5 jurăminte..
CInci jurăminte blestemate am făcut,
Toate astea înainte să te fi pierdut,
Sunt legat și nu pot s-o iau de la-nceput
Strig de durere pe interior dar rămân tăcut .....
Ți-am jurat c-am să fiu numai al tău,
Acest jurământ îmi va fi călău.....
Ți-am jurat c-am să te iubesc și după moarte,
Cu acest jurământ m-am lipsit singur de dreptate......
Celelalte trei sunt doar despre mine,
Le-am făcut ca sufletul să-mi aline
Știam că nu-s destul de bun pentru tine,
Știam c-ai să pleci de lângă mine.....
Îți mai amintești visele pe care le aveam?
Îți mai amintești cât de tare mă temeam,
C-am să pierd tot cea ce iubeam,
De frica despărțirii parcă înebuneam......
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Djl6m6dnn1r
Дата публикации: 24 июля 2024
Добавлено в избранное: 3
Просмотры: 697
Стихи из этой категории
Aș vrea să uit...
Aș vrea să uit,
Prima privire, și
Primul nostru follow dat.
Căci o astfel de amintire
E, imposibil de uitat.
Aș vrea să uit
Primul salut,
Copleșitorul primul vals,
Așa ca el, nu am vazut,
Așa că eu aș vrea să-l uit.
Fiind într-o euphorie
E greu însăși de tăcut,
Fiind o persoană fericită
N-ai vrea să uiți, ce ai făcut.
Ce ai trăit de el alături,
Și cum cu tine s-a jucat,
Schimbându-te pe alta iarăși
Fată, de ce nu l-ai uitat?
Acum în cameră închisă
Vărsați-tu lacrimile-n pat,
Ne deschizând mesajele primite,
Eu sunt convinsă, l-ai uitat.
Simțuri
În tot ce-i frumos și tot ce-i urât,
Fie că-i trăire, idee ori sentiment și atât,
Te regăsesc în orice moment atins
De inima mea care, de curând ți-a cuprins,
Sufletul și mângâierea cu simțire de rai
Și toată credința ce aveai să mi-o dai.
Fie în formă de privire divină,
Cu-n sentiment albăstrui, ca oceanul să vină,
Ca un reflux ce cuprinde cer și pământ,
Ori soare și stele și luna fără de cuvânt.
Fie în formă de vorbă melodioasă,
Cântec de înger ce n-avea să iasă,
Dintr-o conștiință firavă, scufundată-n amintiri,
Cântec sublim ce întrezărește trăiri.
Fie în formă de rază de soare,
Atingere blândă ce din simțire nu moare.
Ca o adiere de vânt, învie în pustietate
Frunzele unui copac ce acum rămân mișcate.
Fie în formă de mireasmă de flori,
Trezind în lume culoare și fiori.
Îmbietoare animează chiar viața
Și imprimă în mulțimea timpului de clipe dulceața.
Frumusețea visată
Aș vrea să fiu și eu frumoasă,
Cu chipul lumii îmbrățișat,
Dar nu sunt decât o umbră josă,
Un vis neîmplinit și prăfuit, uitat.
Mă privesc în oglindă și tremur,
Căci fața mea nu poartă nici un zâmbet,
Doar ochii goi, plini de umbră,
Și-n inimă doar doruri, un eșec.
Aș vrea să fiu ca ele, râzând,
Cu pielea strălucind ca un cristal,
Dar eu sunt doar o lacrimă plângând,
O umbră pierdută, un simplu fatal.
Mă văd frumoasă în vise, dar nu în lume,
În realitate sunt doar un chip fără culoare,
Mă înăbușă tăcerea, mă risipesc în lume,
Și nu găsesc în mine vreo rază de soare.
Căci frumusețea nu va veni,
Chiar dacă aș plânge un veac întreg,
Rămân doar eu, și nimeni nu mă va iubi,
Cu sufletul frânt și fără vreun legământ.
Aș vrea să fiu și eu frumoasă,
Dar chipul meu s-a pierdut în ceață,
Iar tot ce îmi rămâne e doar o glumă proastă,
Un vis de frumusețe, acum o rază ce se sparge în noapte.
