Privește astăzi pe acele geamuri...
Privește astăzi pe acele geamuri
Ce bat spre-ograda gândului plăcut,
În care și acum, dormind sub ramuri,
Te-așteaptă marca timpului pierdut.
De mult în sinea ta domnește frica
Prezentului acesta-ncrâncenat...
Hai, leapădă-l tu și rămâi ca mica
Făptură ce cu sorii a jonglat!
Mă întristează să te văd cum suferi,
Știindu-ți dragul suflet delicat,
Precum era și vântul printre nuferi
În dimineața când ne-am sărutat...
Doresc pe ea s-o porți c-un țel în minte,
Pân’ vei uita că nu am să-ți mai scriu...
Dar chiar și-așa, eu, dintre crengi, cuminte,
Voi răsări mereu cu glasul viu.
(Imagine de fundal: Jill Clardy)
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Rareș Gireadă
Data postării: 16 august 2024
Vizualizări: 346
Poezii din aceiaşi categorie
Frumoasa mea!
Tu care zi și clipă lângă mine stai
Și dragoste curată îmi aduci în casă,
Aș vrea să-ți spun prin al meu grai,
Cât sunt de fericit că-mi ești aleasă
Cândva demult te-am întâlnit
Și inima în piept mi-a tresărit,
Nu am putut tic-tacul să-l opresc
Și nici s-ascund cum mă roșesc
Erai frumoasă ca floarea lunii mai
Gingașă, dulce și firavă ca un pai,
Te-am invitat de vrei să ne plimbăm
Și poate două vorbe să schimbăm
Și norocos am fost că tu ai acceptat
Și-n pas ușor pe-alei noi am plecat,
Apoi ne-am pus pe banca de sub tei
Eu pe la mijloc, iar tu pe marginea ei
Te văd și-acum cum te-ai retras
Când ți-am cerut să vii spre mine,
Și-aveai un tremurat ușor în glas
Iar eu eram emoționat la fel ca tine
Cum aș putea să uit în astă viață
Câ mâinile ni s-au atins deodată,
Și am simțit pentru întâia dată
Fiorul dragostei venit de la o fată
Curaj țin minte cum mi-am făcut
Mâna ți-am strâns și ne-a plăcut,
Te-am luat în brațe puțin forțat
Și un sărut șiret eu ți-am furat
Convins fiind că mult nu am greșit
Am îndrăznit să mai repet odată,
Apoi în liniște pe-alei noi am pornit
Cu gândul la o dragoste adevărată
...............................
Și-acum de mână noi ne ținem
Iubirea, dragostea ne însoțește,
Și nu uităm mereu să spunem
Un mulțumesc, Celui ce ne iubește!
Secolul XXI
Am în suflet doar durere ce mă apasă neîncetat.
În lumea asta nu-i tăcere, toți strigă... dar pentru ce?
Toți au uitat...
În jur doar oameni falși, vorbind de omenie,
Fără să-și dea seama că-s plini de viclenie.
Toți sunt ideali și vor să fie bine,
Vând alcool, țigări, nu se gândesc la tineri.
Așa-i viața, așa a fost mereu,
Suspine-n suflet, plânsete la greu...
Așa sunt oamenii, așa sunt și eu...
Aș vrea să schimb, însă îmi e greu.
Merg la biserică, la Dumnezeu acasă,
Până și acolo trebuie să achiți o taxă.
O, ce mai viață, în prezent trăim!
Oare în iad, când o să venim,
Va fi mai crud? Mai rău oare se poate?
De cât să omoare mama copilul ce-l poartă...
Durerea
Mușcă din mine timpul rece și-o durere
Topește ceasul amintirile fumând
Convoacă rănile pătrunse la tăiere
Se conformează nepăsării suspinând
Curge tăcerea preligându-se cuminte
Liniștea picură durere sângerând
Îneacă vorbele sfârșite de cuvinte
Usucă stările confuze respirând
Pierind culorile sucombă transparente
Cade lumina dezmembrându-se arzând
Rămase petele albastre conștiente
Pictate orb de o durere persistând
Zboară prezențele urcând independente
Umblă pe aripile timpului visând
Pleacă scrisorile-ajungând indiferente
Durerea stoarsă pe o foaie ascunzând
Mâhnite gândurile calcă neglijente
Uitarea nu le risipește măturând
Privirea capătă sclipirile absente
Durerea sapă adevărul ucigând
Ți-aș picta
Ți-aș picta dorința
În culori de gând curat,
Cu aromă de tandrețe,
Între picuri strecurat,
Iar pe brațe aș alege
Să-ți pictez întâia oară
Dorul cel nemărginit,
Poate-așa n-o să mai doară...
