Încerc... un rămas bun, mai bun
Încerc să nu urăsc... să nu regret nimic
Din tot ce plecarea ta, mi-a lăsat de trăit
N-aș vrea să-mi pară versul de realitate pierdut
Dar azi, totul e parte din ce-am devenit!
Din durere, lacrimi, vise și zâmbet...din pasul greșit
Am început să-mi scriu povestea și cumva, am înflorit
Deși drumul mi-e greu ca în orice început
Mi-amintesc cum mă încurajai, neștiind că voi scrie acut...
Încerc să nu mai astept...chiar de mi-e dor,
De ochii tăi ghiduși...de vinul ce-l ador....
N-aș vrea să-mi pară versul prea măreț
Dar mi-ați fost iubirea ce n-am să mai trăiesc!
Sper doar, într-o zi, să-ți inapoiez indiferența prin curier
Decorată frumos... cu un zâmbet stingher
Închisă cu grijă, în liniște... fără vreo adresă
Numai să n-o mai simt printre rânduri cum se vrea scrisă...
Poate ai s-o găsești cândva într-un colț prăfuit...
Să pui și tu lângă ea, promisiunile ce le-ai rătăcit
De vei deschide coletul... să găsești ce mi-a rămas de dat
O cutie goală, un gol ambalat și-un vis... dezlegat...
Păstrează-l... înrămează-l cu a ta tăcere
Eu știu deja cum este timpul să stea în loc...
Cum e să nutresc speranțe din durere
Să fac literatură dintr-un final, ce n-a avut noroc...
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: OneWineWoman
#dor #despărțire #onewinewoman #unpahardepoezie
Дата публикации: 3 марта
Просмотры: 231
Стихи из этой категории
Cicatricea
Dupa zambete si rasete
Vin plansete si mohorare
Asta e
S-a terminat
Dupa tot ce s-a intamplat
Ai decis ca te-ai saturat
Ai ramas in mintea mea, ca o cicatrice sumbra
Ai ramas in viata mea
Ca o pasare ce canta
Dar nu pentru mine, ci pentru ea
Eu sunt doar eclipsa ta
Ce va ramane in trecut
Am fost frumoasa pe moment
Dar acum s-a dus
Si incerc sa acopar durerea
Cu lacrimi fericite
Si incerc sa nu mai sufar
Dar tot la tine ma gandesc
Si atunci cand dorm
Ai ramas in mintea mea ca o cicatrice sumbra
Ce va ramane pentru totdeauna
Acolo undeva, imprimata in mintea mea
Dar, tu ai trecut peste, ca soarele mandru
Iar eu, eclipsa ta, voi ramane in umbra
Dar e bine, tot a fost ceva
Cicatricea va ramane
Tot in viata mea
Tu ai plecat, nu-i motiv de suparare
Viata va continua
Tot cu mine in spate
Am inteles, o ai pe ea
Iar eu, nu am pe nimeni care sa ma scoata din umbra
Si sa lucesc cu mandrie, langa luna
Sunt in spate, recunosc, dar, nu mai sufar
Nu-mi mai e dor
De zilele frumoase, doar o lacrima mai cade, din ochii obositi, ce ai curs pana acum, dupa atata suparare, dar acum, nu mai plang, ci se bucura, caci eu eclipsa am ramas, iar tu soarele cu luna
Iti spun, acum, ca nu mai plang, dupa tine, in niciun caz
S-a terminat, a fost ce a fost, o experienta buna
Dupa zambete si plansete
Iti spun, la revedere
Cu zambetul pe fata si inima in bucati
Anatomia absenței
Am deschis pieptul, am vrut să te găsesc,
Dar era doar o scorbură, goală, veștedă,
Un vânt mic, subțire,
Care șuiera numele tău.
Te-am căutat în oase, în coastele mele,
Le-am spart cu dalta disperării,
Dar erau albe și goale –
Colivii fără păsări.
Sângele nu mai curge,
Se preface-n ceară, încet,
Amestecându-se cu tăcerea asta lichidă
Care curge din ochii mei.
