iluzi...totul se schimbă-n gri
..Cum as fi putut să stiu,
Că tu și vinul veți fi motivul
Durerii mele de mai tarziu...
Aș vrea...
AșAș vrea să sar distanţa
În doi pași până la tine,
Să nu fii doar speranța
Ce ar sta după cortine.
Aș vrea-n secunda următoare
Să fim din nou alături,
La fel ca și-n clipa lucitoare
Pășind prin noile niveluri.
Aș vrea să te revăd,
O secundă, ar fi de ajuns,
O secundă să te văd
Fiind dorul meu dispus.
Aș vrea timpul să-l opresc
Când stau eu langă tine,
Să tot stau și să privesc
Prin peisaje alcaline.
Aș vrea să fiu eu lângă tine,
Astăzi, mâine, întotdeauna,
Privind zorile senine
Lângă inima ta întruna.
Aș vrea să ne iubim mereu,
Eu asta voi și face,
Te voi iubi ca pe-un nucleu
La fel de eficace.
Aș vrea să reușim
Să trecem peste toate,
Gândul să ni-l însușim
Cu pură demnitate.
Aș vrea de mână să ne ținem
Privind drumul înainte,
Fericiți să ne tot menținem
Prin frumoasele cuvinte.
09.10.24
Din depărtare -
Ne privim din depărtare
Simțind un rece vânt pe umeri
Te apleci din ce in ce mai tare
Pașii mei pe rând să-i numeri.
Iar vântul bate, bate tare
Inima e înghețată dur
Și mă doare, doare
Prea multe eu îndur
Peste case tot mai des
Suflă vântul,
Sunt pline de zăpezi
Iar gândul...
Iar gândul meu tot se strecoară
S-a ajungă la tine adesea,
Dar mintea noastră zboară,
Și viața cam ne plictisea.
Trec anii, trece viața
Tot mai des e rece-n trupul ostenit
Oare când se va dezgheța
Amarul necontenit.
Între lumi
Cu ochii închiși te căutam prin lume
Și nu înțelegeam de ce nu te găsesc
Când tu de fapt erai parte din stele
Un corp ceresc plutind prin univers.
Mi-am îndreptat privirea către tine
Și parcă străluceai tot mai intens
Atât de aproape, dar atât de departe
Sclipeai pe cerul negru fără sens.
Și parcă toate celelalte stele lângă tine
Se întunecau în semn de sacrificiu
Și împleteau liniștea ascuțită a nopții
În legământul surd al propriului viciu.
Eram doar noi- eu pe pământ, tu lângă lună
Nu ne vorbeam decât printre priviri
Aveam ca martori numai stele stinse
Și un decor pictat din amăgiri.
Коррозия
Ты хочешь чтоб я подошёл,
И медленно тебя спросил,
Глядишь на синее небо ты,
Или в душе туман сошёл,
Мельком, упала вся листва
И в голове самкнулась тьма
И тихо на балкон сидя,
Я жду, когда прийдёт весна
Весна прийдёт, и всё возьмёт
Грусть, тоску и даже боль
Но не хочу я всё терпеть
Пойду бухать, и всё пройдёт,
Бухаю, будто я свинья
Застрял на мыслях о тебе
И блик в глазах всё не пропал
И заново у нас ничья.
Octombrie roșu
Mi-ai rămas poveste de toamnă
in nuante de roșu intens
De-ai vrea încă o toamnă
Sfârșitului să ii dam sens..
Sa bem un roșu vin diseară
O-mbratişare caldă să îmi dai
Să nu simțim cum timpul zboară
O clipă să mai fim cum eram...
Să simți un colt de dor
într-un pahar stingher,
Să te învăluie ușor
Să nu-mi mai fii doar efemer.
Să-ţi pui halatul alb pe tine
Să te prefaci că nu contează,
Să te apropii atent de mine
Să nu vărs vinu| roșu ce pătează.
Iluzi...totul se schimbă-n gri
..Cum as fi putut să stiu,
Că tu și vinul veți fi motivul
Durerii mele de mai tarziu...
Aș vrea...
AșAș vrea să sar distanţa
În doi pași până la tine,
Să nu fii doar speranța
Ce ar sta după cortine.
Aș vrea-n secunda următoare
Să fim din nou alături,
La fel ca și-n clipa lucitoare
Pășind prin noile niveluri.
