Lalele galbene

Șarmant, cu ochii blânzi, căprui 

Părul negru... puțin ondulat

C-un vin m-a invitat in viața lui

Bărbat frumos...foarte galant!

Era un Martie rece, vântos

Cu cerul mai mult noros,

O lună ce rămâne să-mi amintească 

De-a sa creație dumnezeiasca...

El m-a dorit, m-a vrut și m-a avut,

O vară l-am tot așteptat cu dor

Ii eram dragă...cum as fi știut,

Că-n toamnă, ne-om pierde ușor...

Și ne-am pierdut in miez de toamnă,

Când copacii isi dezgolesc a lor ram

Când vinul ii fierbea în butoaie

Si soarele-ncălzea din ce în ce mai rar...

L-am petrecut cu ai mei căprui 

C-un suflet plin de-amărăciune 

Pe cel ce mi-a dăruit din pasiunea lui

Cu riscul de-ai duce dorul pe vecie...

Ochi-mi frumoși azi mi-s orbiți 

Uscați și tulburi de-un dor divin

Reci...și-s mai mereu împietriți

Când privesc că-i gol, paharul de vin.

Nu pot să uit, de-aș vrea n-aș putea,

Lipsa lui insistă la vin mortuar

Cu promisiuni uitate îmbăt durerea

Țin toast funebru cu poezie-n pahar.

Omagiu lui Mihai Eminescu

Mihai, luceafăr peste veacuri, stins,

Tu ne-ai lăsat un dor adânc, aprins.

Cu versul tău, în suflet ne-ai pătruns,

Și limba dulce-n slove ai ascuns.

Pe codri falnici i-ai făcut să plângă,

Pe ape line dorul să le-nfrângă.

Iar stelele, cu farmecul tău viu,

S-au prins în horă-n cerul azuriu.

Din „Teiul sfânt” se scurge nemurirea,

Și-n fiecare vers vibrează firea.

Ai pus în cuvinte un neam întreg,

Ești farul ce călăuzește-un legământ vechi.

Astăzi, Mihai, îți închinăm cuvânt,

Cu gând curat și suflet legământ.

Ești steaua noastră-n zarea infinită,

Purtând mereu lumina ta vrăjită.

Mereu te simt rece ca de gheață

Chiar dacă-mi zici că mă iubești,

A venit timpul să dăm cărțile pe față

Eu nu sunt persoana pe care ți-o dorești....

Poate ți-ai dori să fiu,

Poate că-ți dorești să mă iubești,

Poate am eu sufletul prea pustiu,

Sau poate tu altceva îți dorești,

Poate nu-nțeleg eu ce-i iubirea,

Sau poate tu nu ști să iubești,

Poate ți-am ratat eu privirea,

Care să-mi dea de-nțeles că mă dorești...

Poate n-am fost eu atent la gesturi,

Sau poate nu ști tu să gesticulezi,

Poate din iubirea ta au rămas doar resturi

Din cauza cărora tu acum mă pierzi...

Poate nu ești tu de vină,

Poate nu sunt nici eu,

Pur și simplu lipsește iubirea divină,

Pentru care ș-ar da viața orice zeu,

Poate simți și tu la fel ca mine,

Sau poate o simți diferit în felul tău,

Abandonăm o poveste între ruine,

Ca să evităm să ne facă rău.....

Mi-a plăcut că ești diferită,

Eu o vedeam în sensul bun,

Voiam să te fac fericită,

Dar acum o să-mi văd de drum......

Te-am iubit

Dar poate nu a fost destul

Chiar credeam ca îți sunt menit

Dar m-ai făcut sa cred ca nu te merit

Ti-am dat tot ce am avut

Si am făcut tot ce am putut

Dar “te iubesc” au fost doar doua cuvinte pentru tine

Nu ai cum sa iubești fără dragoste de sine

Mi-ai arătat ca pot iubi

Ca ma pot deschide fără dubii

Dar cu ce folos ai făcut-o

Daca dragostea tot tu ai omorât-o

Vindecarea nu exista

Exista doar o viața trista

Fără sens,fără rost,fără iubire,fără tine

Cred ca lumea asta ar fi mai buna fără mine

Poate in alta viata ne vom putea iubi

Acum pot doar inceta din a trai

Pun culoare pe pleoape, pe buze un roșu,

Dar tot mi-e oglinda un zid prea poroșu'.

