Copilărie
Casa părintească
Casa unde am copilărit
Cineva timpul sa l oprească
Că deodată ne a părăsit
Genunchi juliti pe stradă
Fericiți la masă
Mâini rupte prin ograda
Și copilăria era frumoasă
Cireșe vara noi luam
Și nimeni telefon nu avea
Iarna la focul șemineului povesteam
Și bunica ne colinda
Banii doar niște hârtii erau
De etichete nu ne interesa
Bomboanele ne bucurau
Cu Iphone nu ne recompensa
Uite așa copilaria la noi a fost
A trecut și a fost perfect
Când ne jucam lapte gros
Copilarie te respect!
Categoria: Poezii pentru copii
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 7 iunie 2023
Vizualizări: 639
Poezii din aceiaşi categorie
Fluturii de Elena Farago în franceză
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Les papillons
Papillons blancs et rouges,
Et varié, beau,
Je les attrape dans le filet,
Quand ma mère me quitte.
Je les attrape en vol,
Mais je ne les tue pas ;
Mais je les regarde,
Qu'ils sont petits,
Et beaux, et je les aime,
Mais je ne les fais pas
Pas de mal, pas du tout.
Et si je joue
Avec certains, je sais
Ravi de l'avoir
Et tout le monde, sur le net,
Je les aide
Et prends ton envol
Selon leur volonté.
Fluturii de Elena Farago în norvegiană
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Sommerfugler
Hvite og røde sommerfugler,
Og variert, vakkert,
Jeg fanger dem i nettet,
Når min mor forlater meg.
Jeg fanger dem på flukt,
Men jeg dreper dem ikke;
Men jeg ser på dem,
At de er små,
Og vakre, og jeg liker dem,
Men jeg gjør dem ikke
Ingen skade, ikke i det hele tatt.
Og hvis jeg spiller
Med noen, jeg vet
Hyggelig å ha ham
Og alle, fra nettet,
Jeg hjelper dem
Og ta fly
Etter deres vilje.
reverii/4
o fată,
pe un drum de țară,
are-n păru-i ondulat
crizanteme.
cu pasu-i sprinten,
privirea galeșă
și zâmbetul șăgalnic,
îmi pare un vlăstar
ce-a odrăslit
și-n tablourile lui Grigorescu.
Noapte bună!/3
de după munte,
intr-o caleașcă strălucitoare
apare
luna-fecioară.
roiuri de stele-i
dansează-n juru-i.
un iepure uimit de-atâta frumusețe
nu-și amintește numele prințesei...
în sunetele goarnelor,
atât poate să spună:
noapte bună!
Oamenii de zăpadă
Primul pas ninge,
În grădina noastră,
Al doilea pas,
Privim la fereastră,
Al treilea pas ,
Ieșim la joacă,
Al patrulea pas,
Trebuie să-ți placă,
Facem omul de omăt,
Al cincilea pas,
Trebuie să îl arăt,
Parcă-i râs,
Cine nu știe,
E cel mai frumos,
Dar afară e lunicos,
Trebuie să-i pun și o pălărie,
Ca să fie ca o mică păpădie,
I-am făcut și o amică,
Dar acum este mai mică,
Căci soarele puțin o topise,
Ia și uită un nor acum venise.
Autor: Nicoleta Postovan
Copil al nimănui
Mulți părinți se duc în lume,
Oare pentru ce anume...?
Pentru bani? pentru avere?
Din necaz sau din plăcere...
Dar un lucru e păcat..
Foarte multi, chiar au uitat ..
De ce oare au plecat?
Nu le pasă oare lor
Dacă sunt de ajutor ?!
Fluturii de Elena Farago în franceză
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Les papillons
Papillons blancs et rouges,
Et varié, beau,
Je les attrape dans le filet,
Quand ma mère me quitte.
Je les attrape en vol,
Mais je ne les tue pas ;
Mais je les regarde,
Qu'ils sont petits,
Et beaux, et je les aime,
Mais je ne les fais pas
Pas de mal, pas du tout.
Et si je joue
Avec certains, je sais
Ravi de l'avoir
Et tout le monde, sur le net,
Je les aide
Et prends ton envol
Selon leur volonté.
Fluturii de Elena Farago în norvegiană
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Sommerfugler
Hvite og røde sommerfugler,
Og variert, vakkert,
Jeg fanger dem i nettet,
Når min mor forlater meg.
Jeg fanger dem på flukt,
Men jeg dreper dem ikke;
Men jeg ser på dem,
At de er små,
Og vakre, og jeg liker dem,
Men jeg gjør dem ikke
Ingen skade, ikke i det hele tatt.
Og hvis jeg spiller
Med noen, jeg vet
Hyggelig å ha ham
Og alle, fra nettet,
Jeg hjelper dem
Og ta fly
Etter deres vilje.
reverii/4
o fată,
pe un drum de țară,
are-n păru-i ondulat
crizanteme.
cu pasu-i sprinten,
privirea galeșă
și zâmbetul șăgalnic,
îmi pare un vlăstar
ce-a odrăslit
și-n tablourile lui Grigorescu.
Noapte bună!/3
de după munte,
intr-o caleașcă strălucitoare
apare
luna-fecioară.
roiuri de stele-i
dansează-n juru-i.
un iepure uimit de-atâta frumusețe
nu-și amintește numele prințesei...
în sunetele goarnelor,
atât poate să spună:
noapte bună!
Oamenii de zăpadă
Primul pas ninge,
În grădina noastră,
Al doilea pas,
Privim la fereastră,
Al treilea pas ,
Ieșim la joacă,
Al patrulea pas,
Trebuie să-ți placă,
Facem omul de omăt,
Al cincilea pas,
Trebuie să îl arăt,
Parcă-i râs,
Cine nu știe,
E cel mai frumos,
Dar afară e lunicos,
Trebuie să-i pun și o pălărie,
Ca să fie ca o mică păpădie,
I-am făcut și o amică,
Dar acum este mai mică,
Căci soarele puțin o topise,
Ia și uită un nor acum venise.