Te-am căutat în carne,
Dar carnea mea a devenit hârtie –
Scriu pe ea poezii care nu au destinatari,
Doar litere deformate, care urlă.
Aș vrea să mă smulg din mine însumi,
Să mă descompun în cioburi,
Poate sub bucăți voi da de tine,
Ascuns în ruinele mele – arhitectul care a plecat.
Dar tu ești absența.
Un paradox, o rană care nu are corp.
Ești ploaia care cade pe mare,
Fără ecou, fără sfârșit, fără rost.
Și totuși, te scriu.
Pentru că, în lipsa ta,
Eu nu mai sunt decât marginea unei prăpăstii,
Care te strigă,
Care te înghite,
Care te așteaptă.
De-as putea, aș da reset...
De-as putea aș da "reset " inimii.
Ca unui telefon prea încărcat...
Un simplu buton...ștergere totală.
Fără întrebări... fără nimic de regretat.
Să dispară mesajele care o dor...
Toți acei fluturi scriși cu degete tremurânde...
Toate amintirile salvate în memorie...
Cele urâte...prea grele...prea multe...
Să revină la starea sa din fabrică
Când nu știa ce înseamnă să doară că iubești.
Prea mult... și să primeşti "nu-mi pasă"...
Dar, inima nu are buton și-atunci, cu lacrimi o clătesc.
Tăcerea de după
Mă aflu-n mintea mea spurcată,
Mă uit la marea necurată
Și mă gândesc cu gând amar
La cea de peste hotar.
Privesc la valurile tulburate,
Nu pot să dorm,cât sunt pe moarte
Și chiar de mâine voi muri,
Noi într-o zi ne vom găsi.
Mă aflu în mijlocul unui cuvânt,
Departe sunt de tine,
Aștept să vii la al meu mormânt
Sau măcar să-mi spui “Iubire”.
Și poate cerul va-ngheța
Căci vocea ta n-o pot uita,
Mă-nvăluie liniștea târzie,
Trupul tău aș vrea să fie lângă mine.
Sub valul rece și tăcut
Te-aștept, tu dorul meu pierdut,
Și-n noaptea care vine,
Te strig pe nume,a mea iubire.
Minte-mă
Minte-mă că nu-ți sunt dragă,
Că nu mai simți nimic,
Sentimentul de a fi întreagă
S-a dus... în dans mimic.
Ce să-ți spun?
Te-au îngropat propriile păcate,
Egoul te-a ucis,
Din inimă, bucăți uscate
Le-am strâns în cufăr, lacătu-i închis.
Ți-aș arăta,
Dar n-ai timp să-mi urmărești privirea,
Buze negre, palme reci,
Unde-ți este strălucirea?
Prin vise uiți să treci...
Așa că
Minte-mă că nu-ți sunt dragă,
Poate așa te voi uita,
Amintirile mi le dezleagă,
Să uiți și tu, c-am fost a ta...
vindecare
Lasă-mă în pace..
Nu te mai întoarce, te rog dă-mi pace
Tu o iubești pe ea acum și sincer…îmi place
Inima îmi tresare când te vad..nu știu ce face
Iubirea noastră sărăcea, nu mai era, cel puțin din partea ta..
Sufletul meu zăcea și suferea, nu te pot ierta..
Dar tu..ai ales-o pe ea
Am văzut o cum zâmbea și...ce fericită era
Iar persoana mea plângea, nu mai putea..
Dorul mă cuprindea si ma întrebam…
Cum era..?
Cum era când ma iubeai și frumos îmi cântai?
Cum era când de lume fugeam și ne iubeam..?
Cum era când doar la viitor de gândeam?
Şi unul de altul depindeam
Era..era frumos dar…doar era…
Te rog lasă-mă în pace
Eu nu te mai vreau, ești al ei..