Aș vrea să te revăd,
O secundă, ar fi de ajuns,
O secundă să te văd
Fiind dorul meu dispus.
Aș vrea timpul să-l opresc
Când stau eu langă tine,
Să tot stau și să privesc
Prin peisaje alcaline.
Aș vrea să fiu eu lângă tine,
Astăzi, mâine, întotdeauna,
Privind zorile senine
Lângă inima ta întruna.
Aș vrea să ne iubim mereu,
Eu asta voi și face,
Te voi iubi ca pe-un nucleu
La fel de eficace.
Aș vrea să reușim
Să trecem peste toate,
Gândul să ni-l însușim
Cu pură demnitate.
Aș vrea de mână să ne ținem
Privind drumul înainte,
Fericiți să ne tot menținem
Prin frumoasele cuvinte.
09.10.24
Din depărtare -
Ne privim din depărtare
Simțind un rece vânt pe umeri
Te apleci din ce in ce mai tare
Pașii mei pe rând să-i numeri.
Iar vântul bate, bate tare
Inima e înghețată dur
Și mă doare, doare
Prea multe eu îndur
Peste case tot mai des
Suflă vântul,
Sunt pline de zăpezi
Iar gândul...
Iar gândul meu tot se strecoară
S-a ajungă la tine adesea,
Dar mintea noastră zboară,
Și viața cam ne plictisea.
Trec anii, trece viața
Tot mai des e rece-n trupul ostenit
Oare când se va dezgheța
Amarul necontenit.
Între lumi
Cu ochii închiși te căutam prin lume
Și nu înțelegeam de ce nu te găsesc
Când tu de fapt erai parte din stele
Un corp ceresc plutind prin univers.
Mi-am îndreptat privirea către tine
Și parcă străluceai tot mai intens
Atât de aproape, dar atât de departe
Sclipeai pe cerul negru fără sens.
Și parcă toate celelalte stele lângă tine
Se întunecau în semn de sacrificiu
Și împleteau liniștea ascuțită a nopții
În legământul surd al propriului viciu.
Eram doar noi- eu pe pământ, tu lângă lună
Nu ne vorbeam decât printre priviri
Aveam ca martori numai stele stinse
Și un decor pictat din amăgiri.
Другие стихотворения автора
Ciobăniţa
Pe dealul din sat,
Sub pădure aşezat,
Un pâlc de mioare,
Paşte-n răzoare.
Oiţe ţurcane,
Cu iarbă în coarne,
Miei ne-nţărcaţi,
Şi-n piele pătaţi,
Straşnic vegheaţi,
De câinii grupaţi,
Sub fagul bătrân,
Lângă stăpân.
În a vântului şuier,
Se aude un fluier,
O doină de astru,
Cu sunet măiastru.
Pădurea străbate,
Iar păsări mirate,
Se-ntrec a cânta,
Şi-n zbor a dansa.
Mioarele pasc,
Sub doine de basm,
Încet le îngână,
Câinii din stână.
Întreci tu stăpână,
Şi cântul de zână,
Doineşti ciobăniţă,
Precum o crăiţă.
Cu părul de soare,
Dă turmei ocoale,
La miei le doineşte,
Cu triluri celeste.
A lor ciobăniţă,
Cu trup de zeiţă,
Cu chip îngeresc,
Şi mers nelumesc,
Cu pielea de lapte,
Cu buzele coapte,
Ochii safire,
Sclipind de iubire,
Îi poartă în braţe,
Le pune şi moaţe,
Roşii ca focul,
Să pască norocul.
Amurgul se-arată,
Câinii iar latră,
Ciobăniţa tresare,
În stâna apare.
Dinspre pădure,
Încep iarăşi să urle,
Lupii flămânzi,
Cu ochii bolânzi.
Din cingătoare,
Ia fluierul mare,
Şi începe uşor,
O doină de dor.
Lupii tot urlă,
Ciobăniţa din surlă,
Mai tare doineşte,
Pe lupi îmblânzeşte.
Se văd luminiţe,
În poieniţe,
Sunt ochii de lup,
Cum stau şi ascult.
Până în zori,
În câmp cu mohori,
Ciobăniţa doiniră,
Pe lupi îmblânziră.
A doua zi iar,
Un cântec bizar,
Doineşte cu foc,
Şi prinse în joc,
Oiţe cu lupi,
Miei cu căţei,
Lupi cu căţei,
Oiţe cu miei.