Autor: Nicoleta Postovan
Copil al nimănui
Mulți părinți se duc în lume,
Oare pentru ce anume...?
Pentru bani? pentru avere?
Din necaz sau din plăcere...
Dar un lucru e păcat..
Foarte multi, chiar au uitat ..
De ce oare au plecat?
Nu le pasă oare lor
Dacă sunt de ajutor ?!
Alte poezii ale autorului
camy
Fulgii de nea cad pe pământ
Eu susțin la tine gândind,
Fulgii aduc clipele reci
Eu încă sper că mă iubești
Speranța moare încet, încet
Gândul meu rece la tine mi-l trec
Zăpada de tine îmi aminte
Unde ești tu dragostea mea?
Iubirea
De pe-un pervaz mai prăfuit
Înflorise arțarul argintit
Uimit, deschid a mea fereastră
Și văd o pasăre măiastră
Sclipind de aur și de viață
Îmi zice ea a ei povață:
''Tânăr bătrân uitat de lume
Caută de vezi un nume
Ce conține perechea opusă ție
Căci vii scris să vă întâlniți
Și poate, chiar să vă iubiți ''
Eu m-am râs zâmbind ironic
Și am închis fereastra melancolic
Pasărea s-a supărat
Dar de-atunci n-a mai plecat
Plictisit de-a ei așteptare
M-am dus tiptil la culcare
Așezat pe un sarcofag
Din plastic sau din lemn de fag
Pornesc micul calculator
Care, abil ca un orator
Începe visul digital
Sclipind ca un pixel ireal
Uite apare un videoclip
Și dispare un microcip
Iar din chat, toți strigă în cor
''Ce-i iubirea?Nebunie
Ce-o urmăresc numai o mie
Noi ,ai somnului înțelepți
Stăm lipiți ca doi bureți
Veșnic enervați
Dar foarte bine informați!''
''Ce gloată amară de ratați ''
Răspunde un gând în sinea mea
Și mă afundă mai adânc în vis
Fără să-mi ceară vreun permis!
Trece ziua, trece noaptea
Apar programe, dispare-o lume
Un nou serial capătă renume
Dar eu , tot rămân legat
De-al meu scaun uzat
Pe cap încep să mi se țeasă
Mărăcinișuri de păianjen
Ce se întind în ritmu de tren
Pielea mi se face scrum
Iar inima nu face nici bum!
A încetat să bată sărăcuța...
A luat-o moartea cu căruța
S-a dus și mintea mea departe
În lumea-n care toți au parte
De un cod și vieți banale
Și-o varietate de canale
Brusc, mă trezește o lumină
Ce pare a veni dintr-o mină
Uimit, privesc încet în jur
Și m-am crezut nebun,vă jur!
În fața mea comod ședea
Un uriaș cu solzi de nea
Ochii roșii precum focul
Capul lung, cât mi-e norocul
Clipesc uimit și încerc să uit
Că seamănă cu-n șarpe
Apoi,în oglindă când mă uit
Urlu de în gât mă rupe
Pielea în loc mi s-a lipit
Iar mintea-mi a ciripit
Veselă nevoie mare
Îmi bate inima mai tare
Iarăși viu,întreb pe șarpe:
''Cine ești, de ce m-ai salvat?
Pe mine, un om dezaxat?''
''N-ai să crezi d-ați sunt aproape
Rudă mai veche și mai mare
Cum îmi mai zice orișicare
Platon cu viclenie mă numea
Demiurgul ,cel ce-o copiat pe Ea
''Deci ești...''
''Zmeură de pești ''
Mă întrerupse Demiurgul
''Da,eu sunt Arhitectul
Ce a creat un vis din procesoare
Unde eu țin sufletele prizoniere
Dar, știi, uneori mă plictisesc
Să văd cum suflete amețesc
În lene adâncă și falsitate
Copleșite-n nedreptate
Deci uneori mai scot pe cei ca tine
Căci vouă Cel de Sus v-a scris
Să porniți pe drum neîntins
În căutare de iubire amară
Ghidați de pasărea măiastră
Acum, eu plec în mări și peste țări
Iar tu, să nu uiți de-a inimii chemări!
Zicând aceste stranii vorbe
Se învârte de 3 ori în cerc
Și dispare într-un semicerc
Confuz,mă întreb nedumerit
''Și ce să fac în acest moment
Liber, la mijloc de apartament?''
Atunci speranța mi-a venit
''Pasărea măiastră, știe ea
Unde să merg și cum să dreg
Deschid fereastra ,nu-nțeleg
De ce-i ea neagră ca un neg?
''Ah,m-ai ignorat un an întreg!
Parazitule, crezi tu oare
Că noi, păsări călătoare
Nu avem altceva de făcut
Decât la pervazu-ți de stătut?
