SCÂNTEIA
Demult, în vremi nespuse
Când toate se-nvârteau în cerc
Şi-ncă nimic nu apăruse
În Universul cel deşert,
Un haos era Totul
Şi-n el, Nimicul cel incert!
Doar gânduri, vise fulgerau
În noaptea cea adâncă,
Şoptind poveşti ce existau
În cărţi nescrise încă…
Dar acolo, în abis,
E o mică scânteioară:
Dulce-atingere de vis!
Pâlpâie timid, de parcă
Gata e să se desfacă:
Mii şi mii de alte stele
Zugrăvite-n acuarele.
Şi, deodată, se-avântă:
Se înalţă, stă pe loc,
Se răsfiră şi se-adună
Cuminţică la mijloc…
Şi, cum cugetă aşa,
Vede undeva în zare
O lumină gingaşă,
Neînchipuit de mare!
Cum? Nu-i singură pe cale?
Ce-i acolo-aşa frumos?
Vai! Sunt multe felinare
Ce se joacă în Cosmos!
Râd la ea de parc-o cheamă
Să se prindă-n dansul lor
Învelite în marama
Vieţii şi culorilor.
Ea, Scânteia diafană
Îndrăzneşte, prinde aripi
Şi porneşte într-o goană
Spre albastrul zori-de-zi.
Şi, din fuga ei nebună,
O planetă se adună:
Mică, goală, cenuşie
Ce-o privea cu duioşie
Şi o rugă îi înalţă:
Hai, te rog, du-mă la viaţă!
Scânteioara o privi
Şi începe a se-nvârti
Cu viteza gândului
La porţile Timpului.
Şi în jurul ei descrie
O cupolă aurie:
Dintr-odată,
Stele mii
Se revarsă-n culori vii!
Totul e însufleţit,
Colorat şi strălucit
Pe planeta fericită
De dorinţa împlinită!
Acum e şi ea măreaţă
Pe altarul plin de viaţă
Al divinului ceresc
Unde toate se-mpletesc!
Mulţumesc, dragă Scânteie,
Creatoare de idee!
Pururi voi vorbi de tine
Vieţuind cum se cuvine,
Plăsmuind din calde gânduri
Fluturi, iazuri, roiuri, soiuri,
Rânduri, rânduri…
Şi, să-ţi fie chezăşie,
Am s-aşez un curcubeu
Să emane voioşie
Pân’ la cel mai mare Zeu!
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Clarina
Data postării: 12 septembrie 2024
Vizualizări: 155
Poezii din aceiaşi categorie
Fluviul vieții
Ce ani fierbinți trăim, ce aspre vremuri,
Omule, te-ai rătăcit de drum,
Te-așteaptă umbre pândindu-te duium
Și-ți este frică, ești speriat și tremuri!
...
S-au dus din tine nădejdea și credința
Și dragostea s-a dus, dac-o fi fost,
Ce ispită grea ți-a pervertit ființa
De rătăcești într-una, fără rost?
...
Ce demon negru ți-a devenit stăpân
Cu ce te-a cumpărat așa ușor,
Cum de-ai ajuns să te pierzi, nebun
De-al vieții tale fluviu curgător?!
...
A cui chemare o asculți mereu
De te duci în beznă fără remușcare,
Străin de tine, străin de Dumnezeu?
Cine-a făcut din tine o-nchisoare?!
...
Ar fi bine să ieși din carapace
Din carapacea autoamăgirii,
Nu te întoarce împotriva firii,
În nicio-mprejurare, orice-ai face!
...
Din fluviul vieții tale curgător,
Bea pe săturate, fără încetare,
Luptă să fii liber și dacă te doare,
Dă-ți viața pentru viață, să fii nemuritor!
Trezire
În timp ce dormi adânc, netulburat,
Tragându-ți de pe cuget vălul,
Ai tremura în vis, gemând înfiorat,
Dacă ți-aș spune ce e adevărul.
Cu ochi răniți spre tubul de neon,
Sub pleoapele lipite de retină,
Ai plânge ...sfâșiat în somn,
De de raze dureroase și lumină.
Atât de grea ți-ar fi trezirea,
Ca o cădere în prăpastie, prin noapte,
Terifiantă risipndu-ți amăgirea,
Ca tunetul izbindu-se de șoapte.
Privește! ...somnul tău e moarte,
Neadevăr e aerul pe care îl respiri,
Atâtea mii de vorbe te-au purtat departe,
Speranțe prefăcute-n amintiri.
Dacă ți-aș spune ce e adevărul,
Atât de inuman, amar, pustiitor...