Ciobăniţa doineşte,
Pădurea huieşte,
Iarba mult creşte,
Stâna domneşte.
Nu pot să-ţi spun adio încă...
Nu pot să-ţi spun adio încă,
Eşti vie pe a ochilor retină,
Chiar şi uitarea a-nceput să plângă,
Şi te absolvă iar de orice vină.
Nu pot să-ţi spun adio încă,
Deoarece scrisorile pe care ţi le-am rupt,
Au început încet să plângă,
Şi-n suflet aprig m-a durut.
Nu pot să-ţi spun rămâi cu bine,
Deşi în grote pustnic m-am retras,
Singurătatea zilnic jinduie la tine,
Şi mă provoacă alarmant la dans.
Nu pot să-ţi spun nici bine te-am găsit,
Deşi în mine amorul cântă,
Ceva în mine atuncea a murit,
Şi-o revedere încă mă-nspăimântă.
Pot însă să îţi spun fără regret,
Că te-am iubit cu disperare,
Şi-am să dispar precum mă ştii, discret,
În Post Scriptumul de la scrisoare.
Anihilare…
Pogoară peste mine umbre seci,
Din veacuri care ard în rugul sorții,
Să-mi fie pașii grei, iar nopțile mai reci,
Să-mi cânte-n vis doar corul trist al morții.
Mi-e dată ploaia ca un bici să mă lovească,
Iar norii, lanțuri grele peste trup,
Tot sufletul mi-e palid și gata să sfârșească,
Sub un descântec din ura lumii rupt.
Mi-e vântul dat să-mi ducă șoapta mai departe,
Ca pe-un ecou pierdut în depărtări,
Să fiu un strop de umbră fără moarte,
Purtat de timp, prin veșnice uitări.
Doar tu, o Doamne, lasă-mi amintirea,
Să plângă-n lună, peste nopți de dor,
Să fiu o umbră ce-și găsește firea,
În pasărea ce-și cântă o viață fără zbor.
Și când tăcerea sfarmă tot ce este,
Ridică-mă din hăuri de noroi,
Și spune-mi Doamne că a fost poveste,
Tot traiul meu cu patimi și nevoi.
Apoi, când ceasul ultim mi se sparge,
Și-n praf rămâne sufletul pribeag,
Înalță-mi trupul, o pânză pe catarge,
Iar numele aruncă-l pe-un vârf de bumerang.
M-am săturat...
M-am săturat de toate
și aș fugi oriunde,
departe de orașe,
spre pustnicii din munte,
să-mi plângă ochii-n ceruri,
iar buzele să-mi cânte,
să hibernez în geruri,
cu aripile frânte.
M-am săturat de toate,
și-aș alerga pe ape,
să mă ascund de gloate,
din mine să se-adape,
furtuni și adiere,
ninsori și multe ploi,
să văd apoi cum piere,
pământul de sub voi.
M-am săturat de toate,
de plânset și oftat,
de inima ce-mi bate,
când stau întins în pat,
de temeri și de spaimă,
de sfinți și erezie,
și m-aș dori o taină,
ori vers în poezie...
Îngerul otrăvit - #ingerulmeu
Un înger otrăvit de lumea rea,
Căzu din cer într-o poiană,
Cu-o aripă pământul el lovea,
Și-o lacrimă-i curgea sub geană.
Sub un copac priveam uimit,
La scena ruptă din minune,
Căci mă aflam şi eu dosit,
De lumea dusă spre genune.
Mă-ndrept umil și-ngândurat,
S-ajut pe îngerul căzut, rănit,
Iar el îmi spune trist și supărat,
Că astăzi profeția s-a împlinit.
Privii cam încurcat la minte,
Fiindcă vorba nu i-am înțeles,
Iar el rosti apoi fără cuvinte,
Un murmur surd, aproape șters:
-Nu mai avem putere să luptăm,
Căci firea omului e întunecată,
Noi îngerii trudim să o salvăm,
Dar demonii o țin în iad legată.
De răutatea lumii și firea sa mârşavă,
Toată îngerimea va fi otrăvită,
Şi va ploua cu noi din slavă,
Iar ploaia nu va fi nicicând oprită,
Decât de oameni şi a lor iubire,
Ce astăzi pare a fi încătuşată,
De sufletul ce zace în orbire,
Lumina sfântă nevoind s-o vadă.
