Viață de om, sau zeu?
E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",
Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne
Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,
Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.
Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea
Să-mi umple inima în nemurirea mea,
Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -
Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.
E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul
Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,
Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,
Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?
Category: Poems about nature
All author's poems: ddir
Date of posting: 21 января 2021
Added in favorites: 1
Views: 1618
Poems in the same category
05.05.2025
frunze pe asfaltul rece de decembrie,
tremurânde, precum petele de pe perete.
picuri grei cad și tac,
precum codrul dulce-ndepărtat.
amorul sumbru și preludiu,
s-așază precum bruma trecută-ntr-aici.
florile de piatră se topesc ca-n mozaici,
încercând să facă față noului mediu.
rouă curge-n jos p-asfalt,
curmându-și sufletul umplut d-un ritm muzical,
alert, stângaci și apăsător,
precum greierii ce răsună de lângă izvor.
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în norvegiană
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Jeg elsker regn
Jeg elsker det vanvittige regnet det vil ha
Å falle, å skade, å være bare henne
Ved bordet i den samme rustne hallen,
Når ingen ber om svaret mottatt,
Jeg vil at hun skal bli!
Det er en besettende oppfordring til å dele behov
La det først og fremst regne over oss,
Når det tunge drysset kommer på avveie
De svever på himmelen og faller stive
Gal og naken!
Det er regnet på vinduene som faller skingrende,
Jeg sitter alene ved vinduet og likevel fraværende
Når ingen ber blikket om en referanse,
Jeg sier ikke til noen, ikke engang meg selv, at jeg håper
En nåværende sol!
Store bryllupsdråper drysser hardt
Brudgommens skjorte, Earth-king
Sitt alene ved bordet, gift deg og dra,
Tomnatisk og tung, tatt av vind,
Kyss smi!
Selv om det regner, er det jevnt
Med de kalde dråpene kaller det meg til å komme,
Fremfor alt, for å fortelle meg hva han vil,
Jeg elsker det vanvittige regnet akkurat slik det er
Å tro på skjebnen!
flux de poeme naani /39
boarea serii pătrunde
ca o pasăre printre
sălcii plângătoare-
îmbrățișări
Octombrie de George Topârceanu în daneză
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Oktober
oktober tilbage på bakkerne
Gule og røde løbere.
Sølvskyer passerer i bølgerne
Og syng kærlighed til hanen.
Jeg kigger altid på barometeret
Og jeg gyser, når den falder lidt,
For solen bliver mindre
I diameter.
Men under den varme himmel som i maj
Hvide dage går forbi dage,
Mere vægelsindet og mere
Diskret…
Utidigt forsinket
Efterårsvandringer gennem haven
Med chlamydaens folder fulde
Af krysantemum.
Og hvordan den næsten ikke flyder i bevægelse
Som en markis
Ligesom hele universet
Se tilbage på dem med overraskelse, -
En forvirret flagermus
På grund af hendes jomfru udseende
Han blev gul, forvirret
Og følelserne blomstrede
Anden gang…
Îmi pare că va ninge-n toamnă
Îmi pare că va ninge-n toamnă,
Că e frig și e vânt mare,
Ploaie , ploaie multă toarnă,
Acuș, acuș de o să ningă .
Mă uit în fereastră și-i mai frig,
Fulgul vrea să vină,
Vreau pe toamnă s-o oblig,
Fulgul parcă dori să spună,
În țară să sosească,
Și pe noi să ne înveselească.
05.05.2025
frunze pe asfaltul rece de decembrie,
tremurânde, precum petele de pe perete.
picuri grei cad și tac,
precum codrul dulce-ndepărtat.
amorul sumbru și preludiu,
s-așază precum bruma trecută-ntr-aici.
florile de piatră se topesc ca-n mozaici,
încercând să facă față noului mediu.
rouă curge-n jos p-asfalt,
curmându-și sufletul umplut d-un ritm muzical,
alert, stângaci și apăsător,
precum greierii ce răsună de lângă izvor.
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în norvegiană
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Jeg elsker regn
Jeg elsker det vanvittige regnet det vil ha
Å falle, å skade, å være bare henne
Ved bordet i den samme rustne hallen,
Når ingen ber om svaret mottatt,
Jeg vil at hun skal bli!
Det er en besettende oppfordring til å dele behov
La det først og fremst regne over oss,
Når det tunge drysset kommer på avveie
De svever på himmelen og faller stive
Gal og naken!
Det er regnet på vinduene som faller skingrende,
Jeg sitter alene ved vinduet og likevel fraværende
Når ingen ber blikket om en referanse,
Jeg sier ikke til noen, ikke engang meg selv, at jeg håper
En nåværende sol!