Și în final, când nimic nu mai contează,
Căci am pierdut și ultima speranță,
Mă las purtată de vântul ce mă vrea,
O umbră fără formă, uitată în tăcere, fără viață.
Crime și suspine
O crimă devastatoare, oh tu inima mi-ai furat
Ce chin și jale să trăiesc doar cu umbra ta
M-ai fermecat cu-n glas de sticlă
Lin și atât de curat, cum inima mea de la el a țâșnit de îndat' cu suspin însângerat
Eu zbieram printre umbre după scânteia luminii de iubire ce m-a îndurerat, iar tu doar de voioșiea agoniei mele
M-ai strâns de brațe, ce dulce m-ai zgruzumat, vrând sa-mi fi muza ai rămas doar un spin neiertat
Mi-ai dezgolit sufletul cu semnele tăietoare ale iubirii tale, iar sub pielea despicata mi-ai soptit-n scris ce dor îmi este să te dor
Iar eu ca naiva te-am lăsat sa-ți verși veninul, crezând că voi simiți ceva fior...
Ceva sa mi facă sufletul mort sa simtă ceva...
O iluzie de a iubirii
Asa ca crima mea a fost că te-am iubit, iar a ta că ai ucis un suspin, necrezând că el poate iubi
Zilele mele in iad
Spargi ferestre,strigi la mine,
Așa se întâmplă ades cu tine.
Când ești mâniat pe mine.
Mă lovești,mă faci să plâng,
Și a doua zi tu incă,ești erou și poți să mă atingi?
Parcă-ți sunt un rob
Pe care-l ții legat de pat,
Mă chinui,și viața mi-o distrug cu tine.
Îmi faci zile,scurte dese,și-ntunecate.
Cu durere și numai cu durere amestecate,
Zi de zi în casa ta,eu cad,
Parcă sunt într-un coșmar,într-un iad.
Nu mai am salvare eu din casa ta,
Poate în timpul va trecea,
și iubirea ta curată, îmi vei arăta-o.
Dar acum eu sper și mă rog doar la icoane.
Autor 🤍Zamurca Alina🤍🤍
Dacă m-ai iubit atunci, de ce erai ecou?
Ai fost acolo, dar ca o umbră,
un soare stingher printre munți de tăceri,
ai iubit ca ploaia ce stă să inunde,
dar n-ai fost râu-doar cer.
Ai ars în tine, dar fără să luminezi,
foc îngropat sub cenușa mândriei,
mi-ai dus numele-n gând ca pe-un cântec străvechi,
dar l-ai cântat doar nopții, nu mie.
Ai fi putut fi fulger, să spinteci distanța,
ai fi putut fi vânt, să șoptești adevăr,
dar ai fost doar ecou-
o voce pierdută
în munții tăcerii pe care îi cerți că nu-ți răspund.
Și-acum?
Acum îmi spui că ai ars, că ai fost,
dar iubirea care nu vorbește
e doar un cuvânt nerostit-
un trecut fără glas,
un pod niciodată trecut.
Aș vrea să uit...
Aș vrea să uit,
Prima privire, și
Primul nostru follow dat.
Căci o astfel de amintire
E, imposibil de uitat.
Aș vrea să uit
Primul salut,
Copleșitorul primul vals,
Așa ca el, nu am vazut,
Așa că eu aș vrea să-l uit.
Fiind într-o euphorie
E greu însăși de tăcut,
Fiind o persoană fericită
N-ai vrea să uiți, ce ai făcut.
Ce ai trăit de el alături,
Și cum cu tine s-a jucat,
Schimbându-te pe alta iarăși
Fată, de ce nu l-ai uitat?
Acum în cameră închisă
Vărsați-tu lacrimile-n pat,
Ne deschizând mesajele primite,
Eu sunt convinsă, l-ai uitat.
Simțuri
În tot ce-i frumos și tot ce-i urât,
Fie că-i trăire, idee ori sentiment și atât,
Te regăsesc în orice moment atins
De inima mea care, de curând ți-a cuprins,
Sufletul și mângâierea cu simțire de rai
Și toată credința ce aveai să mi-o dai.
