Regret

Mă port ca pe-o rană tăcută,
ca pe-un hram ce nu-l înțeleg.
În fiecare zi ce trece
îl simt cum devine întreg.

Ce pustiu, umplut de nimic,
unde pașii răsună prea tare,
iar tăcerea se sprijină-n mine,
și-n mine tăcerea devine chemare.

E-un gol care nu se sfârșește,
se-adâncește sub piele, tăcut,
și din el răsar gânduri-buruieni,
cu miros de tăcere și lut.

Nu urlă, nu cere, nu plânge,
nu vrea, nu iubește, nu strigă,
dar totul în jur se prelinge
în tăcerea lui, de frică.

E-un gol cu miros de durere,
cu gust de secundă ce pică,
un gol ce apasă-n tăcere,
întinzând spre ajutor o mână timidă.

Și totuși... în el e lumină,
o flacără mică, ascunsă,
care mai mare nu vrea să devină,
ci doar să nu fie stinsă.

Acel gol ce apasă devine
un semn că încă mai sunt,
că-n mine ceva mai suspină,
ceva viu, în adânc, în pământ.

Am fost la mare,

Așteptând o schimbare,

A fost doar o imprimare,

O simt ca pe o separare,

Este ca o repetare,

Pare doar o ocupare,

Dar este o modificare.

Te-am privit cu sufletul,

Si m-ai urat. 

Mi-am deschis ochii, 

Si m-ai învinețit.

Sunt femeie, vreau o cheie,

În schimb primesc doar curele.

Sunt femeie, vreau scăpare,

În schimb e moarte fără îngropare.

Privesc moartea cu alți ochi

Moartea ce mi-a devenit deochi,

Este noua mea îndreptare

Spre o noua așteptare.

               Intrasem în cameră

               Și era peste tot întuneric,

                Însă mă așezasem să scriu

                Cât gândul e viu

                La o lumină palidă.

              Mă gândeam la noul vers,

             La o nouă frază,o nouă poezie 

             Mă gândeam la-atâtea,fiindcă nu-mi vine să cred !

            Câștig sau pierd,

            Vorbind cu ideile mele.

           Vorbeam

            Dar nu credeam

             Că stăteam cu ideile în nori,

             Dar tot cuvintele nu se așezau pe foi

             Vorbeam cu ideile mele.

În interiorul meu persista o otrava

O otrava care care se răspândește,

se răspândește și înghite tot,

toate sentimentele,

toate gandurile.

Oare sa fie pusă de tine ?

De tine care m ai lăsat sa zac la pământ,

cu ochii roși înecați cu prea multe lacrimii,

gândindu-ma de ce ai făcut o

Sau de ei? 

Persoanele care mi au dat viața,

iar apoi mi au spus cât de tare regreta.

Sau de ei și ele cu care am împărțit atâtea,

ganduri, sentimente, lacrimii,

Iar apoi trecând pe lângă mine cu nepăsare,

uitandu ne unii la alții ca niște necunoscutii

Sau de acel el?

acela care m a făcut sa cred ca are antidotul

cand el era otrava in sine 

Cred ca toți a ți lăsat aceasta otrava in mine

Aceasta otrava care ma macină,

si ma roade și ma doare nu mă lasă

Candva o sa existe un antidot

Însa otrava o sa persiste 

Iar sentimente nu or sa mai existe 

Si Amtidotul nu își v-a mai avea rostul

Si stii eu iarasi team vazut in vise

Ma chemai cu mini intinse

Iar eu nu voiam sa vin

Ca doaream doar sa termin

Dar stii acei ochisori

Cînd ii privesti simti ca mori

Dar incerc sa nu ma uit

Ca asa am obosit

Iar sarutul tau imbatator

Imi parea ocrotitor

Dar iarasi mam inșelat

Dar sa stii eu lam pastrat

Brațele tale doamne nu le voi uita

Cum ma numeai iubita ta

Stateam pe o banca in parc

Nu era ceva mai drag

Vocea ta lina ce trecea prin capul meu

Aș asculta-o mereu

Sa stii ca mor de dorul tau

De asta ma simt asa rau

Te-ai așezat să mă citești, dar nu dai semn,

Privind cu ochii tăi adânci și goi,

De ce nu răspunzi, de ce mă lași în umbra acestui cuvânt,

Când inima mea țipă, dar doar tu rămâi mut?

Citești, dar niciun răspuns nu vine,

Te hrănești din tăceri ce mă rănesc adânc,

Și eu, în loc de iubire, scriu cuvinte tăioase,

Poezii de dor, în loc de dorința de-a te avea.

Mă frâng în cuvinte, mă pierd în fraze,

Pe care le-aș da unui „noi” ce nu mai există,

Și tot ce rămâne sunt scrisori de amor

Ce nu ajung niciodată să-ți atingă inima.

Tu nu te simți, nu simți când rândurile se sparg,

Nu vezi cum te iubesc, dar mă pierd în tăcere,

Și tot ce fac e să dau formă dorului meu,

Un dor ce se împrăștie, dar tu nici măcar nu-l simți.

