Frații
În odaia de la drum, te zăresc plângând și-mi pare
Că dorind să fac o glumă, te-am supărat frățioare.
Șterge-ți lacrima și spune-mi, fără a mai conteni,
Că dincolo de orice ceartă, noi suntem prieteni buni.
Vor rămâne amintiri, regăsite în sonate,
Unul lângă altul, sufletele ni-s legate.
Șterge-ți lacrima și vino, să te strâng la pieptul meu,
Frați de sânge, prieteni buni, noi așa vom fi mereu.
Categoria: Poezii pentru copii
Toate poeziile autorului: Adina Vâlcu
Data postării: 5 octombrie 2023
Vizualizări: 470
Poezii din aceiaşi categorie
Camelia
A ieşit în zori o fată, având rochia brodată
şi încinsă la mijloc cu un fluture de in
când pe frunze mai era lacul cerului senin.
Cum din fire-i râzătoare,
se opri să stea de vorbă
în grădină cu o floare:
unele în cuib de rouă, alte nalte cât un munte.
Însă una-i prea cochetă: are guler de satin,
împlinit cu fagur roşu.
Mai văzu aşa minune altădată la bunici
când pe gard cânta cocosu’ -
ea făcea căsuţe-n şir printre ierburi la furnici.
Dar cum mâna mică îi scapă,
se-nţepă pe negândite într-un mugure de spin…
Vai, ce chin ! -
îşi zise-n sine.
Poate vrea un strop de apă,
de mă-mpunse aşa tare firul greu de mărăcine.
Pe o frunză de cleştar un gândac abia-şi ridică
silueta de cărbune,
o furnică
se opri ca să-şi şteargă fruntea udă, ochii tulburi de tăciune.
Soarele adânc se scaldă într-o tufă violetă;
ce e drept e prea măruntă,
dar din fire e cochetă.
Se ridică în lucire evantaiele de nalbă,
rochii roşii de zorele
rotesc salbă peste iarbă.
Ca o floare printre ele,
fata-şi potriveşte gheata. Visătoare, ea întreabă:
- Ce floare e asta, mamă ?
Am trecut şi ieri pe aici, însă n-am băgat de seamă.
- E camelia mea albă…
- Dar Camelia sunt eu… Cum să fiu eu, mamă, floare ?!
N-am nici frunze,
n-am petale.
Şi trecu prin alte rânduri,
coborâtă printre gânduri…
Ceasul bate miezu-nopţii şi Camelia tresare,
respirând adânc - visează
cum furtuna s-a iscat
şi din soare
smulse o rază;
ciorile înfruntă cerul.
Câte flori avea cu dânsa,
vântul îi goli panerul.
Dar cum mama era trează,
îi cuprinse fruntea albă şi în gânduri se ruga,
visul nopţii i-l veghea să nu-i frângă ramura
vântul cel întunecat ce din basme a scăpat.
Telegarul cât o stâncă,
fruntea naltă îi asudă;
numai sta cât să audă,
că în noaptea cea adâncă
zmeul este la hotar.
Şi porni ca să-l adune sub copitele-i de jar.
- Nalţă-te de zor spre stele,
urcând podul de aramă !...
Păzitorii se rotesc, vântu-n cuiburi îl lovesc;
praf şi pulbere s-alege de necazuri şi de rele.
Mama-n şoaptă o îndemnă:
- Urcă, fata mea, mai urcă până treci de nouă stele,
unde e copilărie, unde îngerii adie
lirele în cântecele...
Dar deodată-n sânul nopţii se ivi palat de soare.
Şi vibrând în cântec vine o ileană-cosânzeană
cu năframă de cicoare
şi condurii de sulfină:
- Hai, copilă, şi te prinde de o rază de lumină !
Oi ruga un şir de fluturi
visul negru să ţi-l spele.
Nemurirea să te cânte,
floare mândră a nopţii mele…
din cartea ilustrată pentru copii, Copilul și norul -
Ștefan Radu Mușat
o adiere de simfonii albastre/4
pe marginea drumului,
netam-nesam,
a inflorit un mac,
cam pricăjit săracu'.
iute,
o buburuză
a venit, să constate
ce s-a întâmplat.
Copilărie
Draga mea copilărie,
Îți scriu ,iar o poezie.
Dintr-o veche librărie
Pe un colț de hârtie
Plecata-i tu departe
De păcate, tot și toate
Ai fost fragilă, delicată
Dar n-aș fi vrut să pleci niciodată .
Adultul din mine,
Ce încă nu a uitat de tine.
