Ca o mireasmă-n urma mea

CInci jurăminte blestemate am făcut,

Toate astea înainte să te fi pierdut,

Sunt legat și nu pot s-o iau de la-nceput

Strig de durere pe interior dar rămân tăcut .....

Ți-am jurat c-am să fiu numai al tău,

Acest jurământ îmi va fi călău.....

Ți-am jurat c-am să te iubesc și după moarte,

Cu acest jurământ m-am lipsit singur de dreptate......

Celelalte trei sunt doar despre mine, 

Le-am făcut ca sufletul să-mi aline

Știam că nu-s destul de bun pentru tine,

Știam c-ai să pleci de lângă mine.....

Îți mai amintești visele pe care le aveam?

Îți mai amintești cât de tare mă temeam,

C-am să pierd tot cea ce iubeam,

De frica despărțirii parcă înebuneam......

Aveam o presiune între coaste,

Când venea o întrebare despre el,

Mă cam arde ,și m-apasa în piept,

Eu am zis că nu îl mai aștept.

Apoi am trecut pe lângă un felinar,

M-am așezat comod pe-o bancă 

Am început în a da câteva lacrimi,

Toți m-au sunat,scris,deranjat.

Astfel eu nu i-am vrut să vadă cât m-am sfărâmat. 

Mi-am dat telefonul pe modul avion,

N-am vrut să încerc să lupt iar,

Am luat un singur bagaj așa cum era, 

Știindu-se povestea în care fata aceea din  trecut,de dor s-a sufocat.

Este singur în miez de noapte,

Este singur, dar tot aude șoapte 

Este singur, se gândește la moarte 

Mereu singur a trecut prin toate

Se simțea mereu singur dar acum simte că nu mai poate

Acum își caută cu extaz sfârșitul, nu se mai teme de moarte.

Știe că va veni și clipa în care va pleca

Dar niciodată clipa în care o va uita,

Niciodată clipa în care el va renunța 

La cea pe care niciodată n-o va înbrățișa.

Nu va renunța la fata pe care o iubește 

Renunță la viață, pentru că iubire nu cerșește

Mă distrug în bucăți

Am în nopți judecăți

În suflet ruine

Medicine în buletine.

Mă distrug în bucăți

Am cod poștal plin cu plăți

Pe răboj lista cu vine

Viața în păreri străine.

Mă distrug în bucăți

Am zile – lanțuri de dăți

Răpusă în agonie

Esența pierdută în stafie.

Mă distrug în bucăți

Am exil din societăți

Pe retină lumină nocturnă

Casa în dună.

Și uite cum s-a dus încet 

Amorul nostru fraged

Lângă-un codru, în secret

Spun "adio!", și-apoi șed.

Lebedele albe lin plutesc

În oglinda lacului albastru 

Eu încerc să-mi întâlnesc 

Sufletul odată astru.

Dar lebedele au devenit negre,

Lacul e acum ghețar,

Parcă am avut așa trăire...

Ah! încet tresar.

Iubirea noastră era pură 

Ca un izvor cristalin 

Însă acum eu stau singură 

Și mă descompun în chin.

Amintiri dulci, acum un suspin

Căci nu mai vrei să mi te arăți,

Să-mi mângâi obrazul fin

Of! Mi-ai rupt inima-n bucăți.

Încă sper, și sper, și sper...

O lumină să mă trezească 

Să-ți văd corpul alb în aer 

El de răni să mă golească.

Dar din nou e doar un vis

Frumos din cale-afară 

A fost chiar un paradis

Păcat că a trebuit să piară.

Rochia de dantela sta abandonata pe umeras,

Ascunzand in ea amintirea acelei nopti,

Inca prea vie, inca neslefuita de timp.

Ma tai in cioburile ei in incercarea absurda 

De a reconstrui-o pe fata cu galaxii-n zambet.

N-o mai incap pantofii, rochia,

Nici macar propriul corp, propriul zambet

Ma inghesui intre cuvinte nerostite

Care-mi zgarie iar disperate obrazul

"Cuvinte naive, nu ne va asculta nimeni!"

Le amagesc promitandu-le ca "poate maine"

Le voi lasa sa tipe, poate le aude cineva.

Ele inca nu stiu cat de usor sunt de ignorat

Inchid usa dulapului fara sa scot rochia

Repetandu-mi nonstop ca "poate maine",

Poate maine o voi purta din nou.

Ma invelesc si-mi dau brusc seama

Ca sunt una cu rochia si cuvintele.

