Aș da clipele rămase

Înghețat pământul,

Amorți cuvântul 

Pe buzele cerului,

În geamătul norului.

Lacrimi încremenite 

Sclipeau înțepenite 

Din privirea degerată 

Pe ramura - ncleștatä.

Șuierul de crivăț 

Stârnise un dezmăț 

Pe străzile umbrite 

Și de ger zbârcite..

Tremură făptura,

Curmând picătura

Sub plapuma de nea,

Ce sub pași scrâșnea...

Firavă o rază 

Pe obraz pictează 

Oglindind în captură 

Firescul din natură..

Mă furișam în gol,agale 

La fereastra casei tale;

Tânjeam un semn, oarecare 

Să-mi schimb În bine a mea stare.

Dar tu te inchideai În tine 

Cu jaluzeaua trasă pt mine..

Mă udă ploaia pan la piele,

În talpă crapă pietrele.

Vântul aspru mă cuprinse,

Orbită de becurile stinse,

M am rătăcit pe drum

Purtată de al meu zbucium.

Norii cenușiu apasă,

Lasă urme pe grimasă.

Îți las la ușă o scrisoare;

Ți am scris tot ce mă doare.

Poate o vei zări vreodată,

Dintr un colț, înstrăinată..

Și cu brațe tremurânde

Îmi vei citi vorbele blânde,

Și -un dor ascuns te va chema 

Din uitare, să mi culegi fărâma..

Un strigăt in noapte,

Strecurat printre șoapte;

Mă cuprinseră fiorii,

Se prăbușiră norii.

Vântul bate -n geam,

Visele se frâng de ram.

Năluci se-nvărt la ușă,

Împrăștiind cenușă.

Pereții zgârie n urechi 

Și scuipă praf in ochi.

Becul arde n piept;

Eu pe tine te aștept..

Somnul nu mă năucește,

Larma nu mai slăbește.

Mă sufoc În pernă 

Cu izul din tavernă.

Patul scârțâie sub mine;

Și mi-e rece fără tine.

Ceasu -n ochi se zbate,

Ticăitul lui răzbate 

SI mă trezi din morți 

În fața unor porți...

De tine aproape 

Și nu mă atingi..

Atât de departe 

Într-una mă strigi..

Spre tine alerg,

Te topești in zare

Din rămășițe culeg 

Trupul tău din soare.

Ploaia mă cerne,

Tremur de frig.

Tristețea se așterne,

Fără tine mă sting...

Te rog, să m- atingi,

Rupe tăcerea;

Iubirea s- o cuprinzi,

Înlănțuind durerea..

Vântul scârțâie din scoarță, 

In toiul nopții pus pe harță. 

Smulge ramura, o frânge, 

Pomul întristat, o plânge.

Stropi tăcuți de ploaie 

Cerneau din bolta cenușie 

Curgeau pe zid șiroaie, 

Țopăind prin bălărie. 

O stafie da târcoale 

Pe la fereastra fumurie, 

Rasucindu se n spirale,

Stârni duhul de furie. 

Um om al străzii o zări 

De sub jgheabul din carton;

Dar poate i se năzari 

Din hiba unui neuron?..

Zăcu din nou in toropeala 

Pe o scândură mucegăita;

Gându I se puse pe tanjeala 

Pentru inima i rănită..

Potop de gânduri 

In fiori de simțăminte,

Inundă in valuri 

Labirintul din minte.

Lacrimi șiroaie 

Din amintiri curgeau 

Pe pereții din odaie 

Privirile frigeau.

Pe aripi călătoare 

Se stingeau în zare

Vise trecătoare 

La apus de soare.

Prin roua dimineții 

Pașii mei pluteau;

Din rămășițele vieții 

Idealuri noi răzbeau..

Filozofia zilei ne cuprinde

Și gândirea ne surprinde.

Analizăm fapte și expresii

Și ne întrebăm dacă-s impresii.

Totul se afundă în nevoit

Și ce oare drum este croit?

O cale ușor de hoinărit

Dar apoi greu de cântărit.

Atenți la multe evenimente

Ce trezesc tot felul de sentimente,

Abandonăm din start tabloul

Fiindcă ne influențează fiasco-ul.

Dorim ca alții să ne ajute,

Puterea lor să ne-mprumute.

Dar oare noi nu putem

Să arătăm cine suntem?

Abili în gânduri și creații,

Răzbind prin grele situații,

Ne ocrotim tradițiile-n viitor

Ce îl sperăm strălucitor.