Nesuferit arzând cum arde clorul,
Ai ști de ce secundele te dor.
Întunecate, de ce trec prin tine,
Atâtea spaime înnegrite și comune,
Cohorte de minciuni scurmând meschine,
Chemările de dincolo de lume.
Limbaj binar, codat din frică și durere,
Într-un program rulând pe rațiuni nefaste,
E jocul derizoriu și părere,
Al unui demiurg dement, bătând în taste.
Mereu la pândă
În noaptea asta, iarăși e tăcere,
Și toate sunt din nou cum trebuie să fie,
Pe scări de-asediu, peste ziduri în cădere,
Penumbre decupate din drapele de hârtie.
De parcă fiecare clipă, s-ar opri în loc,
Râzând în fiecare sunet, ca un bubuit de armă,
Și parcă simt miros, de sânge și de foc,
Băltind în timp ce-apăs, butonul de alarmă.
Aleargă lunetiștii, printre fluturi înapoi,
Spre gurile de cazemate,
Și tigrii adormiți de mult, tresar în noi,
Sfidând secundele, ce ne despart de moarte.
Putem, ...o știu cu siguranță de acum,
Să biruim zâmbind, momentele confuze,
Târziul ce ar vrea, să ne prefacă-n scrum,
Orice sărut, arzându-ne pe buze.
Atunci când corbi multicolori, se varsă,
Rostogoliți în râuri, prin priviri,
Ascunse într-o rimă ștearsă,
Mereu la pândă, sfâșiate amintiri.
Riga
Riga Riga unde ești tu?
Sunt un conte fără Riga și Soare
Venit am într-un secol greșit
Riga Riga de ce nu te arăți ?
Rămân un cireș nobil între spinii plebei
Degeaba
Degeaba-ți dai pielea cu litri de parfum
Când ai în interior kile de jeg ce scot fum
Și degeaba te machiezi zilnic s-arăți bine
Vei arăta speriat și gol când moartea vine
Degeaba-ți iei haine de cele mai scumpe firme
Când nu știi că valorezi mai mult ca ale lui Dante rime
Și poți să-ți cumperi cea mai bună locuință
Dacă nu te simți acasă în propria ființă
Și poți vorbi o viață-ntreagă fără rost
La final ce n-ai zis important are un cost
Poți minți manipulând crezând că scapi
Adevărul îți va spune: "groapa tu ți-o sapi"
Și degeaba te rogi dacă nu știi cu cine vorbești
Ajutorul va veni dar nu așa cum îți dorești
Și poți să te cerți cu universul pentru suferință
Neștiind că el ți-a dat voință pentru acea dorință
Și degeaba te gândești la bani în viitor
Că toți milionarii au bani și în final mor
Poți să te gândești la ce bijuterii-s mai scumpe
Sufletu-i un diamant unic și-i foarte-aproape
Și degeaba te gândești la ce vei face mâine
Dacă nu te gândești la ce înseamnă sine
Și te poți gândi la tot ce vrei în viață
Degeaba dacă nu te poți privi în față
Și degeaba simți că trăiești prin g-uri și linii
Dacă folosindu-le nu te întrebi de unde vii
Și poți să simți că starea asta-i infinită
Atunci când mori realizezi c-a fost doar o clipită
Și poți să simți adevărata viață când mori
Dacă în viață ai știut cum să te omori
Și poți să simți cum mori în timp ce trăiești
Și nu-n sensul rău, ci-n cel mai bun, de voiești
Și pot să stau să-ți spun ce nu e degeaba
Tre să știi s-auzi ca s-asculți care e vorba
Și-ți pot vorbi de ce contează: de-nțelepciune
Degeaba de nu-nțelegi ce vorbele nu pot spune
Prea multă sensibilitate în suedeză
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
För mycket känslighet
Dålig känslighet är bra på sitt sätt. Det är bra att vara lyhörd, att uttrycka vår ånger när någon har upplevt mindre trevliga händelser, att vara med dem, att lyssna på dem, att lugna dem, att förstå dem, att lindra deras lidanden, att sucka med dem, att gråta med dem. dem, att linda in dem när de är kalla, att förbinda dem när katten kliade dem (att det också var deras fel att den repade dem, för de vet inte hur man leker med det), att lägga en ispåse på dem från kylen över en stukad fotled, torka tårarna, ge dem medicin för att få ner febern, läppbalsam för att förhindra att de blir så nariga, desinficera deras blödande nagelband när de inte visste hur de skulle göra sin manikyr, de ville ha längre naglar än de hade naturligt, för det är på modet, och nu har de bara blod på sig, låt oss sätta myggnät, så att de inte biter dem så mycket, suger blodet, inte överför malaria eller gula febern, låt oss ta insektsmedel, om de fortfarande envisas med att komma in i huset, låt oss också skaffa en fläkt för att skingra lukten av insektsmedel, håll fönstret på glänt så att myggor inte kommer in och lukten av insektsmedel kommer ut. Låt oss justera pannan för att även ge varmvatten, inte bara kallt, för då kommer det att behövas ännu mer skötsel. Ekonomier tar inte riktigt hänsyn till människors individuella behov, de är mer ett själviskt behov av en man.
