Doi frați!

Plec de acasă vesel și chir cânt

Nici pașii nu-i mai simt pe pământ,

De ce inima mea alt ritm bate?

Ce încearcă să-mi spună și nu poate?

Mă frământă  gândul că trebuie să știi

Că tu ești pentru mine lacrima sorții

Cea simpatică din clasă, banca din întâi

Ești visul, ce-mi bântuie liniștea nopții.

Ce mi se întâmplă? te văd doar pe tine

Și tot ce fac, ție să-ți placă

Îți spun, că ești frumoasă și bună...

Dar știu că vom avea și ploi și furtună.

M-am trezit in zori

Dintr-un vis frumos

Prn țară umblam,

Uite ce vedeam:

Oameni, bucuroși 

Zâmbitori, frumoși 

Doina nu jelea,

Soarele încălzea,

Holda ne hrănea,

Prieteni buni, ca frații 

Ploua cu belșug ,

În brazdă și-n casă.

Iar la masa mare 

Mare sărbătoare:

Oamenii egali în toate

Nu erau șomeri 

Nu erau săraci 

Nu erau bogați 

Toți erau doar frați.

Of  ce utopie 

Mi se întâmplă mie!!!!!

Cred ,că nu întâmplător  am ajuns într-o zonă izolată pe malul Siretului .

M-am legat de acel loc ,care în timp a devenit oaza mea de liniște și pace ,

și  mișcare fizică ,a-și spune!...Sătulă de inactivitate ,de spectator t.v. de zgomot ,

de muzica modernă pe care nu o înțeleg ,ce -mi pătrunde din vecini propietari

tineri  dornici de distracții Toată viața am fost activă .După orele de serviciu

mă ocupam cu lucru de mână ,activități  ce erau în vogă pe atunci ;goblenuri ,

garnituri de macrame cu modele iscusite ,obiecte  croșetate ,de la rochii ,

costume căciulițe ,mănuși ,fulare  și altele .Am făcut de toate și mai știu încă

dar cine să le poarte?.Lipsa de activitate ,mă înbolnăvește !...Noroc că am o bibliotecă

mare  și recitesc unele dintre cărți .Dar m--ar place să mă ocup de o grădină .

Dar unde pe terasa blocului? Am ajuns în zona Siretului  și am văzut o căsuță

pe un maidan  înconjurară de moluz și năpădită de buruieni , se vedea că-i  părăsită

de ceva vreme .Am întrebat vecinii  .

   -  A cui este căsuța asta ?

   - E aproape abandonată

   - Unde  îl găsesc  pe propietar?

   - Cred  că la barul de pe mal .E pescar ,și ca toți  pescarii ,când nu-s  la toană sunt la cârciumă 

Găsesc  ce caut . Un bărbat  vonic  și simpatic se ridică de la masă curios , de ce îl caut !...

Dle  Badiu  am auzit că  vinzi  casa din maidan?  Badiu stă puțin pe gânduri  și întreabă

    -Sunteți  rudă  cu  cumpărătorul  lui  Moraru?

    - Da și mi-ar  place să fiu  vecin cu el .

    -Știți , că eu am vrut să o vând  mai demult ,dar  ffnd așa  izolată  și înconjurată de 

gunoaie ,nu a înteresat pe nimeni .

    -Acum  eși hotărât? .Batem  palma?

    -Da, nu am mai fost demult acolo ,eu am un container, acolo ,zice el  arătându-mi cu 

mâna  ceva mai încolo .

     - Renunț  la ea ,acolo e mult de muncă ...

     - Și cât vrei pe ea ?

     -Nu cred că  cer  prea mult ,dacă zic  cinzeci de mii !

     -Uite ,zic și eu ca tine .Bine?

    -Ai ceva în ea?

    - Tot ce e acolo ,e de aruncat .Restul  l-am dus la baracă .

    - Atunci ,ai o cheie ?

   - Nu  ușa e legată  cu o sârmă .

