O POVESTE PENTRU TINE -continuare-

(Frânturi din gânduri)

,,Când viața-i un joc de noroc,, …spunem : ,, ce noroc am avut !,,  sau ,, nu am avut noroc..!,,

E încă octombrie , e toamnă în pădure și frumusețea anotimpului se îmbină cu o perioadă de rut. Un cerb,  prăjinile coarnelor lungi și groase cu deschidere mare, ramurile au culoarea mai închisă cu un  perlaj bogat.  Se zice că ar fi cel mai falnic  cerb din acel areal. Un  mers agale și totuși frunzele sunt alungate de copite, crengile copacilor plesnesc zgomotos în drumul știut doar de cerb. Adulmecă , privește în depărtări, privește în jurul lui și la picioare se vede oglinda unui  lustru de apă. Ar vrea, precum un cavaler, să-și vadă ținuta de nuntă. Un pas greșit, apa îi tremură imaginea coarnelor, un  picior alunecă în nămol, alunecă și celălalt picior…Pe cer sinoade de corbi survolează peticul de  pădure în timp ce croncăniturile lor zgomotoase se  suprapun pe singurul zgomot șuierător,ucigător. Ciorile, speriate s-au vrăjmășit  iar cerbul falnic, într-un boncănit prelung  s-a prăbușit …

………………………………………………………………………………………………

Peste un timp,  un  apel la telefon , o cunoștință de familie  mă invită să - mi arate un recent trofeu pe care îl deține și nu uită să îmi spună ce  noroc a avut de a obține acest trofeu la care râvnea de  ceva vreme. L-a   obținut după o concentrare și stăpânire de sine,  ca într-o adevărată competiție de tir, mai spune la telefon. Nu - i ziua potrivită pentru mine, dar din politețe plec  spre locuința  prietenului de familie,  întrebându-mă pe drum, cum de  este  competitiv la un concurs de tir,când pregătirea lui intr-un poligon de tragere  numără câteva luni.

Mă întâmpină un om fericit ca un adevărat campion. Mă conduce spre o cameră, dintre camerele luxoase și deodată privirea m-a fulgerat și am rămas nemișcată..Pe un perete plin de tablouri si tapetul o imagine din pădure,  zăcea, da, zăcea un cap de cerb încoronat de maiestuoase  coarne…Privește-mi trofeul! Exclamă campionul - vânător. Sărmanul cerb, zic eu și mă grăbesc să plec din încăpere  în timp ce  își exprimă regretul că nu am mângâiat coarnele cerbului…  Mare noroc am avut, repetă vânătorul  conducându-mă spre poartă, spunându-mi că l-a  vânat toamna, în perioada de rut a cerbilor și din informații ar fi fost unul din… , sau cel mai falnic cerb din acea pădure. Rămâi cu bine, zic eu  la plecare iar el mă salută cu ,, la revedere,,  și-mi promite că la următoarea revedere îmi prezintă un al trofeu la care râvnește, râvnește un ,, cocoș de munte,, . Ferească Dumnezeu , zic eu , dar poarta impunătoare era deja închisă.  

Când viața-i un joc de noroc ,pânda vânătorului de prea multe ori  câștigă. Și cerbul face parte din viață !

În zorii zilei sau în miez de noapte, Când sufletul plânge sau când e în fapte, Există un semn, subtil sau clar, Ce poartă cu el o poveste adâncă, în dar.

Semn de recunoștință sau semn de ghinion, Ce poți citi în linii sau într-o privire adâncă, E mereu acolo, în umbra tăcerii, Ca un mesaj al vieții, cu toate tainele ei.

Uneori e un zâmbet, uneori e o lacrimă, O îmbrățișare caldă sau o ușoară răpăire, Semn de căldură sau semn de durere, Ce poartă cu el amintiri și speranțe sincere.

În labirintul vieții, semnele ne călăuzesc, Ne îndeamnă să credem sau ne-nvață să tăcem, Fie ele semn de recunoștință sau de ghinion, Rămâne în noi puterea de a le da un sens și un rost, ca-ntr-un dans de sioni.