Låt oss inte heller snåla med immunförstärkande kosttillskott som till exempel C-vitamin som smakar ljuvligt citron och inte kostar för mycket, det är prisvärt, du kan få det från en enkel lemonad, så har vi ingen anledning att avstå från att köpa det .
Låt oss få dem tjocka, fluffiga blusar, bara bra för att stanna hemma. Låt oss ta deras ansiktsvårdsmask, mask som förhindrar ett tidigt uppträdande av kråkfötter och uttryckslinjer. Vi är för unga för att ha rynkor!
Överlag är lyhördhet syster till generositet och omsorg, men vad gör vi när det blir utom kontroll, når nya höjder, inte har några gränser? Är det fortfarande en fördelaktig, hälsosam, välförstådd känsla? Nej, självklart inte. Redan något i vårt sätt att vara är knarrande, och denna känslighet är huvudsymptomet. Det skulle vara lämpligt att ställa frågor till oss själva: "Varför är jag så här?", "Överdriver jag?", "Vad får mig att få så intensiva reaktioner på i grunden triviala saker?"
Du kommer att hitta svaret förlorat någonstans i ditt förflutna. Kommer känsligheten vi pratar om som ett resultat av en traumatisk livsepisod? Tog du inte så lång tid som du förväntade dig på en tenta och sedan dess har du bestämt dig för att ge upp allt, tänkt att det inte är någon mening längre? Fick du inte de möjligheter du hoppades på? Kunde du på grund av omständigheterna inte göra något du tänkt dig? Om svaret är "ja" på åtminstone hälften av dessa, så pratar vi inte precis om känslighet, utan om en negativ reaktion på saker som hänt, som skadade oss tillfälligt och lämnade ett oläkt sår efter dem helt och hållet.
Hur kunde ett sådant sår läkas? Repar det mer och mer. Sitter och analyserar, varifrån kommer den där ilskan med känslighet? Du hade modet att gå på jag vet inte vilken svensk högskola. Och vid 19 behöver du verkligen mod, att ta ditt flyg, att lämna dina föräldrars hus, från en provinsstad, precis till ett stort universitetscentrum. Och där finns det att se, vägen till framgång och intressanta förmågor att passera i CV:t, inte bara beströdd av lugna stunder, att hon är en som gillar att skrika, skrika, förödmjuka studenter för att de inte uttalar detta nordliga språk perfekt - germanska, att jag inte kan tiderna perfekt, att jag inte behärskar grammatiken och syntaxen... fortfarande perfekt? Jag vet inte ens vad som skulle vara perfekt, hur perfekt skulle vara, och jag tror inte att subjektiv perfektion borde spela någon roll. Om det fanns några objektiva standarder, så ja, det är värt att följa dem, försöka nå dem, för på det sättet kan framsteg verkligen mätas och observeras. Om det är mål som bara en person vill ha, medan resten inte gör det, är det ingen mening att jämföra oss själva, hur som helst kan vi inte uppskatta eller väga något utifrån det vi hör. Det är säkert att den som förödmjukar elever för att de inte vet perfekt har hjärtat av en jägmästare som hugger ner träd på ett löpande band utan att titta på vad han lämnat efter sig. Ja, utvärderingskriterierna är väldigt objektiva, hur kan du som 58-årig kvinna, som bara omgett dig med svenska i hela ditt liv, anse att en 19-årig elev måste vara din jämlika i behärskning, i skicklighet ? Vi är där för att lära, om vi föddes redo att lära, skulle vi inte anmäla oss till någon specialisering och det är allt, vad skulle vi behöva om vi redan visste det? Var det inte billigare, ingen hyra, inga tågresor, inga sovsalar, inget biblioteksmedlemskap, ingen mat plus många andra verktyg? Det är roligt vad som händer när 58-åriga kvinnor dömer dig efter sina egna värderingar. Det är som att studenten ger meditation till ett 8-årigt barn. Han kan knappt skriva på sitt eget språk vid de åren, än mindre på engelska, franska... Skulle det inte vara traumatiserande att börja skälla på honom varför han inte hann behärska innehållet perfekt? Medan? att den som ger privatlektioner blir vag i uttrycket? Tid, det vill säga, han kunde ha förhandlat med sin mamma om att be henne föda honom vid 5 månader, inte vid 9 månader, som normalt, att dyka upp i världen tidigare, lära sig tidigare, bara för att det är vad personen vill som ger lektioner. Det finns också frågan om jordtiden. Så länge vi lever på samma planet har vi alla lika lång tid, 24 timmar, inte mer.
