A ÎNVIAT NATURA !
SE SCUTURĂ FLOAREA ,
COVOR FERMECAT ,AȘTERNE CĂRAREA ,
DIN VIȘINI ,CIREȘI CAD PETALE ,
RĂSUNĂ UN TULNIC ÎN VALE .
UN VOAL STRĂVEZIU ACOPERĂ CERUL ,
AROME DULCI ÎMPRĂȘTIE MĂRUL ,
CU SACI GREI MICUȚA ALBINĂ
POLENUL DIN FLORI ÎL ADUNĂ! .
UN TRUBADUR GREIERAȘ
PROASPĂT CHIRIAȘ
ÎȘI ACORDĂ CHITARA ,
CÂND SE APROPIE SEARA!...
Categoria: Poezii de primavara
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 29 ianuarie
Vizualizări: 43
Poezii din aceiaşi categorie
mai încercăm încă o dată?
patru dimineața.
nu te poți gândi la altceva
că, deși e beznă,
pe ea o poți vedea
vrea înghețată.
o întrebi în șoaptă:
“îți cumpăr, bine,
da’ vii și tu cu mine?”
v-ați dat jos din pat.
pe loc v-ați îmbrăcat:
ea-n hanoracul tău,
tu – îndrăgostit rău
coborâți șapte etaje.
fără foială foarte mare,
că în douazeci și cinci de minute
ați apărut în ziare
afară-i primăvară.
în parc pare a fi ceva in aer,
parc-o ceață
ca aceea care te-a trezit de dimineață
stați pe-o bancă.
magazinele-s toate închise,
ce-ai vrea să-i iei niște narcise!
sunt florile ei preferate, mai ții minte?
v-apar deodată amintiri.
vă înțelegeți din priviri,
nu-i nevoie să vorbiți,
ai și uitat că vă grăbiți
se uită la tine.
inima-i izvorăște bucurie;
îți păstrează înfățișarea vie
că-ți sărută albastrul din privire
nici nu mai știi ce căutai.
ce naiba voiai?
și ce dacă a început să plouă?
dansați așa cum vă place vouă!
se crapă zorii.
te trec toți fiorii;
nici narcise, nici înghețată,
“mai încercăm încă o dată?”
Cântecul pădurii
În pădurea adâncă, cântecul răsună,
Printre copaci înalți și frunze ce suspină.
Eul liric se pierde în taina întunericului,
Și versurile sale prind viață în misterul ascunsului.
Figuri de stil dansează pe aripa vântului,
Metaforele îmbracă natura într-un farmec abundent.
Măsura versurilor se topește ca roua dimineții,
Creând un ritm melodic, plin de bucurii.
Rimele se leagă cu gingășie și grație,
Ca o poveste fermecată, plină de poezie.
În inima pădurii, cântecul se împletește,
Cu sunete blânde și ecouri ce duc departe.
Povestea cântecului pădurii ne aduce alinare,
Ne trezește simțurile și ne umple de iubire.
În fiecare vers În pădurea adâncă, cântecul răsună,
Prin frunzele verzi și lumina de lună.
Eul liric se pierde în taina naturii,
Și versurile sale prind aripi și curg pururi.
Copacii înalți ca stâlpii unui templu,
Șoptesc cu voci blânde un cântec simplu.
Frunzele dansează pe notele vântului,
Creând o simfonie ce-ți umple sufletul.
Povestea pădurii se desfășoară-n versuri,
Cu metafore delicate și imagini diverse.
Rimele se împletesc într-un dans subtil,
Ca o melodie dulce, ce te face să zbori.
Cântecul pădurii ne cheamă la aventură,
Să descoperim tainele ei cu fiecare măsură.
În ecoul frunzelor și ciripitul păsărilor,
Simțim că sun În ecoul frunzelor și ciripitul păsărilor,
Simțim că suntem parte dintr-un univers de basm.
Pădurea ne îmbrățișează cu brațele-i verzi,
Ne invită să explorăm tainele ei ascunse.
Pe poteci înguste, sub umbră de copaci,
Descoperim magia ce învăluie fiecare pas.
Frunzele cad ca petale în dansul lor ușor,
Și cântecul pădurii ne duce pe aripi de dor.
Aici timpul se oprește, iar sufletul se odihnește,
În liniștea adâncă și în armonia ce crește.
Cântecul pădurii ne aduce pace și alinare,
Ne conectează la natura vie, plină de splendare.
Aş vrea
Aș vrea să fiu
O coardă de vioară
Să cânt odată cu al tău gând
Arcușul să mângâie nota muzical
Cu frumusețea tonului de primăvară,
Din iarna vieții m-ar trezi.
Apoi, arcușul să-l dăruiesc
Aș vrea…
Dar cui? Nu-i nimeni,
Nimeni să-l mânuiască
Vioara o las pe-un piedestal
De flori…
De flori aș vrea să fie
...........................................
Din cerul fără nori coboare păsări
Să cânte-n triluri partitura
Uitată de-o călătoare
Pe-o ramură uscată de arin.
Printre florile, corolă de culoare,
Să dansăm un vals sublim
Fără arcuș, fără vioară
Acompaniați de primăvară
Cu cer senin până la apus.
Aș vrea….!.
Mai vino luna lui Mai
El,soare agreabil
Drăguț și amabil
Își face loc și danseaza
Printre noureț.
Căldura vine
Și frunza devine
Un verde stralucitor.
Totul e-n floare
Nimic nu mai doare
Ramura-i verde stralucitor.