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

Isländsk glass

(väl, inte precis isländskt men ni fattar, hämtat från Island)

Klockan är 9 på morgonen, det är fortfarande mörkt, det är också normalt eftersom vi är väldigt nära polcirkeln och vi går till McDonald's i Reykjavík, ungefär den enda som fortfarande kan hittas på Island, efter att ett dekret gavs i landet inte till restauranger som säljer snabbmat byggs också. Eftersom det är den enda kvar ser vi ingen anledning att inte ta vara på möjligheten, så vi går för att se vad de har på menyn och vad det verkar så är de flesta smörgåsarna varianter på samma tema, diversifierade versioner av hamburgaren- Filet-O-Fish. Vi får två rätter Filet-O-Fish, en med lax, en med öring, två stora portioner pommes, eftersom de är min favorit på varje meny på McDonald's, från vilket land som helst, chokladmuffins och framför allt desto mer viktigare, isländska McFlurry. Den skiljer sig från resten av Europa genom att den är mycket kallare, klimatet hjälper den också att bevara sig själv, den är mycket mer konsekvent i konsistensen, mer frostig och har en intensiv nyans av blått med bitar av stracciatella också blå, vilket det verkar konstigt för mig. De använde blå matfärg som har E407 i sin sammansättning, det är de som hävdar att de inte vill ha processad mat, att de vill att allt ska vara så naturligt som möjligt.

Vi smakar på isländska McFlurry. Den är god...låt oss ta en tugga till,...den är fantastiskt god...och en sak till, låt oss inte glömma smaken...ja, vi har det, det är också den bästa McFlurry vi någonsin smakat. dåligt att det är så långt hemifrån. Vi tror dock att McDonald's-restaurangen på Island följer ett visst tema, förutom pommes fritesen, hela menyn liknar en krog som ligger vid havet, servetterna är också blå med fisk ritad på dem, glasen är skrivna med meddelanden som, , Redo för ett marint äventyr?", allt är i blå nyanser i rummet. Intressant nog hittar vi också McDonald's på Island, det är väldigt annorlunda från alla andra vi har sett hittills.

Eftersom vi gillade glassen från isländska McDonald's så mycket går vi för att smaka på andra smaker och glasskulor från de lokala gelateriorna, nämligen Isbúð Vesturbæjar. Och här har de en massa sortiment som vi kan välja mellan. Vi tar kakao och pistagenötter. Och dessa är de bästa. Island, jag vill gratulera dig, du är den bästa glassmakaren jag någonsin träffat. Det du erbjuder, kanske för få eller ingen erbjuder längre. Du har specialiserat dig på att förvandla kylan till något konstnärligt, behagligt att se på, känna och smaka, synestesi på alla sätt.

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

Nachlass

Heute werden wir über einen besonderen Gegenstand sprechen, einen Gegenstand, der uns am Herzen liegt, denjenigen von uns, die immer noch Dinge auf dem Dachboden des Hauses aufbewahren, genauer gesagt, einem Filzhut. Der bayerische Hut, ein Hut von unbestreitbarer historischer Bedeutung, erlebte fünf Taufen, zwei Promotionen, mehrere Hochzeiten und das war’s auch schon. Einen Hut, den nur mehrere Generationen hatten, aber zum Tragen, ich glaube nicht, dass sie ihn trugen, er ist schon vor langer Zeit nicht mehr tragbar. Wie ich bereits erwähnt habe, ist es aus Filz, es ist blau (ein elektrisches Blau oder Königsblau) und an der Seite ist eine Feder befestigt.

Cecilias Urgroßmutter bestand darauf, dass sie unter den bestmöglichen Bedingungen gehalten wurde. Etwas, das passiert ist, nur der Lauf der Zeit hat das Sagen, es ist nicht mehr das, was es einmal war, es sitzt nicht mehr so, wie es einmal war. Sogar der Blauton ist nicht mehr lebendig, er wirkt schäbiger, alter, staubiger. Es eignet sich hervorragend für Vintage-Outfit-Ideen, aber ansonsten bleibt es hübsch, nur für die Kollektion.

Für Cecilia war es keine geringe Überraschung, dass der bisher so poetisch beschriebene Hut einen großen Mangel verbirgt, genauer gesagt, dass er eine Mottenfamilie beherbergt. Seien wir ehrlich: Wenn jemand einen Hut erbt, bekommt er nicht nur den Hut, sondern auch die Motten dazu.

