Făt-Frumos din Stele

Poate ar trebui să-ți scriu să-mi cer iertare 

Însă pentru tine cuvintele mele n-au valoare 

Ce sens au toate dacă tu crezi că te mint 

La mie îi mai complicat când vine vorba de cea ce simt 

Întâi mai era ca-n rai,

Ziua-n care te bucurai,

Familiei I te alătuilrai,

Explorai locuri pe care le adorai,

Pe nimeni nu ignorai,

Peste tot te aventurai.

 Și poate totuși intr-o zi te voi imbratisa

Cum n-ai să crezi c-ar face-o cineva vreodată

Cred c-atunci sufletul mi-ar vibra

Ca-n degustarea unui vin de viță aleasa

Și poate totusi intr-o zi ne vom privi râzând

Și cu vinu-ti om celebra regăsirea noastră

Când luna plină se va vrea strălucind

Printre perdelele de la a ta fereastra

Și poate intr-o zi tot dorul nu-mi va fi in zadar

Sa te întorci c-un strop de vin în dar

În ciuda a tot sa spui ca și ție ti-a lipsit

Al povestii noastre...final fericit.

08-29

Ploaia de stele ce cade din cer,

Hrănește rădăcina primei iubiri,

Înflorind în crepuscul de priviri

Precum florile unui vonicer.

Ramurile lui în patru muchii,

Inspiră iubirea prin jurăminte

În cuvinte blânde și sfinte

Ce-n bucurie oglindesc ochii.

Nuanțele albe-verzui de arbust

Împrăștie mirosul dulce al fericirii,

Și tu împărtășești efectul iubirii

Fără a ignora aspectul ei vetust,

Sentimentul iubirii este veșnic.

Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,

Diamant într-o montură din aur,

Simfonie în suflet creată năstrușnic.

Mă-nchin la Tine Sfinte Doamne

Dimineața când ochii îi deschid,

Și mulțumesc prin a mea gură

În timp ce lumânarea o aprind. 

Simt, că Tu ești alinarea mea

Și protector pe ăst pământ,

Prin rugă cer să mă primești

Sub sfântul Tău..acoperământ. 

În Tine cred pân' la mormânt

Și știu că am rămas fiul iubit,

Prin tot ce Tu reverși pe mine

De când pe Tine...te-am găsit. 

Tu-mi ești și casă și speranța

De-a trece peste încercări

Tu-mi ești prietenul adevărat

Și-al meu răspuns la întrebări. 

Cu Tine, zi de zi pășesc în viață

Și frică n-am de nimeni și nimic,

Că Tu-mi arăți calea spre biruință

Și mâna mi-o întinzi să mă ridic. 

Cum aș putea vreodat' uita de Tine

Și Numele în rugă să nu-l rostesc,

Când iubirea Ta, eu, zilnic o primesc

Așa, că azi și mâine,Ție, îți mulțumesc!

urăsc să mă uit în ochii tăi,

urăsc să-mi lași în minte numai vânătăi,

după ce te joci cu orice urmă de speranță,

crezând că vei recunoaște, cu siguranță,

ce simți cu adevărat,

poate nu te vei mai simți așa împovărat.

urăsc când râd la glumele tale,

urăsc că sentimele mele pentru tine sunt fatale,

chiar dacă, probabil, nu îți dai seama,

dar poate se va termina, curând, drama.

totuși, poate mă înșel,

și, cu puțin noroc, simți și tu la fel.

urăsc faptul că însemni atât de mult pentru mine,

urăsc că ce simt nu pare să se termine,

urăsc că nu putem fi sinceri despre noi

și că încă te asiguri dacă unu cu unu fac doi,

cel mai mult te urăsc pe tine,

dar și pentru că te iubesc mă urăsc pe mine.

Respirația și trupu-ți
Mă hrănesc numai de tine.
Tăcere, tăcere.
Iartă-mă, tu, iubire!

Ochii tăi strălucitori
Mai mereu îmi dau fiori.
Tăcere, tăcere.
Lasă cântecul să urle!

Glasul tău pătrunzător
Mă-ntărește să nu mor.
Tăcere, tăcere.
Te rog, nu uita de mine!

Tu prin stele enigmatic,
Stai ca lupul singuratic.
Și nu te-am văzut demult,
Ești departe prin văzduh.

Ploaia îți atinge corpul
Și cămașa ți-o înmoaie.
Apa curge peste tine,
Ai nevoie. Ești o floare.

N-am umbrelă să te apăr,
Cum nici tu nu mai ai glas.
Ți-am călăuzit fiece pas.
Dar nu mai aveai astâmpăr.

Și tânjesc dup-al tău trup.
Să te văd, să te seduc,
Să mă pierd într-un sărut.
Și pozele să nu le rup.

Ai fost marea mea iubire,
Iar eu am crezut în tine!
Lasă-mă să nu-mi mai pese,
Vai! Deja e ora zece.

Brațele îmi sunt înfipte
Și eu nu mai am cuvinte.
Uită-mă și nu te-ntoarce,
Vreau doar să mă lași în pace!

Noaptea din nou apare
Ca o plapumă neagră peste pământ.
Apare ca o dulce alinare
Și-mi eliberează tot ce am în gând.

Apare Luna, regina nopții,
Iar pe obraz îmi curge lacrima,
Lăsând în urmă durerea morții
Ce mi-a întunecat inima.

Și mă uit din nou pe cer,
Văd stelele uitându-se la mine,
Care pe rând în ochii mei pier
Astre nemiloase, de durere pline.

Durerea o văd și-n lac,
O durere nesfârșită.
Și mă pun pe mal să zac.
Oare va pleca durerea asta cumplită?

Sper că ți-a ajuns acum!
Meritai, ce pot să spun!
Suferi’ai mult și des
Și eu să mă mai calmez.

Sper cu mărul să te-neci
Vina Evei nu e’n veci.
Nici a șarpelui turbat,
Tu cu gura ai mușcat.

Cred c-ai realizat acum,
Otrava nu-i drumul cel bun.
Nici iubirea cea din joaca,
Cum făceai și tu odată!

Ce frumoasă ești,

Zână dragă din povești!

Să plecăm în lume aș vrea,

Să te fac mireasa mea.

Ce specială ești,

Fată dragă din nămeți!

Să-mi zidesc casa aș vrea.

Să fii tu familia mea.

Tu, frumoasă floare de mai.

Cu-n zâmbet scos ca din rai.

Lasă-ți pletele să curgă,

Pe umerii tăi s-ajungă.

Ochii tăi cei cafenii,

Îmi dau fiori inimii.

Și cu tenul măsliniu,

N-apuc mâine să mai fiu.

Și ai păr ca abanosul,

Oi fi oare norocosul?

Și parfumul tău floral,

Lasă-n mine-un puls vital.

Și te-am prăpădit în vânt

Și căzut-am la pământ.

Tu zburai peste mormânt,

Eu de dor eram flămând!

Ai fost o floare de mai,

Topită-n aburii de ceai.

Și îți simt mirosul tare,

Tu, vis… doar asemănare.