O ştire…

Iarba-i verde și cu flori

Turmile-s în risipire,

Mieii mici își  cheamă mama

Ce-i cu ei nici ei nu știe.

Pe imaș în valea seacă

Roua plânge uneori

Vântul se agită-n ramuri

Spicul grâulu-i cu flori.

Câinii știu pe ce cărare 

Urcușul e mai  ușor,

U nde-istâna lor de vară

Unde-l găsesc pe Azor.

In oceanul infinit mă scufund ușor

Sufletul mi-e vindecat de-al iubirii dor

Valurile mării se rotesc în cercuri

Dându-mi șansa reinvierii prin nestemate versuri

Sensul inimii îl caut pe alocuri

Floarea albă , trandafirul înflorește în doruri

Și fiorul dragostei îl simt în etern

Este sensul vieții , în fața Ta mă prostern

Este o tainică iubire , ce din ceruri se topește

Zbor de aripi sufletul îmi  întregește

Râul cristalin al dragostei aleargă ușor

Peste viața mea se scrie o nouă șansă: era unui dor

Melodia sufletului mi-ascult,

Mă-năbușe un strigăt lăuntric,

Și-ncerc sentimentul partinic

De-a evada tot mai mult.

Dorința, gândirea și faptă

Împletite într-un arc al voinței,

Săgeata-i spre culmea căinței

Cuprinsă-n privire și șoaptă.

Sentimente curate și-adânci

Înfiripate-n abisul din mine,

Se-nalță, năzuind către tine

Floare de colț crescută-ntre stânci.

Bucuria ce acum iar cutează,

Răscolind o ființă efemeră,

Un geamăt, oftat sau himeră

Femeia pare că visează.

Cununa-i de vise împodobesc

Al inimii cântec de viață,

Topind încleștarea-i de gheață

Protejând boboci ce-nfloresc.

When I look at you,

I'm turning shy,
I feel so happy..
I’m in the sky..

But then you leave,
And so I cry..
Because I’m yours
And you are mine ❤️

I want you in my arms,
I want your magic touch,
I want you day and night,
Because you’re running, baby,
Continues,in my mind.❤️

I’m missing you so bad,
My soul is crying,
When you’re not here,
I am so sad..
My heart feels like is dying.

A doua oară când văd luna

Stând culcată lângă geam,

Dar e alta-mi spune-ntruna

Lacrima ce-o tot pierdeam....

Prima mea țintire-n astă toamnă,

Spre luciul fermecat în diafragmă

Era la poza noastră, mai deseamă,

Când o priveam tot mai cu teamă. 

La secunda încercare în a o privi

Striga cu îndurerare și se liniști,

Și-amintea încet, estetic a grivi

Ca-n desenul ce nicicând nu-l ști.

O cometă mai târziu ar fi căzut

Văzând doar un singur meteor,

Izbindu-se de tot lucrul făcut 

Luând-l iar peste-al său picior...

Într-o clipită totul s-a stricat,

Fiind total de ne-nteles,

De parcă, nimic n-ar fi existat,

Asta a fost menit de-ales.

Meteorul a plecat făr' ca să termine

Fenomenul conceput făr' de planuire

În stare totu-n jur să exerermine

Rezolvând cu o simplă învinuire...

Inima-n infinitul de bucăți s-a rupt

În timpu-n care tot scruta iubirea

Pe luna-n care trebuia din nou să lupt

Pentru a găsi rătăcita-mi fericirea...

Rog zorii să te cheme
S-aduci șuvițe de gânduri  înapoi
Să mă preumblu  printre ele
Într-un joc copilăresc în doi.
Din  liniștea clipei de azi
Și de mâine
Îți voi fura sămânța dulce
A vorbelor tale,
Așezându-le toate pe - o tipsie
Hrană  dimineața să îmi fie.
Când nu te mai zăresc
Și cerul rupe  zdrențe din nori
E  ora înserării
Mă-nchid în cupola nopții
Cu vise deșarte
Peste ochii acoperiți de pleoape.
Bat orele…
În geamul timpului  bat
Deschid fereastra cu privirea,
De  gânduri înveșmântat
Rog zorii să te cheme
Și  ziua să - mi dea iubirea.

Dacă tu ai apărea,

În pustia mea de viaţă,

Mi-aş deschide inima,

S-o încălzeşti că-i sloi de gheaţă.