Inocența oarbă ce perturbă

Un suflet deloc inocent,

Adevărul îl sugrumă,

Și omul disturge persistent.

Căci știrbilor oameni viața se termină 

Unde din crăpături răsare adevăr,

Iară iluzia devine ivăr,

Și sufletul se vermină.

Căci percepțiile-s ca o sticla spartă 

A cărei cioburi se-mprăștie,

Incitând spre o ceartă moartă,

Ce nedreptății coase mantie.

Căci timpu-i limitat,

Și minute, ore, vieți s-au spulberat.

În căutarea unui rost,

Vor fi, sunt, și au mai fost.

Căci viața-i in debusoleu

Orice suflet dă de greu,

Iară unele suprafața atacă,

Pe când altele se-nneacă.

Căci primăvara-i înflorită,

Gingașă și preamărită,

Dar fără tine-i goală,

In inimă îmi trezește răscoală.

Tu ești cel mai dulce alin,

Iubirii-mi ești un cămin.

File multe pot să scriu,

Dar măiestria tot nu pot să-ți descriu.

Of, fii tu luna c-oi fi eu soare,

Fii tu răceală c-oi fi eu ardoare,

Fii tu corectă c-oi fi eu eroare,

În viața-mi tu ești cea mai frumoasă floare.

Căci hai să facem o tocmire,

Fii tu mireasă, și ți-oi fi eu mire.

Moartea e îmbietoare

În smoala de oroare,

Frica e dominatoare,

Durerea-i sfâșietoare.

Mama Gaia încrezătoare

Cu o forță creatoare,

Dă o pată de culoare

În valea de teroare.

Prezența-i-nfloritoare,

Cuvintele-i doveditoare,

Privirea-i mângâietoare,

Liniște-i odihnitoare.

Mintea-i-nțelegătoare,

Vocea-i-ngăduitoare,

Vorba-i-ndulcitoare

Vieții-i dă savoare.

Cu o șoaptă pierzătoare,

Ea îmi e îndrumătoare

Și-o ascult însoritoare,

Limba-m învățat-o oare?

   Cu fruntea în ţărână, prin roua de sudoare 
    Din care să-ncolţească, cununile solare, 
    Voit-am să ridic, privirea către nori, 
    Iar din fertila brazdă, să crească holde noi. 
    
    Din rod de lacrimi pure, ce-au curs cu gust de sânge,
    S-a zămislit în pace, chiar pâinea ce se frânge,
    Căci toate se vor trece, ca umbra peste vii, 
    Se vor mai pierde încă, secundele, cu mii…
    
    Din toată jalea lumii, un strop nu mi-ar ajunge, 
    Umbră s-aştern curând, pe sufletu-mi ce plânge. 
    Căci am ales să-mi urlu, fiinţa-nspre genuni, 
    Iar pe ogorul ăsta, am semănat minuni...
    
    Să simt în palme luna, şi dimineaţa-n stele, 
    S-alung din mine spaima şi toate câte-s rele, 
    Cu ochiul clar al minţii şi-eliberat de fire, 
    Să văd nemărginirea şi-a timpulului jelire…

E trist orașul și lipsit de suflet,

O urbe de roboți pare pe-alocuri,

Se vede disperarea după umblet,

Nu se mai joacă țâncii printre blocuri.

Au dispărut copiii de pe vremuri,

Azi nasc mămicile cu picătura,

S-a înecat natalitatea-n neguri,

La modă-i îmbuibarea, vulgul, ura.

Nici iarna nu mai e ce-a fost odată,

Când nea și sănii invadau orașul,

E-acum copilăria demodată,

Timpuri ciudate își aștern făgașul.

Lipsesc copiii, n-are cin' să-i facă,

Sunt tinerii prea prinși cu virtualul,

E lumea dragostei tot mai săracă 

Dar s-a scumpit exagerat banalul.

Se dă kitsch la preț de clasic și frumos 

Prin târguri de sezon extravagante,

Moș Crăciun, înlocuit de Santa Claus

Își caută printre mămici amante.

Hamburgerii au alungat piftia

Din masa de Crăciun a milioane,

Se-aud prin mall-uri poluând magia

Colinde englezești și-americane.

Ca orice timp dement, sperăm că trece,

S-a stricat totul și e crudă vremea,

Lumea-i un circ materialist și rece

Iar

noi, imitatori, suntem ca lumea.

Enigma sufle