Copilărie
Casa părintească
Casa unde am copilărit
Cineva timpul sa l oprească
Că deodată ne a părăsit
Genunchi juliti pe stradă
Fericiți la masă
Mâini rupte prin ograda
Și copilăria era frumoasă
Cireșe vara noi luam
Și nimeni telefon nu avea
Iarna la focul șemineului povesteam
Și bunica ne colinda
Banii doar niște hârtii erau
De etichete nu ne interesa
Bomboanele ne bucurau
Cu Iphone nu ne recompensa
Uite așa copilaria la noi a fost
A trecut și a fost perfect
Când ne jucam lapte gros
Copilarie te respect!
Стихи из этой категории
Frații
În odaia de la drum, te zăresc plângând și-mi pare
Că dorind să fac o glumă, te-am supărat frățioare.
Șterge-ți lacrima și spune-mi, fără a mai conteni,
Că dincolo de orice ceartă, noi suntem prieteni buni.
Vor rămâne amintiri, regăsite în sonate,
Unul lângă altul, sufletele ni-s legate.
Șterge-ți lacrima și vino, să te strâng la pieptul meu,
Frați de sânge, prieteni buni, noi așa vom fi mereu.
GĂRGĂRIȚA
Printre flori de romaniță
Se preumblă o gărgăriță
Și tot dă din aripioare
Hotărâtă ca să zboare.
A îmbăcat peste rochiță
Haină roșie pestriță
Stă urcată pe-o tulpină
Mai aproape de lumină.
Se apropie încet
Un pici mic, dar siret
Prinde gărgărița în palme
Ușurel ca să n-o sfarme.
Și îngână încetișor :
Gărgăriță ,gărgărea
Încotro vei zbura ,
Acolo m-oi însura !.
Dar nu mă voi înstrăina :
Aici am frați și surori
Și grădinița mea cu flori!...
Fluturii de Elena Farago în germană
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Die Schmetterlinge
Weiße und rote Schmetterlinge,
Und bunt, schön,
Ich fange sie im Netz,
Wenn meine Mutter mich verlässt.
Ich fange sie im Flug,
Aber ich töte sie nicht;
Aber ich schaue sie an,
Dass sie winzig sind,
Und schön, und ich mag sie,
Aber ich mache sie nicht
Kein Schaden, überhaupt nicht.
Und wenn ich spiele
Bei einigen weiß ich
Schön, ihn zu haben
Und jeder, aus dem Netz,
Ich helfe ihnen
Und fliege
Nach ihrem Willen.
Iarna – flutur alb de vânt
Crivăţu‘ îşi făcu avânt
într-un cuib de păsări mute
cât să-ncapă în trupul lor
iarna - flutur alb de vânt.
Strânse-n sânul ei de gheaţă
valvârtejuri şi ninsori.
Şi când şade să asculte
triste suflete de flori,
le aşterne pe pământ.
Trece palid soarele,
stelele de ger
îmbracă faţa lui diamantină.
Iată-l înghiţit de cer,
scuturându-şi pletele
într-o pată de lumină.
În răsuflu’ ei deodată
ridică cetate albă:
în risipă să te scuturi
de visarea care scaldă
o fereastră cu gutuie.
Molcomă fantasma şade
ca o pasăre trudită.
Se adună. Apoi suie
turnuri nalte de zăpadă.
Un schelet de pom sclipeşte
în troieni dezordonate,
vântul nu mai hoinăreşte
pe la case îndesate.
Urcă drumul de ninsoare
urători, copii de-o șchioapă,
cu un plug din două fiare,
tras pe uliță de-o iapă.
Un copil numai paiete
ce în șale îi ajung,
larg învârte biciul care
sună într-un tunet lung -
geru-i fuge de la ghete.
Tremură în raza lunii
sălcii de argint cochete.
Mai la margine de sat
unde basmele se spun,
mulţi copii la vatra sobei
timpul pare c-a lăsat.
