Aș da clipele rămase

Înghețat pământul,

Amorți cuvântul 

Pe buzele cerului,

În geamătul norului.

Lacrimi încremenite 

Sclipeau înțepenite 

Din privirea degerată 

Pe ramura - ncleștatä.

Șuierul de crivăț 

Stârnise un dezmăț 

Pe străzile umbrite 

Și de ger zbârcite..

Tremură făptura,

Curmând picătura

Sub plapuma de nea,

Ce sub pași scrâșnea...

Firavă o rază 

Pe obraz pictează 

Oglindind în captură 

Firescul din natură..

Viața trece pe furiș.

Sub freamăt de frunziș,

Rătăcind printre valuri,

Picurând pe dealuri.

Plutește printre nori,

Pictând mii de culori,

Împrăștiind suflare 

Sub lumini de soare.

Din bolta eternului destin 

Se stinse clandestin 

O făptură trecătoare 

Spre neființă călătoare.

Iar la răsărit de drum,

Din pulbere și fum,

Fu un suflet conceput 

Din abisul renăscut...

Cad trupuri pe -asfalt 

Din gura cerului înalt;

Suflete îngenuncheate 

De geana zării picurate.

Și curg șiroaie,

Descompuse de ploaie ,

Mistuite de vânt,

Alunecând pe pământ..

Negura se lasă 

Peste oaza de pucioasă;

Ochii triști stropesc 

Din stele sclipesc.

Tânguia -n surdină 

O cântare divină 

De dor și de jale,

Fremătănd vocale.

Luna dintre nori

Presăra scrisori 

Brațelor întinse 

In rugile aprinse.

Din cenușă plămădită 

Țâșnea făptura oglindită

În chip și asemănare

Din milă și iertare...

Trec anii în galop

Pe cărări bătătorite,

N-ar zăbovi un strop,

Doar lasă urme prăfuite

Impregnate de -amintiri,

Care dor și răscolesc 

Din intensele trăiri,

Ce din suflet izbucnesc.

Pe tărâmul fără nume 

Ne cheamă din trecut,

Să dedicăm o lume 

Timpului de noi, pierdut.,

In zadar, fără vreun rost 

Intr -o clipă de tumult 

Rămăși fără adăpost...

De -am recupera cumva,

De -am putea vreodată 

Pe acel ceva ori cineva 

Prin lacrima vărsată.,

În taină, nopții la rând..

O șansă de -am primi în dar,

Să nu fie doar un gând,

Înecat într-un pahar,

Ci un vis purtat de noi,

Menit să fie călăuză,

Când privim iar înapoi 

Cu regretul iar pe buză..

Înmărmuri pădurea 

Sub cerul cenușiu,

Cerne-n jur răcoarea 

Învăluită de pustiu.

Zarea -i udă și tăcută,

Pe creangă picură mărunt 

Și peste frunza căzută,

Crestată pe chipul cărunt.

Vântul urma și -o pierduse,

Învăluit de pâcla deasă.

Norii cuprinși de tuse,

Pe streșini greu apasă.

Pământul veșted amorțise 

Sub năframa zdrențuită.

Obrazu-n neted se zbârcise

De la frigura ce l irită.

Pe străzi umbre nebuloase 

Împrăștie fiori de gheață 

Să ne pătrundă pân la oase,

Purtändu -ne agale -n ceață...

O cioară croncăne la geam,

Jivina sforăie -n culcuș.

Noi la sobă ne lungeam,

Suflăm jarul în cäus..

Mi-esti soră doar cu nume,

Ne -am înstrăinat demult,

Nu mă sfida cu spume,

Poartă -te ca un adult..

Ne -am revăzut cândva,

Lacrimi au curs șiroaie 

Dar s-a pierdut ceva,

Când fugeam prin ploaie..

Surioară ai crescut 

Fără să știu de tine

Și cât m -a durut,

Să nu te am lângă mine..

Mă -ntreb de simți la fel,

Ai locșor adânc în suflet,

Tu postezi la alt nivel,

Chiar ții relația secret..

Ai faima -n glandă, știu,

Acum orbită de succes,

Dar să nu fie prea târziu,

Când voi trezi în tine interes.

Rămâi cu bine,unde ești,

Mai vorbim altă dată;

Îți mulțumesc că exiști 

Cu inimă -ntristată..

Ieși din umbră, dar nu ai contur,

Timpul șterge ce-am crezut că rămâne,

Niciun spațiu nu e atât de sigur,

Când prezentul se desface de mâine.

