Ești așa iubită...

E iarnă iarăși, suflet apăsat de "mâine",

Ridic spre cer doar mâinile-mi păgâne

Să prind din fulgii albi ce-și caută pieire,

Ca niște zei ce-au renunțat la nemurire.

Încerc sa smulg din cer o rază roz și-aș vrea

Să-mi umple inima în nemurirea mea,

Dar viața-i fulg ce solitar aleargă -

Îi pleacă și pe zei - ajung întinși pe targă.

E iarnă iarăși, insă de-astă dată, cerul

Este atât de-aproape și vreau să înțeleg misterul,

Misterul vieții scurte, al fulgilor de nea,

Viață de zeu sau om, ...ce aș alege, de-aș putea?

Femeie, ești gând străpuns de soare,
Mare albastră și margine de lume,
Pictură sacră de sunet și culoare,
Operă vie, în milioane de volume.

Ești dans și cântec, zbucium și odihnă,
Și proză și poem, o mare epopee,
Mă-nchin în față-ți și îți strig in tihnă:
Să fii iubită, La Mulți Ani, femeie!

Auzi iubito, lemnele cum ard în șemineu?

Și vezi cum fulgii albi dansează în vazduh?

Fereastra aburită iți șoptește un eseu

Despre iubire, dragoste si duh...

Te legeni incălzită pe fotoliu-ncăpător

Și torci ca o pisică cuprinsă de visare,

Ți se perindă clipe de taină ce omor

Trecut și ceață și durere și-apăsare

Și simți in nări mireasma de vin fiert

Ce se strecoară de pe aragaz,

Cu scorțișoară dulce și-alături un desert,

Și-aștepți sărutul tandru pe obraz…

Și-abia întredeschizi pleoapele-ți frumoase

Uitându-te la focul ce pocnește-ncetișor

Pupilele ți se măresc ușor și curioase

-Mai e ceva pe lume de ce să-ți fie dor?…

S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...

Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.

Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul, 
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.

E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....

În cimitirul de povești,
Acolo unde stau la rând
Toți trubadurii unei vieți
Și viața lor de trubaduri,-
Acolo unde te-ntalnești
Și tu si eu, și noi și voi 
Cărând bagajul desfacut
Din care curg litere moi.
Acolo unde ochii mari
Și curioși, ...nerăbdători
Pictați cu guașe sidefii
Își strigă versul rafinat
Scăldat de roz și mult ciel
Poate și ocru și cobalt..
Stridențe reci de negru-gri
Și alb-galbui... imaculat...
Mult lut,
Dar foarte diluat...
Acolo unde primprejur
Vezi chipuri cunoscute
Și, vai, atatea chipuri noi
Cu toții alergând grăbit
Să prindem roluri absolute.
Și-n cimitirul de povești
Din manuscrisul unei vieți
Îți scriu câteva rânduri vii
Ce-ți mușcă buzele-n livezi
Și-ți picură nisipul pe picior...
Mai mor puțin și iar învii
Și simt și fluturi și fior
Și-i viață-n mine, viața-n noi.
În cimitirul de povești
Se nasc povești...se scriu povești...

Așteaptă-mă, te rog, mai am o stație,
Din drumul ăsta atât de sinuos și greu,
Așteaptă-mă din nou și-n compensație
Voi trece strada pe peronul tău.

Așteaptă-mă, te rog, căci linia e dreaptă,
Sunt sigur că nu mai este atat de mult de mers
Chiar dacă am mai coborât, te rupe și așteaptă
Că-i ultimul tramvai și ultimul meu vers...

Așteapta-mă, te rog, mai am o stație
Mă iartă că ai așteptat atât de mult.
Mă lasă să-ți mai intru-odata-n grație
E stația ce-o știu, n-am unde sa mă mut.

Așteapta - mă, te rog, mai am o stație,
Nu mai e mult și-abia aștept ca să te văd din nou
Mă uit pe geam și am o revelație, 
Tramvaiul ăsta merge la depou.

Îmi imaginez cum stai pe o parte,

Ochii tăi, obosiți, în întuneric nu se împotrivesc.

Noaptea te-nvăluie cu vise aparte,

În care călătorești fără să știi că eu te privesc.

Îți dau cu grijă părul deoparte,

Ca și cum ți-aș atinge chipul în gând,

Mă pierd în plinătatea pleoapelor tale frumoase,

Acolo unde liniștea e mai adâncă decât orice cuvânt.