Au venit de prin cătun
cu trăistuţe la spinare
să le-ndese cu poveşti.
Zmei naivi îşi cântă versul
ca o nobilă întristare.
Două fete ştrengăriţe
împletesc înduioşate
înger palid în cosiţe.
La fereastra cu muşcate,
o măicuţă îndurerată
câteodată lung priveşte
prin zăpezi imaculate,
gânditoare îşi vorbeşte:
« poate-n drumuri se arată,
peste gardu’ acoperit,
fiul drag venind din lume » …
Plânge încet şi chinuit,
îi rosteşte al său nume.
Se mai uită spre icoană,
la Isus văzând într-însul
o lumină cum deşiră
flăcările de aramă;
îşi mai domoleşte plânsul.
Peste satu’ înzăpezit
a rămas un colţ de lună.
Stelele s-au întregit,
vântul scade la jumătate,
de-nnoptare adormit.
A ieşit după furtună
o nălucă la fântână.
Cum în murmur se înclină,
o porni către zăvoi.
Simţitoare şi senină
în răsunet năvăleşte
cu vârtej de vise albe
şi îmbracă perne moi.
În cădere geru’ înşiră
caru’ stelelor în pom.
Rareori, dar o scânteie
vine galeş printre nouri,
furişându-se în somn.
din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul -
ștefan radu mușat
Frații
În odaia de la drum, te zăresc plângând și-mi pare
Că dorind să fac o glumă, te-am supărat frățioare.
Șterge-ți lacrima și spune-mi, fără a mai conteni,
Că dincolo de orice ceartă, noi suntem prieteni buni.
Vor rămâne amintiri, regăsite în sonate,
Unul lângă altul, sufletele ni-s legate.
Șterge-ți lacrima și vino, să te strâng la pieptul meu,
Frați de sânge, prieteni buni, noi așa vom fi mereu.
GĂRGĂRIȚA
Printre flori de romaniță
Se preumblă o gărgăriță
Și tot dă din aripioare
Hotărâtă ca să zboare.
A îmbăcat peste rochiță
Haină roșie pestriță
Stă urcată pe-o tulpină
Mai aproape de lumină.
Se apropie încet
Un pici mic, dar siret
Prinde gărgărița în palme
Ușurel ca să n-o sfarme.
Și îngână încetișor :
Gărgăriță ,gărgărea
Încotro vei zbura ,
Acolo m-oi însura !.
Dar nu mă voi înstrăina :
Aici am frați și surori
Și grădinița mea cu flori!...
Fluturii de Elena Farago în germană
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Die Schmetterlinge
Weiße und rote Schmetterlinge,
Und bunt, schön,
Ich fange sie im Netz,
Wenn meine Mutter mich verlässt.
Ich fange sie im Flug,
Aber ich töte sie nicht;
Aber ich schaue sie an,
Dass sie winzig sind,
Und schön, und ich mag sie,
Aber ich mache sie nicht
Kein Schaden, überhaupt nicht.
Und wenn ich spiele
Bei einigen weiß ich
Schön, ihn zu haben
Und jeder, aus dem Netz,
Ich helfe ihnen
Und fliege
Nach ihrem Willen.
Iarna – flutur alb de vânt
Crivăţu‘ îşi făcu avânt
într-un cuib de păsări mute
cât să-ncapă în trupul lor
iarna - flutur alb de vânt.
Strânse-n sânul ei de gheaţă
valvârtejuri şi ninsori.
Şi când şade să asculte
triste suflete de flori,
le aşterne pe pământ.
Trece palid soarele,
stelele de ger
îmbracă faţa lui diamantină.
Iată-l înghiţit de cer,
scuturându-şi pletele
într-o pată de lumină.
În răsuflu’ ei deodată
ridică cetate albă:
în risipă să te scuturi
de visarea care scaldă
o fereastră cu gutuie.
Molcomă fantasma şade
ca o pasăre trudită.