Ai atins buzele altei femei
E prea târziu, te rog dă-mi pace
MA
Cicatricea
Dupa zambete si rasete
Vin plansete si mohorare
Asta e
S-a terminat
Dupa tot ce s-a intamplat
Ai decis ca te-ai saturat
Ai ramas in mintea mea, ca o cicatrice sumbra
Ai ramas in viata mea
Ca o pasare ce canta
Dar nu pentru mine, ci pentru ea
Eu sunt doar eclipsa ta
Ce va ramane in trecut
Am fost frumoasa pe moment
Dar acum s-a dus
Si incerc sa acopar durerea
Cu lacrimi fericite
Si incerc sa nu mai sufar
Dar tot la tine ma gandesc
Si atunci cand dorm
Ai ramas in mintea mea ca o cicatrice sumbra
Ce va ramane pentru totdeauna
Acolo undeva, imprimata in mintea mea
Dar, tu ai trecut peste, ca soarele mandru
Iar eu, eclipsa ta, voi ramane in umbra
Dar e bine, tot a fost ceva
Cicatricea va ramane
Tot in viata mea
Tu ai plecat, nu-i motiv de suparare
Viata va continua
Tot cu mine in spate
Am inteles, o ai pe ea
Iar eu, nu am pe nimeni care sa ma scoata din umbra
Si sa lucesc cu mandrie, langa luna
Sunt in spate, recunosc, dar, nu mai sufar
Nu-mi mai e dor
De zilele frumoase, doar o lacrima mai cade, din ochii obositi, ce ai curs pana acum, dupa atata suparare, dar acum, nu mai plang, ci se bucura, caci eu eclipsa am ramas, iar tu soarele cu luna
Iti spun, acum, ca nu mai plang, dupa tine, in niciun caz
S-a terminat, a fost ce a fost, o experienta buna
Dupa zambete si plansete
Iti spun, la revedere
Cu zambetul pe fata si inima in bucati
Anatomia absenței
Am deschis pieptul, am vrut să te găsesc,
Dar era doar o scorbură, goală, veștedă,
Un vânt mic, subțire,
Care șuiera numele tău.
Te-am căutat în oase, în coastele mele,
Le-am spart cu dalta disperării,
Dar erau albe și goale –
Colivii fără păsări.
Sângele nu mai curge,
Se preface-n ceară, încet,
Amestecându-se cu tăcerea asta lichidă
Care curge din ochii mei.
Te-am căutat în carne,
Dar carnea mea a devenit hârtie –
Scriu pe ea poezii care nu au destinatari,
Doar litere deformate, care urlă.
Aș vrea să mă smulg din mine însumi,
Să mă descompun în cioburi,
Poate sub bucăți voi da de tine,
Ascuns în ruinele mele – arhitectul care a plecat.
Dar tu ești absența.
Un paradox, o rană care nu are corp.
Ești ploaia care cade pe mare,
Fără ecou, fără sfârșit, fără rost.
Și totuși, te scriu.
Pentru că, în lipsa ta,
Eu nu mai sunt decât marginea unei prăpăstii,
Care te strigă,
Care te înghite,
Care te așteaptă.
De-as putea, aș da reset...
De-as putea aș da "reset " inimii.
Ca unui telefon prea încărcat...
Un simplu buton...ștergere totală.
Fără întrebări... fără nimic de regretat.
Să dispară mesajele care o dor...
Toți acei fluturi scriși cu degete tremurânde...
Toate amintirile salvate în memorie...
Cele urâte...prea grele...prea multe...
Să revină la starea sa din fabrică
Când nu știa ce înseamnă să doară că iubești.
Prea mult... și să primeşti "nu-mi pasă"...
Dar, inima nu are buton și-atunci, cu lacrimi o clătesc.
Tăcerea de după
Mă aflu-n mintea mea spurcată,
Mă uit la marea necurată
Și mă gândesc cu gând amar
La cea de peste hotar.
Privesc la valurile tulburate,
Nu pot să dorm,cât sunt pe moarte
Și chiar de mâine voi muri,
Noi într-o zi ne vom găsi.