Dacă tu ai apărea,

Doar o clipă lângă mine,

Aş clădi la umbra mea,

Un palat doar pentru tine.

M-aş întoarce-n măruntaie,

Să-mi găsesc suflet pribeag,

Să stârnesc în piept văpaie,

Şi să-mi pun tristeţea-n ştreang.

Dacă tu ai apărea,

Spre sfârşitul meu de viaţă,

Doar o clipă aş blestema,

Şi apoi te-aş prinde-n braţă,

Să stăm prinşi pentru vecie,

Doar o inimă să bată,

Şi doar moartea o să stie,

Al meu chin şi a ta soartă.

Mai răscolesc câteodată prin trecut,

Să-mi mângâi anii tineri și pierduți,

Acum cu sânge calm și glasul mut,

Eu zac între coperți cu ochii abătuți.

De multă vreme mă înec în versuri,

Și sunt salvat eroic de o rimă albă,

Și dorm ca un orfan prin universuri,

Cu stele și comete prinse pe o salbă.

De-aș fi un hoț de teapă și fără cazier,

Nu aș fura nici aur, nici case și nici bani,

L-aș tâlhări pe Timp acolo sus în cer,

Și aș lua spășit vreo câțiva zeci de ani,

Ca tânăr să mai fiu, să beau și foc și ger,

Și iarăși să stârnesc în urma mea vulcani.

Am râs când m-am născut,

la fel când mi-a căzut primul dinte.

Râdeam când mă băteau părinţii,

la fel când venea noaptea.

Am râs în durere,

la fel în clipele de tristeţe.

Am râs în faţa morţii,

la fel chiar de destinul meu.

Am râs de tot și de toate, dar în același timp,

m-am plâns pe mine…

Nu pot să-ţi spun adio încă,

Eşti vie pe a ochilor retină,

Chiar şi uitarea a-nceput să plângă,

Şi te absolvă iar de orice vină.

Nu pot să-ţi spun adio încă,

Deoarece scrisorile pe care ţi le-am rupt,

Au început încet să plângă,

Şi-n suflet aprig m-a durut.

Nu pot să-ţi spun rămâi cu bine,

Deşi în grote pustnic m-am retras,

Singurătatea zilnic jinduie la tine,

Şi mă provoacă alarmant la dans.

Nu pot să-ţi spun nici bine te-am găsit,

Deşi în mine amorul cântă,

Ceva în mine atuncea a murit,

Şi-o revedere încă mă-nspăimântă.

Pot însă să îţi spun fără regret,

Că te-am iubit cu disperare,

Şi-am să dispar precum mă ştii, discret,

În Post Scriptumul de la scrisoare.

Adio, fulg de nea,

Surâsul iernii trece,

Tu plângi pe mâna mea,

Iar lacrima ți-e rece.

Și s-a pornit să ningă,

De aseară-n disperare,

Iar fulgii să se stingă,

Pe pielea ta cea moale.

Hai vino tu mireasă,

Cu voalul de zăpadă,

Și scoate-mă din casă,

Ca să dansăm pe stradă,

Apoi din vreme-n vreme,

În lume dă alarma,

Hai vino, nu te teme,

Și mușcă-mă cu iarna,

Să-mi curgă de sub gene,

Zăpada în troiene.

În gândul ce noaptea frământă,

Nesomnul îmi mușcă din pleoape,

Tristețea beată apare și-mi cântă,

Balade născute demult în agape.

Prieteni și clipe de vis au murit,

Mă mângâie un înger cu alba aripă,

Și zilnic de moarte mă simt urmărit,

Iar viața sub carne aleargă și țipă.

Și singur bocesc cu fruntea pe lună,

Săpând amintiri de uitări îngropate,

Și sap, și e greu, căci a piatră răsună,

Iar oasele-mi sunt aproape uscate.

Departe sunt ele, nescrise și-uitate,

Frumuseți și amor, sărmanele clipe,

Și-aș fi vrut să le car pe toate în spate,

Să le port curajos în priviri, pe aripe,

Să zburăm peste boli, peste moarte,

Și apoi să le picur cu o ploaie cuminte,

În cuvinte timide ce vor umple o carte,

Unde să râdă pe veci, aduceri-aminte.