Se adună. Apoi suie
turnuri nalte de zăpadă.
Un schelet de pom sclipeşte
în troieni dezordonate,
vântul nu mai hoinăreşte
pe la case îndesate.
Urcă drumul de ninsoare
urători, copii de-o șchioapă,
cu un plug din două fiare,
tras pe uliță de-o iapă.
Un copil numai paiete
ce în șale îi ajung,
larg învârte biciul care
sună într-un tunet lung -
geru-i fuge de la ghete.
Tremură în raza lunii
sălcii de argint cochete.
Mai la margine de sat
unde basmele se spun,
mulţi copii la vatra sobei
timpul pare c-a lăsat.
Au venit de prin cătun
cu trăistuţe la spinare
să le-ndese cu poveşti.
Zmei naivi îşi cântă versul
ca o nobilă întristare.
Două fete ştrengăriţe
împletesc înduioşate
înger palid în cosiţe.
La fereastra cu muşcate,
o măicuţă îndurerată
câteodată lung priveşte
prin zăpezi imaculate,
gânditoare îşi vorbeşte:
« poate-n drumuri se arată,
peste gardu’ acoperit,
fiul drag venind din lume » …
Plânge încet şi chinuit,
îi rosteşte al său nume.
Se mai uită spre icoană,
la Isus văzând într-însul
o lumină cum deşiră
flăcările de aramă;
îşi mai domoleşte plânsul.
Peste satu’ înzăpezit
a rămas un colţ de lună.
Stelele s-au întregit,
vântul scade la jumătate,
de-nnoptare adormit.
A ieşit după furtună
o nălucă la fântână.
Cum în murmur se înclină,
o porni către zăvoi.
Simţitoare şi senină
în răsunet năvăleşte
cu vârtej de vise albe
şi îmbracă perne moi.
În cădere geru’ înşiră
caru’ stelelor în pom.
Rareori, dar o scânteie
vine galeş printre nouri,
furişându-se în somn.
din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul -
ștefan radu mușat
Другие стихотворения автора
Tatăl vostru
Tatălui vostru, de aici, pe pământ,
Cinstiți-i numele său,
Ascultaţi vorba sa,
Bucuraţi-vă în casa sa,
Ca un copil, toată viaţa.
Pâinea pe care v-o pune pe masă,
Cea, cu multă trudă muncită,
Să vă fie mereu mai gustoasă,
Decât orice ospăț, decât orice ispită.
Plângeţi pentru lacrima sa,
Iertaţi-l atunci când nu mai poate,
Şi fericiți-vă împreună, în toate.
Amin!
atom cretin de septembrie
Decizii si directii, momente si proiectii...
credinta, introspectii, ramane doar samanata de credinta...,
sau uitare, alegerea i schimbare sau poate doar o alta nepasare
si nu stii ce e n sensul nevazut, ascuns in eu l tau cel absolut
divin ? profan? nu mai conteaza, sunt rime simple pline de emfaza,
sau tipat simplu, doar de om ranit, cuvintele l nu s de ajuns,
credinta, visul doar au suferit, speranta? doar un mit ranit,
pictat pe ziduri de palat si apreciat doar de profani,
dispusi sa dea un sac de bani in neant...nebanuiti c ar crede in ceva.
...sau chiar de ar spera ceva, se- asterne dogma , non concept...
dar acceptat de toti, sperat, in noapte, final?
prozaic
o ciorba de legume ce in centru, doar se descompune...
sa fim seriosi, nu i epicentru de emotii,
ce i drept un pic tardiv,,,descompunere fara motiv . ciorba nu crede n ea\
doar eu credeam
ca ea zambea
si ma gandesc la ea, si sper in ea, si cred in ea,,, si....