Eine Familie würde im Hut leben. Familie?, so zahlreich?, Dynastie vielleicht, es hat auch einen König und einen Monarchen und so ziemlich alles, was es braucht, um eine vollwertige Monarchie zu sein. Aber wie kann einem das gefallen? Seit wann gibt es keine Mottenkugeln mehr? Seit wann wird Pronto zur Schädlingsbekämpfung eingesetzt? Eine wütende und grüblerische Cecilia stellt sich diese Fragen ständig. Wie bei all der scheinbaren Sorgfalt, die jeder auf sich genommen hat, der Hut letztendlich in diesem Tempo zerfällt. Wenn diese Urgroßmutter es wüsste und noch am Leben wäre, wäre sie äußerst wütend. Cecilia sitzt und sitzt und denkt über eine Lösung nach, wie sie ihren Glanz ein anderes Mal wiederherstellen könnte.

Er hat es gefunden, er weiß, was zu tun ist, er wird eine Lösung finden, die sie tötet, und nachdem sie gestorben sind, wird er den Teil des Materials nehmen und herausschneiden, der entfernt werden soll.

Gehen Sie wie beschrieben vor. Erst indem er die Schnittpartie immer weiter ausspielt und vertieft, erreicht er mit der Schere die andere Seite des Materials. Gute Leute, Sie besitzen es seit vier Generationen. Woher wissen Sie, wie Sie mit einem Vermögen umgehen sollen, das Ihnen jemand hinterlassen hat? Sie hat es dir nicht gegeben, um dir eine Verantwortung aufzubürden, sie hat es dir gegeben, weil sie dachte, es wäre schön für dich, etwas zu haben, das ihr sehr gut gefällt. Du hast wirklich die Grenze zur Frivolität überschritten! Wir verstehen, dass Ihnen der Hut selbst eigentlich egal ist, aber interessiert Sie nicht auch die Urgroßmutter, die ihn Ihnen anvertraut hat?

Cecilia begann mit dem Nähen aus Garn, das eine ähnliche Farbe hatte wie die ursprüngliche Mütze. Was ist der Sinn? Es gibt keine perfekte Synonymie, weder in den Farben noch in den Worten, leider war die Farbe einzigartig, sie war unersetzlich. Cecilia denkt bei +1,75 Dioptrien, dass es die gleiche Farbe hatte. Wir wissen nicht, was wir sonst noch sagen sollen... die Absicht war gut... „seinen Glanz ein anderes Mal zurückzugeben“, aber aufgrund zu großen Eifers war das Ergebnis etwas daneben. Cecilia, wir wissen das zu schätzen Kümmere dich darum, dass du es getragen, desinfiziert, gereinigt und gepflegt hast, was immer geschätzt wird, aber wenn du nicht so viel Spaß beim Ausschneiden gehabt hättest, wäre es immer noch sehr gut gewesen. Es ist immer ratsam, die Balance zu wahren alles. Warum ist es gut, unsere Handlungen und Entscheidungen zu messen? Denn sagen wir, wir fahren und müssen abbiegen, wir haben eine Kurve vor uns, wir müssen unsere Geschwindigkeit messen (denn zu viel könnte uns abschrecken). die Straße, weicht von unserem Weg ab), der Wunsch, mit dem wir diese Kurve überwinden wollen, egal wie lange es dauern würde, wie schnell, wie geschickt, was ich weiß nicht was.. was zählt, ist wie harmonisch und wie sicher wir durch alles zu kommen wissen. Niemand applaudiert uns, wir sind einfach wir selbst und wir brauchen keinen Applaus.

Auch im vorliegenden Fall hätte der geerbte Hut unversehrt bleiben können, es wären keine Eingriffe, Reparaturen, Renovierungen, Retuschen nötig gewesen, wenn unsere liebe Cecilia ihn nicht so leidenschaftlich hätte verbessern wollen. Erwägenswert ist auch, dass oft keine radikale Änderung erforderlich ist, um zu funktionieren. Eine teilweise oder nur eine vierteljährliche Änderung würde genauso viel helfen.

Cecilia ... Cecilia ... entweder hattest du keine sichere Hand, oder der Hut war dir zu wichtig.

- Kapa 1! Kapa 1! Kapa1! Recepție!

- Kapa 1, recepție!

