Vulcanul

N-am știut să te primesc,
Nici să îți răspund firesc.
Eu am fost doar un obstacol,
Ție-ți trebe’ un miracol!

Tu erai furtună vie,
Eu, un zid făcut din frică.
Și m-ai vrut așa cum sunt,
O „floare” de ceață risipită.

Mi-ai citit pașii pe față,
Mi-ai avut grija de mamă,
Și în loc să mă apropii,
M-am ascuns în a ta palmă.

Tu, Soare și caldă.
Eu, Luna și rece.
Ai crezut că sunt iubire,
Pe când eu eram doar…

Azi, când este „ora zece”,
Poate tu deja mă uiți.
Dar să știi…ai fost lumină,
Iar eu orb printre căzuți!

Răspuns la „Utopie”

În pădurea liniștită,

Pusa-mi cortul neclintit.

Vine vulpea hămesită

Și-mi fură ce am gătit.

Iubito, arată-mi scoicile
Și cântă-mi toate nopțile,
Căci învolburata mare,
Scrupule sigur nu are!

Soarele este un astru
Și văd cerul cel albastru,
Căci, eu fără tine nu-s,
Dar tu mă privești de sus!

Da, tu dragul meu nebun
Și frumos, ce pot să spun,
Căci fierbintele nisip,
Nu așteaptă nici un pic!

Ai răbdare cât cuprinde
Și nu te lega de cvinte,
Căci Soarele rău te arde.
Flacăra-ți bate pe spate!

Să adormi pe poala mea
Și să-ți simt inima grea,
Căci, eu te-am iubit și-așa.
Plaja ne va mângâia!

Aș dansa, cu tin’ iubito
Și prin valuri aș zbughi-o,
Căci, grabnic pescărușii zboară.
Eu te vreau de odinioară!

O, speranță de smarald,

Văd în tin’ un suflet cald.

Mâinile mi-s înghețate,

Dă-mi iubire să mă rabde.

Trupul tău cel dezvelit,

Las-un gol nemărginit

Și parfumul de-orhidee,

Lasă-n minte o idee.

O, tu dragul meu nebun,

Cu ochi verzi ca la alun.

Ia-mă-n brațe și stârnește

Tot ce-a fost și tot ce este.

Sper că ți-a ajuns acum!
Meritai, ce pot să spun!
Suferi’ai mult și des
Și eu să mă mai calmez.

Sper cu mărul să te-neci
Vina Evei nu e’n veci.
Nici a șarpelui turbat,
Tu cu gura ai mușcat.

Cred c-ai realizat acum,
Otrava nu-i drumul cel bun.
Nici iubirea cea din joaca,
Cum făceai și tu odată!

Floare de Fier,

Ce-i dai din cer?

Floare-de-colț,

Și-n cale-o scoți.

Poartă în piept,

Pulsul incert.

Nu-i trebe’ scut,

Nici jurământ!

Nu se destramă,

Nu îi e teamă!

Nu cere drum,

Arde cu fum!

Cu pielea-n vânt,

Și pasu-i sfânt!

Calcă pe jar,

N-are habar!

Din spini își coase

Zile frumoase!

Nu plânge stele,

Plânge cu jele!

Pe câmp cu dor,

Sub cerul lor,

A scris cu sânge,

Ce inima-nfrânge!

......................................

Și-a luptat, mai ceva ca un bărbat, Ecaterina Teodoroiu, nume nemuritor al poporului român!

Inspirație:

„Floare de Fier" - E-an-na

„Floare de colț" - Ducu Bertzi

adormit printre paginile unei cărți,

un șoarece ștrengar

savurează dulceața unei poezii.

o cinteză neinvitată,

ciugulește firimituri,

apoi

zboară

cântând pe la streșini.

Îi lucesc în iarbă ochii adânci de ploaie,

Cred că e rănită pasărea-văpaie…

Când răsună glasul muntelui de fier,

Inima vântoasei tremură în cer.

Poa’ să fie duh căzut din paradis -

Ce să fie, mamă, pasăre ori sfinx?

Cum zice legenda, s-a întâmplat odată,

Duhul prinse viață într-un fir de apă…

Nu este nălucă din vremuri uitate,

E sufletul ploii venit de departe.

E demult acolo, l-am văzut cândva,

Era piatră seacă, pământ nu era.

din cartea ilustrată pentru copii:

Copilul și norul - Ștefan Radu Mușat

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

Fjärilar

Vita och röda fjärilar,

Och brokig, vacker,

Jag fångar dem i nätet,

När min mamma lämnar mig.

Jag fångar dem i flykten,

Men jag dödar dem inte;

Men jag tittar på dem,

Att de är små,

Och vackra, och jag gillar dem,

Men jag gör dem inte

Ingen skada, inte alls.

Och om jag spelar

Med några, jag vet

Trevligt att ha honom

Och alla, från nätet,

Jag hjälper dem

Och flyga

Enligt deras vilja.

Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"

Suntem înconjuraţi, neîncetat,

De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,

Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".

