Nicolae, Nicolae…

Nicolae, Nicolae

Cel cu ochii de vapaie

Tu esti cel care-a unit neamuri

In ale Domnului ramuri.

 

Diferit ai fost de fel,

Si ai facut voia Domnului din cer,

Ai fost făptură neînțeleasă

Încă de la sânul mamei aleasă.

 

Ai răzbit pentru al tău neam,

Și-ai ajutat pe orișicine,

Ai făcut din om copil,

Și le-ai adus doar nemurire.

 

Și din bătrâni știm ale tale povețe,

Așa cum ai salvat și fetele junețe,

Ești sus de-a dreapta Tatălui,

Și-ți pui cu condei ale omului idei.


Categoria: Poezii pentru copii

Toate poeziile autorului: ANONIM poezii.online Nicolae, Nicolae…

Data postării: 29 februarie

Vizualizări: 244

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Râsul este ZEUL LOR

Râsul este ZEUL LOR

 

Râd copiii'n luciul apei 

Râd copii pe topogan 

Râd copiii prinși în ploaie 

Râd copiii stați la soare 

Râd copii cât le e ziua 

Noaptea'n somn râd câteodat'

Râd copiii la scăldat

Bucuroși și jucăuși 

Râd copii la săniuș 

Râd de omul de zăpadă

Râd oricând și din orice

Râd de sunt și supărați 

Râsu-i pura bucurie 

Răzi copile, râzi cât poți 

 Râd din inimă copiii 

Zeul râsului e-al lor 

 

Florin Ristea

1.06.2024

22:45.

Mai mult...

o adiere de simfonii albastre/6

berzele și-au regăsit cu bucurie

vechile cuiburi.

 pe verandă,  calci pe cojoace,

priviți!

sub pălăria  Irinucăi,

s-au pitit

doua șopârle obraznice.

Mai mult...

Camelia

A ieşit în zori o fată, având rochia brodată

şi încinsă la mijloc cu un fluture de in

când pe frunze mai era lacul cerului senin.

Cum din fire-i râzătoare,

se opri să stea de vorbă

în grădină cu o floare:

unele în cuib de rouă, alte nalte cât un munte.

Însă una-i prea cochetă: are guler de satin,

împlinit cu fagur roşu.

Mai văzu aşa minune altădată la bunici

când pe gard cânta cocosu’ -

ea făcea căsuţe-n şir printre ierburi la furnici.

Dar cum mâna mică îi scapă,

se-nţepă pe negândite într-un mugure de spin…

Vai, ce chin ! -

îşi zise-n sine.

Poate vrea un strop de apă,

de mă-mpunse aşa tare firul greu de mărăcine.

 

Pe o frunză de cleştar un gândac abia-şi ridică

silueta de cărbune,

o furnică

se opri ca să-şi şteargă fruntea udă, ochii tulburi de tăciune.

Soarele adânc se scaldă într-o tufă violetă;

ce e drept e prea măruntă,

dar din fire e cochetă.

Se ridică în lucire evantaiele de nalbă,

rochii roşii de zorele

rotesc salbă peste iarbă.

Ca o floare printre ele,

fata-şi potriveşte gheata. Visătoare, ea întreabă:

- Ce floare e asta, mamă ?

Am trecut şi ieri pe aici, însă n-am băgat de seamă.

- E camelia mea albă…

- Dar Camelia sunt eu… Cum să fiu eu, mamă, floare ?!

N-am nici frunze,

n-am petale.

Şi trecu prin alte rânduri,

coborâtă printre gânduri…

 

Ceasul bate miezu-nopţii şi Camelia tresare,

respirând adânc - visează

cum furtuna s-a iscat

şi din soare

smulse o rază;

ciorile înfruntă cerul.

Câte flori avea cu dânsa,

vântul îi goli panerul.

Dar cum mama era trează,

îi cuprinse fruntea albă şi în gânduri se ruga,

visul nopţii i-l veghea să nu-i frângă ramura

vântul cel întunecat ce din basme a scăpat.

Telegarul cât o stâncă,

fruntea naltă îi asudă;

numai sta cât să audă,

că în noaptea cea adâncă

zmeul este la hotar.