Mă aflu în mijlocul unui cuvânt,
Departe sunt de tine,
Aștept să vii la al meu mormânt
Sau măcar să-mi spui “Iubire”.
Și poate cerul va-ngheța
Căci vocea ta n-o pot uita,
Mă-nvăluie liniștea târzie,
Trupul tău aș vrea să fie lângă mine.
Sub valul rece și tăcut
Te-aștept, tu dorul meu pierdut,
Și-n noaptea care vine,
Te strig pe nume,a mea iubire.
Minte-mă
Minte-mă că nu-ți sunt dragă,
Că nu mai simți nimic,
Sentimentul de a fi întreagă
S-a dus... în dans mimic.
Ce să-ți spun?
Te-au îngropat propriile păcate,
Egoul te-a ucis,
Din inimă, bucăți uscate
Le-am strâns în cufăr, lacătu-i închis.
Ți-aș arăta,
Dar n-ai timp să-mi urmărești privirea,
Buze negre, palme reci,
Unde-ți este strălucirea?
Prin vise uiți să treci...
Așa că
Minte-mă că nu-ți sunt dragă,
Poate așa te voi uita,
Amintirile mi le dezleagă,
Să uiți și tu, c-am fost a ta...
vindecare
Lasă-mă în pace..
Nu te mai întoarce, te rog dă-mi pace
Tu o iubești pe ea acum și sincer…îmi place
Inima îmi tresare când te vad..nu știu ce face
Iubirea noastră sărăcea, nu mai era, cel puțin din partea ta..
Sufletul meu zăcea și suferea, nu te pot ierta..
Dar tu..ai ales-o pe ea
Am văzut o cum zâmbea și...ce fericită era
Iar persoana mea plângea, nu mai putea..
Dorul mă cuprindea si ma întrebam…
Cum era..?
Cum era când ma iubeai și frumos îmi cântai?
Cum era când de lume fugeam și ne iubeam..?
Cum era când doar la viitor de gândeam?
Şi unul de altul depindeam
Era..era frumos dar…doar era…
Te rog lasă-mă în pace
Eu nu te mai vreau, ești al ei..
Ai atins buzele altei femei
E prea târziu, te rog dă-mi pace
MA
Другие стихотворения автора
Pod din rime
Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe
nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...
Nu imi e frig, dar imi e frica
In fiecare zi ma pierd putin
Mă răzbun, si ii port pica
Sticlei din dulap.de vin.
Zi ce trece sunt mai rece,
Insensibila si cruda...
O racoare ce nu-mi trece..
sticla goala-mi face-n ciuda.
Nu E e frig...parca mi-i mila
E un tremurat subtil de nervi..
Ma simt ca vremea....instabila.
Tu cel ce stai la distanta
Altceva, ce mai observi?.
Extremităţi mai reci?tipice mie
Scriu si plang cu-n nod în gat
Ma răzbun pe poezie,
Ma-ntelege ea..atât!
2024-08-06
Plouă roșu
Miroase a ploaie în orașul meu mic
S-au strâns norii de zici că-i sărbătoare
Îì privesc pierdută cum se scurg pic cu pic
lau un stilou, și-aștern gânduri pe-o foaie.
Ţigara din scrumieră s-a prefăcut în scrum
Uitată-n gânduri pierdute ca un fum.
Mi-e inima în ploaie își caută adăpost
Îi curg lacrimi șiroaie și nu-si găsește-un rost
Mi-e sufletul de dor de tine obosit
Nici nu mai știe cât suferă..ce a iubit.
Îşi regretă in taină orice răsuflare
Vrea doar să știe câte ceva de tine..
N-am vrut să-ți fiu o oarecare
Am vrut să iți rămân, frumoasă amintire.
Cat de mult aș vrea
De-ai ști...cât de mult aș vrea
Să te pot căuta
La ușa sufletului tău să pot să bat
Tu să m-astepti, sa îmi deschizi cu drag
De-ai ști ... cât de mult aș vrea,
Atunci când te-aș vedea
Să simți cum mă topesc,
De dragul tău... când te zăresc.