Vocea robotică, gravă, cu inflexiuni  metalice, îl smulge din starea aceea aproape dureroasă de repaus și apăsă pe butonul albastru din stânga sa.

- Pregătește-te de aselenizare în câteva minute! Ți-am trimis deja coordonatele!

Kapa 1 aruncă plictisit o privire pe monitorul central.  Deasupra cifrelor apare și imaginea locației, o insulă minusculă în mijlocul Pacificului.

- Sunteți sigur că pot aseleniza acolo, recepție? întrebă el mirat.

- Da, îi răspunde vocea metalică scurt, ai să te convingi și singur, recepție!

Aflat într-o mișcare circulară de tatonare, Kapa 1 descoperă cum in***cenzure*** crește sub ochii săi în timp ce în difuzor reverberează un sunet ascuțit, emis, probabil, de  un doispozitiv radioelectric de ghidare, aflat la sol.

- Confirm! anunță el prin stație. Zăresc mișcări suspecte de trupe în zonă! Recepție!

- Stai liniștit, sunt de-ai noștri! Întrerupem deocamdată comunicațiile cu nava!

Kapa 1 nu pare prea bucuros de reîntâlnirea cu pământenii, după experiența anterioară, petrecută cu ani în urmă, dar nu se lasă copleșit de emoții. Execută calm toate manevrele de asenelizare, aducând Hydra pe locul semnalizat de dispozitivul acustic. În paralel, activează sistemul automat de autoapărare și de protecție pentru orice eventualitate. Îl recunoaște pe K5, un contursian de generație mai veche, care nu-și ascunde bucuria de a-l revedea.

- Credeam că m-ați uitat pe planeta aceasta nenorocită! zice și-l îmbrățișează cu afecțiune. Sunt la curent cu ceea ce vreți să faceți, dragul meu K1!

- Atunci poate îmi spui și mie, dragul meu K5, îi răspunde acesta, fiindcă eu habar n-am! M-au luat din mers!

K5 încuviințează din cap.

- Stiu. Generalul GX a plănuit totul în secret, peste capul lui K0! Misiunea ta este să consolidezi baza de pe insulă și să începi ocuparea Pământului.

- Avem o înțelegere cu pământenii, totuși! obiectă K1 nedumerit. Toată galaxia e cu ochii pe noi!

Saturnienii abia așteaptă să ne atace!

- De aceea trebuie să acționăm cu mare grijă din interior! Să pară o revoltă a terranienilor!

- Stii și cum?

- Nu, eu asigur numai logistica. De rest se ocupă Emiko, care a sosit ieri cu o mie de contursieni.

- Abia aștept să mă întâlnesc cu ea, sublinie K1, dar tot nu înțeleg de ce tocmai aici?

K5 ridică din umeri depășit.

-  Nici eu.

În buncărul său, aflat la o sută de metri sub pământ, frumoasa Emiko măsoară biroul de la un capăt la altul. O chinuie ușurința cu care acceptase misiunea aceasta riscantă, știind că era un act ostil, o încălcare flagrantă a tratatului de prietenie cu terranienii. Nu-l putuse refuza pe general, disciplina militară prevalase în fața rațiunii. Venise însoțită de o adevărată armată de mercenari, pe care, cu greu, reușise s-o disimuleze în peisajul luxuriant al insulei Kyushu. Experțiii contursieni aleseseră in***cenzure*** pentru frumusețea ei naturală și activitatea seismică neobișnuită, care îi interesa în mod special. Contase foarte mult și amestecul heteroclit al religiilor ( creștinism, islamism, budhism, iudaism, dar și altele, specifice spațiului american, australian sau asiatic, practicate sectar, într-o armonie greu de întâlnit în altă parte). Țârâitul soneriei telefonului o înfioară.

- Alo, da!

- Sunt K1! răspunde vocea de la celălalt capăt al firului. Aș dori să trec pe la tine!

- Bine ai venit K1! Te aștept!