Ți-aș picta lumini de foc,
Imprejuru-ți, ca o torță,
De-aș avea curaj destul
Și puțin mai multă forță,
Din interior, căci astăzi
Motivarea nu mai este,
Sunt doar versuri aruncate
Într-o carte de poveste...
Dragi elevi de clasa a VIII-a
În bănci stă strălucirea anilor voștri,
Priviri curajoase, suflete maiastre,
Culegeți vise, țeseți dorințe,
Sunteți comori, pline de științe.
În voi văd speranță, văd putere, văd dor,
Esența copilăriei, al ei viitor,
Și chiar dacă anii vă vor purta departe,
În inima mea, veți rămâne aproape.
E timpul să zburați, să-nfruntați lumea mare,
Să duceți cu voi ce-i frumos, ce-i valoare,
Dar să știți că mereu, oriunde-ați pleca,
Un gând al meu bun vă va însoți undeva.
Sunteți mai mult decât elevi pe un drum,
Sunteți lumină, suflet și parfum,
Vă iubesc, dragi copii, și vă port mereu,
În colțul cel cald al sufletului meu.
A.A.✨
Mii de dispoziții
Multe dispoziții am avut,
Și la fel în toate am crezut,
Pe toate le-am ascultat,
Pe toate le-am auzit.
Doar o dispoziție de bază a fost!
Pe nume FERICIREA.
De voiam să plâng,să mă bucur,
să sar în sus de bucurie și noroc,
Din nou repet,
De bază îmi stătea fericirea.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 16.10.2024
Frumoasa mea!
Tu care zi și clipă lângă mine stai
Și dragoste curată îmi aduci în casă,
Aș vrea să-ți spun prin al meu grai,
Cât sunt de fericit că-mi ești aleasă
Cândva demult te-am întâlnit
Și inima în piept mi-a tresărit,
Nu am putut tic-tacul să-l opresc
Și nici s-ascund cum mă roșesc
Erai frumoasă ca floarea lunii mai
Gingașă, dulce și firavă ca un pai,
Te-am invitat de vrei să ne plimbăm
Și poate două vorbe să schimbăm
Și norocos am fost că tu ai acceptat
Și-n pas ușor pe-alei noi am plecat,
Apoi ne-am pus pe banca de sub tei
Eu pe la mijloc, iar tu pe marginea ei
Te văd și-acum cum te-ai retras
Când ți-am cerut să vii spre mine,
Și-aveai un tremurat ușor în glas
Iar eu eram emoționat la fel ca tine
Cum aș putea să uit în astă viață
Câ mâinile ni s-au atins deodată,
Și am simțit pentru întâia dată
Fiorul dragostei venit de la o fată
Curaj țin minte cum mi-am făcut
Mâna ți-am strâns și ne-a plăcut,
Te-am luat în brațe puțin forțat
Și un sărut șiret eu ți-am furat
Convins fiind că mult nu am greșit
Am îndrăznit să mai repet odată,
Apoi în liniște pe-alei noi am pornit
Cu gândul la o dragoste adevărată
...............................
Și-acum de mână noi ne ținem
Iubirea, dragostea ne însoțește,
Și nu uităm mereu să spunem
Un mulțumesc, Celui ce ne iubește!
Secolul XXI
Am în suflet doar durere ce mă apasă neîncetat.
În lumea asta nu-i tăcere, toți strigă... dar pentru ce?
Toți au uitat...
În jur doar oameni falși, vorbind de omenie,
Fără să-și dea seama că-s plini de viclenie.
Toți sunt ideali și vor să fie bine,
Vând alcool, țigări, nu se gândesc la tineri.
Așa-i viața, așa a fost mereu,
Suspine-n suflet, plânsete la greu...
Așa sunt oamenii, așa sunt și eu...
Aș vrea să schimb, însă îmi e greu.
Merg la biserică, la Dumnezeu acasă,
Până și acolo trebuie să achiți o taxă.
O, ce mai viață, în prezent trăim!
Oare în iad, când o să venim,
Va fi mai crud? Mai rău oare se poate?
De cât să omoare mama copilul ce-l poartă...