Şi porni ca să-l adune sub copitele-i de jar.

 

 

 - Nalţă-te de zor spre stele,

urcând podul de aramă !...

Păzitorii se rotesc, vântu-n cuiburi îl lovesc;

praf şi pulbere s-alege de necazuri şi de rele.

Mama-n şoaptă o îndemnă:

- Urcă, fata mea, mai urcă până treci de nouă stele,

unde e copilărie, unde îngerii adie

lirele în cântecele...

Dar deodată-n sânul nopţii se ivi palat de soare.

Şi vibrând în cântec vine o ileană-cosânzeană

cu năframă de cicoare

şi condurii de sulfină:

- Hai, copilă, şi te prinde de o rază de lumină !

 Oi ruga un şir de fluturi

visul negru să ţi-l spele.

Nemurirea să te cânte,

floare mândră a nopţii mele…

 

din cartea ilustrată pentru copii, Copilul și norul -

Ștefan Radu Mușat

Mai mult...

reverii/4

o fată,

pe un drum de țară,

are-n păru-i ondulat

 crizanteme.

 

 cu pasu-i sprinten,

privirea galeșă

și zâmbetul șăgalnic,

îmi pare un vlăstar

ce-a odrăslit

și-n tablourile lui Grigorescu.

Mai mult...

Pere

Am niste pere,

sunt cam rebele.

o comunitate au format,

apoi le-am mancat.

 

Dupa ce le-am inghitit,

m-au intrebat de ce le-am mancat.

le-am zis ca am poftit.

Mai mult...

În sânul nopţii…

Amurgul e mirajul din toate câte sunt,

în umbră ispitit de ape fără fund...

 

Când amurgul stă să ardă

în țărâna de pe drum,

soarele (să nu să piardă)

își deschise ochi subțire

printre norii arși de scrum.

Mult jăratec umblă-n valuri,

prinzând trestia și lacul,

prinzând florile pe maluri.

Aci, vântu-și face veacul.

S-a trezit și se porni

la un neam de păpădii.

Trecu stins prin somnul ierbii

ca un sfânt răpus în piatră,

și o luă apoi spre sat

să-și găsească loc în vatră.

 

Prispa este caldă încă,

o pisică leneveşte:

ziua întreagă a fost pe luncă...

cu stăpânu’ la cosit.

Dar cum noaptea tainic creşte,

vântul iar se risipeşte

și aleargă

printre nuci

pasărea de păpădie

care urcă-n lumea largă,

uneori printre uluci.

Doarme -n floarea fistichie,

doarme fluturu’ sprinţar,

legănat în șoapte blânde

de-o păpușă cu tichie.

Cum păpușa are har,

cască alături un bondar.

 

Timpul curge în risipă,

norii galbeni nu-l ajung.

Mai clipeşte pentr-o clipă

ochiul roşului amurg.

Greier mic cu paşii repezi

şi cu glasul ascuţit,

urcă-n grabă două lespezi;

Altu’ îşi cântă lung amorul

unei tufe de cucută:

oare cine îl ascultă ?…

Pe la streşini de cerdac,

într-un cuib de rămurele,

puisorii nu mai tac.

Se îndeamnă în culcuş

lângă alte rândunele.

 

 

Undeva în depărtare

se aude un lătrat;

câinelui i se năzare

o nălucă sau un hoţ

care vine noaptea -n sat,

când cocoşii s-au culcat.

 

 

Luna hoinăreşte -n cer,

pe la porţi de stele bate:

- Doar lumină eu vă cer

pentru fete deocheate -

bezne reci să ardă -n noapte;

să se limpezească toate

ca nisipurile-n ape.

Umblă ielele desculţe

La Stejaru’ cu Izvoare,

îndărăt pe drum de piatră

(scăpărând în felinare)

trece şirul de căruţe...

 

Şi cum satu-i cumpănit

cu poveşti de altădată,

din mătăsuri s-au ivit

stelele subțiri, stângace.

În adâncu’ lor se arată

flăcările altor vremuri:

Luna -n cer e cât o roată.

Întunericul se -nchide

(şovăielnic dar supus)

în luminile lichide.