''Îmi cer iertare de-asteptare
Dar chiar încep să caut iubire''
''Bine, fie voia ta,
Un pic te voi ajuta
Du-te mergi în lumea largă
Tot ce poți, vezi de-ncearcă
Iar ca sfat ți-l dau pe acesta
Nu tot ce strălucește e aur ''
Zicând acestea,ea se ridică
Și dispăru în a cerului azur
Oftând, pe-o ușă scundă ies
Știind că nu prea am de-ales
În jos mă uit și văd un labirint
Din scări verzi și balustrade
Iar mai jos întuneric de ciment
Unde o lampă chioară arde
Înfricoșat,pășesc țipând în gând
Și aud tăcerea de mormânt
Cobor încet cuprins de frică
Să mă împiedic de-o pietricică
Ating peretele străvechi
Și mă lipesc de ziare vechi
Trag un pic ,se dezlipește
Mai fac un pas orbește
Și simt cum picură pe păr
Tencuiala luată în răspăr
Îngrozit,mă pun pe fugă
Întind mâinile a rugă
Și cad,pierzându-mă-n abis
Neguri grele mă-nfășoară
Izbindu-mă în treapta ușoară
Apoi cad lin parcă-s ucis
Ieșind ușor din lunga scară
Ajung în fața chiorului bec
''Mda, sunt ca un berbec ''
Zisei ,după ce mă văd
Vânăt la ochi ,julit la nas
''Nu trebuia să fi pornit hoinar
Umblând pe scări făr' felinar ''
Clipesc un pic și o minune!
Îmi strălucește din genune
Ieșirea din bloc, vopsită baroc
În trei culori de omenie
Galben, albastru-rozalie
De-afară soarele pătrunde cu foc
Încurajat, urmez raza-i de toamnă
Strada, legendar stradă !
Mă primește ca pe-o ladă
Colo sus în mult noroi
Se ascunde aprig un moroi
Drept în față un râu de oameni
Ocolește lungi băltoci
Pitindu-se prin trotuare
Sau într-o floare de cicoare
Cocoțați pe doi uluci
Tot se ceartă 4 cuci
În mijloc, precum o regină
Tronează o falnică uzină
Ruginită,sânge-i curge
Din perete și din sobe
Iar de afară vântul muge
Muge turbat de boli amare
Lovind eratic în pereți
Rupând ramuri de puieți
Jos,pierdut se uită
Adolescenți turbați,uitați
Ce strâng cu scrâșnet de oțel
Țevi lungi, fragede din fier
Toți se adună în angoasă
Urlând cu glas acuzator
Blestemând pe lume și pe viață
Închinând un templu fără față -
Damei cu coasa
Iar din cer pe ei veghează
Soarele palid, precum omul
Răpus de vălul neființei
Urmărind pe toți precaut
În râul uman un loc îmi caut
Și mă amestec la un loc
Cu toți cei fără noroc
Cu birjari și mici țărani
Funcționari și năzdrăvani
Când fac stânga împrejur
Văd că am numai în jur
Un alt, lung labirint!
Oriunde mă întorc
Apar rânduri de bloc
Umbrind cu bolta lor uriașă
Cerul acoperit de-o planșă
După perdele încet se-ascund
Figuri gălbui de grei scheleți
Lângă ele atârnă în gol
Zeci de balcoane în vârfuri rupte
Încovoiate precum fețele triste
Brăzdate în lemn de lacrimile ploii
Urmăresc încet a străzii agonie
De la parter la părăsita farmacie
Toate își întind plăcuța de metal
Asemeni unor mâini ridate
Ce nu pot fi-n pământ redate
Drumul lung numai băltoci
Se scurge în valuri sure
Ce-și cântă doine mute
În ritmul metalic al mașinii
Pierdu-te în necuprinsul cărămizii
Unui bloc mai post industrial
Pășesc în apă, afundat ca în troiene
Pierdut în mulțime grea de plumb
Mă întreb, cum e cu putință
Să nu pot urla a neputință?!
Într-un oraș din ținte și morminte
Unde-i iubirea ce-o tot caut?
Un alt parter lipsit de fler …
Urmat de-o neagră farmacie
Și o albă bancă lucie…
Plictisit, mă opresc în loc
Și încerc, mai mult în joc
Doar în față să mă holbez
Iar în față se ridică
O mare casă luminoasă
În curcubeu vopsită
Părea un rai ce viu străluce
Cu a sale becuri zece
Unite într-un singur nume -
Clubul violetelor alune
Curios ,mă-ndrept încet
Spre Clubul celor fără regret
Deschid o ușă, trec de hol
Și nimeresc extazul gol
Asurzit de boxele de plastic
Orbit de un clarobscur fantastic
Încerc să ies înapoi afară
Dar zeci de mâini și corpuri amestecate
Pe mine cu ele mă luară
Ca înecat tot dau să ies la suprafață
Însă vârtejul mă ia tot mai adânc
Rupând cu muzica-i mai ascuțită
Minți și timpane
Nimeni nu-mi știe, nici de nume
Nici de prenume
Și totuși fiecare salută
Lipindu-se precum o lipitoare
Sau o altă târâtoare
Băieți cu părul uns în lac
Și fețele zâmbind un posac
Zboară rapid ca niște drone
În același ritm de clone
După fete mai cochete
Toate-n blugi de marcă scumpă
Ținând în mâini o mică cupă
Toate cu părul negru strâns în coadă
Pomadă fadă în pudră groasă
De păreau Fantome toate
Din noianul de arlechini
Prinși de fantome fără forme
Se ridică Ea, nemaivăzuta!
Cu gene negre de cristal
Ochii adânci din noaptea marelui abis
Obraji din flăcări otrăvitoare
Și părul în șuvițe de cobră
Ce conturează drăgălaș
Un căpșor de îngeraș
Trupul suplu de catifea
Se îndură ca o lalea
Țintintindu-mi pașii cu un sărut
Îmi strigă ea triumfătoare
Să știi că sunt o vrăjitoare !
Acum vei fi al meu pe veci
Vei fi un sclav de-al meu nebun
Căci numai eu știu să te îmbun
Moleșit ,schițez o fugă
Dar ea Iarăși mă sărută
Mă las topit de caldu-i senzual
Și înghit cu nețărmuită plăcere
Și muzică,și club, și slaba mea durere
Ah, tu demon-îngeraș
Crescut în centru de oraș
Mai dă-mi să gust din vorba ta
Și să-ți acopăr fața ta
Într-o prelungă sărutare
Sânii tăi mă prind într-o îmbrățișare
Din care nici tu nu ai scăpare
Nu pot gândi, nu pot simți
Tot ce eu știu e numai tu
Și parfumul tău violaceu
De liliacul și scorțișoare
Dar tu, tu râzi a nepăsare!