Îmi trasez obrajii cu linii sculptate,

Și tot mă privesc... urâtă pe toate.

Fardul promite, dar nu mă ascunde,

Sub piele-mi șoptesc răni prea profunde.

Ce folos să pictez o mască senină,

Când în mine e umbră și-i teamă deplină?

Rimel pe gene, contur pe sprâncene,

Dar sub toate, doar goluri, doar vene.

Machiajul e luptă, dar nu-i un răspuns,

Frumusețea mea... parcă n-a fost de-ajuns.

Îmi desenez chipul ca pe-o operă rară,

Dar cine o crede, când mă simt o povară?

Oglinda nu minte, dar nici nu m-alintă,

Ea știe ce simt, chiar de buza mi-e vopsită.

Și-atunci mă întreb: ce e frumusețea?

Un joc de iluzii, o mască, o gheță?

Când nici culoarea, nici liniile fine,

Nu pot astupa ce-i ascuns în mine.

Machiajul e praful pe o rană adâncă,

Frumos nu-i ce-i văzut, ci ce în piept stă să cânte.

Dar ce să fac, când cântecul tace,

Și-n mine doar vântul cu frigul se joace?

Poate frumosul nu-i de găsit,

Când mă caut în locuri ce-s de negăsit.

Și poate, chiar mâine, fără machiaj,

Voi afla că urâtul a fost doar un miraj.

Pe masă o scrumieră, 

Arucand cu nervi acea tigară, 

Și dorul meu de tine te tot cheamă, 

Amețit de alcoolul amar,

Ți-am  zis că despre tine nu mai am niciun habar.

Marea nu îmbătrânește

In fiecare an e tot mai frumoasă

Alte scoici, aceleași valuri

Doar eu adaug ani vieții

Spumă,nisip, suntem praf de stele

Grăunte de substanță

Vise fără limite

Marea e mereu a mea

Așa cum nu a fost nimeni

Căci marea..ea nu îmbătrânește.

Amar

Și acru e gustul înfrângerii

Când nu am luptat suficient

Și aripa durerii m-a învăluit

Ca un giulgiu de mătase, peste rănile deschise

Mi-e frig

Și mi-e foame

Nu pot scăpa din pânza de păianjen

Pe care deznădejdea a țesut-o

Perfid

Iar noaptea va aduce iar amintiri dureroase

Nu am știut cum să te mint

Și am pierdut

Mi-e gura uscată, iar lacrimile au uitat să se prelingă

Pe obrazul împietrit de teamă

Căci sufletul doare mai tare ca o tăietură de cuțit

Oare te-ai gândit

Că visul și dorința ajung

Mai departe decât ar ajunge

Lumina palidă a stelelor, praful cometelor...

Pâlpâie o lumânare

Fereastra e aburită,

Dar gândul cutreieră

Și nu se poate opri.

Doar marea, îi pune stavilă

Dâmburi de nisip, cochilii de scoici

Tolanit pe plajă,

Ars de soarele ideilor mele fixe

Gândul e alintat de valuri

Iar visul meu s-a oprit aici

O noapte cu tine

E mai senina ca cerul de vara

Mai parfumata ca trandafirii

Dar ce folos, caci ai plecat

Pasarile gem sub cerul plumburiu

Noiembrie e mai trist ca niciodata

Mi-e dor...

Dar cantecele acopera tacerea

Pe care ai lasat-o în urmă

Când ai plecat

Fiecare noapte a fost un pas

Mai aproape de eternitate

Dar tu m-ai învățat să merg

Sprijinit de inima ta

Cand tu nu mai esti

Am uitat sirul pasilor

Si sufletul cade rostogolindu-se pe trepte

De ce simt ca e ultima noapte

Ca azi ai venit pentru ultima oara

Stiu că te voi pierde în curând 

Noaptea nu mai e la fel fără tine

Motivul pentru care

Astept, visez, alerg, simt si respir

Esti tu

Iar umbrele trecutului se strecoara

Perfid, sub piele

Și nu mă lasă să uit

Durerea care înțeapă, care moleșește și seduce

Precum morfina

Căci știu că tot ce am nevoie

Ești tu

Și despărțirea e doar în imaginația mea

Nopțile calde nu sunt departe

Stele, valuri, sclipiri pe nisip

Zâmbete, șoapte, doruri

Fiecare zi mă duce mai aproape 

De vara care mă așteaptă

Cuminte, așezată pe nisip