În lumea mea

Ești trează?

Pentru că dacă nu ești,

Când o sa vezi poezia asta,

Eu o să plutesc în derivă

Pe undeva pe mare,

Să te caut în vis

Și să-ți fur o îmbrățișare.

Iar dacă nu dormi,

Mă găsești într-un acvariu,

Repetând același scenariu.

Pentru că dacă o să stau pe uscat,

O să mor de dor, întrebându-mă

Dacă îi lipsesc și eu micului meu dictator…

mereu, în fiecare oră, în fiecare zi, la două zile… măcar uneori 🥺.

(Nu știe, dar are noroc că are ochii ăia frumoși, altfel mă supăram de mult că e așa de misterios).

(Nu am un emoji suficient de nervos pentru asta, că aș fi pus).

Până încerc să fiu iar zen

și luminos,

o să-i trimit un pupic de noapte bună nervos, că așa merită dictatorii adorabili, misterioși.

În ochiul tău albastru se întâmplă

Că se revarsă un râu înapoi

O apă care se urcă,

Se ridică…

Și dă înapoi.

Se întâmplă că în ochiul tău albastru

Lumea e-o haină luată pe dos

Purtată de-un nor ce bea ploaia

Și învață să locuiască pe jos.

În ochiul tău albastru se vede o viață

Cu sufletul bătând dinspre moarte

Și dintre toate mormintele toate

Am învățat să citesc invers o carte.

De-a dreptul dacă te-aș citi

Din ochiul tău albastru aș vedea numai frumos,

Tu ești mai mult decât se vede cu ochiul liber…

Eu vreau să fiu orb,

De asta te iubesc pe dos.

Pe dos ca atunci cand îmi este dor

De-o îmbrățișare adevărată mai mult decât orice cuvânt,

În care nu am fost încă

Dar pe care am trăit-o de atâtea ori

În gând.

Pe dos ca atunci când te văd cum încerci să fii ca o piatră

Și încerci să aduni în tine toți norii posibili,

Atunci se vede cel mai tare în ochii tăi

Că porți albastrul cel mai sensibil.

De asta eu te iubesc pe dos,

Pentru că, deși ești cea mai frumoasă dintre toate zilele senine,

Frumusețea ta... e cel mai puțin interesant lucru la tine.

Am vrut să-ți scriu aseară,
dar am zis că îmi sting înainte pleoapele doar o secundă
și acum că m-am trezit realizez că
a fost o secundă cam lungă…

Știi? Stând în preajma ta mai mult am început să cred
că nici aerul din jurul tău nu e aer normal
și chiar și atunci când faci lucruri obișnuite,
le faci să pară ceva special.

Mă straduiam să-ți memorez chipul,
te priveam cu disperarea celui care crede că iubirea poate fi păstrată în memorie,
ca apa într-o palmă,
și mă gândeam că dacă te strâng destul în priviri,
mai târziu când dorul o să îmi vină,
o să am rezerve din tine.

despre asta… nu a funcționat.

De fapt știam ca nu o să funcționeze niciodată
pentru că să reții o privire ascunsă
înseamnă cel mai adesea că o să se risipească
și o să-ți fie dor de celălalt imediat cum ieși pe ușă.

Iar tu te plimbai așa prin lume ca o furnicuță harnică desigur
și atunci îmi imaginam ceva nebunesc,
că am o radieră umană uriașă
să pot să-i șterg pe toți și lumea să rămână pentru puțin doar a noastră.

Ce frumos ar fi să avem lumea doar pentru noi,
deja îmi imaginez cum luna s-ar colora albastră,
cum copacii desfrunziți și goi ar înflori pentru noi
de teamă că nu apucăm să ne iubim cu adevărat înainte ca lumea să se sfârșească.

Partea înfricoșătoare la lumile care stau să se termine,
este că mereu te întorci și spui că vrei să te mai uiți puțin în urmă pentru ultima dată,

dar cea mai înfricoșătoare parte cu adevărat este să nu fiu lângă inima ta niciodată.

De aceea, chiar dacă lumea noastră pare că se termină,eu încă cred că putem s-o oprim pentru o clipă
doar tu și eu să fim...
inimă lângă inimă.

Dragul meu fulg de nea,

Coboară-mi din gând,

Pe-un colind sau pe-o stea,

Să te prind în mâini.

Să te port în palmele mele,

Să-ți cânt colinde cu dor,

Fulg de nea, visător.

Fulg de flori.

Să-ți urez Crăciun senin,

Dulce alb, luminos,

Îmi lipsești atât de mult,

Fulg de gând frumos.

Să stăm împreună un ceas,

Printre colindători,

Să-ți mângâi obrajii roșii de la ger,

Fulgul meu zâmbitor.

Să stăm numai noi,

Printre oameni de zăpadă,

Să ne strângem în brațe tremurând de frig,

Fulg de nea, să nu te topești niciodată.

