Cățelul Azorel
Azorel e un cățel.
Alb, frumos și mititel.
Latră cât il ține gura
Și aleargă tot într-una.
Este cel mai curajos
Cu stăpânul cel frumos
Nu te poți apropia,
Să-i faci rău acestuia.
Cât este de grijuliu
Când vine noaptea târziu..
De departe simte știe..
Îl așteaptă ca să vie
Și-i atât de bucuros.
Ce să facă, doar el știe
E iubit și este mândru
De stăpânul respectuos
Categoria: Poezii pentru copii
Toate poeziile autorului: Cristea Mircea Romulus
Data postării: 16 iulie 2024
Vizualizări: 382
Poezii din aceiaşi categorie
Nicolae, Nicolae…
Nicolae, Nicolae
Cel cu ochii de vapaie
Tu esti cel care-a unit neamuri
In ale Domnului ramuri.
Diferit ai fost de fel,
Si ai facut voia Domnului din cer,
Ai fost făptură neînțeleasă
Încă de la sânul mamei aleasă.
Ai răzbit pentru al tău neam,
Și-ai ajutat pe orișicine,
Ai făcut din om copil,
Și le-ai adus doar nemurire.
Și din bătrâni știm ale tale povețe,
Așa cum ai salvat și fetele junețe,
Ești sus de-a dreapta Tatălui,
Și-ți pui cu condei ale omului idei.
Un fel de legendă
Cândva, într-un cătun sărac,
Trăia o fată minunată
Care la toți le era pe plac,
Dar o vedeau mereu întristată.
Părinții ei se tot plângeau
La lume, și la bunul Soare,
Și tare mult ei că vroiau
Să n-o mai vadă gânditoare.
Băieți cu stare și de neam
Veneau ferice s-o pețească,
Dar ea mereu privea pe geam
Un mândru crai ca să zărească.
.................................................
Noaptea fugea după zi,
Și ziua era alungată de noapte.
Dar, se-ntâmplă într-o zi
Ca fata s-audă mici șoapte.
Curioasă să-nțeleagă mai bine
Se-aplecă peste zorele
Și-auzi venind spre sine
Foșnet surd și ciripit de păsărele.
Din grădină, păsările zgomotoase
Se așezară-n poala fetei,
Și în glasuri cristalin miraculoase
Amintiră de un tei și a margaretei.
Sub acel tei, Vlasă oftează.
În gându-i o margaretă boreasă,
Ca simbol, dar curajul nu-i cutează
Ca să o ceară de mireasă.
Fetei inima-i s-aprinse.
Cu condeiul pe hârtie
Rânduri către el trimise
Ca la ea de-ndat să vie.
Când cei doi se întâlniră,
Stele și luna plină,
Sus pe cer, că se stârniră
Trimițând o rază cristalină.
Ziua cu noaptea se uniră
Când acasă la fata aleasă
Nuntașii în alai o porniră
Cu cimilituri și-o tulnicăreasă.
..................................................
Și mulți ani trecură
De când mândrii soți
Sub tei se-ntâlniră
Căci azi au nepoți.
Barza și broasca
Printre trestia din plaur
Ce cu luciul ei de aur
Se întinde ca o salbă,
S-a oprit o barză albă.
Aplecându-și ciocu-n jos
Chiar se pare, cu folos.
Căci în iarba verde, deasă,
S-a ascuns broasca râioasă,
Înștiințată prea târziu
De suratele-i din râu,
Că o barză stând pe-o rână,
Se uita la ea cu râvnă.
Într-un fel se tot gândea
Oare barza n-o trecea
Peste trupul ei călcând
Fără să-i prindă de gând?
Sau poate cu ciocu-i mare,
Făr' să facă zarvă tare,
O va lua într-o secundă
Fără chiar să stea la pândă?
Dară berzei pare-se,
Tot așa uitându-se,
Îi veni milă deodată
De broasca cea îndurerată,
Și zărind berzele-n zbor
Că treceau peste un nor
Îndreptându-se grăbite
Către țărmurile-nsorite,
Aripile și le-ntinse,
Cu picioarele împinse
Iarba verde de mătase,
Și gândi broasca s-o lase,
Zburând sus și tot mai sus
Ca un soare neapus.