K1 era ca și ea din noua generație, perfect adaptat la civilizația terraniană, foarte apreciată de contursieni, care trecuseră deja la structurarea lor organică, folosind un material biologic apropiat de cel al pământenilor. Nu reușiseră încă să dezlege misterul inteligenței terraniene, mult mai flexibilă decât inteligența lor artificială, dar configuraseră noile generații în așa fel încât să poată primi și alt fel de inteligență. Erika se simțise ciudat când îi auzise vocea, încercase o stare asemănătoare cu aceea de scurtcircuit, cu alt efect însă. Lasă telefonul în furcă și începe să măsoare camera de la un capăt la altul. Se gândește intens la ceea ce îi va spune, fiindcă se teme de reacția lui. Nu se așteptase ca generalul să i-l trimită pe K1, cunoscut ca fiind  un soldat redutabil, dar și un rebel incorigibil.

- Intră! se trezește strigând, auzind ciocănitul acela inconfundabil în ușă, care, curios, îi provoacă aceeași stare ca și puțin mai înainte.

.

K1 ezită o clipă înainte de a intra. O mai văzuse de câteva ori până atunci, schimbaseră și câteva cuvinte de politețe, însă nu stătuseră față în față mai mult de un minut. Îl mai surprinsese și inflexiunile neobișnuite ale vocii sale la telefon. În terminologia terraniana asemenea alterări de comportament se numeau emoții, iar ea părea să fie marcată de o asemenea stare, pe care el, personal, o înțelegea, aflându-se, la rându-i, în aceeași situație. Era ceva parazitar în softul său când se gândea la dânsa, așa cum auzise de la un terrarian îndrăgostit, care credea că-și pierduse mințile. Împinge ușa cu delicatețe. Erika stă în picioare în mijlocul camerei.

- Pot să intru? întreabă.

- Văd că ai și intrat! zâmbește ea, arătându-i un fotoliu. Ia loc!

- Mulțumesc! K5 mi-a spus că ai să-mi transmiți ceva?

Erika îi întinde ordinul semnat de general.

- E strict secret!

- Asta văd și eu, dar nu poartă semnătura Prim-ministrului!

- Prim-ministru nu știe nimic despre misiune!

- Foarte rău, din câte îl cunosc, n-ar fi aprobat niciodată invazia Terrei!

- Tocmai de aceea generalul vrea discreție totală. Si-a asumat personal această decizie!

- Mi se pare extrem de grav!

- Si mie.

K1 clătină nemulțumit din cap.

- Nu sprijin o asemenea inițiativă! Si n-am de gând să fiu discret deloc!

- Mă gândeam eu! oftează Erika, așezându-se pe un scaun. Va trebui să-i spun generalului!

- Sfatul meu e să-l informezi, mai întâi, pe Primul ministru. Te va ajuta enorm la proces!

- Îmi poți spune și cum? Întregul sistem de comunicații trece printr-o centrală GX!

- Transmiți de pe Hydra! Am linie directă cu Guvernul și Consiliu!

Erika îl privește neîncrezătoare.

-  Stii că toți soldații de aici ascultă de general?

- Generalul, îi răspunde K1, decuplând transmițătorul Alfa de la rețea, își asigură controlul asupra lor prin tine. Nu are altă posibilitate de a-i influența! Si, oricum, e prea târziu!

Îl urmează docilă, fără să înțeleagă de ce K1 merge tăcut, cu un pas înaintea ei. Este conștientă de faptul că supunerea, în sensul subordonării și ascultării, nu se regăsește în actul său voluntar, care excede softului, apropiindu-se de ceea ce teranienii numeau în termeni eufemistici judecată. În fișa ei tehnică nu existau specificații privind liberul arbitru, altă ciudățenie întâlnită la oameni, un fel de libertate de a alege în nume propriu, existau, în schimb, referințe stufoase la supunerea oarbă (față de ceva sau cineva).

- K1, recepție! se aude în receptor vocea consilierului I de la cabinetul Prim-ministrului. Spune, K1!

- Vreau cu Prim-ministru!

- Așteaptă!

Erika simte că i se taie picioarele.

- K0, recepție!

E chiar Prim-ministru.

- Vreau să fac un denunț! răspunde K1. Lângă mine se află adjunctul generalului GZ, care dorește să vă informeze asupra unui lucru extrem de grav!

- Ascult!

- GZ1, raportez! articulează Erika, luând microfonul stației de emisie-recepție în mână. Am în față ordinul 536 de la cancelaria generalului GZ, semnat de acesta, prin care mi se cere să ocup imediat Terra! Nu apar semnăturile dvs. și ale Marelui Amiral, Omega 3!

Urmează o pauză care părea că nu se mai termină.

