Lalele galbene

Marea nu îmbătrânește

In fiecare an e tot mai frumoasă

Alte scoici, aceleași valuri

Doar eu adaug ani vieții

Spumă,nisip, suntem praf de stele

Grăunte de substanță

Vise fără limite

Marea e mereu a mea

Așa cum nu a fost nimeni

Căci marea..ea nu îmbătrânește.

O noapte cu tine

E mai senina ca cerul de vara

Mai parfumata ca trandafirii

Dar ce folos, caci ai plecat

Pasarile gem sub cerul plumburiu

Noiembrie e mai trist ca niciodata

Mi-e dor...

Dar cantecele acopera tacerea

Pe care ai lasat-o în urmă

Când ai plecat

Fiecare noapte a fost un pas

Mai aproape de eternitate

Dar tu m-ai învățat să merg

Sprijinit de inima ta

Cand tu nu mai esti

Am uitat sirul pasilor

Si sufletul cade rostogolindu-se pe trepte

De ce simt ca e ultima noapte

Ca azi ai venit pentru ultima oara

Stiu că te voi pierde în curând 

Noaptea nu mai e la fel fără tine

Motivul pentru care

Astept, visez, alerg, simt si respir

Esti tu

Iar umbrele trecutului se strecoara

Perfid, sub piele

Și nu mă lasă să uit

Durerea care înțeapă, care moleșește și seduce

Precum morfina

Căci știu că tot ce am nevoie

Ești tu

Și despărțirea e doar în imaginația mea

Oare te-ai gândit

Că visul și dorința ajung

Mai departe decât ar ajunge

Lumina palidă a stelelor, praful cometelor...

Pâlpâie o lumânare

Fereastra e aburită,

Dar gândul cutreieră

Și nu se poate opri.

Doar marea, îi pune stavilă

Dâmburi de nisip, cochilii de scoici

Tolanit pe plajă,

Ars de soarele ideilor mele fixe

Gândul e alintat de valuri

Iar visul meu s-a oprit aici

Amar

Și acru e gustul înfrângerii

Când nu am luptat suficient

Și aripa durerii m-a învăluit

Ca un giulgiu de mătase, peste rănile deschise

Mi-e frig

Și mi-e foame

Nu pot scăpa din pânza de păianjen

Pe care deznădejdea a țesut-o

Perfid

Iar noaptea va aduce iar amintiri dureroase

Nu am știut cum să te mint

Și am pierdut

Mi-e gura uscată, iar lacrimile au uitat să se prelingă

Pe obrazul împietrit de teamă

Căci sufletul doare mai tare ca o tăietură de cuțit

Sufletul

Cântărește doar 21 de grame

Învelișul vremelnic devine cenușă

Dar sufletul, iubirea mea

E iarăși praf de stele

Mi-e dor de iubirile alea

Iscate pe țărm de mare

De promisiuni, de zâmbete, de minciunile tale

Dar tu ai preferat să pleci

Mi-ai lăsat doar amintirea

Celor 21 de grame de eternitate

Iubirea-n suflet ți-am purtat

tu, spunându-mi să-ncheiem

și amintirile doar de uitat

chiar și de existență dacă vrem.

De continui, n-are rost

decizia singur ai luat,

Ai fost și ești un fost,

un om ce n-a evoluat.

Dacă pleci, pragul ușii să nu-l mai treci,

Dacă pleci nu ne vom mai vedea în veci,

Te-am iubit și te-am dorit

Când te vedeam, mă făceai fericit,

Acum, stau și te privesc,

Iar eu incep să mă îmbolnăvesc,

De dor și de tristețe

Îmi rămâne în suflet, o prezență rece.

Nu ți-a păsat,

Nu ți-a păsat de ce aveam frumos,

Nu ți-a păsat de tot ce avea un rost,

Ai decis să pleci, 

Iar de mine să nu-ți mai amintești

O, dulce amară iubire...

Nu îți pare rău pentru mine?

Nici nu mai pot, când tu exiști!

Nici nu mai vreau, când nu mă vrei!

Tu, limpede între intruși 

Eu, putregai între atei.

Deschid o poză din trecut,

bocesc, ca un copil boem

și  mor, strădaniei avut

sub pâcla, unui alt poem.

Amorf, trudesc ca orșicare…

Eu, care ieri mă bizuiam celest,

mă simt, mai putregai din fire

și mai trecut,

                          rămân, un rest...

Sub pași de dor așezi regretul

În amintiri doar mă găsești

De să mă uiți încerci momentul

Mergi mai departe ,nu greșești

Chiar de greșeli ai făcut multe

Când ai simțit că sunt al tău

Nu pot  uita clipe plăcute

Îți las în dar parfumul meu.

O părticică cred din mine

Pierdută e ,nu va mai fi

În viața mea de va fi bine

Hazardul poate ,doar va ști.

Și de uitarea leac va fi

Pentru a merge mai departe

Vei pune punct a mă iubi

Ori nu a fost iubire poate.

Poate a fost doară minciună

Falsă dorință și iubire

De poate inima să spună

Poate a fost doar amăgire.

A fost poate doar încercare

Spre a simți mai diferit

A fost poate doar provocare

Sau poate doară te-ai mințit.

Iar dacă totuși tu ești bine

Pe suflet nu simți apăsare

Și de trăii măcar puțin, cu mine

A fost poate doar întâmplare.

N-am înțeles de ce-ai plecat tăcut,
Nici unde s-a pierdut iubirea noastră,
Doar lacrimi reci pe obraji au crescut,
Ca ploaia grea pe-o inimă albastră.

Dar încă sper, chiar dacă totul doare,
Că poate cândva, în alt destin,
Vom regăsi iubirea trecătoare,
Și n-o vom mai lăsa să cadă-n chin.

Cândva demult,s-au întâlnit ,

O fată și un băiat 

Fata mereu și-a dorit 

Să -l aibă de bărbat 

Dar el cu ochi alunecoși ,

Nu a putut să stea

Și când erau mai norocoși, 

A rămas doar ea.

A plâns știind că a plecat 

Dar iată că în timp,

Iubirea lor a reînviat 

Și au știut ce simt

Numai că de această dată ,

Nu le-a fost permis

Poate de a lor soartă,

Sau nu le-a fost lor scris!