Iară broasca cea-ngâmfată
Se mândri către-o surată:
-Ai văzut că barza zboru-i
Și l-a luat s-ajungă stolu-i?
-De frică ca să nu fie
Măncată de noi de vie,
Zise cealaltă surată
Fudulă ca și-astălaltă.
reverii/1
cine poate
să-oprească norii
din pelerinajul lor trecător pe la porțile tristeții?
copacii-
cu crengile lor-nflorite,
le alină suspinul.
cu triluri fermecatoare,
păsările
le oblojesc rănile.
da, ați ghicit;
numai soarele deschide în inima lor
fereastra iubirii.
Fluturii de Elena Farago în norvegiană
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Sommerfugler
Hvite og røde sommerfugler,
Og variert, vakkert,
Jeg fanger dem i nettet,
Når min mor forlater meg.
Jeg fanger dem på flukt,
Men jeg dreper dem ikke;
Men jeg ser på dem,
At de er små,
Og vakre, og jeg liker dem,
Men jeg gjør dem ikke
Ingen skade, ikke i det hele tatt.
Og hvis jeg spiller
Med noen, jeg vet
Hyggelig å ha ham
Og alle, fra nettet,
Jeg hjelper dem
Og ta fly
Etter deres vilje.
Copilărie
Casa părintească
Casa unde am copilărit
Cineva timpul sa l oprească
Că deodată ne a părăsit
Genunchi juliti pe stradă
Fericiți la masă
Mâini rupte prin ograda
Și copilăria era frumoasă
Cireșe vara noi luam
Și nimeni telefon nu avea
Iarna la focul șemineului povesteam
Și bunica ne colinda
Banii doar niște hârtii erau
De etichete nu ne interesa
Bomboanele ne bucurau
Cu Iphone nu ne recompensa
Uite așa copilaria la noi a fost
A trecut și a fost perfect
Când ne jucam lapte gros
Copilarie te respect!
Nicolae, Nicolae…
Nicolae, Nicolae
Cel cu ochii de vapaie
Tu esti cel care-a unit neamuri
In ale Domnului ramuri.
Diferit ai fost de fel,
Si ai facut voia Domnului din cer,
Ai fost făptură neînțeleasă
Încă de la sânul mamei aleasă.
Ai răzbit pentru al tău neam,
Și-ai ajutat pe orișicine,
Ai făcut din om copil,
Și le-ai adus doar nemurire.
Și din bătrâni știm ale tale povețe,
Așa cum ai salvat și fetele junețe,
Ești sus de-a dreapta Tatălui,
Și-ți pui cu condei ale omului idei.
Un fel de legendă
Cândva, într-un cătun sărac,
Trăia o fată minunată
Care la toți le era pe plac,
Dar o vedeau mereu întristată.
Părinții ei se tot plângeau
La lume, și la bunul Soare,
Și tare mult ei că vroiau
Să n-o mai vadă gânditoare.
Băieți cu stare și de neam
Veneau ferice s-o pețească,
Dar ea mereu privea pe geam
Un mândru crai ca să zărească.
.................................................
Noaptea fugea după zi,
Și ziua era alungată de noapte.
Dar, se-ntâmplă într-o zi
Ca fata s-audă mici șoapte.
Curioasă să-nțeleagă mai bine
Se-aplecă peste zorele
Și-auzi venind spre sine
Foșnet surd și ciripit de păsărele.
Din grădină, păsările zgomotoase
Se așezară-n poala fetei,
Și în glasuri cristalin miraculoase
Amintiră de un tei și a margaretei.
Sub acel tei, Vlasă oftează.
În gându-i o margaretă boreasă,
Ca simbol, dar curajul nu-i cutează
Ca să o ceară de mireasă.
Fetei inima-i s-aprinse.
Cu condeiul pe hârtie
Rânduri către el trimise
Ca la ea de-ndat să vie.
Când cei doi se întâlniră,
Stele și luna plină,
Sus pe cer, că se stârniră
Trimițând o rază cristalină.
Ziua cu noaptea se uniră
Când acasă la fata aleasă
Nuntașii în alai o porniră
Cu cimilituri și-o tulnicăreasă.
..................................................