Care a devenit treptat,
Un om tot mai asumat
Acum are responsabilități
Cu tot cu greutăți
Are casă, familie și copii
Ce se joacă iar cu jucării
Pun întrebări și tu nu ști:
Ca îmi tot amintesc
Cat de mult voiam să cresc
Pe nimeni să nu dezamăgesc
De ar fi să mă răzgândesc
Să te-ntorci e tot ce-mi doresc.
Cântecul pisicilor războinice
Acestea sunt doar refrenurile.
Să nu vă însușiți ceea ce am scris!
Foșnetele frunzelor
Și razele aurii
Freamătele prăzilor
Te-așteaptă a le găsi!
Doar să ai curaj și ți se va dezvălui
Pisică Războinică ce-nseamnă să fii!
sau
Foșnetele frunzelor
Și razele aurii
Strigătele luptelor
Te-așteaptă a le găsi!
Doar să ai curaj și ți se va dezvălui
Pisică Războinică ce-nseamnă să fii!
sau
Mari războinici nu s-au ascuns,
Viața ei și-au dat!
Pentru tot ce am ajuns
Și tot ce am aflat!
Doar să ai curaj și ți se va dezvălui
Pisică Războinică ce-nseamnă să fii!
reverii/3
dimineață senină
de noiembrie,
vântul a urcat
în corăbii de smarald
temerile,
grijile,
durerile noastre....
le duce pe mare,
hăt departe.
Îngerul meu🕊️ #ingerulmeu
Îngerul meu păzitor
Tare mult îmi este dor
Sa mă rog, frumos la el
Fiind dar a lui Dumnezeu
Dar acum am crescut mare
Am și eu o disperare
Fiindcă lumea asta judeca
Îngerul acum, ajută!
Cu el nu îmi este greu
Darul meu de la Dumnezeu
Și îl iubesc mult prea mult
Când ne da o sărutare
El ne iubește mult
Chiar daca am greșit
Plângând, el ne-a ajutat
Și lacrimile ni le-a luat
Cu el nu îmi este teamă
Am nevoie de o strigare
Dumnezeu frumos vorbește
Și îngerului poruncește
Pe mine să mă facă bine
Sa aibe grija de mine
Nimic sa nu mă doară
Și să stau frumos la școală
Îngerul mereu mă ajută
Și plângând el tot o face
Că știe că mult îmi place
Și mai știe că-l iubesc
Sufletul eu îl deschid
Și nimic nu va mai zic
Că deja e mult prea mult
S-a încheiat și nu mai spun
Eu v-am zis
Cât am putut
Data viitoare
O sa scriu mult mai mult
Inima să vă strălucească
Sufletul sa vă zâmbească
Eu aici vă las in pace
Că nu mai am inspirație
Ingerul meu🙏🏻
de Stoica Alessia Karina
Camelia
A ieşit în zori o fată, având rochia brodată
şi încinsă la mijloc cu un fluture de in
când pe frunze mai era lacul cerului senin.
Cum din fire-i râzătoare,
se opri să stea de vorbă
în grădină cu o floare:
unele în cuib de rouă, alte nalte cât un munte.
Însă una-i prea cochetă: are guler de satin,
împlinit cu fagur roşu.
Mai văzu aşa minune altădată la bunici
când pe gard cânta cocosu’ -
ea făcea căsuţe-n şir printre ierburi la furnici.
Dar cum mâna mică îi scapă,
se-nţepă pe negândite într-un mugure de spin…
Vai, ce chin ! -
îşi zise-n sine.
Poate vrea un strop de apă,
de mă-mpunse aşa tare firul greu de mărăcine.
Pe o frunză de cleştar un gândac abia-şi ridică
silueta de cărbune,
o furnică
se opri ca să-şi şteargă fruntea udă, ochii tulburi de tăciune.
Soarele adânc se scaldă într-o tufă violetă;
ce e drept e prea măruntă,
dar din fire e cochetă.
Se ridică în lucire evantaiele de nalbă,
rochii roşii de zorele
rotesc salbă peste iarbă.
Ca o floare printre ele,
fata-şi potriveşte gheata. Visătoare, ea întreabă:
- Ce floare e asta, mamă ?
Am trecut şi ieri pe aici, însă n-am băgat de seamă.
- E camelia mea albă…
- Dar Camelia sunt eu… Cum să fiu eu, mamă, floare ?!
N-am nici frunze,
n-am petale.
Şi trecu prin alte rânduri,
coborâtă printre gânduri…
Ceasul bate miezu-nopţii şi Camelia tresare,
respirând adânc - visează
cum furtuna s-a iscat
şi din soare
smulse o rază;
ciorile înfruntă cerul.