Fie în formă de privire divină,
Cu-n sentiment albăstrui, ca oceanul să vină,
Ca un reflux ce cuprinde cer și pământ,
Ori soare și stele și luna fără de cuvânt.
Fie în formă de vorbă melodioasă,
Cântec de înger ce n-avea să iasă,
Dintr-o conștiință firavă, scufundată-n amintiri,
Cântec sublim ce întrezărește trăiri.
Fie în formă de rază de soare,
Atingere blândă ce din simțire nu moare.
Ca o adiere de vânt, învie în pustietate
Frunzele unui copac ce acum rămân mișcate.
Fie în formă de mireasmă de flori,
Trezind în lume culoare și fiori.
Îmbietoare animează chiar viața
Și imprimă în mulțimea timpului de clipe dulceața.
Frumusețea visată
Aș vrea să fiu și eu frumoasă,
Cu chipul lumii îmbrățișat,
Dar nu sunt decât o umbră josă,
Un vis neîmplinit și prăfuit, uitat.
Mă privesc în oglindă și tremur,
Căci fața mea nu poartă nici un zâmbet,
Doar ochii goi, plini de umbră,
Și-n inimă doar doruri, un eșec.
Aș vrea să fiu ca ele, râzând,
Cu pielea strălucind ca un cristal,
Dar eu sunt doar o lacrimă plângând,
O umbră pierdută, un simplu fatal.
Mă văd frumoasă în vise, dar nu în lume,
În realitate sunt doar un chip fără culoare,
Mă înăbușă tăcerea, mă risipesc în lume,
Și nu găsesc în mine vreo rază de soare.
Căci frumusețea nu va veni,
Chiar dacă aș plânge un veac întreg,
Rămân doar eu, și nimeni nu mă va iubi,
Cu sufletul frânt și fără vreun legământ.
Aș vrea să fiu și eu frumoasă,
Dar chipul meu s-a pierdut în ceață,
Iar tot ce îmi rămâne e doar o glumă proastă,
Un vis de frumusețe, acum o rază ce se sparge în noapte.
Și în final, când nimic nu mai contează,
Căci am pierdut și ultima speranță,
Mă las purtată de vântul ce mă vrea,
O umbră fără formă, uitată în tăcere, fără viață.
Crime și suspine
O crimă devastatoare, oh tu inima mi-ai furat
Ce chin și jale să trăiesc doar cu umbra ta
M-ai fermecat cu-n glas de sticlă
Lin și atât de curat, cum inima mea de la el a țâșnit de îndat' cu suspin însângerat
Eu zbieram printre umbre după scânteia luminii de iubire ce m-a îndurerat, iar tu doar de voioșiea agoniei mele
M-ai strâns de brațe, ce dulce m-ai zgruzumat, vrând sa-mi fi muza ai rămas doar un spin neiertat
Mi-ai dezgolit sufletul cu semnele tăietoare ale iubirii tale, iar sub pielea despicata mi-ai soptit-n scris ce dor îmi este să te dor
Iar eu ca naiva te-am lăsat sa-ți verși veninul, crezând că voi simiți ceva fior...
Ceva sa mi facă sufletul mort sa simtă ceva...
O iluzie de a iubirii
Asa ca crima mea a fost că te-am iubit, iar a ta că ai ucis un suspin, necrezând că el poate iubi
Zilele mele in iad
Spargi ferestre,strigi la mine,
Așa se întâmplă ades cu tine.
Când ești mâniat pe mine.
Mă lovești,mă faci să plâng,
Și a doua zi tu incă,ești erou și poți să mă atingi?
Parcă-ți sunt un rob
Pe care-l ții legat de pat,
Mă chinui,și viața mi-o distrug cu tine.
Îmi faci zile,scurte dese,și-ntunecate.
Cu durere și numai cu durere amestecate,
Zi de zi în casa ta,eu cad,
Parcă sunt într-un coșmar,într-un iad.
Nu mai am salvare eu din casa ta,
Poate în timpul va trecea,
și iubirea ta curată, îmi vei arăta-o.
Dar acum eu sper și mă rog doar la icoane.