Gânduri vechi se adună în rafturi,

Iar memoria le caută rece.

Niciun chip nu mai are hotaruri,

Doar un abur prin spațiu mai trece.

Nu poți prinde o imagine-n mână,

Ea se schimbă la orice privire.

O amprentă ce n-o să rămână,

O arhivă fără de numire.

Tot ce-a fost s-a prefăcut în cenușă,

Iar trecutul e doar dâră ușoară.

Ea se strecoară încet pe sub ușă,

Și în noapte tăcută coboară.

În sertare de umbră și goluri,

Gândul caută vechiul repaus.

Lumea veche se sparge în cioburi,

Prăbușită în propriul ei haos.

Ce-a fost viu se dizolvă-n uitare,

Restul e doar un praf de cărbune.

Peste tot e o liniște mare,

O arhivă ce nimic nu mai poate spune.

    Zburat-au norii albaştrii,
    ‘Verzind copacii,
    Peste câmpuri, peste vii,
    ‘Roşind-mi macii purpurii… 
    
    Zburat-au stoluri de cocori,
    ‘Negrind adâncuri de păduri,
    Peste vale, peste munte,
    ‘Nălbind tâmplele cărunte...
    
    Zburat-au fluturi mii în soare,
    Umplând cerul de culoare,
    Peste mări, şi peste râuri,
    Gonind liniştea din crânguri...
    
    Zburat-au gândurile toate,
    Citind versurile-n carte,
    Peste muguri, peste moarte,
    Blestemând rimele-n parte...

De ce tu, omule,

cauți supărările sufletului?

Mereu cu cearșaful la ochi,

respingând adevărul celor din jur.

Ai un suflet atât de pustiu…

Unde ești, o, tu compasiune?

Unde ești, o, tu iubire?

Unde oare ai fi tu, bunătate?

Ești un vampir,

nesătul de sentimentele oamenilor,

iar privirea ta tăioasă

distruge energia tuturor.

Care ar fi poarta luminoasă?

O tot caut… de zile întregi,

iar mintea mi se deșteaptă

despre culorile reale ale lumii.

    Ce bine mă simt,
    hainele mele sunt albe, 
    sufletul transparent, 
    amprentele mate, 
    umbrele mele curate...
    
    Voi staţi aici..., 
    aşteptându-mi greşeala,
    pândindu-mi din umbră, 
    primul meu pas spre eşec,
    primul meu gest, 
    care mă va pierde...
    
    Dar în mine sunt numai EU...
    Casa sufletului meu a fost dereticată, 
    odăile mele, acuma sunt curate,
    aerisite, bine luminate, 
    umbrele nu-şi mai au rostul 
    şi nici eşecuri nu vor mai fi..

Îngândurată printre fum de țigară.

Blocată într-o agonie amară,

Înconjurată printre umbre străine,

Dorind ca totul să se termine.

Umblând prin întuneric crunt,

Și pierdută, mă scufund

Încercuită de neliniște tulburătoare,

Mă regăsesc într-o pădure fermecătoare.

Apoi, simt cum se stinge în vânt,

Fiecare sentiment frânt 

Renăscând înapoi ca sacrificiu,

Pentru satisfacția păcătosului viciu.

Tu esti

Cel ce ma primesti

Cand eram in stramtorare

Ai venit intr-o mare alergare

Eram oaie ratacita

In noroiaele pacatului inamolita

Dar Tu,Isus

Ai venit in gand nespus

Cu mila m-ai ridicat

Si cu blandete,ranile mi le-ai vindecat

Sufletul imi tanjeste dupa Dumnezeu

Ca un cerb ce vine la izvor sa bea mereu

Sufletul mie gol

Pentru ca planului Tau i-am dat ocol 

Spuneam: ,,Doamne preia Tu controlul...''

Dar tot mana mea tinea motorul

Tu esti

Cel ce iubesti

In a dragostei oglinda te oglindesti

Esti Domnul vietii

Ce straluceste ca roua in zarea diminetii

Te laud ca m-ai facut o faptura asa de minunata

Si ca nu m-ai lasat niciodata

Tu esti Domnul

Care a potolit potopul

Slujesc unui Dumnezeu

Ce picteaza natura mereu

Noi pictam cu pensule

Tu cu galaxii si insule

Animale,vietatii de-a totul

Ele stiu ca Tu esti Domnul

Ma simt onorat

Stiind ca vom locui in al Tau regat

Vom canta neincetat

Ce dragoste mareata ne-ai aratat...