Du-te copile şi strigă-n gura mare,
Să audă orice suflet pe pământ,
C-au reuşit un înger să doboare,
Prin răutate şi comportament nesfânt.
#ingerulmeu
Mesaj
Chiar dacă totul astăzi e normal,
Va fi curând o noapte sângerie,
În care-mi las salutul cordial,
Și-ntreaga inimă pustie.
Nu spuneți nimănui ce ați văzut,
Citiți ce-am scris, într-un fotoliu,
Că ieri, smerit, în poartă v-am bătut,
Și v-am lăsat scrisoarea mea de doliu.
Vă cer la toți să râdeți nebunește,
Să nu vă pese că încă unul a sfârșit,
Sunt inutil, dar poezia mea trăiește,
În omul trist, și-n cel îndrăgostit.
Uitați, uitați de tot, cuvintele ce-am spus,
Lăsați-mi drumul, cum îl știți, pustiu,
Fiindcă-am primit mesaj, de undeva, de sus,
Că încă mi-e sortit, ca vouă să vă scriu.
Ciobăniţa
Pe dealul din sat,
Sub pădure aşezat,
Un pâlc de mioare,
Paşte-n răzoare.
Oiţe ţurcane,
Cu iarbă în coarne,
Miei ne-nţărcaţi,
Şi-n piele pătaţi,
Straşnic vegheaţi,
De câinii grupaţi,
Sub fagul bătrân,
Lângă stăpân.
În a vântului şuier,
Se aude un fluier,
O doină de astru,
Cu sunet măiastru.
Pădurea străbate,
Iar păsări mirate,
Se-ntrec a cânta,
Şi-n zbor a dansa.
Mioarele pasc,
Sub doine de basm,
Încet le îngână,
Câinii din stână.
Întreci tu stăpână,
Şi cântul de zână,
Doineşti ciobăniţă,
Precum o crăiţă.
Cu părul de soare,
Dă turmei ocoale,
La miei le doineşte,
Cu triluri celeste.
A lor ciobăniţă,
Cu trup de zeiţă,
Cu chip îngeresc,
Şi mers nelumesc,
Cu pielea de lapte,
Cu buzele coapte,
Ochii safire,
Sclipind de iubire,
Îi poartă în braţe,
Le pune şi moaţe,
Roşii ca focul,
Să pască norocul.
Amurgul se-arată,
Câinii iar latră,
Ciobăniţa tresare,
În stâna apare.
Dinspre pădure,
Încep iarăşi să urle,
Lupii flămânzi,
Cu ochii bolânzi.
Din cingătoare,
Ia fluierul mare,
Şi începe uşor,
O doină de dor.
Lupii tot urlă,
Ciobăniţa din surlă,
Mai tare doineşte,
Pe lupi îmblânzeşte.
Se văd luminiţe,
În poieniţe,
Sunt ochii de lup,
Cum stau şi ascult.
Până în zori,
În câmp cu mohori,
Ciobăniţa doiniră,
Pe lupi îmblânziră.
A doua zi iar,
Un cântec bizar,
Doineşte cu foc,
Şi prinse în joc,
Oiţe cu lupi,
Miei cu căţei,
Lupi cu căţei,
Oiţe cu miei.
Ciobăniţa doineşte,
Pădurea huieşte,
Iarba mult creşte,
Stâna domneşte.
Nu pot să-ţi spun adio încă...
Nu pot să-ţi spun adio încă,
Eşti vie pe a ochilor retină,
Chiar şi uitarea a-nceput să plângă,
Şi te absolvă iar de orice vină.
Nu pot să-ţi spun adio încă,
Deoarece scrisorile pe care ţi le-am rupt,
Au început încet să plângă,
Şi-n suflet aprig m-a durut.
Nu pot să-ţi spun rămâi cu bine,
Deşi în grote pustnic m-am retras,
Singurătatea zilnic jinduie la tine,
Şi mă provoacă alarmant la dans.
Nu pot să-ţi spun nici bine te-am găsit,
Deşi în mine amorul cântă,
Ceva în mine atuncea a murit,
Şi-o revedere încă mă-nspăimântă.
Pot însă să îţi spun fără regret,
Că te-am iubit cu disperare,
Şi-am să dispar precum mă ştii, discret,
În Post Scriptumul de la scrisoare.