Denna subjektiva perfektion hos andra ger upphov till känsligheter av alla slag. Det är inte heller meningsfullt att sträva efter att röra vid det. Vi vet inte vad den som inte är nöjd med oss vill. Vi vet inte vad han tycker, hur han tänker, vad han föredrar, vad han inte föredrar, hur mycket, vad, hur och i vilken utsträckning.
Andras subjektiva perfektion är förlamande, både känslomässigt och sakligt. Om eleven blir förödmjukad varje gång hon öppnar munnen, kommer hon då fortfarande ha tilltro till att hon har en chans att bli en bra svensktalande? Kommer hon fortfarande att finna styrkan, i djupet av sin själ, att gå längre, att vilja öva, läsa, förbättra, tills hon får språkets flyt, kadens och musikalitet? Nej, det finns inget sätt. Han hade goda avsikter som föll isär på vägen.
Andras subjektiva perfektion saktar ner, förtränger. Som att låta din lärare planera varje ljud när det ska sägas, hur det ska sägas. Skulle inte denna inlärningsteknik skrämma dig? Var finns passionen, charmen, den mest oregelbundna och mångsidiga skönheten i språket? När ska du hinna fokusera på ordförråd, grammatik, syntax och vad hon vill när fokus alltid ligger på hur du pratar? Blir det inte ett hinder du inte kan övervinna? Fixat som med flervalstester. Du har kommit till en fråga som du inte vet rätt svar på, även om du redan har svarat bra på den. Vad gör du? Fastnar du där och går inte vidare, bara för att du inte vet där? Det skulle vara en stor förlust, både för värderingsmannen och för dig (i första hand).
Som ett svar på andras subjektiva perfektion, måste vi bygga vår egen uppsättning värderingar, vår egen perfektion, vilken uppmärksamhet, vara objektiv, av flera skäl: att inte nå den där känsligheten som hindrar oss från att göra vad vi vill och känner även det. vi utvecklas, så mycket som är mänskligt möjligt, utan att begränsas av andra, av andra aspekter och av andra omständigheter.
Alte poezii ale autorului
AI PLECAT...
Ai plecat…
Ai plecat ca o boare de vânt,
Ca un șopot de gând,
Ai plecat ca și când
Nici n-ai fost pe Pământ!
Ai plecat și din gând
Și din fapt, din cuvânt…
Ai plecat și-ai lăsat
Numai doruri…
Și dureri și izvoruri
De nori și de vânt!
De ți-am greșit,
Rogu-te, mă iartă!
Nimic cu voie n-am făcut
Ca să te supăr,
Sau să te înfrunt!
De mi-ai greșit,
Te iert!
Nu am venit să judec
Și nici să schimb prea multe…
Atâta pot să-ți spun:
Din tot ce s-a-ntâmplat
Am tras învățăminte!
CĂUTAREA
Ai să mă cauți prin veacuri,
Am să te caut oricând:
În vuiet de valuri,
În șoapte de vânt…
În cerul albastru
Și în curcubeu,
În răget de fiară,
Sau în vreun zmeu…
Am să te caut în zare
Ai să mă cauți oriunde:
În ochi de copil
Sau frunți încrețite,
În mijloc de-april|,
În ierni troienite…
Ai să mă cauți cu bucurie,
Am să te caut cu nostalgie…
Ai să mă cauți plângând,
Am să te caut râzând…
Și, poate, într-o zi
Ne va fi dat
Și ne-om reîntâlni…
Aici, pe Pământ
Sau prin Galaxii…
Prin colțuri de Lumi,
Prin aburi și fum…
În viața aceasta
Sau oricare alta…
Iubirea eternă
Ne-o vom purta-o
Cu noi chipuri, mii
Ce s-or contopi!
Căci sufletul știe
Și nimeni, nicicând,
Oriunde vom fi
Nu ne-o mai putea despărți!