- Contramandez ordinul! răsună în receptor vocea Prim-ministrului. Dă-mi-l pe K1!

- Ordonați! percutează K1.

- Te numesc comandantul flotei intergalactice, iar pe GZ1 adjunctul tău! Veți primi foarte repede

instrucțiunile și deciziile Marelui Consiliului!

Sunt atât de uluiți amândoi încât nu mai au timp să mulțumească, dar înțeleg graba Primului ministru de a închide brusc.

.

Rigiditatea softului o împiedică să-și manifeste recunoștința față de K1, deși simte o tensiune ciudată oscilând în memorie. Cedase și mai înainte acestei tensiuni, ascultându-i sfatul și nu greșise. Din contra. Scăpase de general, își păstrase postul, câștigase încrederea Prim-ministrului, devenind mâna dreaptă a lui K1, față de care simțea o atracție inexplicabilă. Ultimile îmbunătățiri aduse modelului digital de creier, vizaseră lărgirea marjei de agregare și interacțiune spontană între diversele faze ale gândirii electronice și comportament, după tiparul umanoid, unic în spațiul intergalactic, iar primele rezultate nu întârziaseră să apară. Ecranul instrumentului de control, fixat pe antebrațul Erikăi, îi relevă o creștere semnificativă a tensiunii în circuite, însoțită de o senzație intensă de căldură, altfel mai mult decât agreabilă.

- Sper că n-ai făcut public ordinul la nivelul trupei! zice K1, punându-i o mână pe umăr. K5 pare să știe ceva?

- El mi-a adus ordinul, domnule general! răspunde Erika fără să ezite. Trupa nu știe nimic!

- Foarte bine. Te-ai gândit ce facem cu ei? Înapoi nu-i putem trimite!

- Continuăm acțiunea de „implantare” la nivel mediu și înalt și asigurăm capul acesta de pod!

- Credeam că este asigurat?

- Mai e nevoie de tehnică și de oameni! Cam jumătate din ce avem!

- Nu-i prea mult?

- Nu, domnule general, în partea cealaltă suntem în grafic.

- Merg pe mâna ta! concluzionează K1, zâmbindu-i. Nu-ți ascund că mă aștept la represalii din partea lui GZ!

- Unitățile lui de comando acționează departe de noi! îl liniștește Erika. Numai dacă trimite un K2, neomologat!

K1 o privește mirat.

- N-am auzit de așa ceva!

- Se ocupă personal de crearea acestuia. Sau s-a ocupat!

- Este posibil să-l fi trimis încoace?

- Mai mult ca sigur. K2 acționază în afara oricărui protocol! De aceea am dispus o monitorizare de alertă imediat după discuția cu Prim-ministru!

Ecranul monitorului din biroul Erikăi crează impresia unei cascade. Mesajele de felicitare curg unul după altul din toate colțurile Universului. Nu era puțin lucru să preiei comanda celei mai puternice armate stelare în locul temutului GZ, a cărei poziție în ierarhia militară părea invincibilă. Concomitent, sosiră și ordinele de numire, semnate de Prim-ministru și președintele Marelui Consiliu.

- K5 mă anunță că generalul a fost arestat! îi comunică Erika, punând telefonul în furcă. N-a opus rezistență, dar nu se știe nimic destre K2!

K1 o privește fix în ochi.

-  Tu ce crezi?

- Stiu că avea întotdeauna un plan de rezervă. Nu m-ar mira să-l fi activat în ultima clipă! În concluzie, să ne așteptăm la ce e mai rău!

- Cât de rău?

- E greu de spus. Poate reactiva forțe secrete, păstrate undeva în rezervă! Apoi mai e K2, despre care nu știm nimic precis!

- Există ceva care să lucreze și în avantajul nostru?

Erika rămâne o clipă pe gânduri.

- Da, zice, spațiul și timpul! Oricât de aproape ar fi de Kyushu, mai degrabă de mâine n-au cum să ajungă aici!