De-ai ști... cât de mult aș vrea
Să îți mai stau pe canapea
Să degust vinul sub privirea ta,
Oh, Doamne... erați fericirea mea!
De-ai sti... cât de mult aș vrea
Să simt din nou îmbrățișarea ta
Să îți ascult inima cum bate
Tu să mă mângâi ușor pe spate.
Cât de mult aș vrea...de-ai ști
Odată să mai pot simți
Gustul ce mă ducea în paradis
Dulceața vinului rămas...promis
Cât de mult aș vrea... de-ai ști
O clipă să mai fiu a ta
Toată lumea s-ar opri
Să simtă cum îmi râde inima...
După "noi"
Azi mă întreb... ce a rămas din noi
Din tot ce ieri a fost să fie
Un vis, o faptă, o dorință?
Sau gânduri purtate în neființă?
În șoaptă îmi răspund..."doar eu!"
Să scriu povestea fără sfârșit
Căutând răspunsuri iară și iară
Și tot ce a rămas în final netrăit...
Tot ce-a rămas?.... e poezia
Unde azi se scaldă amintirea,
Mâine iubirea își caută menirea
Si durerea își așteaptă mântuirea.
Tot ce-a rămas?....să pot iubi
Cât pot și vreau și clar pe cine
E tot ce am, ce pot să dau,
Chiar de la schimb n-o face nimeni.
ADU-MI TE ROG, PRIMĂVARA
Adu-mi te rog primăvara
Și rămâi și tu cu mine
Sterge-mi din inimă iarna
Și dorul din suflet... de tine.
Adu-mi te rog primăvară...
Mărțișorul rămas promis
Albul și roșul din toamnă,
Să se-mpletească pe buze ca-n vis.
Adu-mi te rog primăvara
După care am tânjit
Ia-mi din inimă povara...
Spune-mi că nu ne-am pierdut!
Adu-mi te rog primăvara
Martie să-mi fie demidulce
Paharul din nou să-mi poarte
Licoarea zeilor... pe buze...
Asculta....
O șoaptă pierdută în foșnet de-amintiri,
Doi ochi ce nu se mai usucă de-o vreme
Rătăciți prin mulţime caută vechi priviri
Și speranță sub un cer de noiembrie.
Ascultă-mi tăcerea, și nu adăuga nimic
E târziu.. cuvintele ar fi de prisos,
Urmărește cum încet mă ridic
După ce m-ai împrăștiat fără milă pe jos.
Ascultă-mi tăcerea, simte cum totul s-a stins,
Deși sufletul meu , uneori te mai cheamă,
E tot acel suflet fraged, usor de atins
Doar că azi poartă un scut de aramă.
Ascultă-mi tăcerea, e liniște acum..
Nu știu ce va fi mai departe!
Zbuciumată de-atâta scânteie și fum,
Probabil iți voi duce dorul în șoaptă..
Un suflet rătăcit, pierdut în amintiri,
0 inimă frântă, ce-a devenit tăcută,
Un gând diVIN și-o mână de sclipiri.
Atât mi-a mai rămas, într-o poveste mută.
Pod din rime
Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe
nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...
Nu imi e frig, dar imi e frica
In fiecare zi ma pierd putin
Mă răzbun, si ii port pica
Sticlei din dulap.de vin.
Zi ce trece sunt mai rece,
Insensibila si cruda...
O racoare ce nu-mi trece..
sticla goala-mi face-n ciuda.
Nu E e frig...parca mi-i mila
E un tremurat subtil de nervi..
Ma simt ca vremea....instabila.
Tu cel ce stai la distanta
Altceva, ce mai observi?.
Extremităţi mai reci?tipice mie
Scriu si plang cu-n nod în gat
Ma răzbun pe poezie,
Ma-ntelege ea..atât!
2024-08-06
Plouă roșu
Miroase a ploaie în orașul meu mic
S-au strâns norii de zici că-i sărbătoare
Îì privesc pierdută cum se scurg pic cu pic
lau un stilou, și-aștern gânduri pe-o foaie.