Copiii, mai cu seamã, ne uimesc

Cum leapãdã cuvântul românesc:

Spunând "Hello!", în loc de "Ziua bunã!",

Şi-atâtea, cã... nu ştii ce vrea sã spunã.

N-aş fi crezut c-aşa vreme sã vinã,

Sã o înveţe puiul, pe gãinã:

Ei ştiu ce este un calculator,

Mai bine decât chiar pãrinţii lor!

Revãd filmul de ieri, la interviu,

Se uitã la ecran, în timp ce scriu!

Conduc o firmã-ntreagã, c-un buton,

Mai ceva decât chiar Napoleon!

A fost o vreme-n casa pãrinteascã,

Când mã temeam, fãrã sã trebuiascã:

Un lucru mic sau mare, de stricam,

Plângeam un ceas, uitându-mã pe geam.

Cei mici de azi, rãcnesc, dar nu de teamã

Ci de nervoşi sau cã nu-i bagi în seamã.

Dacã voiesc, cumva, vreo jucãrie,

Îţi cauţi drum, pânã la librãrie.

Cum tehnicii-i încurc nomenclatura,

Îmi vine sã zâmbesc, cu toatã gura:

Un telefon, trimis de un amic,

Nu-l foloseam, de fricã sã nu-l stric.

Mã uit la cei ce sunt micuţi acum,

Ei "stau pe laptop", nu se joacã-n drum;

Ştiu "naviga", cât sunt de mititei:

Ne fac de râs! Ia, uită-te la ei!

Dar nu-i râs sãnãtos, ci e semn rãu,

De-i "academician" copilul tãu,

De nu-i în stare-a face o prostie,

De-a avea vise şi copilãrie!

Dacã nu te ocupi de fiecare,

Vor sta, fãrã a cere de mâncare,

Cu nasul toatã ziua-n telefon,

Dar nu s-aştepte ca sã-i vinã ton.

Ci, vor cãlãtori în alte lumi,

Spre care nu tu însuţi îi îndrumi;

Însã eşti responsabil, ca pãrinte,

Cã eşti matur şi ai mai multã minte!

Ei ştiu actori sau star-uri muzicale

Şi strigã tare la semifinale;

Dar, de literaturã, n-au habar:

Se uitã-n cãrţi, ca mâţa-n calendar.

Pe lângã faptul cã suntem hapsâni,

Avem mândria noastrã, de români.

Când te pricepi aproape la orice,

Nu ştii nimic de treabã... asta e!

Tu te trufeşti de câte limbi cunoşti,

Îi fi deştept, dar... nici alţii mai proşti!

Îţi pare bine c-ai atâta spor

Şi ştii engleza... din televizor.

De la zuluşi şi pân-la eschimoşi

De la cei treji, la cei cu ochii roşi,

Nu ai sã vezi popor, oricât te plimbi,

Fãlindu-se a şti te miri ce limbi!

Dar, pe român, nu-l pomeneşti aşa!

El vrea sã fie "cool", pe barba sa.

Şi se va strãdui, din rãsputeri,

Sã-nveţe astãzi, ce uitase ieri...

Din ţara lui, sã nu ajungã slugã

Pãrinţii îl învaţã ca sã fugã.

Decât stãpân modest, între vecini,

Mai bine slugã mare, la strãini.

Mai bun, decât tocana de legume,

N-am pomenit un alt produs, pe lume,

Nici mai gustos ca pizza culturalã

Înãbuşitã-n a prostiei oalã!

În copilărie sunt jocuri frumoase,

Nu te obosesc, nici plictisesc nici odată

La grădiniță, la școală și mai departe,

Încep altele, cele învățătoare de carte.

Acum trebuiesc triate câte joacă, câte carte,

Când intri în iureșul vieții, e cam târziu

Jocurile se pierd în viață des, la pareu,

Și te poți plânge că nenorocul nu-ți face parte.

Anii tinereții, trec de zici ca fost un vis,

 Sunt multe de văzut, de ascultat, mulți pași,

De rătăcești drumul, nimeni nu-ți cere bis,

Și nu te etichetează cu bis ca pe victoriași.

Din copilărie, croieștți un țel, un crez

În joacă, în glumă ți-l imaginezi ca un ideal,

Planul se furișează ușor, ușor către mal

La maturitate, culegi ovații, ca un tip -breaz-

În toate trebuie muncă și susținut efort,

Nu poți de la început să ai de toate, confort

Dar dacă îți poți coordona urgențile noi,

Ești un om pe altă treaptă, fără de nevoi.

În lumea notelor muzicale, 

Te joci prin cântec cu nerăbdare, 

Imaginația zboară de-îndată,

La notele DO RE MI 

Ca într-o lume minunată,                                                                                                                                                                              

Copilăria , magie curată

Pe portativ sar note mici,

Și vise presărate cu sclipici,

Le vezi în sus și în jos,

De parcă ai fi într-un vis frumos



E regina notelor,

Deschide portativul cântecelor, 

Are cel mai important rol

E frumoasa Cheia Sol



Ea cuprinde multe note 

Cântăndu-le ajungi la diferite cote 

Pentru muzică e ca o mamă

Ea se mai numește gamă