Îți ating obrazul cu mâna mea stângace,

Căutând să simt esența lumii din care ai răsărit… cu grijă, să nu te trezesc

Și simt cum frumusețea ta răspândește un calm divin,

În timp ce eu mă pierd în tot ce ești.

Îmi îndrept privirea spre genele tale,

Ce te păzesc de întunericul de afară,

Fiecare detaliu subtil al feței tale mă fascinează,

Și te privesc așa… în neștire, ca și cum te-aș descoperi pentru prima oară.

Două fire de păr jucăușe îți dansează pe frunte,

Ca niște scântei rebele, obosite de odihna prea multă,

Dornice să te trezească-n jocul lor vesel… mă rog de ele să tacă,

Să pot să te privesc cat e noaptea de lungă.

Îmi opresc privirea la buzele tale în formă de semilună ,

Mă întreb la ce visezi și prin ce tărâmuri te plimbi,

În respirația noastră comună se împletește o șoaptă,

Și-aș vrea ca noaptea să rămână blocată în timp.

Să plec a fost o mângâiere,

Un dor ascuns, o înviere.

Am înțeles ce-i de păstrat,

Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.

Din rădăcini cresc ramuri noi,

Dar nu uităm ce-i sub noi doi.

Cuvintele rămân tăcute,

Dar faptele sunt celeute.

În încheiere spun cu rost:

Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,

M-au învățat să merg spre soare,

Să las în urmă ce mă doare.

Aievea...sau în vise-aș vrea,

Să vii la mine zi de zi,

Să-ți jur solemn Polară Stea

Că-n veci de veci te voi iubi.

Măcar un semn eu de la tine

Să-mi dai îndată eu aș vrea,

Că vrei mereu să fii cu mine

Să-mi fii în veci Polară Stea.

Să nu mai vrei să fii cu mine

N-aș vrea iubito nicidecum,

Dar dac-așa-ți va fi mai bine

Te voi lăsa in pace-acum!

Dar dacă BUNUL DUMNEZEU

Va vrea din nou să ne unim,

E tot ce mi-aș dori și eu

Un Trup ș-un Suflet iar să fim.

Scumpei mele soții Valeria, 17 Decembrie 2022, ora 08:50 

Noaptea este grea

Fără îmbrățișarea ta,

Dimineața as vrea sa mă trezesc,

In ochi să te privesc,

Buzele să ți le pot săruta,

Împreună să stăm la cafea,

Seara sa te aștept acasă,

Mă uit în continuu pe fereastră

Să ți deschid ușa sa intri in casa,

E frumos sa găsești pe cineva

Cu care sa împarți ziua și noaptea.

Pe când te țineam de mână-n vis
Un fir de vânt pe un val de păr te-atins.
Atunci timpul a căzut în stază
Vrea să ne dea drumul, dar destinul nu îl lasă.

Ecouri de tăceri surpate
S-au spart în timpanele unei dorințe înghețate
S-au blocat în gâtul podidit de șoapte
Te strig zadarnic, tu nu-mi mai ești aproape...

Clipa aceea fu fatidică
Oprindu-ne-nghețați în mijloc de bulevard
Întrebând... oare iubirea noastră e-un hazard?

Cu privirea-ți trădând îndurerare,
Prevestind o inevitabilă cutremurare;
Mi-ai spus stins, cu glacială privire:
Caută răspuns în tine.

It seems my thirst for you has no end, as I dive deeper into the ocean within your sparkly eyes.

It seems as if it could never be quenched, no matter how many sips I find myself delighted by.

It's cruel really, this yearning, this everlasting sense of wanting that drives time forward. Even so, I'd never wish for anything other than this.I allow it to be the driving force of my time on this earth, as I consume more and more of your beauty.

Drop by drop, your essence flows into mine and poems draw near, laced gracefully with a subtle scent of winter's pristine mornings.

It's a wake up call, a song of sorts that calms these raging emotions and makes the turmoil of this world seem distant and I'd never wish for anything else.. A melody resonating from inside to inside, drawn out for mankind to see, as our souls form a duet of perpetual nature.

I imagine it's a beautiful sight, one to behold, for the naked eye, even if in my eyes it is a formless object of pure love and burning passion, filled with motions of vivid poetry and deep longing, filled with everything but nought.

And I ask myself, what could be more beautiful than that?