Zumzet de albine
Cu burțile pline
Zboară haotic
Trezite la viața
Prin flori cu verdeață,
De-un verde stralucitor.
Atit de verde
Parca se pierde
Cînd soarele-i mare strălucitor.
Și parcă tot deodată
Se transforma îndată
In verde de Aur strălucitor.
Cu atîtea karate
De verzi nestemate
Este aici nemuritor.
E tot ce poftesc
E Mai nebunesc
Mai
mult de atît
E Mai și l-am vrut.
Ferestrele primăverii
Anotimpul din calendar
Deschide luminii fereastra
Crengile unui copac solitar
Mă ating cu mugurii treziți
De-o pasăre cu triluri timide
Multe ferestre, multe priviri,
Soarele pe toate le cuprinde.
…………………………………………………
Un ghiocel, îmbrăcat elegant
Doar de viorele însoțit
Zâmbește ștrengar unui brebenel
Ce-i prin iarba crudă rătăcit
Alungând un fulg pribeag,
Rece , apos și arogant
Vai! Toate petalele i-a stropit…
Oare primăvara să fi venit
Sau iarna încă nu m-a părăsit?
………………………………………………….
Un bondar cam hărțăgos
Recomandându-se albină
Se uită pieziș, invidios
La un melc ce caută leac
Pentru spate, pentru față
Gârbovit și supărat
Iarna căsuța iar i-a stricat.
Complicată e natura
Cu-al ei farmec, primăvara
Face ordine în paradis.
……………………………………………………
Mai la vale pe cărare
Iarba-n verde s-a machiat,
Degrabă o paște murgul
Bucuros, azi nu-i înhămat
Scuturându-și coama deasă
Lasă-n urmă un nechezat
Din tufiș un iepuraș
Cu-o ureche cam beteagă
Are o mare supărare
Murgul , alergând l-a speriat.
…………………………………………..
Un copil cu a lui vârstă
O urzică a mângâiat
Și se-ntreabă supărat
De ce oare l-a înțepat.
Pe cercel tu m-ai călcat,
I-ar fi răspuns urzicuța
Bosumflat copilașul a plecat
La mama, să-i sărute mânuța.
……………………………………………….
Iar pădurea semn îmi face …
Vino, vino să mă vezi
Să auzi cum cântă cucul
Speriat de glas de cerbi
Când ecoul se lipește
De stejari, de fagi bătrâni
Iarba veselă mă privește
Mulțumită cu-al ei destin.
Sigur primăvara o primește
Fir cu fir face-un festin.
…………………………………………….
Rezemată de un timp
Timpul meu de mult tocit
Lăsând fereastra larg deschisă
Soarele în mine s-a cuibărit…
A venit ! primăvara a venit.
E lună Martie, a primăverii lună,
E luna Martie, a primăverii lună,
E luna, în care păsările încep să vină.
Şi florile în grădină, să înflorească,
Şi dragostea, curată ea să dăinuiască.
E luna când, se dăruieşte în dar o floare,
Pentru femei, această lună îi sărbătoare.
Bărbaţii toţi la doamne, fac cadou o floare,
Şi ca un semn al dragostei, oferă mărtişoare.
La doamne, domnişoare, mame şi surori,
Bărbaţii şi copii, toţi oferă un buchet de flori.
Ca semn al dragostei, nemărginite pentru ele,
El este un buchet, de trandafiri şi de lalele!
Alte poezii ale autorului
E ORA
Cochetă și amplă ,sonoră
Răsună în eter ultima oră.
Cu ochii nopții târzâi
Mă aplec peste ultima frază.
Mai cade o fărâmă de rimă
Când noaptea-i de spaime e plină.
E patul și perna datoare
Să alunge grija ce doare,
Și somnul cu vraja lui dulce
E ora când vrea să mă culce.
ICOANE
Icoane de demult răsar
Când ochiul închide pleoapa
Săteni de-ai mei.brătânii din sat
Sfătoși și buni ca tata.
Când primăvara intră-n crâng
Și-n deal se aprind bujorii
Ciorchini de oameni sunt
Veniți din sat ,odată cu zorii .
UN SINGUR PAS
Am râs și am plâns cu tine
În noaptea înstelată
Mai plâng și acum
Să râd nu pot
O rană în suflet încă port .
Iubirea care ne-a încălzit
Atât a ars
S-a preschimbat în scrum
Un singur pas mai e pe drum .
ZILE RECI
Grijile se abat năvalnic
Într-o eră zbuciumată
Toate relele din lume
Peste -o vatră întunecată.
Lacrimi nu-s care să plângă
Prin obidă și prin zloată
Îmroșcați cu nepăsare
Un popor sărman înnoată.
Nu-i nici vis nici alinare
Ziua care vine doare
Zile cenușii, zile reci.
OSTENITĂ DE AȘTEPTARE
Ostenită de așteptare
Teama mă frământă
Cu dureri stridente-n frunte
Pentru câte runde?
Ostenită de învoiala
Plânsului etern
Poți și râde ,poți și râde
Fii un claun modern.
Ostenită se retrage
Ca într-o colivie
Teama de-a nu fi excentric,
Plângând de bucurie.
Ostenită fuge clipa
Timpului mereu prezent,
Contratimpul e-o balanță
Pe un scurt segment.
Ostenită-i chiar și umbra
Pare greu bonlavă ,
Torent cuprins de nevroză
Fluvii ,afluenții de lavă.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.