Ploaia sufletului

Am adormit în zborul către tine,

Și-acum mie rău de atâta bine,

Citesc nedumerit pe-o filă-n carte,

Că toate viețile de om ar fi deșarte.

Gândesc acum ce mult am mai iubit,

Și brusc din zboru-mi m-am oprit,

Căci și iubirea are un fel de moarte,

Atunci e adevărat, că viețile-s deșarte!

Prea mult cu ochii cufundați în carte,

Deodată m-am trezit că ești departe,

Și soarta manifeste peste tot împarte,

Că toate viețile de om ar fi deșarte,

Iar fiecare arde-n propriul univers,

Și-apoi din Cartea Vieții va fi șters.

Astăzi în partea de vest a țării,

Undeva în apropierea serii.

Un cutremur sa întâmplat,

A fost mic dar nimic nu a devastat.

La o adâncime mică a fost,

N-au fost victime de loc.

Dar sperietura a fost tare,

În Oltenia cea mare.

Din Vâlcea, Olt și până în Gorj,

Din Mehedinţi și până în Dolj.

Oameni mulți s-au înfricat,

De cutremur ei s-au panicat.

Și cum era apoi de așteptat,

Unda seismică ea sa deplasat.

Și în alte judeţe acesta sa simţit,

Dar nu a făcut pagube, nimic.

Nu a fost de intensitate mare,

Doar cinci virgulă doi grade se pare.

Dar a fost cutremur de suprafață,

Nu a căzut vreun bloc sau casă.

Că de cutremurul era mai mare,

Atunci în aceste judeţe era teroare.

Erau morți, blocuri și case,

Multe de cutremur dărâmate.

Că în Oltenia acum se spune,

Că aceste cutremure nu sunt bune.

Dar fiindcă sunt de intensitate mică,

Lumea nu trebuie să stea acum cu frică !

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Lektionen om kuben

Et stykke sten er taget,

han hugger med en mejsel af blod,

skinner med Homers øje,

den er skrabet med stråler

indtil terningen kommer helt ud.

Derefter kysser de kuben utallige gange

med din mund, med andres mund

og især med spædbarnets mund.

Derefter tages en hammer

og pludselig smuldrer et hjørne af terningen.

Alle, men absolut alle vil sige:

- Hvilken perfekt terning, det ville have været

hvis den ikke havde haft et knækket hjørne!

Și ce dacă iarna vine
cernând fugii de zăpadă...
Eu, mă învelesc cu tine
lăsând sufletu-mi să cadă
în al drgostei cascadă.

Și ce dacă pe la geamuri
frigul a gravat flori albe
adunându-le drept  lauri
și țesând din ele salbe.

Și ce dacă bate vântul
mult prea zbuciumat și rece
Este la fel ca și gândul
că, încă un an se trece
care a schimbat Pământul.

Și ce dacă în văzduh
se aud doar glas de ciori
iar pe lac, acolo-n stuh,
mai sticlesc doi ochișori.

Și ce dacă iarna vine
lăsând pomii dezbrăcați
Eu mă pitulesc în tine
precum conurile-n brazi
și te țin ca să nu cazi.

Și ce dacă iarna vine
și cad fulgii ca-n poveste
Eu mă plimb la braț cu tine
dulce îți șoptesc o veste...
Fericire, tu-mi faci zilele senine.

Drepturi de autor
Anna Dzengan 07.12.2020

E plin pocalul cu durere,

Şi suferinţa se deşartă,

La masă stau cei cu putere,

Şi hotărăsc cui s-o împartă.

E vai şi amar de lume,

Căci judele e rău şi orb,

Iubirea devenind genune,

În ochiul său de corb.

Şi-n sufletu-i de piatră,

Dreptatea e secată,

Căci poartă-n gând şi-n faptă,

O falsă judecată.

Doar îndoieli în noi suspină,

Cât corbii-s sus pe cracă,

Şi-n hrubele făr` de lumină,

Trăim o viaţă acră.

E plin pocalul cu durere,

Şi suferinţa se deşartă,

La masă stau cei cu putere,

Şi hotărăsc cui s-o împartă.

Câteodată vreau să zbor,

Dar nu mă pot desprinde de pământ

Şi atunci visez....

Câteodată vreau să privesc soarele în ochi,dar nu pot

Şi atunci mă închin lunii....

Câteodată vreau să fiu frumoasă,dar nu reuşesc

Şi atunci ascult glasul duios al iubirii....

Câteodată vreau să privesc stelele,dar nu le văd

Şi atunci îmi limpezesc mintea....

Câteodată vreau să zăresc surâsul Noului Început,

Dar ochii mi se închid

Şi atunci las zâmbet ochiului deschis....

Câteodată vreau să dorm în iarba mirosindă,

Dar mă tem să nu fiu văzută

Şi atunci ascult cântecul inimii....

Câteodată vreau să cred că florile nu se vor ofilii niciodată,

Dar mi le prind în păr 

Şi atunci chem îngerii să le plângă....

Câteodată vreau să ating cu vârful degetelor nemărginirea,

Dar sunt prea mică 

Şi atunci urc pe liniştea fiinţei....

Câteodată gândurile mele iau forma unui nor

Transformându-se în reverii,

Alteori iau forma cuvântului metamorfozându-se în ceva,

Alteori iau înfăţişarea tăcerii

În liniştea inimii .

Lasa ma sa ti strig numele

Sau macar sa l insemnez

Pe o foaie inlacrimata

Pe care inca sangerez

Lasa ma sa vin candva

Sa te prind de a ta mana

Sau macar s apar in vis

Pe capul meu cu o cununa

Imbracata in cristale

Si n ai mei ochi albe petale

Sa cad usor pe al tau brat

Sa zabovesc macar un ceas

Poate daca as pleca

Departe de aceasta lume

Unde nu ar fi durere

Si chinul nu m ar rapune

Poate daca as disparea

Si nu m ai vedea vreodata

Oare atunci iti va fi dor

De glasul meu de alta data?

Caci m as arunca din cer

Si tot acolo m as intoarce

Sa ma prinzi cu al tau brat

Sa ma tii la piept aproape

Sa dansam ca intr un vis

Iar tot visand, eu voi ramane

Pe veci cu gandul la tine

De nu pot in astă lume