Dulce alb pe pământ,

Fulg de nea, fulg de gând.

Fulg de nea, fulg de dor,

Fulg de nea, fulg de gând, fulg de flori.

Cu ochii închiși te căutam prin lume

Și nu înțelegeam de ce nu te găsesc 

Când tu de fapt erai parte din stele

Un corp ceresc plutind prin univers.

Mi-am îndreptat privirea către tine

Și parcă străluceai tot mai intens

Atât de aproape, dar atât de departe

Sclipeai pe cerul negru fără sens.

Și parcă toate celelalte stele lângă tine

Se întunecau în semn de sacrificiu

Și împleteau liniștea ascuțită a nopții 

În legământul surd al propriului viciu.

Eram doar noi- eu pe pământ, tu lângă lună 

Nu ne vorbeam decât printre priviri 

Aveam ca martori numai stele stinse

Și un decor pictat din amăgiri.

Răsar din iasomii, insomnii

Somnul își întoarce fața spre vii,

Când pe-o parte, când pe alta,

Când pe stânga, când pe dreapta,

Și atâta că nu pot să întorc somnul spre soare,

Că dacă aș putea să-i dau alinare,

L-aș trimite pe urma călcâielor tale,

Să adune bucăți din bătăile inimii tale.

Tu ne privești așa, pe somn și pe mine,

De parcă n-ai ști că ne este frig fără tine.

Nu vezi că și viața din insomnii

Ne-o dai din cele mai înflorite iasomii?

Când pe-o parte, când pe alta,

Când pe stânga, cand pe dreapta,

Se răscolește somnul de nesomn,

Eu mă răscolesc de dorul unui om.

Si nu orice om, un om care mi se plimbă prin inima, prin piele, prin suflet, prin minte,

Că până și frigul acesta se simte

Ca prima ploaie după o secetă în care

Pământul a suferit de depărtare.

Tu și ploaia asta îmi sunteți totuna

Si-aș vrea să stați pentru totdeauna.

Și sper să nu-ți treacă prin minte nicio secundă că tăcerile mele sunt ce nu sunt,

Că dacă atunci când plouă asculți cu atenție,

O să auzi din picăturile care se frâng de pământ

Cum îți zic pe rând

Mi-e dor de tine mult, mult, mult, mult, mult.

Și nu doar când plouă, ci și cand te uiți într-o zi oarecare în univers,

Și-o sa ai surpriza sa te vezi…

Pe bucăți…

un ochi, o mână, un picior, o unghie, o geană, luna cu părul creț...

Că atâta am ajuns să te iubesc,

Că nu mai știu unde să te așez.

Trimit un zâmbet către voi

Și o frumoasă floare,

Spunând urarea de mulți ani

 Vouă, în zi de sărbătoare

Sunteți minunea pe pământ

Și prunci voi zămisliți,

Și cât de multă suferință

Ca noi barbații să fim împliniți

Cuvintele sunt prea puține 

Să ne cuprindă dragostea,

Dar cât în inimă va fi iubire

Sfântă rămâne ...nașterea

Mama este doar una pe pământ

Și care viață prin suspin ne-a dat,

Cu greu ea ne-a crescut și educat

Aripi ne-a pus și-n lume am zburat

........................ 

Vă mulțumim că existați

Iar când greșim voi ne iertați,

Și știm că făra-voastră jumătate

Noi niciodată nu vom fi...Tați!

Vouă: mamă, soție, soră, prietenă!

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată,
Este ca o floare care nu a fost nicicând udată.
E un pom ce-oferă roade cu un gust dumnezeiesc,
Dar care nu sunt culese și-n uitare putrezesc.

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată
E ca o pășune verde, de gândaci contaminată
Nu hrănește și n-adapă decât hâdul parazit,
Cam acesta e tabloul unui suflet neiubit.

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată,
Greu rămâne cald și vesel într-o lume necurată.
Se căznește, și se-ncruntă, și se-nvolbură un pic
Ca să afle-apoi că, singur, nu poate schimba nimic.

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată,
Este ca o brigantină pe o mare agitată
Când speranțele-s pierdute și când totul pare mort,
Doar vântul cald al credinței o aduce-ntreagă-n port.

Sufletul ce n-are parte de iubire niciodată
E un suflet cu o boală care greu va fi tratată
Nu-s remedii, nu-s pastile, nu se poate opera,
Nu-s transplanturi, doar alt suflet îl mai poate vindeca.

Mi te-am infuzat în sânge și acum simt cum mă pierd,

Ești drogul ce-mi cutremură temelia ființei mele,

Realitatea îmi fuge printre degete, ca nisipul fin,

Și-n vâltoarea ta, eu, o ancoră fără țărm, mă învârt.

Ai devenit seva ce prin vene-mi curge zilnic,

Un elixir amar și  totuși necesar ,

Bătaia inimii ,tu ești ritmul clinic,

Mă ții în viață, mă faci să delirez.