Și înjuri cumplit a mea visare
Uneori,mă lași să fiu lucid o clipă
Și-atunci mă întreb, mă întreb, mă întreb
Nu ești cumva o belladona
Ce omoară după ce înghit
Al tău divin, miros
Nu știu de când eu stau pe-aicea
Înlănțuit de pasiune
Dar neajuns nici prizonier
Acum ,eu înțeleg, dar prea târziu!
Tu ești vampir ce suge viața
Lăsând în urmă un om păpușă
Cu mintea ascunsă în mica-ți nișă
Am devenit un căpcăun,
Un monstru ce-ascultă numai de tine
Cu părul albit,și ochi tulburi
Stau nemișcat ca o statuie
Până îmi clipești, zâmbind a șotie
Într-o noapte, în Club apare
Un om bătrân, cu-o cruce mare
Barba căruntă și ochi senini
Ce nu mai au la ce râvni
Ascuns într-o lungă sutană
S-apropie de mine și de Ea
''Frumos mai ești călugărașe
N-ai vrea să-ți dau și ție dragă
Un mic pupic, că nu-i nimic
Să guști din darurile cărnii
Călugăr,drept se ridică
Și lovi în chipul Ei odată
Tunând ca un munte la cutremur:
Adevăr a zis cel ce a scris
''Creșteți de vă înmulțiți
Și pe toate să le stăpâniți
Ai crescut asemeni unui păianjen
Dar vei cădea cu atât mai crâncen
Strivită-n propria ta plasă ''
Atunci, pământul se cutremură
Lumina întreagă se întunecă
Și-o ceață de negreață
O luă, fierbând într-o spirală
Ce curse în a amurgului năvală
Rămas în fața lui,el îmi zâmbește
''Pe lume sunt un simplu pion
Slab, ca o cetate făr ' bastion
Tot ce am de la Dumnezeu primesc
De asta,pe El veșnic îl mulțumesc
Văd că ți-am fost trimis în cale
Să te îndrum spre vechea-ți căutare
Neîncrezător privești
Deci uite a mea alinare
Știu că vei găsi iubire
Căci de ea nu ai scăpare ''
''Mulțumesc, dar nu cred c-am putere
Să trec Iarăși prin durere
Lasă-mă aici să mor
Sau du-mă în câmpul de mohor
A trăi e a fugi
După dorințe tot mai mari
Ce ne orbesc de-un vid lacustru
Ce noi îl numim sufletul nostru ''
''Călător rupt în zbor
Ești bolnav ,dar boala-ți face bine
Căci te vei scula mai sus, mai tare
Tot ce-ți cer e vii cu mine
Și nu uita să crezi în tine
Știu,e greu să începi a merge drept
După ce ai călcat o viață strâmb
Dar, mai încearcă, crede Iarăși
Căci de-acum, nimic nu ai
De a pierde sau de a câștiga ''
Înviorat ,l-apuc de braț
Și îi zic,aproape sufocat :
''Într-adevăr, sunt liber să sufăr
Ca să pot scăpa și eu trăind
De repetabila povară
A golurilori ce mă cuprind ''
Astfel purcesem afară
Unde altădată arară
Înalți plugari și frumoase domnițe
Și acum în loc le cresc mici romanițe
Mă duc unde au ieșit primele oase
Și au cântat cele trei coase
A morții, a sorții și a suferinței
Mă duc la falnicii brazi
Ce-au ospătat nomazi
Mă duc în adâncile izvoare
Ce n-au cunoscut hotare
Să beau din nou din roua vieții
Ce curge la apusul dimineții
Ajutat de micul stareț
Ajung la mijloc de-un lac mai des
Unde toate păsările ies
Mă cufund în apa rece
Și tristețea îndată-mi trece
Bat de cinci ori pasul pe loc
Și simt că am chef să mă joc
Mă îngrop în iarbă verde
Unde nimeni nu mă vede
Și privesc pe îndelete
Cerul de un închis albastru
Ce se tot întinde aspru
Stele încinse câte o mie
Rupte de pe o osie
Iar în centru e regina
Cu fața ovală ,e însuși luna
Regina trimisă a sferelor cerești
Să farmece pe toate cele pământești
Treptat, se pierd în infinit
Și lacul, și pădurea cea de negăsit
Și luna cu a sale stele
Și omul cu zece bretele
Rămâne numai o tăcere
Dincolo de orice durere
Rămâne numai eternitatea
Ce ne-a adus libertatea
Rămâne numai gândul nespus
Ce-n viață pe noi ne-a adus
De-acolo mă-ntorc mai lin
În lumea omului divin
Și apare un Apostol călare
Și-mi zice cu dragă nepăsare
Sunt Petru om de drumul mare
Să nu-ți fie cu supărare
Dar te întorc în lumea mare
Atunci, am înțeles
De ce eu totuși am purces
M-am întors în trup degrabă
Și m-am întors în oraș cu grabă
La o masă de cafenea
O văd pe EA--Sofia
Îi zâmbesc cucernic, drăgăstos:
''Aici ai fost, iubirea mea…
Notă explicativă:În greacă Sofia înseamnă înțelepciune
Whisky
Whisky fin, din butoi vechi,
Licoare nobilă, fără perechi.
Un strop pe buze, foc în piept,
Taină ascunsă într-un concept.
Culoarea-i aur, miros de fum,
Parfumul cald te duce-n drum.
Pe mal de râu sau lângă foc,
E whisky-ul cel mai bun joc.