Altcineva i-ar fi răspuns standard, „off work” sau „rejected question”, ca orice computer, care nu este programat să facă asocieri personale, Erika însă reușea acest lucru, apropiindu-se, ca și el, de altfel, de ceea ce teranienii numeau tulburare reactivă, referindu-se la existența unei boli ascunse, care debutează ulterior apariției ei. Nu de puține ori simțise nevoia s-o îmbrățișeze, dar își reprimase de fiecare dată acest imbold parazitar, nedefinit explicit în programul său de bază. Ceva greu de explicat se petrecuse în zona întunecată a memoriei sale, în corpul său amorf, construit ca un înveliș similar cu cel al oamenilor.

K1 se întinse în patul său de campanie, aflat chiar lângă Centrul de comandă, când auzise telefonul. Se uită mirat la ceas. Este trecut de miezul nopții.

- Am vești noi!

Recunoaște glasul Erikăi.

- Spune!

- Nu la telefon. Unde ești?

- Acolo unde m-ai cazat. Sunt pe  stand-by! Te aștept!

Era pe aproape, fiindcă sosi repede. În cameră nu existau scaune sau alte mobile în afara patului de dormit. K1 îi face semn să se așeze lângă dânsul.

- Să nu-mi spui că temutul K2 se află în bază!

- Nu, Marele Amiral ne informează că există informații potrivit cărora K2 ar fi în zonă, foarte aproape de noi, existând riscul să ne viziteze chiar în noaptea aceasta.

- Foarte bine, abia aștept să-l întâlnesc!

- In***cenzure*** este sub alertă generală! Nu are cum să treacă neobservat!

- Găsește el o breșă pe undeva, fu de părere K1, lăsându-și o mână pe umerii ei. Simte imperios nevoia să facă acest lucru, să-i atingă pielea catifelată neacoperită de rochia albă, fără bretele, care i se sprijină de sâni. Erika este atât de surprinsă încât nu reacționează nici după ce mâna lui îi mângâie sânii, poicioarele, zonele intime sau o întinde pe spate, alături de el, așa cum mai văzuse doar în documentarele video despre comportamentul terranian, lucru care, în mod curios, nu-i displace deloc. Conformația ei organică ( un fel de substitut al cărnii), ca și a lui, de altfel, necunoscută pe Terra, formată din țesuturi, nervi, vase, fibre, învelișuri, etc., copiind fidel structura corpului uman, reacționă într-un fel cu totul neașteptat, ca un corp viu, cum ziceau terranienii.

- K1, șoptește ea, lăsându-se copleșită de senzația aceea nouă, iubitule!

Pentru K1, cuvântul „iubitule” sună magic, iar actul spontan de posesie al femeii, privit prin ochii unui robot, dincolo de orice limbaj de programare, soft, cunoscut până atunci.

- Iubito! îi răspunde la rându-i în timp ce ușa de la intrare se deschide scârțâind, iar în prag îl zărește pe K2, care îl salută cu un zâmbet.

- Să trăiți, domnule general!

- Am impresia că ai încurcat generalii K2!

- Nici vorbă! Nu există decât unul singur.

K1 se uită lung la el.

-  Poți să-mi spui ce cauți pe aici?

-  Stii foarte bine, trebuie să te dezafectez și să preiau controlul bazei!

-  Nu pari prea motivat s-o faci?

- Nu.Umanitatea din mine cântărește mai greu decât imobilismul contursian, lucru pe care-l observ și la voi! De altfel, conveiețuiesc, ca să zic așa, cu o terraniană.

- Ai vreo explicație pentru acest lucru?

-  Universul e plin de surprize, domnule general!

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

Championnat d'éternuement

Mesdames et messieurs, nous sommes aujourd'hui les organisateurs d'un événement spectaculaire, nous nous sommes tous retrouvés à Oulan-Bator, la plus belle ville de Mongolie, qui a décidé d'accueillir cette année un championnat un peu hors du commun, il s'agit de l'éternuement international championnat. Des concurrents du monde entier se sont réunis pour montrer qu'ils en sont capables, qu'ils ont du talent et qu'ils savent l'utiliser. Sans plus tarder, commençons !

Le concurrent n°1 se prépare à éternuer, inspire-expire, inspire-expire et éternue ! Mamulica... oui, quel éternuement, on l'a entendu à mi-chemin dans le stade. Bravo!

La candidate numéro 2 a reniflé du poivre dans la salière au capuchon doré, les larmes coulant sur son nez, j'ai le sentiment que ça va être quelque chose d'extrêmement mélodieux. Et éternuez...! Il a éternué si fort qu'on ne pouvait même pas l'entendre... même les chats éternuent plus fort... il faut encore s'entraîner...