Durerea
Mușcă din mine timpul rece și-o durere
Topește ceasul amintirile fumând
Convoacă rănile pătrunse la tăiere
Se conformează nepăsării suspinând
Curge tăcerea preligându-se cuminte
Liniștea picură durere sângerând
Îneacă vorbele sfârșite de cuvinte
Usucă stările confuze respirând
Pierind culorile sucombă transparente
Cade lumina dezmembrându-se arzând
Rămase petele albastre conștiente
Pictate orb de o durere persistând
Zboară prezențele urcând independente
Umblă pe aripile timpului visând
Pleacă scrisorile-ajungând indiferente
Durerea stoarsă pe o foaie ascunzând
Mâhnite gândurile calcă neglijente
Uitarea nu le risipește măturând
Privirea capătă sclipirile absente
Durerea sapă adevărul ucigând
Ți-aș picta
Ți-aș picta dorința
În culori de gând curat,
Cu aromă de tandrețe,
Între picuri strecurat,
Iar pe brațe aș alege
Să-ți pictez întâia oară
Dorul cel nemărginit,
Poate-așa n-o să mai doară...
Ți-aș picta lumini de foc,
Imprejuru-ți, ca o torță,
De-aș avea curaj destul
Și puțin mai multă forță,
Din interior, căci astăzi
Motivarea nu mai este,
Sunt doar versuri aruncate
Într-o carte de poveste...
Dragi elevi de clasa a VIII-a
În bănci stă strălucirea anilor voștri,
Priviri curajoase, suflete maiastre,
Culegeți vise, țeseți dorințe,
Sunteți comori, pline de științe.
În voi văd speranță, văd putere, văd dor,
Esența copilăriei, al ei viitor,
Și chiar dacă anii vă vor purta departe,
În inima mea, veți rămâne aproape.
E timpul să zburați, să-nfruntați lumea mare,
Să duceți cu voi ce-i frumos, ce-i valoare,
Dar să știți că mereu, oriunde-ați pleca,
Un gând al meu bun vă va însoți undeva.
Sunteți mai mult decât elevi pe un drum,
Sunteți lumină, suflet și parfum,
Vă iubesc, dragi copii, și vă port mereu,
În colțul cel cald al sufletului meu.
A.A.✨
Mii de dispoziții
Multe dispoziții am avut,
Și la fel în toate am crezut,
Pe toate le-am ascultat,
Pe toate le-am auzit.
Doar o dispoziție de bază a fost!
Pe nume FERICIREA.
De voiam să plâng,să mă bucur,
să sar în sus de bucurie și noroc,
Din nou repet,
De bază îmi stătea fericirea.
Autor Alina Zamurca 🎀
Poezia am compus-o pe 16.10.2024
Alte poezii ale autorului
Simplegade
Părând c-așteaptă-n pace pierdutele fregate,
Răsar în largul undei ca niște pumni stâncoși,
Să le îmbrace-n piatră catargele trădate,
De flamurile sure, plutinzilor coloși.
Acolo știm să fie din timpuri cunoscute
Legendelor din vreme de vechi navigatori,
Cu inima zdrobită în palmele avute
De taina-aceea sumbră a recilor strâmtori.
Din mlaca nopții…
Din mlaca nopții eu m-am ridicat
Precum un spic al grâului de aur,
Din greul jos noian alambicat
Al plevei ce plutește-n chip de plaur.
Iar boabe firu-i poartă un șirag
Lucind în ramuri pline ochi de soare,
Cortini în timp ce lumii i se trag
De ceață abundândă în paloare.
Și-atunci când va ajunge tot mai sus,
Vedea-va roșul foc de la apus…
O, sufletele-n îndurare…
O, sufletele-n pură îndurare…
Ce înaintea hulei stau mereu,
Aflate sub săgeți cu-nveninare
Căzând ca ropotul de ploaie greu…
Oricare josnic gest o armă este,
Prilej un ins de liniște-a priva,
Și-atârnă intrigile ca o veste
Pe care mulți putea-o-ar saluta…
Despre un arbore
Din țărâna decadelor frânte,
răsare un trunchi încărcat cu amintiri,
de istorii luptate și învățate pueril.
Cu lăsate și căzute crengi,
el se aseamănă cu un uriaș îmbrăcat în smoală,
gata să se clatine
și să cadă la pământ.