Din Scoția rece, povestea vine,
Istorie-n sticlă, ce-l ține bine.
Și fiecare strop ce curge lin,
E-un cântec vechi, sublim, divin.
Gerul
Peste țară a domnit
Gerul rece și cumplit
Ne-nghițit căsuțele
Mia-nghețat mânuțele.
A pictat și flori de gheață
Chiar acum de dimineață
Soarele ni l-a furat
Și cu nori l- a astupat.
Fulgi de vată ne-a adus
Chiar acum pe la apus
Gerul crud și morocănos
Este chiar caraghios.
Săniuș a pregătit
Și copiilor a șoptit
Hai ieșiți acum afară
Nu vă mai uitați la oră.
El
Si l-am vazut pe strada ,
Trecand cu acte-n mana,
Ne-am salutat in graba,
El n-a vrut sa ramana.
Cu griji preocupat,
Nici trist,nici fericit,
Oare mi-o fi iertat
Ca l-am dezamagit?
Este la casa lui,
Dar fara nici o fata,
Pentru baiatul nostru,
Mereu prezent ca tata.
De ce l-am inselat?
Acum nici nu mai stiu,
Traiesc cu alt barbat,
Insa si lui ii scriu.
L-am evitat mereu,
De cand ne-am despartit,
Acum il caut eu,
Si nu e de gasit.
Pretind c-as fericita,
Insa am esuat,
Si nu ma simt iubita,
Nu stiu ce-am realizat.
El umbla si tot face,
Eu bat pasul pe loc,
E clar ca nu ma place,
Parca at fi un joc.
Se-ascunde cand ma vede,
O ia pe alta parte,
I-as scrie,dar m-ar crede?
Mi-ar trebuie o carte...
I-as spune ca regret,
Ca dupa 10 ani,
Am ajuns amandoi
De dragoste orfani.
Actualul îmi intoarce
Cu varf si indeasat,
Greseala vietii mele,
Si el m-a inselat.
Dormim doar separati,
Nici nu mai stiu cum e,
El vrea doar aventura,
Eu caut dragoste.
De dor sunt insetata,
De dragoste si cald,
Stiu ce-am avut odata,
Si -n lacrimi ochii scald .
Am inteles ca inca
Nu vrea o alta fata,
Ca e preocupat
De rolul sau de tata.
Copilul nostru vrea
Sa-l puna pe picioare,
Eu n-am ce sa-i offer
Si asta chiar ma doare.
Îmi amintesc si-acum
Ce mult m-a cautat,
Si n-as sti sa va spun
De ce l-am inselat.
Mereu cu planuri mari ,
Eu n-am stiut sa vad,
Si cu aceste ganduri,
In suflet fac prapad.
Am socotit ca e
Mereu preocupat,
Era din dragoste,
Eu nu am observat.
Ma-nchid iar in balcon,
Aprind iar o tigara,
Nu-mi place sa fumez,
Dar poate-l vad afara .
Non-poezie
Emotie, lacrimi, un simt de intelegere iar apoi chin, si-o tresaltare imbucuratoare.
Alternanta, schimb etern resimtit in oase, incapacitate, si iar chin.
Nimic, iar apoi totul.
Oare nimic are sa fie intr-un final?
Pareri de rau...zambete ce mascheaza regrete.
camy
Fulgii de nea cad pe pământ
Eu susțin la tine gândind,
Fulgii aduc clipele reci
Eu încă sper că mă iubești
Speranța moare încet, încet
Gândul meu rece la tine mi-l trec
Zăpada de tine îmi aminte
Unde ești tu dragostea mea?
Iubirea
De pe-un pervaz mai prăfuit
Înflorise arțarul argintit
Uimit, deschid a mea fereastră
Și văd o pasăre măiastră
Sclipind de aur și de viață
Îmi zice ea a ei povață:
''Tânăr bătrân uitat de lume
Caută de vezi un nume
Ce conține perechea opusă ție
Căci vii scris să vă întâlniți
Și poate, chiar să vă iubiți ''
Eu m-am râs zâmbind ironic
Și am închis fereastra melancolic
Pasărea s-a supărat
Dar de-atunci n-a mai plecat
Plictisit de-a ei așteptare
M-am dus tiptil la culcare
Așezat pe un sarcofag
Din plastic sau din lemn de fag
Pornesc micul calculator
Care, abil ca un orator
Începe visul digital
Sclipind ca un pixel ireal
Uite apare un videoclip
Și dispare un microcip
Iar din chat, toți strigă în cor
''Ce-i iubirea?Nebunie
Ce-o urmăresc numai o mie
Noi ,ai somnului înțelepți
Stăm lipiți ca doi bureți
Veșnic enervați
Dar foarte bine informați!''
''Ce gloată amară de ratați ''
Răspunde un gând în sinea mea
Și mă afundă mai adânc în vis
Fără să-mi ceară vreun permis!
Trece ziua, trece noaptea
Apar programe, dispare-o lume
Un nou serial capătă renume
Dar eu , tot rămân legat
De-al meu scaun uzat
Pe cap încep să mi se țeasă
Mărăcinișuri de păianjen
Ce se întind în ritmu de tren
Pielea mi se face scrum
Iar inima nu face nici bum!
A încetat să bată sărăcuța...
A luat-o moartea cu căruța
S-a dus și mintea mea departe
În lumea-n care toți au parte
De un cod și vieți banale
Și-o varietate de canale
Brusc, mă trezește o lumină
Ce pare a veni dintr-o mină
Uimit, privesc încet în jur
Și m-am crezut nebun,vă jur!