Și mulți ani trecură
De când mândrii soți
Sub tei se-ntâlniră
Căci azi au nepoți.
Barza și broasca
Printre trestia din plaur
Ce cu luciul ei de aur
Se întinde ca o salbă,
S-a oprit o barză albă.
Aplecându-și ciocu-n jos
Chiar se pare, cu folos.
Căci în iarba verde, deasă,
S-a ascuns broasca râioasă,
Înștiințată prea târziu
De suratele-i din râu,
Că o barză stând pe-o rână,
Se uita la ea cu râvnă.
Într-un fel se tot gândea
Oare barza n-o trecea
Peste trupul ei călcând
Fără să-i prindă de gând?
Sau poate cu ciocu-i mare,
Făr' să facă zarvă tare,
O va lua într-o secundă
Fără chiar să stea la pândă?
Dară berzei pare-se,
Tot așa uitându-se,
Îi veni milă deodată
De broasca cea îndurerată,
Și zărind berzele-n zbor
Că treceau peste un nor
Îndreptându-se grăbite
Către țărmurile-nsorite,
Aripile și le-ntinse,
Cu picioarele împinse
Iarba verde de mătase,
Și gândi broasca s-o lase,
Zburând sus și tot mai sus
Ca un soare neapus.
Iară broasca cea-ngâmfată
Se mândri către-o surată:
-Ai văzut că barza zboru-i
Și l-a luat s-ajungă stolu-i?
-De frică ca să nu fie
Măncată de noi de vie,
Zise cealaltă surată
Fudulă ca și-astălaltă.
reverii/1
cine poate
să-oprească norii
din pelerinajul lor trecător pe la porțile tristeții?
copacii-
cu crengile lor-nflorite,
le alină suspinul.
cu triluri fermecatoare,
păsările
le oblojesc rănile.
da, ați ghicit;
numai soarele deschide în inima lor
fereastra iubirii.
Fluturii de Elena Farago în norvegiană
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Sommerfugler
Hvite og røde sommerfugler,
Og variert, vakkert,
Jeg fanger dem i nettet,
Når min mor forlater meg.
Jeg fanger dem på flukt,
Men jeg dreper dem ikke;
Men jeg ser på dem,
At de er små,
Og vakre, og jeg liker dem,
Men jeg gjør dem ikke
Ingen skade, ikke i det hele tatt.
Og hvis jeg spiller
Med noen, jeg vet
Hyggelig å ha ham
Og alle, fra nettet,
Jeg hjelper dem
Og ta fly
Etter deres vilje.
Copilărie
Casa părintească
Casa unde am copilărit
Cineva timpul sa l oprească
Că deodată ne a părăsit
Genunchi juliti pe stradă
Fericiți la masă
Mâini rupte prin ograda
Și copilăria era frumoasă
Cireșe vara noi luam
Și nimeni telefon nu avea
Iarna la focul șemineului povesteam
Și bunica ne colinda
Banii doar niște hârtii erau
De etichete nu ne interesa
Bomboanele ne bucurau
Cu Iphone nu ne recompensa
Uite așa copilaria la noi a fost
A trecut și a fost perfect
Când ne jucam lapte gros
Copilarie te respect!
Alte poezii ale autorului
Mașina mititica
Mașina mea-i mititica,
Roțile mereu se strica
Are și un motoraș,
Parca-ar fi un greieraș.
Tăticul meu, deși are,
O mașină mult mai mare
Ea se strică tot mereu,
Fiindcă umblu eu la chei.
Tăticule sa mă ierți
Te rog că sa nu mă cerți
Credeam că mașina ta
Are-o cheie că a mea.
Crede de vrei...
Lucrarea Domnului există,
Dar fără de credință ea,
Nu are ea putere,
Spre a se realiza.
Cu rugăciunea noastră,
Ne ajută neîncetat,
Ce însuși noi îi cerem,
Să fie realizat.
Dacă în rugăciune,
Nu pui sufletul tău,
Ca floarea-i fară apă,
Se usucă tot mereu.
Credința noastră este...
Lucrul cel important,
Ea e dată de Domnul,
Cel mult prea lăudat.
Cine-i prietenul meu .
Când iubești cred cel mai bine..