Store bryllupsdråper drysser hardt
Brudgommens skjorte, Earth-king
Sitt alene ved bordet, gift deg og dra,
Tomnatisk og tung, tatt av vind,
Kyss smi!
Selv om det regner, er det jevnt
Med de kalde dråpene kaller det meg til å komme,
Fremfor alt, for å fortelle meg hva han vil,
Jeg elsker det vanvittige regnet akkurat slik det er
Å tro på skjebnen!
flux de poeme naani /39
boarea serii pătrunde
ca o pasăre printre
sălcii plângătoare-
îmbrățișări
Octombrie de George Topârceanu în daneză
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
Oktober
oktober tilbage på bakkerne
Gule og røde løbere.
Sølvskyer passerer i bølgerne
Og syng kærlighed til hanen.
Jeg kigger altid på barometeret
Og jeg gyser, når den falder lidt,
For solen bliver mindre
I diameter.
Men under den varme himmel som i maj
Hvide dage går forbi dage,
Mere vægelsindet og mere
Diskret…
Utidigt forsinket
Efterårsvandringer gennem haven
Med chlamydaens folder fulde
Af krysantemum.
Og hvordan den næsten ikke flyder i bevægelse
Som en markis
Ligesom hele universet
Se tilbage på dem med overraskelse, -
En forvirret flagermus
På grund af hendes jomfru udseende
Han blev gul, forvirret
Og følelserne blomstrede
Anden gang…
Îmi pare că va ninge-n toamnă
Îmi pare că va ninge-n toamnă,
Că e frig și e vânt mare,
Ploaie , ploaie multă toarnă,
Acuș, acuș de o să ningă .
Mă uit în fereastră și-i mai frig,
Fulgul vrea să vină,
Vreau pe toamnă s-o oblig,
Fulgul parcă dori să spună,
În țară să sosească,
Și pe noi să ne înveselească.
Other poems by the author
S-au spus toate cuvintele...
S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...
Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.
Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul,
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.
E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....
Ultima stație
Așteaptă-mă, te rog, mai am o stație,
Din drumul ăsta atât de sinuos și greu,
Așteaptă-mă din nou și-n compensație
Voi trece strada pe peronul tău.
Așteaptă-mă, te rog, căci linia e dreaptă,
Sunt sigur că nu mai este atat de mult de mers
Chiar dacă am mai coborât, te rupe și așteaptă
Că-i ultimul tramvai și ultimul meu vers...
Așteapta-mă, te rog, mai am o stație
Mă iartă că ai așteptat atât de mult.
Mă lasă să-ți mai intru-odata-n grație
E stația ce-o știu, n-am unde sa mă mut.
Așteapta - mă, te rog, mai am o stație,
Nu mai e mult și-abia aștept ca să te văd din nou
Mă uit pe geam și am o revelație,
Tramvaiul ăsta merge la depou.
Timpul, o, da! Timpul!
Din picături de vise, sufletu-și croiește
Lacrimi ce îți taie răsuflarea-n piept
Se adună norii-n câmpul de narcise,
E cam întuneric, oare ce aștept?
Sus pe o colină, soarele se luptă,
Caută o breșă-n cerul greu de fier,
Se va mai deschide, ușa aia ruptă?
Mai exista șansă? Oare să mai sper?
Dinspre ceas răzbate zgomotul de arcuri -
Timpul ce se luptă cu un mecanism.
Nimenea nu poate, nici chiar peste veacuri
Ca să îl oprească,… e un paseism!
Norii nu-s pe viață, ușa nu-i doar una,
Soarele răsare, totul e frumos,
Ceru-i plin de stele, apare și luna,
Timpul? O, da!...Timpul nu-i mărinimos.
În cimitirul de povești
În cimitirul de povești,
Acolo unde stau la rând
Toți trubadurii unei vieți
Și viața lor de trubaduri,-
Acolo unde te-ntalnești
Și tu si eu, și noi și voi
Cărând bagajul desfacut
Din care curg litere moi.
Acolo unde ochii mari
Și curioși, ...nerăbdători
Pictați cu guașe sidefii
Își strigă versul rafinat
Scăldat de roz și mult ciel
Poate și ocru și cobalt..
Stridențe reci de negru-gri
Și alb-galbui... imaculat...
Mult lut,
Dar foarte diluat...
Acolo unde primprejur
Vezi chipuri cunoscute
Și, vai, atatea chipuri noi
Cu toții alergând grăbit
Să prindem roluri absolute.
Și-n cimitirul de povești
Din manuscrisul unei vieți
Îți scriu câteva rânduri vii
Ce-ți mușcă buzele-n livezi
Și-ți picură nisipul pe picior...