Toate asteptam acea zi de maine,

O zi de maine a vazut anotimpuri nascandu-se.

"Poate maine" voi fi o noua eu,

Ciobirile vor deveni doar sclipici

De aplicat la finalul machiajului

Si rochia roz imi va imbratisa trupul

Stergand atingerile si amintirea asta

Cu miros insomnii si poezia asta

Pe care o voi da uitarii odata cu tine

Sau, "poate maine",oricand va fi maine

In sfarsit nu va mai fi: "prea personala"

Ce n-aș da să-mi infuzez aerul ponosit cu aroma ta și adierea anotimpului meu sec cu respirația ta fierbinte și pătrunzătoare 

Ce plesnește peisajul naturii cu a sa paradigmat căci tu transpui cu culoare vie și orice șuier cântă vioi sub posesia ta

Ești singura mea dulce mângâiere și sigurul meu gând sfâșietor

Căci dragostea îmi e sădită dintr-un pământ răpitor ce te-a purtat o viață întreagă pe brațe în umbrele timpului predestinate 

Ne-am născut nemuritori căci doar oamenii cu suflet bun încă râmn în amintirea perpetuă a paradisului, ei nu se uită niciodată, doar atunci când amintirea lor doare mult prea tare și vor s-o uite

Nu-i așa? Pentru că cel puțin tu ai rămas viu în mintea mea, chiar dacă timpul a dorit să-mi rămâi străin

Cred că el nu a avut totuși intenții rele ci a vrut doar să uităm ce ne doare căci tu pentru prima dată chiar mă dori

Dulci îți sunt oceanele de azur, premărețe ce se mai închină doar la lumina petalelor mele de trandafir înmiresmate 

Și dulce e totul ce îți închină grație și splendoare căci tu alini fără să atingi măcar o singură rană 

Ești izvor de balsam tămăduitor cu săruturi infinite de iertare și alinare, iar buzele tale îți sunt divine prin balsamul cel mai vindecător

Și de și propria lacrimă ce-ți fragilă precum o floare, niciodată nu ți-a secat izvorul de iubirea ta arcadiană

Ești mare mea iubire, pură și splendidă de sublimă

Ești singura lalea căruia îi port mireasma și mă îmbracă în veșmântul vindecător

Iar aromele tale line de pace sunt parfumul meu preferat, în eternitățile ce plâng cu ecou printre pereți sufletului uman 

Semnificația iubirii pentru mine?

O sublimă operă de artă pură, nexplicabilă în cuvinte de a omenirii infinită înviorare.

O operă unicat, fără de o copie posibil existentă în lume căci e creată  însăși de creator.

O muză ce ne inspiră cu înflorirea eternității, un paradis al inimilor artiste ce își tatueze pe suflet poezii compuse chiar de ei cu mare dor.

Cu dor s-o întâlnească și să îmbrățișeze speranța ei

În alții arde cu splendoare, dar în a mea inimă goală arde doar cu dor de " veșmintele ei "fâțarnice cu mimarea sa nerelistică.

Și știu că cu toți o așteptați, dar v-ati gândit vreodată că așteptați în zadar?

Căci iubirea nu se cerșește, nu se așteaptă, ea se trăiește.

Ea își face preznența singură de la sine la momentul potrivit.

De aceea să nu vă lăsați amăgiți căci când o forțați se va întruchipa doar într-o iluzie. Vrând iubirea cu orice preț, uităm că noi suntem de fapt prețul, iar dacă vreodată ai trăit" o iubire ipocrită" nu uita ca a fost doar o întâmplare, iar iubirea adevărată merită orice deceniu de așteptare.

Și mulți călători pe acestă lume ne vor iubi, dar nu toți vor rămâne, căci atunci când "iubirea vieții" noastre ne părăsește vine una eternă ce ne va defini, cu sfârșitul unei grații a rodului iubirii. Iar chipurile ne vor fii pictate pe pânza paradisului, pe arpiile iubirii.

Cu adevărat doar atunci vom fi binecuvântați și biruiți de iubire.

Plouă, vino și ia-ți inima-n două căci doruri prin picurii ei, te-au răscolit învelindu-te-n furtunii de spini

Suspină, dar strigătul tău să nu șadă la picioarele nimănui căci lumea va destrăma tot ce ti-a fost și îți va fi și mai drag 

Înlăcrimează-ți sufletul cât vrei căci lumea oricum nu v-a trece peste crudul din el

Și atunci îți vor pune fel și fel de întrebări.