Tu, cosmarul meu etern
Atâta durere, atâta suferință
Atâtea lacmimi irosite
Nu vreau sa trăiesc în lumea asta
As vrea sa mor sau sa omor
Sa scap din iadul cel trăiesc
Sa i scap pe toți de suferintă
Sa i scap din închisoare
Sa fii mama fericita
Nu suport sa te aud,
Sa te vad sau sa ți vorbesc
Te urăsc din tot sufletul
Urăsc viata pe care o traiesc
Tu mi ai distrus copilăria
Mi ai nimicit visurile și liniștea ai ucis o
Tu cosmarul meu etern
Nu vreau sa te mai vad vreodata
Nu ti suport prezenta
Urăsc totul despre
Dar cel mai mult urasc
Ca sunt făcută din tine
Ai distrus viata a trei femei
Pe care cică le iubeai
Nu am sa uit vreodată
Palmele ce le dadei
Cu atâta ura și putere
Tu ne ai lovit
Dar cel mai mult doare
Vorbele ce le-ai rostit
Nu am să uit vreodată, tata
Când o băteai pe mama mea
Omul cel iubeam cel mai mult din lume
O deformai în fata mea
Dădeai cu pumni și picioare
Atât de tare în mama mea
Încât când veneam de la școală
Nu o recunoșteam
Chiar dacă au trecut ani buni
Nu te as putea ierta vreodată
Privesc același monstru în ochi
De fiecare dată.
Alerim
Nu
Te simt si totusi nu
De mult nu mai esti aici
Ma intreb unde te-am pierdut
Si daca te-am avut
Eram karmici
Eram tot
Eram noi
Si totusi eram eu si tu
Ne-am visat viitorul
Plin de iubire
Acum e gol, pierdut in nemurire
Te intreb ce esti
Te intreb ce sunt eu
Nimic, nimeni, cine
Nu vreau sa fiu tu
Adam si Eva
Pe umerii tai lin curg insomnii
As vrea sa plâng, dar ma închin
Patez cu roșu aprins obrajii tai blajini
Te înec in iubirea mea, totul ca un chin
Te cuprind, te resping, ma simți ca un spin
Durerea sa-ți curm, visele-ți pe ploape
Și moartea-ți bate-n inima tot mai aproape.
Tu Adam, eu Eva, un fruct, o patima ne desparte
Sub sânge, in vene, in artere, in materie cenușie
Suntem niște patimi, rupte din foi pline de arte Găsindu-ne sfârșitul pe aceeași mosie.
Pierdem esența iubirii in a lumii ironie,
A mortii ceremonie.
Inimile sunt torturate in agonie
Cărțile de romanță stau pe raft in armonie.
A femeii viclenie?
A bărbatului vedenie?
A sfinților șiretenie?
A zeilor astenie?
A omenirii simfonie?
Ne modelam după a bărbatului fantezie
Un viciu, o iubire, o drama, o crima târzie
Ne aruncam între întodeauna și niciodată
Sa ajungem pe o foaie o poezie.
In fumul țigării,decedata,
In ochii lumii, degradata,
In paginile Bibliei, posedata
In mintea lor, substantivata.
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
Tatăl vostru
Tatălui vostru, de aici, pe pământ,
Cinstiți-i numele său,
Ascultaţi vorba sa,
Bucuraţi-vă în casa sa,
Ca un copil, toată viaţa.
Pâinea pe care v-o pune pe masă,
Cea, cu multă trudă muncită,
Să vă fie mereu mai gustoasă,
Decât orice ospăț, decât orice ispită.
Plângeţi pentru lacrima sa,
Iertaţi-l atunci când nu mai poate,
Şi fericiți-vă împreună, în toate.
Amin!
atom cretin de septembrie
Decizii si directii, momente si proiectii...
credinta, introspectii, ramane doar samanata de credinta...,
sau uitare, alegerea i schimbare sau poate doar o alta nepasare
si nu stii ce e n sensul nevazut, ascuns in eu l tau cel absolut
divin ? profan? nu mai conteaza, sunt rime simple pline de emfaza,
sau tipat simplu, doar de om ranit, cuvintele l nu s de ajuns,
credinta, visul doar au suferit, speranta? doar un mit ranit,
pictat pe ziduri de palat si apreciat doar de profani,
dispusi sa dea un sac de bani in neant...nebanuiti c ar crede in ceva.