Mai mor puțin și iar învii
Și simt și fluturi și fior
Și-i viață-n mine, viața-n noi.
În cimitirul de povești
Se nasc povești...se scriu povești...
La Multi Ani, femeie!
Femeie, ești gând străpuns de soare,
Mare albastră și margine de lume,
Pictură sacră de sunet și culoare,
Operă vie, în milioane de volume.
Ești dans și cântec, zbucium și odihnă,
Și proză și poem, o mare epopee,
Mă-nchin în față-ți și îți strig in tihnă:
Să fii iubită, La Mulți Ani, femeie!
Ești așa iubită...
Pe seară, briza de reflux adoarme
Orice durere, orice gand,
Tăcerea se strecoară-n mare,
Iar valurile șușotesc atât de blând.
Te văd întinsă pe șezlong,
Uitată pe o plajă-atât de liniștită
Și-nvelită în prosopul lung
Te-admiră marea, așa ești de iubită….
Și păru-ți flutură pe tâmple,
Gândești că cerul ți-ar putea cânta.
Aștepți doar clipa care umple
Cu muzică de jazz, întreagă-ți inima.
Și nici nu știi că eu sunt chiar acolo
Trăgând cu ochiul la desfătarea ta,
Te-aștept în cameră, unde un piccolo
Ne va aduce vinul, rămâi acum a mea…
S-au spus toate cuvintele...
S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...
Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.
Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul,
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.
E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....
Ultima stație
Așteaptă-mă, te rog, mai am o stație,
Din drumul ăsta atât de sinuos și greu,
Așteaptă-mă din nou și-n compensație
Voi trece strada pe peronul tău.
Așteaptă-mă, te rog, căci linia e dreaptă,
Sunt sigur că nu mai este atat de mult de mers
Chiar dacă am mai coborât, te rupe și așteaptă
Că-i ultimul tramvai și ultimul meu vers...
Așteapta-mă, te rog, mai am o stație
Mă iartă că ai așteptat atât de mult.
Mă lasă să-ți mai intru-odata-n grație
E stația ce-o știu, n-am unde sa mă mut.
Așteapta - mă, te rog, mai am o stație,
Nu mai e mult și-abia aștept ca să te văd din nou
Mă uit pe geam și am o revelație,
Tramvaiul ăsta merge la depou.
Timpul, o, da! Timpul!
Din picături de vise, sufletu-și croiește
Lacrimi ce îți taie răsuflarea-n piept
Se adună norii-n câmpul de narcise,
E cam întuneric, oare ce aștept?
Sus pe o colină, soarele se luptă,
Caută o breșă-n cerul greu de fier,
Se va mai deschide, ușa aia ruptă?
Mai exista șansă? Oare să mai sper?
Dinspre ceas răzbate zgomotul de arcuri -
Timpul ce se luptă cu un mecanism.
Nimenea nu poate, nici chiar peste veacuri
Ca să îl oprească,… e un paseism!
Norii nu-s pe viață, ușa nu-i doar una,
Soarele răsare, totul e frumos,
Ceru-i plin de stele, apare și luna,
Timpul? O, da!...Timpul nu-i mărinimos.
În cimitirul de povești
În cimitirul de povești,
Acolo unde stau la rând
Toți trubadurii unei vieți
Și viața lor de trubaduri,-
Acolo unde te-ntalnești
Și tu si eu, și noi și voi
Cărând bagajul desfacut
Din care curg litere moi.
Acolo unde ochii mari
Și curioși, ...nerăbdători
Pictați cu guașe sidefii
Își strigă versul rafinat
Scăldat de roz și mult ciel
Poate și ocru și cobalt..
Stridențe reci de negru-gri
Și alb-galbui... imaculat...
Mult lut,
Dar foarte diluat...
Acolo unde primprejur
Vezi chipuri cunoscute
Și, vai, atatea chipuri noi
Cu toții alergând grăbit
Să prindem roluri absolute.
Și-n cimitirul de povești
Din manuscrisul unei vieți
Îți scriu câteva rânduri vii
Ce-ți mușcă buzele-n livezi
Și-ți picură nisipul pe picior...
Mai mor puțin și iar învii
Și simt și fluturi și fior
Și-i viață-n mine, viața-n noi.
În cimitirul de povești
Se nasc povești...se scriu povești...
La Multi Ani, femeie!
Femeie, ești gând străpuns de soare,
Mare albastră și margine de lume,
Pictură sacră de sunet și culoare,
Operă vie, în milioane de volume.
Ești dans și cântec, zbucium și odihnă,
Și proză și poem, o mare epopee,
Mă-nchin în față-ți și îți strig in tihnă:
Să fii iubită, La Mulți Ani, femeie!