VIS DE VARĂ
Flăcări aurii
Pogoară din soare
Peste lanuri vii
Ca să le măsoare
Cu drag le sărută,
Ele mulţumesc
Şi, zâmbind complice,
Se desfac în spice.
Marea se-nfioară
Pescăruşii zboară
Spre albastre zări
Până-n depărtări...
Şi poartă pe aripi
Vise îngereşti
Să le dăruiască
Celor pământeşti...
Copiii aleargă
Pe nisipul ud
Lăsând mărturie
Vis de vara vie!
CÂND PLÂNGI...
Când plângi şi viaţa ţi se pare grea,
Ridică ochii şi zâmbeşte:
Acolo sus, pe cer, o stea
Doar pentru tine străluceşte!
Nu e femeie sau bărbat
În toată lumea asta mare,
De are sufletul curat
Să nu găsească alinare!
Priveşte-n jurul tău să vezi
Cum şopotesc izvoarele,
Cum zburdă mieii prin livezi
Şi cum răsare Soarele!
Apoi, cu multă luare-aminte,
Observă păsările-n zbor:
Superba lor îmbrăcăminte
Umple văzduhul uimitor!
Mai sunt şi florile, copacii
Şi freamătul oceanelor,
Albine, fluturi şi gândacii
Plutind pe-aripa viselor!
Nu ai venit sa porţi războaie,
Nici zbuciumul sa-ţi fie chin:
Ca picăturile de ploaie
Să-ţi fie sufletul senin!
Trăieşte-ţi viaţa-n chip frumos
Şi-ai să constaţi că lacrima
Ce-ţi poposea pe-obraz, duios,
Cu bucurii îţi umple inima!
De-ai să înveţi să râzi plângând
Ai să constaţi că-n jurul tău
Pământul tot a plâns râzând
Când s-a născut un Curcubeu!
Secretul e să vezi culoarea
Din care e creată Viaţa,
Ca să parcurgi toată cărarea
În suflet numai cu dulceaţa!
UMBRA
Azi te-am văzut pe stradă...
Doar o clipă, o fracţiune de secundă cât o eternitate...
Te strecurai prin mulţime, grăbit poate de ploaia ce stătea sa înceapă.
Am vrut să te strig sau să fug după tine, dar am avut senzaţia că erai foarte departe şi nu m-ai fi auzit. Apoi am avut revelaţia faptului că erai langa mine... atât de aproape că, dacă aş fi întins mâna, te-aş fi atins!
Un fior rece m-a străbătut şi un gând negru aproape că m-a paralizat: dacă nu mă mai recunoşteai; dacă, de fapt, nu mă cunoscuseşi niciodată ?!?
Am încremenit confuză şi m-am mulţumit doar să privesc, în linişte, clipa transformată-n eternitate...
ŞTIAM că nu erai tu, că nu puteai fi tu, şi totuşi... Umblai nestingherit şi umbra ta plana deasupra tuturor, dar mai ales deasupra mea! Mare, protectoare şi albă!
Oamenii mergeau grăbiţi, cu privirea în pământ, neştiind nimic, preocupaţi doar să se adăpostească de ploaia ce nu avea să mai înceapă... Numai eu ŞTIAM, numai eu VEDEAM că ieşise soarele...
Deodată te-ai risipit ca un gând: erai pretutindeni şi nicăieri...
Urma paşilor tăi se întipărise în praful de pe caldarâm, ca o mărturie mută a trecerii prin timpul meu... Sau, poate, erau paşii mei de când m-am plimbat prin clipa ta... ? Numai vântul cald de primăvară mai poate şti, pentru ca a luat, cu răsuflarea lui, SECRETUL...
Ai fost cu adevărat tu, sau doar umbra ta? Am fost cu adevărat eu, sau doar imaginaţia mea care are puterea magică să dea viaţă umbrelor?
Probabil nu voi şti niciodată, sau poate că da... într-o bună zi...
CĂLĂTORUL
Omule cu chip de lut
Vrei să vii? Eu te salut!
Să te bucuri de verdeață
Și de ce-i frumos în viață!
Omule cu chip plăpând
Vrei să plângi? Eu te ascult!
Și-am să-ți spun că Lacrima
Va fi tainica putere-a ta!
Omule cu chip frumos
Vrei să râzi? E sănătos!
În lumină să petreci
Și viața ai s-o-nțelegi!
Omule cu chip duios
Văd că ai trăit frumos!
Și-ai cules doar nestemate:
În suflet le-ai pus pe toate!
Omule cu chip de lut
Vrei să pleci? Eu te salut!
Ai sfârșit călătoria
În suflet cu bogăția!