Autor 🤍Zamurca Alina🤍🤍
Dacă m-ai iubit atunci, de ce erai ecou?
Ai fost acolo, dar ca o umbră,
un soare stingher printre munți de tăceri,
ai iubit ca ploaia ce stă să inunde,
dar n-ai fost râu-doar cer.
Ai ars în tine, dar fără să luminezi,
foc îngropat sub cenușa mândriei,
mi-ai dus numele-n gând ca pe-un cântec străvechi,
dar l-ai cântat doar nopții, nu mie.
Ai fi putut fi fulger, să spinteci distanța,
ai fi putut fi vânt, să șoptești adevăr,
dar ai fost doar ecou-
o voce pierdută
în munții tăcerii pe care îi cerți că nu-ți răspund.
Și-acum?
Acum îmi spui că ai ars, că ai fost,
dar iubirea care nu vorbește
e doar un cuvânt nerostit-
un trecut fără glas,
un pod niciodată trecut.
Другие стихотворения автора
Aceeași iubire...
Poate c-am greștit
Sau poate doar acum greșesc
Poate c-am înebunit
Sau doar acum înebunesc
Poate c-am iubit
Sau doar acum mă-ndrăgostesc
Poate viața mea-i o glumă
Și Dumnezeu de mine râde,
Totu-i precum o furtună
Și n-am unde m-ascunde......
Versuri lipsite de legătură
În minte doar cuvinte de ură
În suflet port aceeași iubire
În gânduri am aceeași amintire....
Poate la răsărit.
În miezul nopții
Sufletul îmi plânge
Chemarea morții
Încet și sigur din urmă m-ajunge
La fel ca hoții
Mi-ai luat tot și inima-mi plânge
Ți-ai înfipt colții
Sufletul din mine încet se scurge
Mi-am pierdut speranța
Încet mi-am distrus viața
Brusc se lasă ceața
Aștept să vină dimineața
Poate la răsărit îmi recapăt speranța...
Poate îmi reconstruiesc viața
Poate la răsărit totul o să fie bine
Poate la răsărit o să te-ntorci la mine
Sau poate răsăritul este doar un alt apus
Ș-am degeaba speranțe acolo unde nu-s
Poate că n-am dreptul să te privesc
Poate că n-am dreptul să te iubesc
Poate că n-am dreptul să trăiesc
Dar am toate drepturile să-nebunesc...
Lumea-n care trăiesc...
Urlă de durere doi demoni muți
Ce pășesc pe cioburi desculți,
Doi nevăzători îi îndrumă
Doi surzi îi ascultă cum urlă.
Doi pictori le scriu durerea,
Un poet c-o vioară rupe tăcerea,
Violonistul pictează un tablou,
Liniște asurzitoare-n capul tău.
Asta-i lumea-n care trăiesc
Asta-i lumea-n care trudesc,
Asta-i lumea-n care înebunesc
Dar nu-i lumea pe care mi-o doresc.
Te las.
N-am nevoie de un glob de cristal
Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar
Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final
Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar
La început credeam că poate o să fie diferit
La început credeam că însfârșit voi fi iubit
Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit
Deci nare sens să mai încerc și să mă agit
Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă
Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față
Se vede de la distanță că nu ești fată de casă
Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață
Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia
Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția
Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate
N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate
Furtuna...
A-nceput din nou furtuna blestemată,
Tot ce-a fost frumos se pierde-n ceață,
Peisaje de primăvară se îneacă-n gheață,
Nici sub pământ nu scap de viscolul de la suprafață..........
Este din ce în ce mai rece la mine-n suflet,
De pe chip mi s-a șters orice urmă de zâmbet,
E rece, e rece și simt că mor,
Mor încet de al tău apăsător dor,
Fără tine n-am speranță la viitor,
Fără tine sunt un simplu muritor.......
N-am cum să scap din această furtună,
Nu se oprește dacă nu suntem împreună,
Nu se oprește dacă nu mă iei de mână,
Nu se oprește dacă nu-mi șoptești la ureche noapte bună....
Fara titlu
Evit pe cânt de mult posibil
Să ies în evidență, vreau să fiu invizibil.