De ce te-ai schimbat? Tu erai mereu cu sufletul bun.

Da, dar atât de bun încât nu și-a spulberat dreptul la fericire ca voi s-o puteți zgruzuma

Iar dorul a rămas și acum tot al său căci niciunuia dintre voi nu i-a stârnit cel puțin interesul să descopere cu adevărat, ce trăiește el de fapt în conștiința lui, asa ca voi ați rămas cu judecata, iar el doar cu plata

"Este doar o obsesie firească", mi-am spus-n gândul proprie mele ființe, pentru că orice om călăuzit de dorul și dorința de a fi iubit a iubit odinioară cu mare foc și ardoare în speranța că va însemna și el pentru cineva totul 

Iubirea mea nu era un simplă, ba chiar era una divină

Îmi dădeam chiar și ultima respirație ca să pot să te cuprind cu întregile mele brațe 

Admiram la tine totul, dar nu doar cu o privire scurtă ci cu toată ființa mea căci atingerile tale mi-au lăsat o amprentă în inima mea fragedă și milostivă și aș vrea să spun că mă doare ca o rană doar că n-o fac

În acel moment am realizat că nu e doar dragoste obișnuită ci o obsesie bolnavă a demenței mele de iubire

Am realizat asta în deceniile eterne-n care inima mi-a fost devorată, doar că te-am iubit prea mult, în schimb pe mine nu m-am iubit deloc 

Și încă nu-mi alin rănile 

Încă te las să mă dori, iubitule 

Să mă sfâșie cu amintiri, să mă spulberi cu minciuni și să mă îmbraci în voalul mireselor tale gri, deși speram ca pe cap voalul ce-l port sa fie incolor, alb precum sufletul meu pur și plăpând ce izvorăște o iubire nemuritoare 

Speram ca ziua în care voi fi nemuritoare va fii aceea în care trupul și mintea mea clădită cu demnitate vor fi ale tale și le vei purta de grija fiindu-ti mireasa ta întruchipată în portul unui porumbel ce va domina gălăgia cu pacea sa 

Însă asta e doar o altă lume, o lumea paralelă care este o amintire uitată-n mintea gândurilor tale murdare

Singurul meu gând a rămas, deși tu m-ai dat uitării de mult timp de vreme 

Dacă ești iubit și cine este iubirea vieții tale acum

Dacă eu până acum am fost precum doar o străină pe acest pământ 

Celalate zgomote nu le pot denumi gânduri ci doar iluzii pe care mi le creez pentru că inima mea încă crede în noi

De ar mai crede în iubirea altui suflet cum crede în noi înșine poate aș muri cu al meu suflet împăcat , dar m-am stins atunci când mi-am dat seama că nu vei rămâne sthinger pe vecie ca și mine și că îți vei împărțit viața cu sufletul tău perche, vei împărți după tot ce eu tânjesc, după alinarea unui suflet și iubirea sa veșnică

Ești zeul sufletului meu, tărâmul fericirii mele eterne

Ești steua mea căzătoare ce-mi atârnă fierbinte-n deșert razele auri, cu căldura ce se înăduie pătrunzător-n al meu suflet

Și deși am promis că n-o să te aștept, că nu o să mai iubesc pe nimeni imprevizibilul timp arde în nerăbdarea de a ne contopi sufletele

Și uite așa, prea multe promisiunii încălcate și prea mult dor vărsat cu mult prea devreme, dar nu ne alegem noi timpul vindecării

Și poate că nu mai cred în iubire cum credeam odată-n copilăriei, dar n-ai cum să nu iubești din nou atunci când sufletul pulsează pe hârtie

Hârtia pe care ți-am compus poezii s-a boțit de atâta dor și dorește în uitarea suferinței sale să se împrăștie peste ale tale brațe binecuvântate cu alinare

Vorbe dulci, șoapte și promisiunii

pe culmile extazului și cu toate că nu știi prin ce am trecut inima îmi bate cu putere-n piept, când mă gândesc că aici cu tine durerea s-a transformat doar într-o amintire

Îți ofer un legământ de iubire și recunoștință eternă pentru că mi-ai ales inima

Și nu îmi vine a cred cu ochii cât poate schimba iubirea inima unui om

Pentru că pentru prima dată am rămas căzută, după ce m-am înălțat, iar acum mă înalț cu propriile aripii pe al iubirii dar cu rodul ce-ți poartă numele, iubire