Nu mai sunt fix, un vas pe un ocean învolburat,

Cu busola spartă, navigând într-o furtună de tine,

În acest haos, ești singura constantă, neîncetat,

Ești furtuna, calmul și valurile ce mă înclină.

Infuzat cu esența ta, ce-mi invadează totul,

Lupt să recâștig balanța, însă tu ești ,

Te-ai topit în ființa mea, o adicție ce nu cunoaște leac,

Și-n acest turbinio, destine încleștate.

Când dragostea se înnămolește,
Tu să nu spui că s-a sfârșit.
Căci tot ce-n suflet se ivește
E-un potop neîmplinit.

E-un potop ce-ți arde mintea,
Lăsând în urmă doar un scrum,
Făcându-te să uiți povestea
Ce-ai adorat-o ca un nebun.

Ai adorat, iubind în șoaptă,
Și-atunci când dragostea-a-noptat,
Dar epuizat de-atâta teamă,
Simți că tot ce-a fost s-a terminat.

Tu, spulberat de gânduri triste,
Ca o nălucă ai pășit.
Pământul parcă  se  mai rotește —
dar pentru tine,  s-a oprit...

Steaua mea privind de sus,

Dulce a ta port vină,

Din dragoste ce-am de spus,

De ce nu vii, Tu vină?

Să te strâng la piept în noapte,

În iubire să m-adun,

Purtând cu mine doruri oarbe,

Numai una, să-mi aduci.

Ramurile mele duse,

De prăpăd iubire mare,

Ochii tăi culori închiși,

Buzele tale calde..

Privind tremurător,

Cerul gri ca de cenușă,

În izbândă triumfător,

Palma ta ca o mănușă.

Și focul meu nestins,

Se aprindea mai tare,

Ca-n apa cea de mir,

Luptând cu mâinile goale…

Și-și răguși chipul,

Ca o noapte caldă,

Tu să vii să mă cunoști,

Să-ți amintesc de-o seamă..

Aș da orice să mai vii,

Cum veneai odată,

Aș da orice să te întorci,

Să te mai clipesc odată..

Și din codru gri deschis,

Voi merge în tălpi goale,

Spre cer să te revăd,

Cu iubirea mea în spate..

În ceaiul meu mai gri ca viața,

Mi-e dor să te revăd,

În sufletul tău speranța,

Nu a murit, eu încă o văd..

Iubirea nu-i povară,

Steaua mea de-o viață,

Dragostea mea față de tine,

O vei găsi plină de ceață..

Și columne de florii,

Stelele privii de-acuma,

Se coborâ din al ei somn,

Privind razele de numa.

Iar în al ei palate,

Se trezi în noapte,

Cu ochii mari și greu deschiși,

Cu părul lin și moale..

Cobori tu,

Lin de ploaie,

Privind numa una,

Căci eu sunt mort,

Iar tu ești vie,

Iar muma mea e truda..

Din falnici celor doi,

Eu te urmez acuma,

Să cobori pe al tău senin,

Să-mi dai o sărutare,

Numai una…

Și din suspin auzi frunziș,

Chemarea de acuma,

Prin iubirea mea frumoaso,

Te iubesc atât de mult.

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Et øjebliks oprigtighed

Et øjebliks oprigtighed

i stedet for farvel

lad os give lidt skønhed

denne sidste time.

vi har ikke ændret os

det er bare en mening

Tag ikke et ord for givet

eller en ubetydelig gestus.

Nej, vi har ikke ændret os

det er bare en tilfældighed

Det ville vi i hvert fald være

og hvad vi taler om

vi er ikke to fremmede

Min elskede.

Et øjebliks oprigtighed

det ville være en sublim gestus

vi har modet til at indrømme det

at vi elsker hinanden.

Et øjebliks oprigtighed

de ville huske os

af vores gode år

ville minde os om i denne sidste time

Et øjebliks oprigtighed

i stedet for farvel.

vi har ikke ændret os

det er bare en mening

Tag ikke et ord for givet

eller en ubetydelig gestus.

Nej, vi har ikke ændret os

det er bare en tilfældighed

Det ville vi i hvert fald være

og hvad vi taler om

vi er ikke to fremmede

Min elskede.

Et øjebliks oprigtighed

det ville være en sublim gestus

vi har modet til at indrømme det

at vi stadig elsker hinanden

Et øjebliks oprigtighed

de ville huske os

af vores gode år

ville minde os om i denne sidste time

Et øjebliks oprigtighed

i stedet for farvel.

Et øjebliks oprigtighed

det ville være en sublim gestus

vi har modet til at indrømme det

at vi stadig elsker hinanden

Et øjebliks oprigtighed

de ville huske os

af vores gode år

ville minde os om i denne sidste time

Et øjebliks oprigtighed

i stedet for farvel.