Cobor la deal și urc la vale
Lumea mea cu susul în jos înot în petale
Petalele se transformă în spini
Frați mei sunt niște simpli străini
Toți au uitat de mine, ăsta îmi era scopul
Să ma ignore toți atunci când mă joc cu focul
Când le cer ajutorul să pretindă toți că plouă
Arsurile de pe corp să le răcoresc singur cu rouă
Să sufăr singur în lumea mea nebună
De mic mi-a plăcut să stau singur în furtună
Aceeași iubire...
Poate c-am greștit
Sau poate doar acum greșesc
Poate c-am înebunit
Sau doar acum înebunesc
Poate c-am iubit
Sau doar acum mă-ndrăgostesc
Poate viața mea-i o glumă
Și Dumnezeu de mine râde,
Totu-i precum o furtună
Și n-am unde m-ascunde......
Versuri lipsite de legătură
În minte doar cuvinte de ură
În suflet port aceeași iubire
În gânduri am aceeași amintire....
Poate la răsărit.
În miezul nopții
Sufletul îmi plânge
Chemarea morții
Încet și sigur din urmă m-ajunge
La fel ca hoții
Mi-ai luat tot și inima-mi plânge
Ți-ai înfipt colții
Sufletul din mine încet se scurge
Mi-am pierdut speranța
Încet mi-am distrus viața
Brusc se lasă ceața
Aștept să vină dimineața
Poate la răsărit îmi recapăt speranța...
Poate îmi reconstruiesc viața
Poate la răsărit totul o să fie bine
Poate la răsărit o să te-ntorci la mine
Sau poate răsăritul este doar un alt apus
Ș-am degeaba speranțe acolo unde nu-s
Poate că n-am dreptul să te privesc
Poate că n-am dreptul să te iubesc
Poate că n-am dreptul să trăiesc
Dar am toate drepturile să-nebunesc...
Lumea-n care trăiesc...
Urlă de durere doi demoni muți
Ce pășesc pe cioburi desculți,
Doi nevăzători îi îndrumă
Doi surzi îi ascultă cum urlă.
Doi pictori le scriu durerea,
Un poet c-o vioară rupe tăcerea,
Violonistul pictează un tablou,
Liniște asurzitoare-n capul tău.
Asta-i lumea-n care trăiesc
Asta-i lumea-n care trudesc,
Asta-i lumea-n care înebunesc
Dar nu-i lumea pe care mi-o doresc.
Te las.
N-am nevoie de un glob de cristal
Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar
Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final
Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar
La început credeam că poate o să fie diferit
La început credeam că însfârșit voi fi iubit
Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit
Deci nare sens să mai încerc și să mă agit
Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă
Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față
Se vede de la distanță că nu ești fată de casă
Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață
Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia
Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția
Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate
N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate
Furtuna...
A-nceput din nou furtuna blestemată,
Tot ce-a fost frumos se pierde-n ceață,
Peisaje de primăvară se îneacă-n gheață,
Nici sub pământ nu scap de viscolul de la suprafață..........
Este din ce în ce mai rece la mine-n suflet,
De pe chip mi s-a șters orice urmă de zâmbet,
E rece, e rece și simt că mor,
Mor încet de al tău apăsător dor,
Fără tine n-am speranță la viitor,
Fără tine sunt un simplu muritor.......
N-am cum să scap din această furtună,
Nu se oprește dacă nu suntem împreună,
Nu se oprește dacă nu mă iei de mână,
Nu se oprește dacă nu-mi șoptești la ureche noapte bună....
Fara titlu
Evit pe cânt de mult posibil
Să ies în evidență, vreau să fiu invizibil.
Cobor la deal și urc la vale
Lumea mea cu susul în jos înot în petale
Petalele se transformă în spini
Frați mei sunt niște simpli străini
Toți au uitat de mine, ăsta îmi era scopul
Să ma ignore toți atunci când mă joc cu focul
Când le cer ajutorul să pretindă toți că plouă
Arsurile de pe corp să le răcoresc singur cu rouă
Să sufăr singur în lumea mea nebună
De mic mi-a plăcut să stau singur în furtună