...sau chiar de ar spera ceva, se- asterne dogma , non concept...
dar acceptat de toti, sperat, in noapte, final?
prozaic
o ciorba de legume ce in centru, doar se descompune...
sa fim seriosi, nu i epicentru de emotii,
ce i drept un pic tardiv,,,descompunere fara motiv . ciorba nu crede n ea\
doar eu credeam
ca ea zambea
si ma gandesc la ea, si sper in ea, si cred in ea,,, si....
Tu, cosmarul meu etern
Atâta durere, atâta suferință
Atâtea lacmimi irosite
Nu vreau sa trăiesc în lumea asta
As vrea sa mor sau sa omor
Sa scap din iadul cel trăiesc
Sa i scap pe toți de suferintă
Sa i scap din închisoare
Sa fii mama fericita
Nu suport sa te aud,
Sa te vad sau sa ți vorbesc
Te urăsc din tot sufletul
Urăsc viata pe care o traiesc
Tu mi ai distrus copilăria
Mi ai nimicit visurile și liniștea ai ucis o
Tu cosmarul meu etern
Nu vreau sa te mai vad vreodata
Nu ti suport prezenta
Urăsc totul despre
Dar cel mai mult urasc
Ca sunt făcută din tine
Ai distrus viata a trei femei
Pe care cică le iubeai
Nu am sa uit vreodată
Palmele ce le dadei
Cu atâta ura și putere
Tu ne ai lovit
Dar cel mai mult doare
Vorbele ce le-ai rostit
Nu am să uit vreodată, tata
Când o băteai pe mama mea
Omul cel iubeam cel mai mult din lume
O deformai în fata mea
Dădeai cu pumni și picioare
Atât de tare în mama mea
Încât când veneam de la școală
Nu o recunoșteam
Chiar dacă au trecut ani buni
Nu te as putea ierta vreodată
Privesc același monstru în ochi
De fiecare dată.
Alerim
Nu
Te simt si totusi nu
De mult nu mai esti aici
Ma intreb unde te-am pierdut
Si daca te-am avut
Eram karmici
Eram tot
Eram noi
Si totusi eram eu si tu
Ne-am visat viitorul
Plin de iubire
Acum e gol, pierdut in nemurire
Te intreb ce esti
Te intreb ce sunt eu
Nimic, nimeni, cine
Nu vreau sa fiu tu
Adam si Eva
Pe umerii tai lin curg insomnii
As vrea sa plâng, dar ma închin
Patez cu roșu aprins obrajii tai blajini
Te înec in iubirea mea, totul ca un chin
Te cuprind, te resping, ma simți ca un spin
Durerea sa-ți curm, visele-ți pe ploape
Și moartea-ți bate-n inima tot mai aproape.
Tu Adam, eu Eva, un fruct, o patima ne desparte
Sub sânge, in vene, in artere, in materie cenușie
Suntem niște patimi, rupte din foi pline de arte Găsindu-ne sfârșitul pe aceeași mosie.
Pierdem esența iubirii in a lumii ironie,
A mortii ceremonie.
Inimile sunt torturate in agonie
Cărțile de romanță stau pe raft in armonie.
A femeii viclenie?
A bărbatului vedenie?
A sfinților șiretenie?
A zeilor astenie?
A omenirii simfonie?
Ne modelam după a bărbatului fantezie
Un viciu, o iubire, o drama, o crima târzie
Ne aruncam între întodeauna și niciodată
Sa ajungem pe o foaie o poezie.
In fumul țigării,decedata,
In ochii lumii, degradata,
In paginile Bibliei, posedata
In mintea lor, substantivata.
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.