Astru fraged, rubiniu,

pâlpâie în sânul nopţii

ca un înger timpuriu.

 

din cartea ilustrată pentru copii:  Copilul și Norul -

Ștefan Radu Mușat

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

recitaluri - FRĂMÂNTĂRILE GÂNDURILOR

Uneori mă gândesc la tine

La soarta ce mă așteaptă

La temnița de răni

Ce am adunat-o.

 

Eu vreau a ta durere

S-o pun la inima mea

Să simți fericirea

De la mine cândva.

 

Nu vreau să te alung

Pe tine, rană dulce,

Căci vreau ca să te am

La mine mereu.

 

Te-am iubit enorm de mult

Vreau să te păstrez mereu

Căci vreau să te am

La inima mea.

Mai mult...

La și ‘59

Ma asez și stau aici 

Si in gând ești tot aici

Langa mine, pe o banca

Ce era cândva a noastră.

Of, cânta din ora-n ora

La fiecare cincizeci și noua 

Canta cu amintiri , miros de scrum

Si lecții de chitare din anii buni.

Mai mult...

Vara cea dorita

Vine vara cea dorită

De copii mult îndrăgită

Vara cu mireasma ei

Vestitoarea vacanței.

 

Florile au început să Inflorească

Albinuțele să roiască

Din floare-în floare pentru polenizare.

 

Tractoriști pe câmpuri ară

Până când se lasă seară

Și încep a semăna

Să aibă ce recolta.

 

Copii se bucură de soare

Că pot merge la mare

La mare când au ajuns

S-au bucurat nespus.

 

Și că vara sa încheiat

Copii s-au bucurat

Că vor începe școala iar

Cu un an nou școlar.

 

De Cocoru David Cristian

Mai mult...

Airam.18

Când te-am văzut întâia oară,

Cum îmi zâmbeai și cum râdeai;

Iar eu cu inima amară,

Te așteptam , tu mă visai.

 

Însă eu nu visam la tine,

Visam la libertatea dulce

Care-mi scufundă amărăciunea ,

Într-ale sale mângâieri fine.

Mai mult...

Casa părintească

Mi-e dor de casa părintească
și de părinții care nu încetau să mă iubească,
Mi-e dor de pâinea caldă dincuptor
Mi-e dor, mi-e dor și iar îmi este dor.


Casa părintească e ca o mamă
Mereu ne iubește și la ea ne cheamă,
Nu am să uit casa cea
În care am petrecut toată copilăria mea.


Casa părintească o iubesc
și în ea am de când viața întreagă să trăiesc.

Autor Luciana Botezatu

Mai mult...

Crimson ezoteric in amurgul argintului ce ruginește de amintiri

Toți ciclopii în noapte
Râd și sar pe spate
Armură de argint sângeroasă
Cavou sfințit cu apă proastă
O sabie ce emană căldură
Scoasă dintr-un sacrificiu.

Sunt o anomalie
Gândul mi-e puternic
Iar voința slabă
Stau topindu-mă într-un sicriu făcut din cordoane ombilicale
Ce miros a mort ce nu se descompune.

Cel ce demult știa să gândească
Sunt într-o ipostază proastă
Și stări de maniac infestează amintirile
Și uit cum era să simt trăirile.

Ploaie de cuțite foarte luminoase
Într-un cimitir fără morminte
Eu sunt primul client aici în iad
Și perspectiva îmi vede corpul fericit într-un vis amar
Dar gândul mi-e pierdut
Și singura chestie pe care nu am învățat-o a fost să fug
Nemişcat stau și nu de spaimă
Simt cum un păianjen argintiu mă atinge cu o lamă.

O biserică în deal
Înfășurată într-o ceață de argint
Și plină de coșciuge de argint
Eu sunt din argint
Și nu mă mișc
De frică zâmbesc și de fericire tremur
Trebuia să omoare copilul, nu mielul.

Macabru și însângerat
Măruntaie pline de calciu în dulap
Greață de la mirosul de putrefacție
Interior fără atracție
Cezariană pentru a-mi scoate viermii din stomac
Ce credeam că sunt fluturi, dar s-au maturizat.

Mai mult...