Le concurrent numéro 3 est également plongeur professionnel et sait retenir sa respiration pour éternuer parfaitement. Nous nous préparons à l'écouter. Cela se déroule. Et c'est un éternuement brillant. Très bien! On l'entendait même dans les plaines voisines de Mongolie...

Le concurrent n°4 affirme qu'il a des éternuements dans le sang. Lorsqu'il était petit enfant, il éternuait dans l'ambroisie et les arbres fruitiers et, au fil du temps, il est devenu un expert. Maintenant, il éternue aussi. Quel éternuement cette fois aussi... il a été détecté par un satellite qui fournit Internet sur la planète Terre.

Nous progressons déjà !

Le concours numéro 5 comporte des études spécialisées dans ce domaine. Elle s'entraînait également seule en éternuant lors de mariages, de fêtes en plein air, d'anniversaires, du nouvel an entre amis, etc... Commence, prépare, éternue...parfait 10 ! Cette fois, il a été reçu par un satellite depuis la Lune. L'histoire astrophysique de Morgan Freeman avec des molécules d'oxygène empêchant la propagation des sons dans l'Univers n'a pas vraiment de sens dans le cas de cette compétition.

Les concurrents suivants ont réussi à nous impressionner encore plus par l'intensité des sons produits. Il y avait des gens qui éternuaient si fort que le son était également capté par les satellites de Vénus et Mercure. De tels professionnels ne pourraient nous plaire qu'une fois dans leur vie grâce au résultat de leur travail acharné.

Sur 1 000 participants écoutés et jugés, un seul a remporté le premier prix, à savoir une maison au bord d'un lac aux Maldives et un épilateur ultramoderne. Le gagnant est norvégien d'origine et est une source d'inspiration pour tous ceux qui envisagent de participer et de s'entraîner pour un tel championnat ! Toutes nos félicitations!

De unde știe neaua ca-i vremea 

Să se astearnă , pe ramuri și la tâmple

Și c-o să fie iarnă ?

De ce norul pânge în ploaie ?

De ce floarea trece în fruct ?

De ce umbra în noapte piere ?

De ce acești ochi zânbesc tristi ?

De ce iubitul meu ,pe al vieții drum

Clipa netrăită s-a prefăcut în scrum .

Ce cătușe ne mai despart , 

Și cât sunt de grele ?

U n  gând  îmi muncește  mintea  fragilă,

Îmi  pune  întebări, n-am  un  răspuns ,

Îmi dă  răgaz  o  vreme ,

Apoi  din  nou întrebarea

Mai  mult  un  ultimatum  răstit :

Spune-mi  de  știi : ce-i  omul ?

OM  SAU  FIARĂ ?

E ,o întrebare  la care  toți ,

Toți vrem  un  RĂSPUNS!...

Te  caut  mereu ,te caut ...

Dor îmi este de clipa trecută

Ecoul iubiri  s-a stins

Imaginea ta e pe retină  oprită...

Te caut în amintiri

În pașii cărării pierdută

În focul stins din priviri

În  inima -mi  inchisă , rănită

Te  caut  o , dulce  amăgire

În lacrima  amurgului  trist !...

Am vrut să ating cerul,

Dar rădăcinile m-au prins

Și m-au legat strâns.

Am vrut să prind lumina

Într-o clepsidră ,dar s-a risipit

Am vrut să spulber durerea,

Dar am văzut un chip cioplit ...

Care mi-a frânt aripa...

Orizontul pare aproape

Împodobit  c-un curcubeu,

Dincolo de largul mării

Ține-n brațe un nor greu.

Noru-n valuri se preface,

Mici șiroaie curg la vale,

Temătoare să nu sece

Pân-la  mare e lungă  cale...

Se strecoară printre stânci

Fir  de apă subțirel

Bucuros când întănlește

Alte fire ca și el.

 Poezia mea ce este?

Poate o tristă povește

Poate sunt neînțeleasă.

Poate adun nectar din flori

Orbită doar de culori.

Poate vreau să pun în ea 

Luminița  dintr-o stea.

Poezia mea ce este ?

Poate fi ce-am voit eu

Să trăiesc întens prin ea

Pân-ce Domnul m-o chema.