Nu te grăbi să mă citești, dar măcar lasă un semn,

Un cuvânt, un gest, un semn al ființei tale,

Căci eu, din cauza ta, nu mai scriu despre iubire,

Ci doar despre doruri ce-mi toacă sufletul, rând pe rând.

Aș vrea să mă asculte cineva, măcar o dată,

Dar nu tu, nu tu care îmi ești aproape și departe,

Aș vrea să-mi auzi bătăile de inimă ce strigă,

Dar tu doar mă citești, fără să simți, fără să mă vezi cu adevărat.

Îți scriam chiar dacă nu ți-am scris

Și speram să fie vis

Să mă trezesc într-o zi

Cu noi iubindu-ne ca doi copii

Te-am căutat printre stele 

Căci nu mai erai în brațele mele

Oricât mă uitam de bine

Niciuna nu era ca tine

Atât mă uitam de mult 

Până să văd că te-am pierdut

Că de pe al meu cer lipseai

Și acum pe cerul alteia străluceai

Și chiar dacă mi-e dor

Știu că și amintirile mor 

Îmi lipsești în fiecare zi 

Sperând ca și tu să-mi mai scrii

Și poate așa a fost să fie 

Să nu-mi fi tu steauă mie

Și să te văd stralucind

Pe un alt cer fericit

Tu prin stele enigmatic,
Stai ca lupul singuratic.
Și nu te-am văzut demult,
Ești departe prin văzduh.

Ploaia îți atinge corpul
Și cămașa ți-o înmoaie.
Apa curge peste tine,
Ai nevoie. Ești o floare.

N-am umbrelă să te apăr,
Cum nici tu nu mai ai glas.
Ți-am călăuzit fiece pas.
Dar nu mai aveai astâmpăr.

Și tânjesc dup-al tău trup.
Să te văd, să te seduc,
Să mă pierd într-un sărut.
Și pozele să nu le rup.

Ai fost marea mea iubire,
Iar eu am crezut în tine!
Lasă-mă să nu-mi mai pese,
Vai! Deja e ora zece.

Brațele îmi sunt înfipte
Și eu nu mai am cuvinte.
Uită-mă și nu te-ntoarce,
Vreau doar să mă lași în pace!

Poate că moarte-mi este în zadar 

Însă viața-mi oferă acest dar 

Cum să refuz să scap din coșmar 

Toate zilele-mi au un gust amar 

Iubirea pentru mine e blestem 

Pentru fericire sunt nedemn 

Îmi doresc doar o cruce de lemn 

Pentru că ea nu vine când o chem 

Ea nu m-aude noaptea când o strig

Nu mă-ncălzește când mi-e frig 

Nu m-aprinde când mă sting 

Nu mă-nvie când sunt mort 

Nu-mi dă nimic când pierd tot 

Nu mă stinge când iau foc 

Nu m-așteaptă când stau pe loc 

Ea merge doar în față 

Nu-i pasă de-a mea viață 

Nu vede că mă pierd în ceață 

De asta îmi doresc să mor 

Să mă conving că totu-i trecător 

Poate așa am să scap de-al tău dor 

Dacă mor poate n-am să te mai iubesc 

Sau poate mor ca prostul și greșesc 

Dar ce să fac dacă fără tine înebunesc 

Vreau să mor, doar asta îmi mai doresc 

Dacă nu pot să fiu cu tine ce sens au toate?

Ți-am jurat c-am să te iubesc și după moarte 

Acum sunt curios dacă asta chiar se poate 

De obicei nu fac promisiuni nefondate 

Sunt zile în care pare că totul s-a pierdut

Si trec prin timp fără nici o putere,

Să las tot ce-am trăit uitat în trecut

Poate așa mă uita și a mea durere.

#onewinewoman

Când gândul despre tine mi-e sonor

Îmi îmbăt ochii privind la cer apusul

Incerc să mii îndrept privind spre viitor

Sperând alăturea să imi rămână visul.

#mystory

Tu m-ai uitat atât de repede..știu bine!

Nu ţi-ai dorit să fiu nici măcar amintire

Și-n orice loc sub cer, lună sau soare

Caut, dar în zadar.. nu găsesc vindecare

#winestory

Încă mă-ntreb cum ar fi fost dacă

Ţi-aș fi rămas la fel de dragă

..căci mi-a trecut un an din viață

Să nu-mi mai fii cu sufletul de gheață..

Spargi ferestre,strigi la mine,

Așa se întâmplă ades cu tine.

Când ești mâniat pe mine.

Mă lovești,mă faci să plâng,

Și a doua zi tu incă,ești erou și poți să mă atingi? 

Parcă-ți sunt un rob

Pe care-l ții legat de pat,

Mă chinui,și viața mi-o distrug cu tine.

Îmi faci zile,scurte dese,și-ntunecate.

Cu durere și numai cu durere amestecate,

Zi de zi în casa ta,eu cad, 

Parcă sunt într-un coșmar,într-un iad.

Nu mai am salvare eu din casa ta,

Poate în timpul va trecea,

și iubirea ta curată, îmi vei arăta-o.

Dar acum eu sper și mă rog doar la icoane.

Autor 🤍Zamurca Alina🤍🤍