Câte flori avea cu dânsa,
vântul îi goli panerul.
Dar cum mama era trează,
îi cuprinse fruntea albă şi în gânduri se ruga,
visul nopţii i-l veghea să nu-i frângă ramura
vântul cel întunecat ce din basme a scăpat.
Telegarul cât o stâncă,
fruntea naltă îi asudă;
numai sta cât să audă,
că în noaptea cea adâncă
zmeul este la hotar.
Şi porni ca să-l adune sub copitele-i de jar.
- Nalţă-te de zor spre stele,
urcând podul de aramă !...
Păzitorii se rotesc, vântu-n cuiburi îl lovesc;
praf şi pulbere s-alege de necazuri şi de rele.
Mama-n şoaptă o îndemnă:
- Urcă, fata mea, mai urcă până treci de nouă stele,
unde e copilărie, unde îngerii adie
lirele în cântecele...
Dar deodată-n sânul nopţii se ivi palat de soare.
Şi vibrând în cântec vine o ileană-cosânzeană
cu năframă de cicoare
şi condurii de sulfină:
- Hai, copilă, şi te prinde de o rază de lumină !
Oi ruga un şir de fluturi
visul negru să ţi-l spele.
Nemurirea să te cânte,
floare mândră a nopţii mele…
din cartea ilustrată pentru copii, Copilul și norul -
Ștefan Radu Mușat
o adiere de simfonii albastre/4
pe marginea drumului,
netam-nesam,
a inflorit un mac,
cam pricăjit săracu'.
iute,
o buburuză
a venit, să constate
ce s-a întâmplat.
Copilărie
Draga mea copilărie,
Îți scriu ,iar o poezie.
Dintr-o veche librărie
Pe un colț de hârtie
Plecata-i tu departe
De păcate, tot și toate
Ai fost fragilă, delicată
Dar n-aș fi vrut să pleci niciodată .
Adultul din mine,
Ce încă nu a uitat de tine.
Care a devenit treptat,
Un om tot mai asumat
Acum are responsabilități
Cu tot cu greutăți
Are casă, familie și copii
Ce se joacă iar cu jucării
Pun întrebări și tu nu ști:
Ca îmi tot amintesc
Cat de mult voiam să cresc
Pe nimeni să nu dezamăgesc
De ar fi să mă răzgândesc
Să te-ntorci e tot ce-mi doresc.
Cântecul pisicilor războinice
Acestea sunt doar refrenurile.
Să nu vă însușiți ceea ce am scris!
Foșnetele frunzelor
Și razele aurii
Freamătele prăzilor
Te-așteaptă a le găsi!
Doar să ai curaj și ți se va dezvălui
Pisică Războinică ce-nseamnă să fii!
sau
Foșnetele frunzelor
Și razele aurii
Strigătele luptelor
Te-așteaptă a le găsi!
Doar să ai curaj și ți se va dezvălui
Pisică Războinică ce-nseamnă să fii!
sau
Mari războinici nu s-au ascuns,
Viața ei și-au dat!
Pentru tot ce am ajuns
Și tot ce am aflat!
Doar să ai curaj și ți se va dezvălui
Pisică Războinică ce-nseamnă să fii!
reverii/3
dimineață senină
de noiembrie,
vântul a urcat
în corăbii de smarald
temerile,
grijile,
durerile noastre....
le duce pe mare,
hăt departe.
Îngerul meu🕊️ #ingerulmeu
Îngerul meu păzitor
Tare mult îmi este dor
Sa mă rog, frumos la el
Fiind dar a lui Dumnezeu
Dar acum am crescut mare
Am și eu o disperare
Fiindcă lumea asta judeca
Îngerul acum, ajută!
Cu el nu îmi este greu
Darul meu de la Dumnezeu
Și îl iubesc mult prea mult
Când ne da o sărutare
El ne iubește mult
Chiar daca am greșit
Plângând, el ne-a ajutat
Și lacrimile ni le-a luat
Cu el nu îmi este teamă
Am nevoie de o strigare
Dumnezeu frumos vorbește
Și îngerului poruncește
Pe mine să mă facă bine
Sa aibe grija de mine
Nimic sa nu mă doară
Și să stau frumos la școală
Îngerul mereu mă ajută
Și plângând el tot o face
Că știe că mult îmi place
Și mai știe că-l iubesc
Sufletul eu îl deschid
Și nimic nu va mai zic
Că deja e mult prea mult
S-a încheiat și nu mai spun
Eu v-am zis
Cât am putut
Data viitoare
O sa scriu mult mai mult
Inima să vă strălucească
Sufletul sa vă zâmbească
Eu aici vă las in pace
Că nu mai am inspirație
Ingerul meu🙏🏻
de Stoica Alessia Karina
Alte poezii ale autorului
Azi arde trandafirul
Azi arde trandafirul dăruit de tine
in colțul amintirilor de altădată.