Sorbirea asfințitului aclamă
această ultimă vedere a unui simbol măiastru,
ce a purtat cândva pe coroana sa
povara unui întreg cer,
iar uliii, un soi de îngeri păsărești,
vin să își ridice vechea șezătoare
în locurile de veci.
Iar când cu o ultimă mijire de claritate
piere și galbena zi,
unde a stat el odată
acum parcă se arată, timidă,
o crăiță încununată cu nimburi viorii.
Treceri în pași temporali
Flacăra-mi se-nclină-n calea viguroasei expirații
Ce cu șuier îi urmează sorții unui veac trecând,
Unui far al depărtării, din vechime luminând,
Flama pală i-o scufundă în crepuscul de striații.
Între veșnicele datini, ce ne suflă în neștire,
Eu sunt firul mic din praful anilor ce-acum se sting,
Laolaltă cu pecetea morții-n care mă înting
Slovele de pe o foaie ce își pierde din albire.
Se-ntrevede cum așteaptă mâna beznei să m-apuce,
Iar din liniști fulminante se distinge-un ticăit,
Care urcă înspre zero ceasu-n ritm necontenit
Și amar recită cânturi ale zilelor caduce.
Mormânt de comat
Roagă-te, dacă poți,
la steaua din muntele nopții,
plângi, dacă poți,
la icoană în stâncă sculptată,
adu flori, dacă poți,
la altar din minerale,
fă-ți cruce, dacă poți,
la cap de lup
și șarpe de mare.
Simplegade
Părând c-așteaptă-n pace pierdutele fregate,
Răsar în largul undei ca niște pumni stâncoși,
Să le îmbrace-n piatră catargele trădate,
De flamurile sure, plutinzilor coloși.
Acolo știm să fie din timpuri cunoscute
Legendelor din vreme de vechi navigatori,
Cu inima zdrobită în palmele avute
De taina-aceea sumbră a recilor strâmtori.
Din mlaca nopții…
Din mlaca nopții eu m-am ridicat
Precum un spic al grâului de aur,
Din greul jos noian alambicat
Al plevei ce plutește-n chip de plaur.
Iar boabe firu-i poartă un șirag
Lucind în ramuri pline ochi de soare,
Cortini în timp ce lumii i se trag
De ceață abundândă în paloare.
Și-atunci când va ajunge tot mai sus,
Vedea-va roșul foc de la apus…
O, sufletele-n îndurare…
O, sufletele-n pură îndurare…
Ce înaintea hulei stau mereu,
Aflate sub săgeți cu-nveninare
Căzând ca ropotul de ploaie greu…
Oricare josnic gest o armă este,
Prilej un ins de liniște-a priva,
Și-atârnă intrigile ca o veste
Pe care mulți putea-o-ar saluta…
Despre un arbore
Din țărâna decadelor frânte,
răsare un trunchi încărcat cu amintiri,
de istorii luptate și învățate pueril.
Cu lăsate și căzute crengi,
el se aseamănă cu un uriaș îmbrăcat în smoală,
gata să se clatine
și să cadă la pământ.
Sorbirea asfințitului aclamă
această ultimă vedere a unui simbol măiastru,
ce a purtat cândva pe coroana sa
povara unui întreg cer,
iar uliii, un soi de îngeri păsărești,
vin să își ridice vechea șezătoare
în locurile de veci.
Iar când cu o ultimă mijire de claritate
piere și galbena zi,
unde a stat el odată
acum parcă se arată, timidă,
o crăiță încununată cu nimburi viorii.
Treceri în pași temporali
Flacăra-mi se-nclină-n calea viguroasei expirații
Ce cu șuier îi urmează sorții unui veac trecând,
Unui far al depărtării, din vechime luminând,
Flama pală i-o scufundă în crepuscul de striații.
Între veșnicele datini, ce ne suflă în neștire,
Eu sunt firul mic din praful anilor ce-acum se sting,
Laolaltă cu pecetea morții-n care mă înting
Slovele de pe o foaie ce își pierde din albire.
Se-ntrevede cum așteaptă mâna beznei să m-apuce,
Iar din liniști fulminante se distinge-un ticăit,
Care urcă înspre zero ceasu-n ritm necontenit
Și amar recită cânturi ale zilelor caduce.
Mormânt de comat
Roagă-te, dacă poți,
la steaua din muntele nopții,
plângi, dacă poți,
la icoană în stâncă sculptată,
adu flori, dacă poți,
la altar din minerale,
fă-ți cruce, dacă poți,
la cap de lup
și șarpe de mare.