În fața mea comod ședea
Un uriaș cu solzi de nea
Ochii roșii precum focul
Capul lung, cât mi-e norocul
Clipesc uimit și încerc să uit
Că seamănă cu-n șarpe
Apoi,în oglindă când mă uit
Urlu de în gât mă rupe
Pielea în loc mi s-a lipit
Iar mintea-mi a ciripit
Veselă nevoie mare
Îmi bate inima mai tare
Iarăși viu,întreb pe șarpe:
''Cine ești, de ce m-ai salvat?
Pe mine, un om dezaxat?''
''N-ai să crezi d-ați sunt aproape
Rudă mai veche și mai mare
Cum îmi mai zice orișicare
Platon cu viclenie mă numea
Demiurgul ,cel ce-o copiat pe Ea
''Deci ești...''
''Zmeură de pești ''
Mă întrerupse Demiurgul
''Da,eu sunt Arhitectul
Ce a creat un vis din procesoare
Unde eu țin sufletele prizoniere
Dar, știi, uneori mă plictisesc
Să văd cum suflete amețesc
În lene adâncă și falsitate
Copleșite-n nedreptate
Deci uneori mai scot pe cei ca tine
Căci vouă Cel de Sus v-a scris
Să porniți pe drum neîntins
În căutare de iubire amară
Ghidați de pasărea măiastră
Acum, eu plec în mări și peste țări
Iar tu, să nu uiți de-a inimii chemări!
Zicând aceste stranii vorbe
Se învârte de 3 ori în cerc
Și dispare într-un semicerc
Confuz,mă întreb nedumerit
''Și ce să fac în acest moment
Liber, la mijloc de apartament?''
Atunci speranța mi-a venit
''Pasărea măiastră, știe ea
Unde să merg și cum să dreg
Deschid fereastra ,nu-nțeleg
De ce-i ea neagră ca un neg?
''Ah,m-ai ignorat un an întreg!
Parazitule, crezi tu oare
Că noi, păsări călătoare
Nu avem altceva de făcut
Decât la pervazu-ți de stătut?
''Îmi cer iertare de-asteptare
Dar chiar încep să caut iubire''
''Bine, fie voia ta,
Un pic te voi ajuta
Du-te mergi în lumea largă
Tot ce poți, vezi de-ncearcă
Iar ca sfat ți-l dau pe acesta
Nu tot ce strălucește e aur ''
Zicând acestea,ea se ridică
Și dispăru în a cerului azur
Oftând, pe-o ușă scundă ies
Știind că nu prea am de-ales
În jos mă uit și văd un labirint
Din scări verzi și balustrade
Iar mai jos întuneric de ciment
Unde o lampă chioară arde
Înfricoșat,pășesc țipând în gând
Și aud tăcerea de mormânt
Cobor încet cuprins de frică
Să mă împiedic de-o pietricică
Ating peretele străvechi
Și mă lipesc de ziare vechi
Trag un pic ,se dezlipește
Mai fac un pas orbește
Și simt cum picură pe păr
Tencuiala luată în răspăr
Îngrozit,mă pun pe fugă
Întind mâinile a rugă
Și cad,pierzându-mă-n abis
Neguri grele mă-nfășoară
Izbindu-mă în treapta ușoară
Apoi cad lin parcă-s ucis
Ieșind ușor din lunga scară
Ajung în fața chiorului bec
''Mda, sunt ca un berbec ''
Zisei ,după ce mă văd
Vânăt la ochi ,julit la nas
''Nu trebuia să fi pornit hoinar
Umblând pe scări făr' felinar ''
Clipesc un pic și o minune!
Îmi strălucește din genune
Ieșirea din bloc, vopsită baroc
În trei culori de omenie
Galben, albastru-rozalie
De-afară soarele pătrunde cu foc
Încurajat, urmez raza-i de toamnă
Strada, legendar stradă !
Mă primește ca pe-o ladă
Colo sus în mult noroi
Se ascunde aprig un moroi
Drept în față un râu de oameni
Ocolește lungi băltoci
Pitindu-se prin trotuare
Sau într-o floare de cicoare
Cocoțați pe doi uluci
Tot se ceartă 4 cuci
În mijloc, precum o regină
Tronează o falnică uzină
Ruginită,sânge-i curge
Din perete și din sobe
Iar de afară vântul muge
Muge turbat de boli amare
Lovind eratic în pereți
Rupând ramuri de puieți
Jos,pierdut se uită
Adolescenți turbați,uitați
Ce strâng cu scrâșnet de oțel
Țevi lungi, fragede din fier
Toți se adună în angoasă
Urlând cu glas acuzator
Blestemând pe lume și pe viață
Închinând un templu fără față -
Damei cu coasa
Iar din cer pe ei veghează
Soarele palid, precum omul
Răpus de vălul neființei
Urmărind pe toți precaut
În râul uman un loc îmi caut
Și mă amestec la un loc
Cu toți cei fără noroc
Cu birjari și mici țărani
Funcționari și năzdrăvani
Când fac stânga împrejur
Văd că am numai în jur
Un alt, lung labirint!
Oriunde mă întorc
Apar rânduri de bloc
Umbrind cu bolta lor uriașă
Cerul acoperit de-o planșă
După perdele încet se-ascund
Figuri gălbui de grei scheleți
Lângă ele atârnă în gol
Zeci de balcoane în vârfuri rupte
Încovoiate precum fețele triste
Brăzdate în lemn de lacrimile ploii
Urmăresc încet a străzii agonie
De la parter la părăsita farmacie
Toate își întind plăcuța de metal
Asemeni unor mâini ridate
Ce nu pot fi-n pământ redate
Drumul lung numai băltoci
Se scurge în valuri sure
Ce-și cântă doine mute
În ritmul metalic al mașinii
Pierdu-te în necuprinsul cărămizii
Unui bloc mai post industrial
Pășesc în apă, afundat ca în troiene
Pierdut în mulțime grea de plumb
Mă întreb, cum e cu putință
Să nu pot urla a neputință?!