   - Bine  mâine  vin cu banii ,facem o chitanță  de mână ,

știu că nici tu nu ai acte  și afacerea e gata .                                                               

Hristos a înviat este vestea

minunată ,transmisă din om în om

cu bucurie și voie bună .

Oameni dragi vă salut și eu

Cu urări de bine :Hristos  a înviat !

 Poezia mea ce este?

Poate o tristă povește

Poate sunt neînțeleasă.

Poate adun nectar din flori

Orbită doar de culori.

Poate vreau să pun în ea 

Luminița  dintr-o stea.

Poezia mea ce este ?

Poate fi ce-am voit eu

Să trăiesc întens prin ea

Pân-ce Domnul m-o chema.

Îmi place să merg la casa copilăriei,

Doar închid  ochii și mama apare,

La vremea ei era ca argintul viu

Mi-ar place, cum era s-o pot descriu.

Primăvara avea un ajutor de bază,

Cu sapa făcea minuni, pe brazda firavă,

Firișoarele eliberate se ridicau  îndrăznețe, 

Scăldate de ploaie, dădeau soarelui binețe.

Când câmpia n-o chema, alță meserie știa,

Năvădea, țesea,floarea pe covor învia

Asemeni florilor de pe iea pe care o purta

Așa de mult îi plăcea ce făcea.

Mama de toate știa să facă: împletea, croia, 

De sărbători cu rochii noi ne gătea, funde în păr

Ne bucuram de datini și de sărbător

Și mai ales de jocuri și de grădina cu flori.

Dar mai ales, ne aduna pe toți la masă

Făcea mâncarea cea mai gustoasă

Și ne spunea căt de mult ne iubește

Și acesta-i rostul, pentru care trăiește 

Rostul nostru-i aă ne amintim, să te pomenim.

Primul pas ninge,

În grădina noastră,

Al doilea pas,

Privim la fereastră,

Al treilea pas ,

Ieșim la joacă,

Al patrulea pas,

Trebuie să-ți placă,

Facem omul de omăt,

Al cincilea pas,

Trebuie să îl arăt,

Parcă-i râs,

Cine nu știe,

E cel mai frumos,

Dar afară e lunicos,

Trebuie să-i pun și o pălărie,

Ca să fie ca o mică păpădie,

I-am făcut și o amică,

Dar acum este mai mică,

Căci soarele puțin o topise,

Ia și uită un nor acum venise.

A ieşit în zori o fată, având rochia brodată

şi încinsă la mijloc cu un fluture de in

când pe frunze mai era lacul cerului senin.

Cum din fire-i râzătoare,

se opri să stea de vorbă

în grădină cu o floare:

unele în cuib de rouă, alte nalte cât un munte.

Însă una-i prea cochetă: are guler de satin,

împlinit cu fagur roşu.

Mai văzu aşa minune altădată la bunici

când pe gard cânta cocosu’ -

ea făcea căsuţe-n şir printre ierburi la furnici.

Dar cum mâna mică îi scapă,

se-nţepă pe negândite într-un mugure de spin…

Vai, ce chin ! -

îşi zise-n sine.

Poate vrea un strop de apă,

de mă-mpunse aşa tare firul greu de mărăcine.

Pe o frunză de cleştar un gândac abia-şi ridică

silueta de cărbune,

o furnică

se opri ca să-şi şteargă fruntea udă, ochii tulburi de tăciune.

Soarele adânc se scaldă într-o tufă violetă;

ce e drept e prea măruntă,

dar din fire e cochetă.

Se ridică în lucire evantaiele de nalbă,

rochii roşii de zorele

rotesc salbă peste iarbă.

Ca o floare printre ele,

fata-şi potriveşte gheata. Visătoare, ea întreabă:

- Ce floare e asta, mamă ?

Am trecut şi ieri pe aici, însă n-am băgat de seamă.