Ţigara din scrumieră s-a prefăcut în scrum
Uitată-n gânduri pierdute ca un fum.
Mi-e inima în ploaie își caută adăpost
Îi curg lacrimi șiroaie și nu-si găsește-un rost
Mi-e sufletul de dor de tine obosit
Nici nu mai știe cât suferă..ce a iubit.
Îşi regretă in taină orice răsuflare
Vrea doar să știe câte ceva de tine..
N-am vrut să-ți fiu o oarecare
Am vrut să iți rămân, frumoasă amintire.
Cat de mult aș vrea
De-ai ști...cât de mult aș vrea
Să te pot căuta
La ușa sufletului tău să pot să bat
Tu să m-astepti, sa îmi deschizi cu drag
De-ai ști ... cât de mult aș vrea,
Atunci când te-aș vedea
Să simți cum mă topesc,
De dragul tău... când te zăresc.
De-ai ști... cât de mult aș vrea
Să îți mai stau pe canapea
Să degust vinul sub privirea ta,
Oh, Doamne... erați fericirea mea!
De-ai sti... cât de mult aș vrea
Să simt din nou îmbrățișarea ta
Să îți ascult inima cum bate
Tu să mă mângâi ușor pe spate.
Cât de mult aș vrea...de-ai ști
Odată să mai pot simți
Gustul ce mă ducea în paradis
Dulceața vinului rămas...promis
Cât de mult aș vrea... de-ai ști
O clipă să mai fiu a ta
Toată lumea s-ar opri
Să simtă cum îmi râde inima...
După "noi"
Azi mă întreb... ce a rămas din noi
Din tot ce ieri a fost să fie
Un vis, o faptă, o dorință?
Sau gânduri purtate în neființă?
În șoaptă îmi răspund..."doar eu!"
Să scriu povestea fără sfârșit
Căutând răspunsuri iară și iară
Și tot ce a rămas în final netrăit...
Tot ce-a rămas?.... e poezia
Unde azi se scaldă amintirea,
Mâine iubirea își caută menirea
Si durerea își așteaptă mântuirea.
Tot ce-a rămas?....să pot iubi
Cât pot și vreau și clar pe cine
E tot ce am, ce pot să dau,
Chiar de la schimb n-o face nimeni.
ADU-MI TE ROG, PRIMĂVARA
Adu-mi te rog primăvara
Și rămâi și tu cu mine
Sterge-mi din inimă iarna
Și dorul din suflet... de tine.
Adu-mi te rog primăvară...
Mărțișorul rămas promis
Albul și roșul din toamnă,
Să se-mpletească pe buze ca-n vis.
Adu-mi te rog primăvara
După care am tânjit
Ia-mi din inimă povara...
Spune-mi că nu ne-am pierdut!
Adu-mi te rog primăvara
Martie să-mi fie demidulce
Paharul din nou să-mi poarte
Licoarea zeilor... pe buze...
Asculta....
O șoaptă pierdută în foșnet de-amintiri,
Doi ochi ce nu se mai usucă de-o vreme
Rătăciți prin mulţime caută vechi priviri
Și speranță sub un cer de noiembrie.
Ascultă-mi tăcerea, și nu adăuga nimic
E târziu.. cuvintele ar fi de prisos,
Urmărește cum încet mă ridic
După ce m-ai împrăștiat fără milă pe jos.
Ascultă-mi tăcerea, simte cum totul s-a stins,
Deși sufletul meu , uneori te mai cheamă,
E tot acel suflet fraged, usor de atins
Doar că azi poartă un scut de aramă.
Ascultă-mi tăcerea, e liniște acum..
Nu știu ce va fi mai departe!
Zbuciumată de-atâta scânteie și fum,
Probabil iți voi duce dorul în șoaptă..
Un suflet rătăcit, pierdut în amintiri,
0 inimă frântă, ce-a devenit tăcută,
Un gând diVIN și-o mână de sclipiri.
Atât mi-a mai rămas, într-o poveste mută.