La cumpăna gândului, umbrele-s senine
iar spinii n-or să mai înțepe niciodată.
De astăzi lacrimi nu mai curg
s-au format deja cascade,
pașii nu ți-i mai parcurg
și-nchei frumoase episoade;
de iubire și surâs la țărm de dor,
plecat vei fi, dar în inimă-mi,
te vei afla nemuritor.
Ți-aș picta
Ți-aș picta dorința
În culori de gând curat,
Cu aromă de tandrețe,
Între picuri strecurat,
Iar pe brațe aș alege
Să-ți pictez întâia oară
Dorul cel nemărginit,
Poate-așa n-o să mai doară...
Ți-aș picta lumini de foc,
Imprejuru-ți, ca o torță,
De-aș avea curaj destul
Și puțin mai multă forță,
Din interior, căci astăzi
Motivarea nu mai este,
Sunt doar versuri aruncate
Într-o carte de poveste...
Povestea mea
S-a făurit povestea mea
undeva, cândva,
pe foi aurite,
folosindu-se condei de argint,
cântând, dansând, râzând...
Vorbe multe, dar puține
s-au tot scris, repetitiv;
vorbe pline, însă goale,
fără noimă, discursiv.
Mă-ntreb apoi nedumerit:
,,unde, când și cine-a fost?
Cine a scris povestea asta
în care nu mă regăsesc?!..."
Azi arde trandafirul
Azi arde trandafirul dăruit de tine
in colțul amintirilor de altădată.
La cumpăna gândului, umbrele-s senine
iar spinii n-or să mai înțepe niciodată.
De astăzi lacrimi nu mai curg
s-au format deja cascade,
pașii nu ți-i mai parcurg
și-nchei frumoase episoade;
de iubire și surâs la țărm de dor,
plecat vei fi, dar în inimă-mi,
te vei afla nemuritor.
Ți-aș picta
Ți-aș picta dorința
În culori de gând curat,
Cu aromă de tandrețe,
Între picuri strecurat,
Iar pe brațe aș alege
Să-ți pictez întâia oară
Dorul cel nemărginit,
Poate-așa n-o să mai doară...
Ți-aș picta lumini de foc,
Imprejuru-ți, ca o torță,
De-aș avea curaj destul
Și puțin mai multă forță,
Din interior, căci astăzi
Motivarea nu mai este,
Sunt doar versuri aruncate
Într-o carte de poveste...
Povestea mea
S-a făurit povestea mea
undeva, cândva,
pe foi aurite,
folosindu-se condei de argint,
cântând, dansând, râzând...
Vorbe multe, dar puține
s-au tot scris, repetitiv;
vorbe pline, însă goale,
fără noimă, discursiv.
Mă-ntreb apoi nedumerit:
,,unde, când și cine-a fost?
Cine a scris povestea asta
în care nu mă regăsesc?!..."
Azi arde trandafirul
Azi arde trandafirul dăruit de tine
in colțul amintirilor de altădată.
La cumpăna gândului, umbrele-s senine
iar spinii n-or să mai înțepe niciodată.
De astăzi lacrimi nu mai curg
s-au format deja cascade,
pașii nu ți-i mai parcurg
și-nchei frumoase episoade;
de iubire și surâs la țărm de dor,
plecat vei fi, dar în inimă-mi,
te vei afla nemuritor.
Ți-aș picta
Ți-aș picta dorința
În culori de gând curat,
Cu aromă de tandrețe,
Între picuri strecurat,
Iar pe brațe aș alege
Să-ți pictez întâia oară
Dorul cel nemărginit,
Poate-așa n-o să mai doară...
Ți-aș picta lumini de foc,
Imprejuru-ți, ca o torță,
De-aș avea curaj destul
Și puțin mai multă forță,
Din interior, căci astăzi
Motivarea nu mai este,
Sunt doar versuri aruncate
Într-o carte de poveste...
Povestea mea
S-a făurit povestea mea
undeva, cândva,
pe foi aurite,
folosindu-se condei de argint,
cântând, dansând, râzând...
Vorbe multe, dar puține
s-au tot scris, repetitiv;
vorbe pline, însă goale,
fără noimă, discursiv.
Mă-ntreb apoi nedumerit:
,,unde, când și cine-a fost?
Cine a scris povestea asta
în care nu mă regăsesc?!..."