Anihilare…
Pogoară peste mine umbre seci,
Din veacuri care ard în rugul sorții,
Să-mi fie pașii grei, iar nopțile mai reci,
Să-mi cânte-n vis doar corul trist al morții.
Mi-e dată ploaia ca un bici să mă lovească,
Iar norii, lanțuri grele peste trup,
Tot sufletul mi-e palid și gata să sfârșească,
Sub un descântec din ura lumii rupt.
Mi-e vântul dat să-mi ducă șoapta mai departe,
Ca pe-un ecou pierdut în depărtări,
Să fiu un strop de umbră fără moarte,
Purtat de timp, prin veșnice uitări.
Doar tu, o Doamne, lasă-mi amintirea,
Să plângă-n lună, peste nopți de dor,
Să fiu o umbră ce-și găsește firea,
În pasărea ce-și cântă o viață fără zbor.
Și când tăcerea sfarmă tot ce este,
Ridică-mă din hăuri de noroi,
Și spune-mi Doamne că a fost poveste,
Tot traiul meu cu patimi și nevoi.
Apoi, când ceasul ultim mi se sparge,
Și-n praf rămâne sufletul pribeag,
Înalță-mi trupul, o pânză pe catarge,
Iar numele aruncă-l pe-un vârf de bumerang.
M-am săturat...
M-am săturat de toate
și aș fugi oriunde,
departe de orașe,
spre pustnicii din munte,
să-mi plângă ochii-n ceruri,
iar buzele să-mi cânte,
să hibernez în geruri,
cu aripile frânte.
M-am săturat de toate,
și-aș alerga pe ape,
să mă ascund de gloate,
din mine să se-adape,
furtuni și adiere,
ninsori și multe ploi,
să văd apoi cum piere,
pământul de sub voi.
M-am săturat de toate,
de plânset și oftat,
de inima ce-mi bate,
când stau întins în pat,
de temeri și de spaimă,
de sfinți și erezie,
și m-aș dori o taină,
ori vers în poezie...
Îngerul otrăvit - #ingerulmeu
Un înger otrăvit de lumea rea,
Căzu din cer într-o poiană,
Cu-o aripă pământul el lovea,
Și-o lacrimă-i curgea sub geană.
Sub un copac priveam uimit,
La scena ruptă din minune,
Căci mă aflam şi eu dosit,
De lumea dusă spre genune.
Mă-ndrept umil și-ngândurat,
S-ajut pe îngerul căzut, rănit,
Iar el îmi spune trist și supărat,
Că astăzi profeția s-a împlinit.
Privii cam încurcat la minte,
Fiindcă vorba nu i-am înțeles,
Iar el rosti apoi fără cuvinte,
Un murmur surd, aproape șters:
-Nu mai avem putere să luptăm,
Căci firea omului e întunecată,
Noi îngerii trudim să o salvăm,
Dar demonii o țin în iad legată.
De răutatea lumii și firea sa mârşavă,
Toată îngerimea va fi otrăvită,
Şi va ploua cu noi din slavă,
Iar ploaia nu va fi nicicând oprită,
Decât de oameni şi a lor iubire,
Ce astăzi pare a fi încătuşată,
De sufletul ce zace în orbire,
Lumina sfântă nevoind s-o vadă.
Du-te copile şi strigă-n gura mare,
Să audă orice suflet pe pământ,
C-au reuşit un înger să doboare,
Prin răutate şi comportament nesfânt.
#ingerulmeu
Mesaj
Chiar dacă totul astăzi e normal,
Va fi curând o noapte sângerie,
În care-mi las salutul cordial,
Și-ntreaga inimă pustie.
Nu spuneți nimănui ce ați văzut,
Citiți ce-am scris, într-un fotoliu,
Că ieri, smerit, în poartă v-am bătut,
Și v-am lăsat scrisoarea mea de doliu.
Vă cer la toți să râdeți nebunește,
Să nu vă pese că încă unul a sfârșit,
Sunt inutil, dar poezia mea trăiește,
În omul trist, și-n cel îndrăgostit.
Uitați, uitați de tot, cuvintele ce-am spus,
Lăsați-mi drumul, cum îl știți, pustiu,
Fiindcă-am primit mesaj, de undeva, de sus,
Că încă mi-e sortit, ca vouă să vă scriu.