Într-un oraș din ținte și morminte
Unde-i iubirea ce-o tot caut?
Un alt parter lipsit de fler …
Urmat de-o neagră farmacie
Și o albă bancă lucie…
Plictisit, mă opresc în loc
Și încerc, mai mult în joc
Doar în față să mă holbez
Iar în față se ridică
O mare casă luminoasă
În curcubeu vopsită
Părea un rai ce viu străluce
Cu a sale becuri zece
Unite într-un singur nume -
Clubul violetelor alune
Curios ,mă-ndrept încet
Spre Clubul celor fără regret
Deschid o ușă, trec de hol
Și nimeresc extazul gol
Asurzit de boxele de plastic
Orbit de un clarobscur fantastic
Încerc să ies înapoi afară
Dar zeci de mâini și corpuri amestecate
Pe mine cu ele mă luară
Ca înecat tot dau să ies la suprafață
Însă vârtejul mă ia tot mai adânc
Rupând cu muzica-i mai ascuțită
Minți și timpane
Nimeni nu-mi știe, nici de nume
Nici de prenume
Și totuși fiecare salută
Lipindu-se precum o lipitoare
Sau o altă târâtoare
Băieți cu părul uns în lac
Și fețele zâmbind un posac
Zboară rapid ca niște drone
În același ritm de clone
După fete mai cochete
Toate-n blugi de marcă scumpă
Ținând în mâini o mică cupă
Toate cu părul negru strâns în coadă
Pomadă fadă în pudră groasă
De păreau Fantome toate
Din noianul de arlechini
Prinși de fantome fără forme
Se ridică Ea, nemaivăzuta!
Cu gene negre de cristal
Ochii adânci din noaptea marelui abis
Obraji din flăcări otrăvitoare
Și părul în șuvițe de cobră
Ce conturează drăgălaș
Un căpșor de îngeraș
Trupul suplu de catifea
Se îndură ca o lalea
Țintintindu-mi pașii cu un sărut
Îmi strigă ea triumfătoare
Să știi că sunt o vrăjitoare !
Acum vei fi al meu pe veci
Vei fi un sclav de-al meu nebun
Căci numai eu știu să te îmbun
Moleșit ,schițez o fugă
Dar ea Iarăși mă sărută
Mă las topit de caldu-i senzual
Și înghit cu nețărmuită plăcere
Și muzică,și club, și slaba mea durere
Ah, tu demon-îngeraș
Crescut în centru de oraș
Mai dă-mi să gust din vorba ta
Și să-ți acopăr fața ta
Într-o prelungă sărutare
Sânii tăi mă prind într-o îmbrățișare
Din care nici tu nu ai scăpare
Nu pot gândi, nu pot simți
Tot ce eu știu e numai tu
Și parfumul tău violaceu
De liliacul și scorțișoare
Dar tu, tu râzi a nepăsare!
Și înjuri cumplit a mea visare
Uneori,mă lași să fiu lucid o clipă
Și-atunci mă întreb, mă întreb, mă întreb
Nu ești cumva o belladona
Ce omoară după ce înghit
Al tău divin, miros
Nu știu de când eu stau pe-aicea
Înlănțuit de pasiune
Dar neajuns nici prizonier
Acum ,eu înțeleg, dar prea târziu!
Tu ești vampir ce suge viața
Lăsând în urmă un om păpușă
Cu mintea ascunsă în mica-ți nișă
Am devenit un căpcăun,
Un monstru ce-ascultă numai de tine
Cu părul albit,și ochi tulburi
Stau nemișcat ca o statuie
Până îmi clipești, zâmbind a șotie
Într-o noapte, în Club apare
Un om bătrân, cu-o cruce mare
Barba căruntă și ochi senini
Ce nu mai au la ce râvni
Ascuns într-o lungă sutană
S-apropie de mine și de Ea
''Frumos mai ești călugărașe
N-ai vrea să-ți dau și ție dragă
Un mic pupic, că nu-i nimic
Să guști din darurile cărnii
Călugăr,drept se ridică
Și lovi în chipul Ei odată
Tunând ca un munte la cutremur:
Adevăr a zis cel ce a scris
''Creșteți de vă înmulțiți
Și pe toate să le stăpâniți
Ai crescut asemeni unui păianjen
Dar vei cădea cu atât mai crâncen
Strivită-n propria ta plasă ''
Atunci, pământul se cutremură
Lumina întreagă se întunecă
Și-o ceață de negreață
O luă, fierbând într-o spirală
Ce curse în a amurgului năvală
Rămas în fața lui,el îmi zâmbește
''Pe lume sunt un simplu pion
Slab, ca o cetate făr ' bastion
Tot ce am de la Dumnezeu primesc
De asta,pe El veșnic îl mulțumesc
Văd că ți-am fost trimis în cale
Să te îndrum spre vechea-ți căutare
Neîncrezător privești
Deci uite a mea alinare
Știu că vei găsi iubire
Căci de ea nu ai scăpare ''
''Mulțumesc, dar nu cred c-am putere
Să trec Iarăși prin durere
Lasă-mă aici să mor
Sau du-mă în câmpul de mohor
A trăi e a fugi
După dorințe tot mai mari
Ce ne orbesc de-un vid lacustru
Ce noi îl numim sufletul nostru ''
''Călător rupt în zbor
Ești bolnav ,dar boala-ți face bine
Căci te vei scula mai sus, mai tare
Tot ce-ți cer e vii cu mine
Și nu uita să crezi în tine
Știu,e greu să începi a merge drept
După ce ai călcat o viață strâmb
Dar, mai încearcă, crede Iarăși
Căci de-acum, nimic nu ai
De a pierde sau de a câștiga ''
Înviorat ,l-apuc de braț