Iubește te-ntai pe tine, apoi e soția ta
Și fiindcă este un dar, copii să-ți fie har
Sunt pe lume oameni care..
Foarte credincioși se pare,
Că-ți sunt ție pe vecie,
Prieteni oare nu se știe ?
Cum se poartă la necaz...
Atunci îi cunoști mai bine,
Le vezi fața adevărată,
Nu-s prieteni ci dușmani
Nu-s cum ai crezut odată,
Când ai fost trădat.. și iată...
Încă nu ma-mam învățat.
Ce-nseamna prietenia...
Mă întreb acum mereu !?
Nu se știe niciodată...
Cine-i prietenul meu.
Vino cu lumina ta..
Doamne vrem a ne scăpa...
Întuneric, nu ne da.,
Vino cu lumina ta,.
Cer de la sfinția ta,
Cu puterea ta cea mare,
Dă Doamne la fiecare
Pacea fie între noi,
Scapă Doamne din nevoi..
Cer eu Doamne de la tine,
Totu-i pentru mine bine.
Și le doresc tuturor,
Să îți cerem ajutor.
Un mic dar
Bine este cuvântat,
Cel ce-n biserică a dat,
Domnul toate vede el,
Cea ce facem pentru el,
Un mic dar, recomandat ,
Ajută să fi iertat,
De păcate și de rele,
Dumnezeu știe de ele,
Și ești pomenit mereu,
Na aștepta numele tău,
Să-l auzi căci Dumnezeu,
In lucrarea ce o are..
El știe pe fiecare,
Ne răsplătește, ne iartă,
Nu ne lasă niciodată.
Mașina mititica
Mașina mea-i mititica,
Roțile mereu se strica
Are și un motoraș,
Parca-ar fi un greieraș.
Tăticul meu, deși are,
O mașină mult mai mare
Ea se strică tot mereu,
Fiindcă umblu eu la chei.
Tăticule sa mă ierți
Te rog că sa nu mă cerți
Credeam că mașina ta
Are-o cheie că a mea.
Crede de vrei...
Lucrarea Domnului există,
Dar fără de credință ea,
Nu are ea putere,
Spre a se realiza.
Cu rugăciunea noastră,
Ne ajută neîncetat,
Ce însuși noi îi cerem,
Să fie realizat.
Dacă în rugăciune,
Nu pui sufletul tău,
Ca floarea-i fară apă,
Se usucă tot mereu.
Credința noastră este...
Lucrul cel important,
Ea e dată de Domnul,
Cel mult prea lăudat.
Cine-i prietenul meu .
Când iubești cred cel mai bine..
Iubește te-ntai pe tine, apoi e soția ta
Și fiindcă este un dar, copii să-ți fie har
Sunt pe lume oameni care..
Foarte credincioși se pare,
Că-ți sunt ție pe vecie,
Prieteni oare nu se știe ?
Cum se poartă la necaz...
Atunci îi cunoști mai bine,
Le vezi fața adevărată,
Nu-s prieteni ci dușmani
Nu-s cum ai crezut odată,
Când ai fost trădat.. și iată...
Încă nu ma-mam învățat.
Ce-nseamna prietenia...
Mă întreb acum mereu !?
Nu se știe niciodată...
Cine-i prietenul meu.
Vino cu lumina ta..
Doamne vrem a ne scăpa...
Întuneric, nu ne da.,
Vino cu lumina ta,.
Cer de la sfinția ta,
Cu puterea ta cea mare,
Dă Doamne la fiecare
Pacea fie între noi,
Scapă Doamne din nevoi..
Cer eu Doamne de la tine,
Totu-i pentru mine bine.
Și le doresc tuturor,
Să îți cerem ajutor.
Un mic dar
Bine este cuvântat,
Cel ce-n biserică a dat,
Domnul toate vede el,
Cea ce facem pentru el,
Un mic dar, recomandat ,
Ajută să fi iertat,
De păcate și de rele,
Dumnezeu știe de ele,
Și ești pomenit mereu,
Na aștepta numele tău,
Să-l auzi căci Dumnezeu,
In lucrarea ce o are..
El știe pe fiecare,
Ne răsplătește, ne iartă,
Nu ne lasă niciodată.