- E camelia mea albă…

- Dar Camelia sunt eu… Cum să fiu eu, mamă, floare ?!

N-am nici frunze,

n-am petale.

Şi trecu prin alte rânduri,

coborâtă printre gânduri…

Ceasul bate miezu-nopţii şi Camelia tresare,

respirând adânc - visează

cum furtuna s-a iscat

şi din soare

smulse o rază;

ciorile înfruntă cerul.

Câte flori avea cu dânsa,

vântul îi goli panerul.

Dar cum mama era trează,

îi cuprinse fruntea albă şi în gânduri se ruga,

visul nopţii i-l veghea să nu-i frângă ramura

vântul cel întunecat ce din basme a scăpat.

Telegarul cât o stâncă,

fruntea naltă îi asudă;

numai sta cât să audă,

că în noaptea cea adâncă

zmeul este la hotar.

Şi porni ca să-l adune sub copitele-i de jar.

 - Nalţă-te de zor spre stele,

urcând podul de aramă !...

Păzitorii se rotesc, vântu-n cuiburi îl lovesc;

praf şi pulbere s-alege de necazuri şi de rele.

Mama-n şoaptă o îndemnă:

- Urcă, fata mea, mai urcă până treci de nouă stele,

unde e copilărie, unde îngerii adie

lirele în cântecele...

Dar deodată-n sânul nopţii se ivi palat de soare.

Şi vibrând în cântec vine o ileană-cosânzeană

cu năframă de cicoare

şi condurii de sulfină:

- Hai, copilă, şi te prinde de o rază de lumină !

 Oi ruga un şir de fluturi

visul negru să ţi-l spele.

Nemurirea să te cânte,

floare mândră a nopţii mele…

din cartea ilustrată pentru copii, Copilul și norul -

Ștefan Radu Mușat

clopote de râuri de-argint-

într-un verde mângâietor,

 îmblânzesc asprimile iernii,

cu scânteieri de baladă.

pe marginea drumului,

netam-nesam,

a inflorit un mac,

cam pricăjit săracu'.

iute,

o buburuză

a venit, să constate

ce  s-a întâmplat.

E ca capul drag,fără minte.

Si ca omul cel curat,

a venit,nu în zadar!

Ca vrea colaci,

Si bate în uși,

Ca să primească,ceva.

Cândva, într-un cătun sărac,

Trăia o fată minunată

Care la toți le era pe plac,

Dar o vedeau mereu întristată.

Părinții ei se tot plângeau

La lume, și la bunul Soare,

Și tare mult ei că vroiau

Să n-o mai vadă gânditoare.

Băieți cu stare și de neam

Veneau ferice s-o pețească,

Dar ea mereu privea pe geam

Un mândru crai ca să zărească.

.................................................

Noaptea fugea după zi,

Și ziua era alungată de noapte.

Dar, se-ntâmplă într-o zi

Ca fata s-audă mici șoapte.

Curioasă să-nțeleagă mai bine

Se-aplecă peste zorele

Și-auzi venind spre sine

Foșnet surd și ciripit de păsărele.

Din grădină, păsările zgomotoase

Se așezară-n poala fetei,

Și în glasuri cristalin miraculoase

Amintiră de un tei și a margaretei.

Sub acel tei, Vlasă oftează.

În gându-i o margaretă boreasă,

Ca simbol, dar curajul nu-i cutează

Ca să o ceară de mireasă.

Fetei inima-i s-aprinse.

Cu condeiul pe hârtie

Rânduri către el trimise

Ca la ea de-ndat să vie.

Când cei doi se întâlniră,

Stele și luna plină,

Sus pe cer, că se stârniră

Trimițând o rază cristalină.

Ziua cu noaptea se uniră

Când acasă la fata aleasă

Nuntașii în alai o porniră

Cu cimilituri și-o tulnicăreasă.

..................................................

Și mulți ani trecură

De când mândrii soți

Sub tei se-ntâlniră

Căci azi au nepoți.