Și îi zic,aproape sufocat :
''Într-adevăr, sunt liber să sufăr
Ca să pot scăpa și eu trăind
De repetabila povară
A golurilori ce mă cuprind ''
Astfel purcesem afară
Unde altădată arară
Înalți plugari și frumoase domnițe
Și acum în loc le cresc mici romanițe
Mă duc unde au ieșit primele oase
Și au cântat cele trei coase
A morții, a sorții și a suferinței
Mă duc la falnicii brazi
Ce-au ospătat nomazi
Mă duc în adâncile izvoare
Ce n-au cunoscut hotare
Să beau din nou din roua vieții
Ce curge la apusul dimineții
Ajutat de micul stareț
Ajung la mijloc de-un lac mai des
Unde toate păsările ies
Mă cufund în apa rece
Și tristețea îndată-mi trece
Bat de cinci ori pasul pe loc
Și simt că am chef să mă joc
Mă îngrop în iarbă verde
Unde nimeni nu mă vede
Și privesc pe îndelete
Cerul de un închis albastru
Ce se tot întinde aspru
Stele încinse câte o mie
Rupte de pe o osie
Iar în centru e regina
Cu fața ovală ,e însuși luna
Regina trimisă a sferelor cerești
Să farmece pe toate cele pământești
Treptat, se pierd în infinit
Și lacul, și pădurea cea de negăsit
Și luna cu a sale stele
Și omul cu zece bretele
Rămâne numai o tăcere
Dincolo de orice durere
Rămâne numai eternitatea
Ce ne-a adus libertatea
Rămâne numai gândul nespus
Ce-n viață pe noi ne-a adus
De-acolo mă-ntorc mai lin
În lumea omului divin
Și apare un Apostol călare
Și-mi zice cu dragă nepăsare
Sunt Petru om de drumul mare
Să nu-ți fie cu supărare
Dar te întorc în lumea mare
Atunci, am înțeles
De ce eu totuși am purces
M-am întors în trup degrabă
Și m-am întors în oraș cu grabă
La o masă de cafenea
O văd pe EA--Sofia
Îi zâmbesc cucernic, drăgăstos:
''Aici ai fost, iubirea mea…
Notă explicativă:În greacă Sofia înseamnă înțelepciune
Whisky
Whisky fin, din butoi vechi,
Licoare nobilă, fără perechi.
Un strop pe buze, foc în piept,
Taină ascunsă într-un concept.
Culoarea-i aur, miros de fum,
Parfumul cald te duce-n drum.
Pe mal de râu sau lângă foc,
E whisky-ul cel mai bun joc.
Din Scoția rece, povestea vine,
Istorie-n sticlă, ce-l ține bine.
Și fiecare strop ce curge lin,
E-un cântec vechi, sublim, divin.
Gerul
Peste țară a domnit
Gerul rece și cumplit
Ne-nghițit căsuțele
Mia-nghețat mânuțele.
A pictat și flori de gheață
Chiar acum de dimineață
Soarele ni l-a furat
Și cu nori l- a astupat.
Fulgi de vată ne-a adus
Chiar acum pe la apus
Gerul crud și morocănos
Este chiar caraghios.
Săniuș a pregătit
Și copiilor a șoptit
Hai ieșiți acum afară
Nu vă mai uitați la oră.
El
Si l-am vazut pe strada ,
Trecand cu acte-n mana,
Ne-am salutat in graba,
El n-a vrut sa ramana.
Cu griji preocupat,
Nici trist,nici fericit,
Oare mi-o fi iertat
Ca l-am dezamagit?
Este la casa lui,
Dar fara nici o fata,
Pentru baiatul nostru,
Mereu prezent ca tata.
De ce l-am inselat?
Acum nici nu mai stiu,
Traiesc cu alt barbat,
Insa si lui ii scriu.
L-am evitat mereu,
De cand ne-am despartit,
Acum il caut eu,
Si nu e de gasit.
Pretind c-as fericita,
Insa am esuat,
Si nu ma simt iubita,
Nu stiu ce-am realizat.
El umbla si tot face,
Eu bat pasul pe loc,
E clar ca nu ma place,
Parca at fi un joc.
Se-ascunde cand ma vede,
O ia pe alta parte,
I-as scrie,dar m-ar crede?
Mi-ar trebuie o carte...
I-as spune ca regret,
Ca dupa 10 ani,
Am ajuns amandoi
De dragoste orfani.
Actualul îmi intoarce
Cu varf si indeasat,
Greseala vietii mele,
Si el m-a inselat.
Dormim doar separati,
Nici nu mai stiu cum e,
El vrea doar aventura,
Eu caut dragoste.
De dor sunt insetata,
De dragoste si cald,
Stiu ce-am avut odata,
Si -n lacrimi ochii scald .
Am inteles ca inca
Nu vrea o alta fata,
Ca e preocupat
De rolul sau de tata.
Copilul nostru vrea
Sa-l puna pe picioare,
Eu n-am ce sa-i offer
Si asta chiar ma doare.
Îmi amintesc si-acum
Ce mult m-a cautat,
Si n-as sti sa va spun
De ce l-am inselat.
Mereu cu planuri mari ,
Eu n-am stiut sa vad,
Si cu aceste ganduri,
In suflet fac prapad.
Am socotit ca e
Mereu preocupat,
Era din dragoste,
Eu nu am observat.
Ma-nchid iar in balcon,
Aprind iar o tigara,
Nu-mi place sa fumez,
Dar poate-l vad afara .
Non-poezie
Emotie, lacrimi, un simt de intelegere iar apoi chin, si-o tresaltare imbucuratoare.
Alternanta, schimb etern resimtit in oase, incapacitate, si iar chin.
Nimic, iar apoi totul.
Oare nimic are sa fie intr-un final?
Pareri de rau...zambete ce mascheaza regrete.